ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 948/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 8 octombrie 2014, sub nr. x/2014, reclamanta Fundația A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România să dispună anularea Deciziei nr. 3025/13.08.2014 emisă de pârâtă și, ca urmare, să se constate calitatea reclamantei de persoană îndreptățită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 94/2000 pentru imobilul situat în Municipiul Botoșani, str. x nr. 13, județul Botoșani, fosta proprietate comunitară evreiască preluată abuziv de Statul Român.

Prin aceeași acțiune, reclamanta a solicitat restituirea în natură a imobilului menționat și totodată obligarea reclamantei la plata de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin emiterea deciziei contestate, prejudiciul fiind estimat provizoriu la suma de 4.000 RON.

Soluția instanței de fond

Curtea de Apel Suceava, prin sentința nr. 34 din 9 februarie 2015 pronunțată în dosarul nr. x, a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta Fundația A. București, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România.

Cererea de recurs

Împotriva sentinței nr. 34/2015 a Curții de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta Fundația A. a formulat recurs, întemeiat în drept pe art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând, în principal, casarea hotărârii recurate și, trimiterea cauzei la aceeași instanță și, în subsidiar, rejudecând cauza, modificarea hotărârii în sensul admiterii acțiunii și anularea Deciziei nr. 3025/13.08.2014 emisă de Comisia Specială pentru Retrocedare și să se constate calitatea reclamantei Fundația A., de persoană îndreptățită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 94/2000 pentru imobilul situat în Municipiul Botoșani, str. x nr. 13, județul Botoșani, fostă proprietate evreiască, luată abuziv de Statul Român, restituirea în natură către reclamantă a imobilului menționat și obligarea pârâtei la plata de despăgubiri în cuantum de 4.000 RON, sumă estimată provizoriu, pentru prejudiciul cauzat prin emiterea deciziei.

În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ., recurenta arată că hotărârea primei instanțe este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

Astfel, se arată că în mod nelegal au fost respinse argumentele vizând anularea deciziei contestate pentru încălcarea prevederilor art. 5 alin. (3) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea Comisiei Speciale de Retrocedare, autoritatea emitentă încălcând dreptul de apărare al reclamantei în faza administrativ prealabilă emiterii deciziei contestate. Susținerea instanței, în sensul că au fost depuse înscrisuri de către reclamantă, fiind prezentă totodată într-o ședință a Comisiei în care s-a expus o opinie legală în legătură cu situația generală a terenurilor comunității evreiești, nu sunt de natură a duce la concluzia că prevederile art. 5 alin. (3) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea Comisiei Speciale de Retrocedare, aprobat prin H.G. nr. 1094/2005, au fost respectate.

Conform dispozițiilor art. 5 alin. (3) din Regulament, la termenul fixat pentru soluționarea cererii de retrocedare, autoritatea avea obligația să solicite prezența unui reprezentant al Fundației A. care să-și expusă punctul de vedere, cu privire strict la imobilul în discuție și nu în legătură cu situația generală a bunurilor comunității evreiești.

Nerespectarea dispozițiilor legale evocate, echivalează cu încălcarea dreptului la apărare, sancționat cu anularea actului administrativ emis.

Potrivit jurisprudenței Curții Europene de Justiție, respectarea dreptului la apărare presupune că, în toate procedurile inițiate împotriva unei persoane, respectarea dreptului la apărare este garantat.

Casarea sentinței se impune în raport de încălcarea prevederilor art. 3 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000, vizând lipsa motivării deciziei nr. 3025/13.06.2014, din moment ce din cuprinsul acesteia nu rezultă argumentele avute în vedere pentru respingerea cererii de retrocedare.

În cuprinsul deciziei nu se regăsesc motivele pentru care Comisia a înțeles să înlăture înscrisurile depuse în susținerea cererii de retrocedare, în jurisprudența CJUE reținându-se, constant, că motivarea actului administrativ trebuie realizată într-o manieră suficientă și de natură a permite exercitarea neîngrădită a controlului judiciar de către instanțele judecătorești.

Motivarea actului administrativ, justificarea rațiunilor de fapt și de drept care au stat la baza emiterii acestuia, reprezintă o garanție a respectării legii și a ocrotirii drepturilor individuale, o formă de protejare a cetățeanului împotriva arbitrariului puterii publice, care în aceste condiții devine evident și poate fi cenzurat pe cale jurisdicțională.

