ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3591/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Compania Națională de Investiții S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, suspendarea executării Deciziei nr. 6 din 6 mai 2015 emisă de pârâtă urmare a misiunii de audit de conformitate "Controlul situației, evoluției și modului de administrare a patrimoniului public și privat al statului" efectuată în perioada 7 ianuarie 2015 - 13 martie 2015.

2, Hotărârea primei instanțe

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 153 din 25 ianuarie 2016, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantei, apreciind, în esență, că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 15 raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004, a cazului bine justificat și a prevenirii unei pagube iminente.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta Compania Națională de Investiții a formulat recurs, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta a reluat situația de fapt expusă în fața primei instanțe, susținând, în esență, că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 15 alin. (1) raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Potrivit recurentei, îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ contestat derivă din faptul că autoritatea intimată a soluționat contestația formulată cu încălcarea obligației de suspendare a procedurii, ca urmare a transmiterii solicitării efectuării de verificări de către Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice la compania reclamantă.

Totodată, a susținut că misiunea de audit s-a realizat cu depășirea competenței de control a Curții de Conturi, întrucât dispozițiile legale sunt în sensul că respectivul control trebuia să aibă loc doar cu privire la legalitatea administrării/utilizării fondurilor publice, iar autoritatea intimată și-a încălcat obligația de motivare a actului administrativ emis, prin care au fost respinse apărările reclamantei, arătând că sunt "lipsite de obiect", fără să indice argumentele.

Referitor la existența unei pagube iminente, a arătat, contrar celor reținute de prima instanță, că există riscul de a se cauza o perturbare gravă activității Companiei, iar punerea în executare a măsurilor dispuse prin decizia atacată ar crea în mod invariabil un prejudiciu acesteia, cât și angajaților proprii și terților cocontractanți, măsurile având ca obiect recuperarea unor pretinse prejudicii, fiind de natură să producă pagube semnificative, întrucât presupune inițierea unor litigii care vor antrena resurse financiare (taxe de timbru, onorarii de expert), care nu vor putea fi recuperate ulterior.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii și, pe fond, admiterea cererii de suspendare.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Curtea de Conturi a României a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea hotărârii atacate, fiind temeinică și legală, arătând, în esență, că susținerile recurentei nu sunt de natură a demonstra nelegalitatea, aparentă sau de fond, a actului administrativ a cărui suspendare se cere.

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza

Încheierii de ședință din data 14 mai 2018, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Ulterior, procedura de filtrare reglementată de art. 493 din C. proc. civ. nu a mai fost parcursă, potrivit Rezoluției din data de 1 octombrie 2018, acordându-se termen de judecată în ședință publică.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele arătate în continuare.

Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând suspendarea executării Deciziei nr. 6 din 6 mai 2015, până la soluționarea definitivă a acțiunii privind anularea acestui act.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Altfel spus, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Cazul bine justificat poate fi reținut pe baza unor indicii de răsturnare a prezumției de legalitate, identificate dintr-un probatoriu căruia nu i se poate pretinde amploarea și consistența dovezilor ce urmează a fi administrate în cadrul acțiunii în anularea actului, pentru că în cadrul procedurii sumare a suspendării de executare nu poate fi prejudecat fondul litigiului.

Noțiunea de caz bine justificat a fost definită, la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Legea nu face distincție între motivele de nelegalitate substanțială, de drept material, și cele de nelegalitate procedurală, esențial este însă ca nelegalitatea să fie evidentă, să poată fi decelată cu ușurință la nivelul aparențelor, fără o cercetare aprofundată a cauzei.

Analizând situația concretă dedusă judecății, instanța de control judiciar reține că prin Sentința nr. 1433 din 21 aprilie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel București a admis, în parte, cererea formulată de reclamantă, anulând, în parte, Încheierea nr. 52 din 20 octombrie 2015, Decizia nr. 6 din 6 mai 2015 și Raportul de audit de conformitate (control) datat 13 martie 2015, emise de Curtea de Conturi a României, respectiv în ceea ce privește: - măsura nr. 2 (I) din Decizie, în parte, în limita obligației de completare a foilor de parcurs cu toate datele prevăzute de formular privind traseul, scopul și locul deplasării, kilometrii parcurși și norma de consum; - măsura nr. 10 (I) din Decizie referitoare la efectuarea demersurilor legale pentru valorificarea studiului de fezabilitate care a făcut obiectul contractului de prestări servicii nr. x/2011, inclusiv prin MDRAP, iar în situația în care nu se poate realiza valorificarea studiului de fezabilitate luarea de măsuri în vederea recuperării contravalorii acestuia; - măsura nr. 16 (I) pct. 3, în parte, în limita cheltuielilor privind serviciile pentru dezvoltarea unui sistem de management al performanței.

Totodată, a menținut, în rest, actele contestate și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1.500 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pronunțarea acestei hotărâri judecătorești are aptitudinea de a genera o "îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ", în sensul explicitat prin art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, așa încât este îndeplinită condiția "cazului bine justificat".

Deși, nefiind definitivă, această sentință are numai o putere de lucru judecat relativă, constituie un reper în verificarea aparenței de nelegalitate, pentru că judecătorul fondului a avut posibilitatea administrării și interpretării unor probe și a efectuării unei evaluări aprofundate, pe care mecanismul procesual al suspendării de executare nu o îngăduie.

În ceea ce privește cea de-a doua condiție, prevăzută de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, se reține că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu.

Or, punerea în executare a măsurilor dispuse prin actul contestat, referitoare la recuperarea unor prejudicii, ar conduce în mod indubitabil la diminuarea bugetului recurentei-reclamante, iar această consecință fiind cauzată de un act administrativ în privința căruia a fost răsturnată prezumția de legalitate, prin anularea sa, diminuarea respectivă nu mai are caracter prezumat legal, așa încât se apreciază că este îndeplinită și această condiție.

În ceea ce privește cuantumul cheltuielilor de judecată solicitate, instanța de control judiciar apreciază că, în cauză, sunt incidente prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., raportat la complexitatea pricinii, activitatea prestată efectiv de avocați și onorariile avocațiale, caracterul cheltuielilor de judecată trebuie să fie unul rezonabil, în raport cu criteriile prevăzute de acest text de lege.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și va admite cererea, cu consecința suspendării executării actului administrativ atacat până la soluționarea definitivă a cauzei, obligând autoritatea intimată la plata cheltuielilor de judecată, cu aplicarea art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta Compania Națională de Investiții împotriva Sentinței civile nr. 153 din 25 ianuarie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și, în rejudecare, admite cererea de suspendare.

Dispune suspendarea executării Deciziei nr. 6 din 6 mai 2015, până la soluționarea definitivă a cauzei.

Obligă pârâta Curtea de Conturi la plata sumei de 2000 RON, către reclamantă, cu titlu de cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 octombrie 2018.

Procesat de GGC - MM