ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1514/2016

Decizia nr. 1514/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin Cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 3 martie 2014, reclamanta Parohia A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.D.R.A.P., suspendarea executării notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare din 22 octombrie 2013, până la soluționarea definitivă a fondului cauzei, care formează obiectul Dosarului nr. x/2/2014 al Curții de Apel București.

1.2. Soluția primei instanțe

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Încheierea din 12 iunie 2014, a admis cererea de suspendare executare act administrativ formulată de reclamanta Parohia A., în contradictoriu cu pârâtul M.D.R.A.P.

A dispus suspendarea executării notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare din 22 octombrie 2013 până la soluționarea definitivă a cauzei.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva Încheierii din 12 iunie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul M.D.R.A.P., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în urma rejudecării, respingerea cererii de suspendare a executării notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare din 22 octombrie 2013.

În motivarea căii de atac, recurentul-pârât invocă motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, arătând că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

Prin criticile formulate se susține, în esență, că, în mod greșit, prima instanță a apreciat ca fiind îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, necesare suspendării executării unui act administrativ, în realitate, reclamanta nefăcând dovada nici a existenței unui caz bine justificat și nici a iminenței producerii unui prejudiciu.

În ceea ce privește "cazul bine justificat" susține că, în mod greșit, prima instanță a considerat că aceasta este îndeplinită în cauză, pe considerentul că există o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ atacat, datorată în exclusivitate unei "aparente contradicții" între una dintre premisele expuse și concluzia activității de verificare". În acest sens arată că Nota de constatare a cărei suspendare se solicită are un conținut unitar, singura concluzie ce se desprinde din aceasta fiind referitoare la încălcarea principiul discriminării și tratamentului egal, așa cum este stipulat în Anexa 16 din Ghidul solicitantului, reluată ulterior în Anexa VI Instrucțiuni privind atribuirea contractelor de lucrări de furnizare și servicii care operează în cadrul Domeniului major de intervenție la Contractul de finanțare din 28 iulie 2010.

Afirmă recurenta-pârâtă că fraza la care intimata și instanța de fond fac referire ("Stabilirea și aplicarea de reguli, cerințe și criterii identice pentru toți operatorii invitați a fost parțial respectată, însă nu are nicio importanță dacă operatorii invitați să participe nu aveau capacitatea de a-și asuma un asemenea contract") face parte din răspunsul echipei de control a M.D.R.A.P. față de observațiile intimatei-reclamante, potrivit cărora "Serviciul Constatare și Stabilire Nereguli nu invocă faptul că operatorii economici ar fi fost supuși unor cerințe, reguli și/sau criterii diferite, ci doar faptul că au fost invitați agenți economici care nu îndeplineau cerințele stabilite prin documentația de atribuire. Astfel, prin fraza care, în opinia instanței de fond, naște o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ atacat s-a subliniat faptul că cerința referitoare la reguli, cerințe și criterii identice pentru toți operatorii invitați, a fost parțial respectată, însă, din punctul de vedere al beneficiarului, susținut de activitatea sa, "nu are nicio importanță dacă operatorii invitați să participe nu aveau capacitatea de a-și asuma un asemenea contract", neconsiderându-se relevant a se respecta condițiile impuse chiar de beneficiar prin fișa de date a achiziției.

Referitor la condiția existenței unei pagube iminente recurentul-pârât arată că, în mod greșit, prima instanță s-a raportat exclusiv la cuantumul creanței bugetare pentru a considera îndeplinită această cerință necesară suspendării executării unui act administrativ. În realitate, se arată, că nu poate fi reținut un risc real de perturbare a activității reclamantei, întrucât eventuala producere a unei pagube trebuie să fie o consecință a executării, iar nu însăși executarea actului administrativ atacat.

Intimata-reclamantă Parohia A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Hotărârea și considerentele instanței de recurs

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Intimata-reclamantă Parohia A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând suspendarea executării notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare din 22 octombrie 2013, până la soluționarea definitivă a fondului cauzei, care formează obiectul Dosarului nr. x/2/2014 al Curții de Apel București.

Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale, atât în sistemul de protecție instituit în cadrul Consiliului Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Legea română (prin conținutul prevederilor art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004) corespunde Recomandării din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei privind protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă, precum și Recomandării nr. 16/2003 a aceleiași instituții, potrivit căreia executarea deciziilor administrative trebuie să țină cont de drepturile și interesele persoanelor particulare.

Astfel, potrivit art. 14 alin. (1) "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua însă decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept invocate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl servească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Noțiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca reprezentând acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Prin sentința recurată, instanța a făcut o analiză teoretică a premiselor suspendării executării actului administrativ și a reținut că sunt dovedite aspecte ale cazului bine justificat și ale iminenței unei pagube în raport cu natura măsurii dispuse de autoritatea publică.

Aceste aspecte nu reprezintă, contrar celor susținute de recurentul-pârât, o analiză a aspectelor ce țin de fondul cauzei. Raportat la probele administrate, prima instanță, motivat și argumentat, a reținut că în raționamentul dezvoltat de ministerul pârât în motivarea actului administrativ contestat există anumite neclarități, menite să ofere suficiente indicii aparente care să răstoarne prezumția de legalitate, fără însă ca prin aceasta, să antameze sau să anticipeze analiza pe fond a conținutului și legalității notei de constatare și fără a depăși cadrul în care este învestit judecătorul unei astfel de cereri.

De altfel, în susținerea cererii de suspendare a executării, reclamanta a indicat ca motiv de aparentă nelegalitate tocmai pe cel reținut de curtea de apel ca fiind întemeiat, și anume existența unei contradicții între una dintre premisele expuse și concluzia activității de verificare. Or, prin întâmpinarea depusă la dosarul de fond, autoritatea pârâtă nu a înțeles să formuleze apărări concrete asupra acestui motiv invocat de reclamantă în dovedirea existenței cazului bine justificat, astfel încât nici prima instanță nu a putut analiza vreun argument în acest sens.

În acest context, Înalta Curte constată că susținerile formulate pentru prima dată în cererea de recurs, prin care autoritatea recurentă tinde să dovedească faptul că nu există o contradicție în motivarea notei de constatare, astfel cum a reținut prima instanță, nu pot fi primite față de conținutul actului administrativ contestat, care, indică într-adevăr inadvertențe în raționamentul organului de control.

În ceea ce privește existența condiției referitoare la paguba iminentă, se reține că și aceasta este îndeplinită în cauză, având în vedere atât cuantumul sumei reprezentând obligația fiscală reținută în sarcina reclamantei, cât mai ales consecința imediată și directă pe care începerea executării silite în temeiul actului administrativ contestat, ar avea-o asupra activității Parohiei A. și, implicit, asupra persoanelor fizice angajate să o desfășoare.

De altfel, constatarea Înaltei Curți că raționamentul juridic, dezvoltat de prima instanță, în motivarea soluției de suspendare a executării actului administrativ-fiscal contestate este legal și temeinic este confirmată de Sentința nr. 2.922 din 30 octombrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin care s-a admis în parte acțiunea reclamantei privind anularea Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare din 22 octombrie 2013 emisă de pârâtul M.D.R.A.P.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul M.D.R.A.P. împotriva Încheierii din 12 iunie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 mai 2016.

Procesat de GGC - N