În cuprinsul Deciziei contestate nu se regăsește niciun motiv explicit care să conducă la respingerea cererii de retrocedare astfel încât nu se poate face o analiză asupra legalității actului administrativ.

În mod nelegal a stabilit prima instanța faptul că reclamanta nu are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în temeiul art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 pentru imobilul din Botoșani, str. x nr. 13, în condițiile în care, prevederile legale și statutare exprese care reglementează activitatea subscrisei Fundația A., demonstrează în mod neechivoc contrariul.

Calitatea de persoana îndreptățită la măsuri reparatorii rezultă din legile speciale aplicabile cultelor religioase din România, invocând în acest sens prevederi legale exprese ce stabilesc neechivoc faptul ca Fundația A. are calitatea de continuator al "tuturor organizațiilor, societăților, asociaților, așezămintelor, fundațiilor și altele asemenea lor, evreiești/israelite care au funcționat pe teritoriul României anterior anului 1949 și care au desfășurat activități de cult, sociale, de învățământ, sănătate, cultură, sport, purtând diverse denumiri, precum: comunități israelite de tip oriental, sefard, ortodox, neolog, epitropii israelite etc.", inclusiv al Societății B. care a deținut în proprietate imobilul în discuție.

Incidența în speță a prevederilor art. 56 din Legea cultelor din anul 1928, este o chestiune subsidiară, pusă în discuție doar pentru a se determina o situație juridică fidelă a imobilului a cărui retrocedare se solicită.

Împrejurarea că dreptul de proprietate asupra Imobilului a aparținut Societății "B." sau Comunității Evreilor din Botoșani nu are nici o relevanță, în condițiile în care Fundația A. are, în baza drepturilor transmise de Federația C., calitatea de continuator atât al Societății "B." cât și al Comunității Evreilor din Botoșani.

În ceea ce privește calitatea de continuator al entităților care au deținut în proprietate imobilul, prima instanța ar fi trebuit sa aibă în vedere faptul ca, de-a lungul timpului, din punct de vedere organizatoric, cetățenii aparținând Cultului Mozaic s-au organizat- în comunități locale constituite la nivelul unității administrativ-teritoriale în care aceștia locuiau, denumită Comunitatea Evreilor din localitatea respectivă.

Organul care asigura administrarea comunității evreiești era, de regulă, Epitropia, condusă de o Reprezentanță, "în fruntea căreia era ales un Președinte", în vreme ce organul decizional era Adunarea Generală, compusă din "contribuabilii direcți (și fără restanțe) ai comunității.

În ce privește Federația C., aceasta entitate este una dintre organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale legal constituite în tara noastră.

Federația C. este unul dintre cultele recunoscute fiind o persoană juridică de utilitate publică (art. 8 din Legea nr. 489/2006).

Organizarea și funcționarea Federației, este reglementată de dispozițiile Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, precum și de Statutul Federației C. - Cultul Mozaic, recunoscut prin H.G. nr. 999/2008.

Astfel, potrivit art. 1 alin. (1) și art. 2 din Statut, Federația este organizația apolitică, nonprofit, persoană juridică de utilitate publică cu profil religios de cult mozaic, etnic, cultural, social-caritabil și educațional care reunește Comunităților Evreilor - Cultul Mozaic de pe teritoriul României.

Potrivit dispozițiilor art. 4 din Statut, în forma de la data emiterii actului administrativ contestat, "Federația este continuatoare de drept a Federației C., înființată în anul 1936, reorganizată în anul 1949 potrivit Statutului Cultului Mozaic aprobat prin Decretul nr. 589/1949, și a tuturor organizațiilor, societăților, asociaților, așezămintelor, fundațiilor și altele asemenea lor, evreiești/israelite care au funcționat pe teritoriul României anterior anului 1949 și care au desfășurat activități de cult, sociale, de Învățământ, sănătate, cultură, sport, purtând diverse denumiri, precum: comunități israelite de rit oriental, sefard, ortodox, neolog, epitropii israelite etc.".

În conformitate cu prevederile art. 8 din Statut, "Scopul Federației îl constituie sprijinirea, reprezentarea și promovarea, pe plan național și internațional, a intereselor populației evreiești și a cultului mozaic din România.

În vederea îndeplinirii acestui scop, art. 9 din Statut stabilește atribuțiile Federației, intre care intra și reprezentarea cultului mozaic și a minorității naționale evreiești în raporturile cu populația majoritară, cu celelalte culte religioase și minorități naționale, colaborarea cu acestea.

