ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1823/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

În dosarul nr. x/2012 înregistrat la data de 17 august 2016 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în rejudecare după pronunțarea deciziei nr. 2028/17 iunie 2016 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul x/2012, prin încheierea de ședință din data de 28 octombrie 2016 s-a pus în vedere părții reclamante S.C. A. S.A. să depună la dosar, în termen de 5 zile de la primirea citației, note scrise cu propuneri de obiective în vederea discutării probei cu expertiză specialitatea contabilitate - fiscalitate.

Prin încheierea pronunțată în data de 9 decembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în temeiul art. 242 alin. (1) C. proc. civ. a dispus suspendarea judecății formulată de reclamanta S.C. A. S.A. prin administrator judiciar B., în contradictoriu cu pârâtele AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ și ADMINISTRAȚIA SECTOR 1 A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, pentru neîndeplinirea de către reclamantă a obligațiilor stabilite de instanță, de a depune la dosar note scrise cu propuneri de obiective în vederea discutării probei cu expertiză specialitatea contabilitate-fiscalitate față de decizia nr. 2028/17.06.2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că reclamanta avea obligația de a depune la dosarul cauzei note scrise cu propuneri de obiective în vederea discutării probei cu expertiză specialitatea contabilitate-fiscalitate față de decizia nr. 2028/17.06.2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, conform art. 315 alin. (1) și art. 126 din C. proc. civ. din 1865.

S-a reținut că, în urma deciziei de casare, instanța a apreciat necesar suplimentarea probatoriului, dar reclamanta nu s-a conformat dispozițiilor date în scopul continuării judecății și justei soluționări a cauzei, prezentarea explicațiilor solicitate și a propunerilor de obiective fiind esențială pentru stabilirea pertinenței, concludenței și utilității unei probe cu expertiza raportat la teza probatorie urmărită de reclamantă, din culpa acesteia este împiedicat cursul normal al procesului, motiv pentru care a făcut aplicarea dispozițiilor art. 242 alin. (1) C. proc. civ. din 1865.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, în termenul legal, reclamanta S.C. A. S.A. in insolvență, prin administrator special C.

Recurentul a susținut că instanța de fond a pronunțat o încheiere nelegală și netemeinică pentru, în esență, următoarele argumente:

(i) instanța a invocat prevederile art. 129 C. proc. civ. din 1865, însă în mod nelegal a reținut aplicarea art. 242 alin. (1) din același act normativ;

(ii) în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevederilor art. 242 alin. (1) din C. proc. civ. din 1865 conform căruia suspendarea cauzei la solicitarea părților sau dacă nici una dintre părți nu se înfățișează la strigarea cauzei;

Prin întâmpinarea formulată pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a încheierii atacate, urmând a se avea în vedere că, prin încheierea pronunțată în data de 16 martie 2018 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, din oficiu, a dispus îndreptarea erorilor materiale strecurate în cuprinsul încheierii de ședință din data de 9 decembrie 2016, în sensul menționării "art. 155

1

C. proc. civ. din 1865", în loc de 242 C. proc. civ.

Analizând sentința atacată prin prisma criticilor înfățișate de recurenta-reclamantă, raportat la cadrul normativ aplicabil ca și sub toate aspectele, astfel cum permit prevederile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată recursul nefondat și îl va respinge, pentru considerentele ce vor fi în continuare arătate.

Potrivit art. 155

1

C. proc. civ. civ., atunci când se constată că desfășurarea normală a procesului este împiedicată din vina părții reclamante, prin neîndeplinirea obligațiilor prevăzute de lege ori stabilite în cursul judecății, instanța poate suspenda judecata, arătând în încheiere care anume obligații nu au fost respectate.

Prin urmare, textul precizat instituie condiția culpei părții reclamante pentru neîndeplinirea obligațiilor procesuale.

Referitor la soluția atacată cu recurs, Înalta Curte reține că instanța de fond în mod corect a suspendat judecata cauzei la termenul din 9 decembrie 2016, pe considerentul că reclamantul nu și-a îndeplinit obligația stabilită prin încheierea de ședință din data de 28 octombrie 2016 în sensul de a depune la dosar, în termen de 5 zile de la primirea citației, note scrise cu propuneri de obiective în vederea discutării probei cu expertiză specialitatea contabilitate - fiscalitate.

Această măsură a fost luată având în vedere dispozițiile deciziei de casare nr. 2028/17 iunie 2016 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul x/2012

Având în vedere că acțiunea a fost introdusă în instanță la data de 1 august 2012, suspendarea trebuia dispusă în baza prevederilor art. 155

1

C. proc. civ. din 1865.

Indicarea temeiului legal al suspendării ca fiind art. 242 alin. (1) C. proc. civ., nu goleste de conținut încheierea recurată, ea putând reprezenta o eroare materială, cu atât mai mult cu cât prevederea legală indicată se găsește în Noul C. proc. civ. din anul 2013.

Dispozițiile art. 242 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., privesc existența unei culpe a părții în executarea obligației impuse în sarcina sa de către instanță, ele fiind noul corespondent al art. 155

1

din C. proc. civ. din 1865.

Mai mult, Înalta Curte reține că prin încheierea de ședință din data de 16 martie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus, din oficiu, îndreptarea erorilor materiale din cuprinsul încheierii de ședință din data 09.12.2016, în sensul menționării "art. 155

1

C. proc. civ. din 1865", în loc de "art. 242 C. proc. civ.", cum din eroare s-a consemnat.

Inalta Curte apreciază că este neîntemeiată și nu va avea în vedere susținerea recurentei referitoare la motivarea eronată din cuprinsul încheierii, respectiv că nu sunt incidente prevederile art. 242 alin. (1) din C. proc. civ. din 1865, întrucât din cuprinsul încheierilor de ședință din data de 28 octombrie 2016 și din 9 decembrie 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, rezultă cu claritate obligatia reclamantei. Lipsa actelor dovedesc legalitatea măsurilor dispuse de către instanța de fond, iar indicarea eronată a temeiului legal reprezintă doar o eroare materială soluționată din oficiu de către judecătorul fondului.

Așa fiind, Înalta Curte constatând legalitatea încheierii recurate sub aspectul criticilor formulate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. prin administrator special C. împotriva încheierii din 9 decembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 mai 2018.