ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 296/2017

Decizia nr. 296/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.

Acțiunea judiciară;

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a, contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2/2014

, reclamanta A. din București a chemat în judecată pe pârâtul B. - C., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună anularea:

- Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare încheiata la data de 11 februarie 2014, comunicată reclamantei din 14 februarie 2014 și a Deciziei nr. OI/889/ES din 15 aprilie 2014 privind soluționarea contestației depusă de parte împotriva notei de constatare menționată;

- Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare încheiată la data de 19 februarie 2014, comunicată reclamantei din 28 februarie 2014 și a Deciziei nr. OI/1019/ES din 25 aprilie 2014 privind soluționarea contestației depusă de parte împotriva notei de constatare menționată.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a, contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2993 din 06 noiembrie 2014

, a respins acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta A. din București

, care a solicitat casarea acesteia și admiterea excepției tardivității emiterii celor două note de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare contestate.

În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut faptul că sentința contestată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, reclamanta arată că prima instanță a soluționat excepția tardivității emiterii celor două note de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare deduse judecății cu încălcarea prevederilor art. 21 alin. (23) și (26) din O.U.G. nr. 66/2011: data comunicării documentelor de constatare emise de Autoritatea de Audit este 23 august 2013, iar data întocmirii notelor este 11 februarie 2014, respectiv 19 februarie 2014; ca atare, termenul de 60 de zile a fost depășit cu peste 4 luni, ceea ce atrage sancțiunea nulității notelor de constatare.

Intimatul B. - C. a formulat note scrise în care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, pentru motivele arătate la filele 11-19 dosar.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 01 iunie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același act normativ.

La termenul din data de 02 februarie 2017, în condițiile în care raportul a fost declarat admisibil, toți membrii completului au fost de acord, iar problema de drept nu este controversată și face obiectul unei jurisprudențe constante a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a procedat la analiza fondului recursului, fără citarea părților, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (6) C. proc. civ.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Recurenta reclamantă A. din București a supus controlului instanței specializate, pe calea prevăzută în art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, coroborat cu art. 10 alin. (1

1

) din Legea nr. 554/2004:

- Decizia nr. OI/889/ES din 15 aprilie 2014 prin care D. - E. a respins contestația depusă de parte împotriva măsurilor stabilite prin Nota de constatare și de stabilire a corecțiilor financiare din 14 februarie 2014;

- Decizia nr. OI/1019/ES din 25 aprilie 2014 prin care D. - E. a respins contestația depusă de parte împotriva măsurilor stabilite prin Nota de constatare și de stabilire a corecțiilor financiare din 28 februarie 2014.

Problema de drept supusă analizei vizează natura termenelor prevăzute de art. 21 alin. (23) și (26) din O.U.G. nr. 66/2011, recurenta-reclamantă susținând că, în speța de față, au fost depășite termenele maxime de efectuare a verificării și de emitere a actelor de constatare a neregulilor de 90 de zile, respectiv de 60 de zile.

Conform art. 21 alin. (23) și (26) din O.U.G. nr. 66/2011:

„(23) Termenul maxim de efectuare a verificării și de emitere a proceselor-verbale de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare este de 90 de zile de la data finalizării activității de organizare a verificării, cu excepțiile prevăzute la alin. (25) și (26). (…).

(26)

Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare se emite în termen de 60 de zile de la data comunicării documentelor de constatare emise de Autoritatea de Audit, conform regulamentului prevăzut la art. 24.

”

Din modalitatea de redactare a acestor prevederi legale, rezultă că nerespectarea termenelor aflate în discuție nu antrenează sancțiunea nulității actelor administrative. Prin urmare, pentru a obține anularea actelor administrative emise cu nerespectarea termenelor aflate în discuție, recurenta-reclamantă trebuia să invoce și să dovedească existența unei vătămări care nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea actelor contestate. Or, în cauza de față, partea nu a invocat și nici dovedit existența unei astfel de vătămări, situație în nerespectarea termenelor mai sus arătate nu poate determina aplicarea sancțiunii nulității celor două note de constatare, după cum solicită recurenta.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. din București împotriva sentinței civile nr. 2993 din 6 noiembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02 februarie 2017.