Din analiza reglementarilor legale menționate, rezultă faptul că Federația C. are calitatea de continuator al tuturor entităților evreiești care au funcționat pe teritoriul României și care au desfășurat activități specifice de cult precum și calitatea de reprezentant la nivel central, al întregii comunități evreiești din tara noastră.

Totodată, Federația C. are dreptul de a formula cereri sau de a iniția orice demersuri pentru restituirea unor bunuri care au aparținut cetățenilor comunităților evreiești, fiind recunoscută calitatea acesteia de continuator al "tuturor organizațiilor, societăților, asociaților, așezămintelor, fundațiilor și altele asemenea lor, evreiești/israelite care au funcționat pe teritoriul României anterior anului 1949 și care au desfășurat activități de cult, sociale, de învățământ, sănătate, cultură, sport, purtând diverse denumiri, precum: comunități israelite de rit oriental, sefard, ortodox, neolog, epitropii israelite etc."

Fundației A. i-a fost acordată personalitate juridică prin decizia civilă nr. 60A/05.03.1998, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 2604/02.06.1998 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția civilă în dosarul nr. x.

Potrivit art. 3 lit. b) din Actul constitutiv și art. 5.1 lit. b) din Statut, Fundația A. are drept scop dobândirea în proprietate, precum și revendicarea, deținerea, protejarea, administrarea și valorificarea bunurilor imobile evreiești care urmează a fi restituite de autoritățile publice competente romane Federației C. și/sau Fundației, conform legilor romane și a altor acte normative.

Totodată, potrivit art. 43 alin. (7) din Statutul Federației C. - Cultul Mozaic, recunoscut prin H.G. nr. 999/2008 "Potrivit legislației în vigoare de restituire a proprietăților preluate abuziv de statul român în perioada 1945-1989, bunuri comunitare evreiești au fost și sunt redobândite de Fundația "A.", constituită de Federație și D. Acestea, inclusiv despăgubirile primite, nu fac parte din patrimoniul Federației și al Comunităților. Administrarea și valorificarea acestora se realizează conform statutului Fundației "A.".

Prin urmare, în raport de toate aceste argumente, rezultă faptul că, Fundația A. are legitimarea pentru a formula cererea de restituire, precum și de dobândire în proprietate a imobilului în discuție, în virtutea drepturilor ce i-au fost transmise de către Federația C., având calitatea de continuator al persoanei juridice de drept privat ce a avut în proprietate imobilul.

Înalta Curte de Casație și Justiție în cuprinsul Deciziei nr. 3419/10.10.2008 pronunțată în dosarul nr. x, a reținut că Fundația A. are calitatea de a formula cereri de retrocedare în numele entităților juridice evreiești ce au avut în proprietate bunuri imobile sau mobile preluat în mod abuziv de către Statul Roman în perioada comunista.

Pe cale de consecința, concluzia primei instanțe în sensul ca subscrisa Fundația A. nu are calitate de persoana îndreptățită la masuri reparatorii pentru imobilul din Botoșani, str. x nr. 13, este profund nelegala, în condițiile în care, potrivit unor prevederi legale și statutare neechivoce, aceasta calitate a fost dobândita în mod expres de la Federația C., continuatorul Societății B. și al Comunității Evreilor din Botoșani.

Cu referire la dreptul de proprietate asupra imobilului la momentul preluării abuzive, în mod greșit prima instanță a apreciat că acesta a aparținut Societății "B." la momentul preluării abuzive, neintrând sub incidența prevederilor art. 56 din Legea Cultelor din anul 1928 întrucât nu s-a îndeplinit "obligația președintelui comunității mozaice interesate de a sesiza tribunalul pentru a constata daca dispozițiunile cerute sunt îndeplinite."

În conformitate cu prevederile art. 56 din Legea cultelor din anul 1928, "toate bunurile, mobile sau imobile, afectate unei instituțiuni întreținute de cultul mozaic, aflate astăzi pe numele unei persoane fizice sau societăți particulare, trec de drept și fără îndeplinirea nici unei formalități în stăpânirea comunității mozaice respective, din ziua constituirii ei ca persoana juridica."

Totodată, potrivit alin. (2) al art. 56, "mutațiunile acestea de proprietate sunt scutite de orice taxe", iar conform alin. (3), "tribunalul situației locului va constata daca dispozițiunile cerute de lege sunt îndeplinite. Aceasta la cererea președintelui comunității respective".

Analizând dispozițiile legale citate, rezultă că, sub efectul Legii cultelor din 1928, comunitățile evreiești locale au devenit de drept titularele dreptului de proprietate asupra unor anumite bunuri - mobile sau imobile, chiar dacă acestea fuseseră anterior proprietatea unor alte entități juridice.

Cât privește transferul dreptului de proprietate din patrimoniul unor persoane fizice sau juridice în patrimoniul Comunității Evreiești locale, în raport de dispozițiile exprese cuprinse în art. 56 din Legea cultelor din 1928, aceasta a avut loc ope legis, fără a mai fi necesară nici o altă formalitate.

Concluzia primei instanțe în sensul ca, pentru a opera transferul dreptului de proprietate era necesară verificarea de către tribunal a "îndeplinirii condițiilor" nu poate fi primită, de vreme ce alin. (1) al articolului stabilește neechivoc faptul că bunurile trec de drept în proprietatea comunității mozaice respective.

Alineatul 3 al art. 56 din Legea cultelor din 1928, privitor la posibilitatea instanței de la locul situării imobilului de a constata îndeplinirea cerințelor prevăzute de lege, nu poate constitui un impediment de natura a afecta valabilitatea concluziei în conformitate cu care transferul dreptului de proprietate din patrimoniul unor persoane fizice sau juridice, în patrimoniul Comunității Evreiești locale a avut loc ope legis, fără nicio alta formalitate, întrucât acest text de lege da posibilitatea instanței competente sa constate, iar nu sa constituie ori sa transfere un drept de proprietate, astfel încât aceasta nu ar fi putut decât sa verifice îndeplinirea condițiilor pentru transferul de jure, de la caz la caz, și numai în situația în care ar fi fost sesizată în acest sens de o persoană care justifică un interes legitim.

Pe cale de consecință, concluzia care urmează a fi reținută este aceea că imobilul în discuție a trecut de drept și fără a fi fost necesară îndeplinirea vreunei formalități, din proprietatea Societății "B." în patrimoniul Comunității Evreilor din Botoșani, fiind îndeplinite cele două cerințe cumulative impuse de dispozițiile art. 56 din Legea cultelor.

Așadar, în raport de aspectele enunțate mai sus, rezultă că, de la momentul adoptării statutului de organizare și funcționare, Comunitatea Evreilor din Botoșani a dobândit personalitate juridică și a continuat să existe ca persoană juridică și ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 21/1924 privind asociațiile și fundațiile.

În temeiul prevederilor art. 56 din Legea cultelor din 1928, imobilul din Botoșani, str. x 13 a trecut din proprietatea Societății de bine-facere "B." în proprietatea E., această din urmă devenind așadar, ope legis, titular al dreptului de proprietate asupra imobilului, calitate deținută și la momentul preluării abuzive de către Statul Român.

Sumele solicitate pentru repararea pagubei suferite, în condițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reprezintă despăgubiri ce trebuie primite cu titlu de cedare a folosinței imobilului, începând cu data emiterii Deciziei de respingere a cererii de retrocedare.

În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, acestea au fost estimate provizoriu la suma de 2.000 RON/lună, începând cu data emiterii Deciziei, urmărind ca prejudiciul efectiv să fie stabilit printr-un raport de expertiză tehnică de specialitate.

Prima instanță, în mod nelegal, a respins solicitarea de efectuare a unei expertize care să determine cuantumul prejudiciului cauzat de lipsa de folosință a imobilului, apreciind că o asemenea probă nu este utilă soluționării cauzei.

În condițiile în care, lipsa de folosința asupra imobilului revendicat cauzează subscrisei un prejudiciu ce se impune a fi reparat de către emitentul actului, cererea de obligare a intimatei-parate la plata de despăgubiri este întemeiata și se impune a fi admisă ca atare.

Apărările formulate în cauză

Intimata Comisia Specială de Retrocedare, a formulat întâmpinare la recursul formulat de recurenta Fundația A. București prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului ca nefondat.

Cu privire la încălcarea dispozițiilor art. 5 alin. (3) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea Comisiei Speciale de Retrocedare se arată că în mod corect instanța de fond a concluzionat că în faza administrativă au fost respectate dispozițiile art. 5 alin. (3) din Regulament vizând dreptul la apărare, reclamanta expunându-și punctul de vedere, prezentând argumentele și dovezile pe care le-a apreciat ca fiind concludente în cadrul procedurii administrative.

În ceea ce privește omisiunea de a invita un reprezentant al Fundației A., în cadrul ședinței din data de 13.08.2014, acest fapt nu constituie un motiv de nulitate a actului administrativ.

Cu privire la calitatea de persoană îndreptățită a Fundației A. de a solicita și primi bunurile care au aparținut entităților evreiești care au deținut imobile pe teritoriul României, membrii Comisiei speciale de retrocedare, în ședința din data de 04.04.2014, au dispus ca: în situațiile prevăzute la art. 56 din Legea cultelor din 1928, se va aprecia individual, de la caz la caz, în funcție de actele din dosar, dacă transmiterea dreptului de proprietate către comunitatea mozaică a operat în condițiile legii.

Dacă din întreaga documentație nu reiese calitatea de persoană îndreptățită a comunității mozaice/cultului mozaic, se va aprecia în funcție de existența la dosar a încheierii pronunțate de către Tribunal, la cererea președintelui comunității mozaice, respectiv a hotărârii judecătorești privind constatarea îndeplinirii condițiilor cerute de art. 56 din Legea cultelor;

Din analiza actelor depuse la dosar a reieșit faptul că solicitanta nu a putut face dovada faptului că transmiterea dreptului de proprietate către comunitatea mozaică a operat în condițiile legii.

În consecință, nu se poate susține faptul că a fost încălcat dreptul recurentei-reclamante de a-și face cunoscut punctul de vedere cu privire la problematica în speță.

În ceea ce privește al doilea aspect evidențiat de către recurenta-reclamantă, referitor casarea sentinței nr. 34/09.02.2015 în raport cu încălcarea prevederilor art. 3 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000, în mod corect, Curtea de Apel Suceava a reținut faptul că nu este dat motivul de nelegalitate ținând de lipsa de motivare a Deciziei nr. 3025/13.08.2014 din moment ce din cuprinsul acesteia rezultă argumentul care a motivat respingerea cererii.

Analizând conținutul Deciziei nr. 3025/13.08.2014, reiese că aceasta cuprinde motivele de fapt și de drept care stau la baza adoptării uneia dintre soluțiile prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Comisia specială de retrocedare, așa cum a constatat și instanța de fond, a analizat toate mijloacele de probă depuse de către reclamanta, inclusiv precizările intitulate "opinie legală", însă, din întreaga documentație anexată cererii de retrocedare nr. x, nu a reieșit faptul că transferul dreptului de proprietate către comunitatea mozaică a operat în condițiile legii, nefiind probată astfel condiția premisă de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000 constând în calitatea comunității mozaice de fost proprietar a imobilului solicitat.

În ceea ce privește al treilea aspect evidențiat de către recurenta-reclamantă, referitor la casarea sentinței nr. 34/09.02.2015 în raport cu încălcarea prevederilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, se arată că regimul juridic al retrocedării imobilelor care au aparținut cultelor religioase din România și care sunt situate în intravilanul localităților este reglementat de O.U.G. nr. 94/2000 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Instanța de fond a reținut în mod corect, în considerentele sentinței nr. 34/09.02.2015, faptul că pentru dezlegarea cauzei trebuie stabilit dacă imobilul Sală de festivități "B." este un imobil care a aparținut cultului mozaic și care a fost preluat abuziv de statul român în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Comunitatea Evreilor din Botoșani nu a avut calitatea de proprietar al imobilului, la momentul trecerii acestuia în proprietatea statului, astfel încât Fundația A. (persoană juridică înființată în scopul redobândirii imobilelor comunitare evreiești confiscate, naționalizate sau trecute în patrimoniul statului prin măsuri de constrângere) nu are calitatea de persoană îndreptățită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În cazul de față, nu este îndeplinită una dintre condițiile esențiale pentru ca restituirea imobilului să devină posibilă în contextul O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și anume aceea ca respectivul imobil să se fi aflat în proprietatea cultului religios, la momentul preluării abuzive.

În ceea ce privește susținerile reclamantei, Fundația A., privitoare la calitatea comunității evreiești de fost proprietar al imobilului situat în municipiul Botoșani, str. x nr. 13, județul Botoșani, în temeiul prevederilor art. 56 din Legea cultelor din anul 1928, pe considerentul că transferul dreptului de proprietate asupra imobilului din patrimoniul Societății "B." în patrimoniul E. a avut loc ope legis. fără a fi necesară nicio altă formalitate nu are un temei legal.

Instanța de fond a reținut în cuprinsul hotărârii recurate faptul că deși legea vorbește de trecerea proprietății bunurilor "de drept și fără îndeplinirea vreunei formalități", întrucât sunt prevăzute anumite condiții, același articol stabilește și obligația președintelui comunității mozaice interesate de a sesiza tribunalul pentru a constata dacă dispozițiunile cerute sunt îndeplinite.

În mod temeinic, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței nr. 34/09.02.2015 faptul că, Comunitatea evreilor din Botoșani nu a solicitat verificarea îndeplinirii cerințelor prevăzute de lege, drept pentru care reclamanta nu se poate prevala de dispozițiile favorabile ale art. 56 alin. (1) din Legea cultelor din 1923 în condițiile în care nu s-a constatat intrarea de drept a imobilului în stăpânirea comunității mozaice locale.

În ceea ce privește încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 și efectuarea unei expertize care să determine cuantumul prejudiciului cauzat de lipsa de folosință a imobilului ce face obiectul deciziei contestate, instanța de fond, în mod temeinic, a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată în întregul ei, inclusiv acest capăt de cerere accesoriu la cererea principală, constatând că actul administrativ pretins vătămător a fost emis cu respectarea legii.

Reclamanta nu are un drept de proprietate asupra imobilului situat în municipiul Botoșani, str. x nr. 13, care să îi fi fost încălcat, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000 republicată, cu modificările și completările ulterioare, conferindu-i doar posibilitatea ca acesta să-i fie recunoscut în procedura administrativă instituită de aceste prevederi. Simplul fapt al depunerii cererii de retrocedare, în temeiul O.U.G. nr. 94/2000, nu recunoaște un drept de proprietate reclamantei, ci doar posibilitatea acesteia de a parcurge o procedură administrativă în vederea redobândirii unui drept de proprietate.

Procedura de filtru

În procedura de filtru a recursului, reglementată de art. 493 C. proc. civ., pe baza motivelor de recurs formulate, a apărărilor invocate, ținând cont și de dispozițiile legale incidente, s-a întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, conform art. 493 alin. (2) C. proc. civ., raport ce a fost comunicat părților conform alin. ,4 al art. 493 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 2379/22.06.2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost anulat recursul formulat de Fundația A. împotriva sentinței civile nr. 34/2015 a Curții de Apel Suceava.

Împotriva deciziei nr. 2379/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a formulat contestație în anulare Fundația A., iar prin Decizia nr. 4037/2017 pronunțată în dosarul nr. x al Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost admisă contestația în anulare, a fost dispusă anularea deciziei nr. 2379/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind fixat termen pentru judecarea recursului declarat de Fundația A. împotriva sentinței civile nr. 34/2015 a Curții de Apel Suceava pronunțată în dosarul nr. x.

Hotărârea instanței de recurs

Analizând sentința recurată în raport de criticile formulate, de apărările expuse prin întâmpinare, ținând cont de dispozițiile legale incidente, se constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente.

Recurenta-reclamantă Fundația A. a solicitat în temeiul O.U.G. nr. 94/2000 restituire imobilului sala de festivități "B." situat în Municipiul Botoșani, str. x nr. 7, județul Botoșani, fostă proprietate evreiască preluată abuziv de Statul Român.

Prin decizia nr. 3025/13.05.2013, emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, a fost respinsă cererea de retrocedare având în vedere că Fundația A. nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului solicitat la momentul preluării abuzive, imobilul fiind preluat de la Societatea "B.".

Recurenta reclamantă a investit instanța de contencios administrativ să verifice legalitatea Deciziei nr. 3025/13.08.2014, solicitând anularea deciziei, constatarea calității de persoană îndreptățită pentru restituirea imobilului și, totodată restituirea în natură a imobilului în discuție, cu plata de despăgubiri pentru prejudiciul suportat prin actul emis, acțiune ce a fost respinsă ca nefondată de instanța de fond.

Prima critică din recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează nulitatea deciziei contestate în raport de dispozițiile art. 5 alin. (3) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea Comisiei Speciale de Retrocedare.

Potrivit art. 3 alin. (6) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, republicată, Comisia specială va analiza documentația prezentată de solicitanți iar potrivit pct. 2 din Normele metodologice de aplicare a art. 3, în cazul în care se apreciază că documentația este incompletă, Comisia solicită acte suplimentare.

De asemenea, potrivit art. 5 alin. (1) din Regulamentul de organizare și funcționare a Comisiei Speciale de Retrocedare, după primirea cererilor de retrocedare și a documentației aferente, se fixează un termen pentru analizarea și soluționarea cererilor iar potrivit alin. (3) din articolul menționat, la termenul fixat este invitat să participe un reprezentat al cultului religios în vederea susținerii cererii de retrocedare.

În cauza de față, din probatoriul administrat, rezultă că cererea de retrocedare formulată de recurenta-reclamantă a fost însoțită de acte doveditoare, completate la cererea Comisie speciale conform adreselor (la dosar fond) cu nr. x/17.10.2011 și respectiv x/31.08.2015.

Prin adresa nr. x, recurenta-reclamantă a transmis în completarea cererii de retrocedare nr. x următoarele documente aflate la dosar fond:

- Adresa nr. x/2010 emisă de Serviciul Arhive Naționale Istorice Centrale împreună cu Statutul Societății de Binefacere "B." din Botoșani;

- Adresa nr. x/2012 a Serviciului Județean Botoșani al Arhivelor Naționale împreună cu actul de vânzare autentificat sub nr. x/1920;

- Adresa nr. x/2010 a Serviciului Județean Botoșani al Arhivelor Naționale împreună cu sentința civilă nr. 389/8.03.1957 a Tribunalului Popular al Raionului Botoșani;

- Opinia legală referitoare la calitatea Fundației A. de continuator al entităților evreiești care au deținut imobile pe teritoriul României;

- Anexa nr. 2 la opinia legală privind imobilul Societății de Binefacere "B." din Botoșani, str. x nr. 13.

Față de situația factuală expusă, motivele de nulitate absolută a Deciziei nr. 3025/13.085.2014 emisă de Comisia Specială de Retrocedare pentru încălcarea pct. 5 alin. (3) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea Comisiei de retrocedare nu pot fi reținute, recurenta-reclamantă valorificând drepturile procedurale prevăzute de lege și regulament, depunând odată cu cererea de retrocedare actele doveditoare, completate la cererea Comisiei speciale, la care s-a anexat și "opinia legală" referitoare la calitatea Fundației A. de continuator al entităților evreiești care au deținut imobile pe teritoriul României, inclusiv opinia vizând imobilul din Botoșani, str. x nr. 13.

Ca urmare, nu se poate reține încălcarea dreptului la apărare în procedura administrativă având în vedere că recurenta-reclamantă a beneficiat și și-a exercitat drepturile legale, materialele transmise, însoțite de opinia societății de avocați fiind analizate de intimată, viciul de procedură invocat în procedura administrativă nefiind apt să ducă la nulitatea absolută a actului contestat, recurenta-reclamantă nefiind vătămată într-un drept al său care să nu poată fi înlăturat.

De altfel, din susținerile intimatei expuse prin întâmpinările depuse la dosar în ambele faze procesuale (necontestate de recurenta-reclamantă) însoțite de procesul-verbal de ședință rezultă că recurenta și-a expus punctul de vedere și a susținut cererea în fața comisiei atât la data de 18 iulie 2013, respectiv 28 februarie 2014 prin apărători aleși.

Legalitatea deciziei nr. 3025/13.08.2014 fiind supusă controlului instanței de contencios administrativ conform dispozițiilor art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2002, dreptul de acces la justiție din perspectiva dispozițiilor legale evocate raportat la art. 6 din CEDO fiind valorificat de recurenta-reclamantă.

Nici criticile vizând nemotivarea actului administrativ contestat nu pot fi reținute, având în vedere conținutul Deciziei nr. 3025/13.08.2014, din care rezultă situația de fapt și drept în raport de care s-a dispus respingerea cererii de retrocedare depusă la Fundația A. cu privire la retrocedarea imobilului situat în municipiul Botoșani, str. x nr. 13, județul Botoșani.

Este adevărat că potrivit art. 3 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000, Comisia specială va analiza documentația și va dispune, prin decizie motivată, admiterea, respingerea cererii de retrocedare sau va propune acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, dar decizia contestată este motivată, emitentul precizând că cererea de retrocedare nu se încadrează în prevederile O.U.G. nr. 94/2000 în raport de actele depuse, nefiind făcută dovada dreptului de proprietate asupra imobilului solicitat, imobilul din str. x nr. 13 nefiind preluat de la Societatea de Binefacere "B.".

Nici susținerile vizând aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 modificată și republicată, privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, nu pot fi reținute în condițiile în care din probatoriul administrat nu rezultă că Societatea de Binefacere "B." de la care a fost preluat imobilul situat în municipiul Botoșani, fosta str. x nr. 7, județul Botoșani, a transferat dreptul de proprietate asupra imobilului menționat către Comunitatea evreilor din Botoșani, în cauză nefiind îndeplinită condiția ce se desprinde din dispozițiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, respectiv imobilul solicitat să fi aparținut cultului religios la momentul preluării abuzive.

Imobilul solicitat a fost trecut în proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 111/1951, conform sentinței civile nr. 389/8.03.1957 a Tribunalului Botoșani de la Societatea "B.", entitate ce a dobândit dreptul de proprietate prin actul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/1920, dosar fond.

Din considerentele sentinței civile nr. 389/1957 a Tribunalului Botoșani, fila 195 dosar fond, rezultă că " Societatea "B." s-a desființat înainte de anul 1944 și că de la acea dată nici fostul proprietar și nici vreo altă persoană cu împuternicire legală nu s-a găsit", bunul fiind preluat ca "bun fără stăpân".

Reclamanta Fundația A. are calitate de persoană juridică înființată în scopul redobândirii bunurilor imobile ce au aparținut Comunității evreiești ce au fost confiscate, naționalizate, trecute în proprietatea statului prin măsuri de constrângere dar în cauza de față nu s-a făcut dovada că a avut loc un transfer de proprietate asupra imobilului solicitat de la entitatea "B." către Comunitatea evreiască din Botoșani, în cauză nefiind îndeplinită una din condițiile impuse de dispozițiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, argumentele expuse de prima instanță fiind corecte și din perspectiva analizei efectuate în raport de dispozițiile art. 56 din Legea privind regimul general al cultelor din 1923, argumente însușite de instanța de recurs, în condițiile în care Comunitatea Evreilor din Botoșani nu a solicitat și nu s-a constatat în condițiile art. 56 alin. (3) din actul normativ menționat intrarea de drept în stăpânirea comunității mozaice.

Statutul E. a fost adoptat la data de 04.01.1920, iar actul de vânzare-cumpărare prin care cele 197 persoane fizice, componente ale Societății B. au cumpărat imobilul situat în Botoșani, str. x nr. 7, a fost autentificat sub nr. x/1920, ulterior constituirii E., iar prin actul de proprietate menționat nu se face vorbire de cultul mozaic ci de persoanele fizice cumpărătoare în cauză nefiind îndeplinite condițiile legale din perspectiva dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000.

De asemenea, prin Statutul E. s-a stabilit la art. 97 că, comunitatea va revendica prin orice cale bunurile obștei. Din actele din dosar nu rezultă că imobilul revendicat a fost preluat de către Comunitatea Evreiască.

Soluția instanței de fond este legală și cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Prin acțiunea formulată, recurenta-reclamantă a solicitat despăgubiri estimate provizoriu la suma de 4.000 RON, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin emiterea Deciziei nr. 3025/13.08.2014 de către Comisia Specială de Retrocedare, respectiv pentru lipsa de folosință a imobilului în discuție.

În condițiile în care instanța de fond a respins acțiunea vizând anularea Deciziei nr. 3025/2014 este evident că recurenta-reclamantă nu este persoană vătămată în sensul dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 554/2004 și nu are dreptul la despăgubiri în raport de dispozițiile legale evocate.

Faptul că a fost respinsă proba cu expertiza solicitată, nu este un motiv de nelegalitate, stabilirea utilității și pertinenței unei probe fiind atributul instanței care în raport de situația de fapt poate admite proba cu expertiza în condițiile art. 330 C. proc. civ., în cauză fiind respectate dispozițiile art. 22 pct. 2 raportat la art. 330 pct. 1 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul declarat de Fundația A. București împotriva sentinței nr. 34 din 9 februarie 2015 a Curții de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Fundația A. București împotriva sentinței nr. 34 din 9 februarie 2015 a Curții de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 martie 2018.