ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2277/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

a) Cererea de chemare

în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a chemat în judecată

pe pârâtul S.D., solicitând să se constate existența calității pârâtului de

colaborator al Securității.

În fapt, reclamantul

a arătat că pârâtul a fost verificat din oficiu sub aspectul constatării

calității de colaborator sau lucrător al Securității, întrucât a candidat la

funcția de deputat.

Reclamantul a

susținut că, așa cum rezultă din cuprinsul notei de constatare nr. S/Dl/3995

din 6 februarie 2009 și din înscrisurile atașate acesteia, pârâtul a fost

recrutat în calitate de colaborator pe perioada stagiului militar, semnând

angajament și având numele conspirativ „A.”.

În această calitate

pârâtul a furnizat un număr de 4 note informative în anul 1985 și o notă

informativă în anul 1986, fiind recompensat cu suma de 4.000 lei pentru „sprijinul

acordat”.

b) Întâmpinarea

formulată în cauză.

Prin întâmpinarea

formulată la data de 7 decembrie 2009, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii

ca inadmisibilă și în subsidiar ca nefondată.

S-a susținut că

acțiunea Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității este

inadmisibilă pentru lipsa avizului Direcției Juridice, obligatorie conf. disp. art.

7, O.U.G. nr. 24/2008.

Cu privire la fondul

cauzei, calificativul de colaborator al Securității nu poate fi stabilit în

lipsa unei minime activități sau unor minime atitudini vizând susținerea

regimului totalitar, iar din probele administrate nu reiese că pârâtul a

desfășurat o astfel de activitate.

La data de 20 aprilie

2010, reclamantul a depus la dosar Avizul Direcției Juridice și Extrasul din procesul

verbal al ședinței Colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor

Securității, astfel că excepția inadmisibilității acțiunii Consiliului Național

pentru Studierea Arhivelor Securității sub acest aspect nu a mai fost

susținută.

c) Sentința și

considerentele primei instanțe.

Prin sentința nr. 1757

din 20 aprilie 2010 a Curții de Apel București, a fost admisă acțiunea

formulată de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în

contradictoriu cu S.D., în sensul că a fost constatată existența calității de

colaborator al Securității cu privire la pârât.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că pârâtul a fost supus verificărilor sub

aspectul colaborării cu organele de securitate, având în vedere că a candidat

la funcția de deputat în Parlamentul României, în temeiul art. 3 lit. b) din

O.U.G. nr. 24/2008.

Urmare a acestor

verificări a fost întocmită nota de constatare S/DI/1/395 din 6 februarie 2009,

în temeiul căreia a fost sesizată instanța de contencios administrativ, la

dosar fiind depuse înscrisurile identificate în arhiva ce a aparținut fostei

securități privitoare la pârât.

Instanța de fond a

constatat că a fost identificat dosarul R nr. 83403 ce-l privește pe pârât, iar

scopul recrutării acestuia a fost identificat ca fiind încadrarea informativă a

subunității plutonului de instrucții Ghimbav, iar din anul 1983 supravegherea

informativă în cadrul S. C.F.R. și încadrarea informativă a numitului D.C.

S-a reținut că

pârâtul a semnat două angajamente, unul la data de 13 noiembrie 1976, cu numele

conspirativ „A.”, iar altul la data de 28 septembrie 1983 cu același nume

conspirativ.

Instanța de fond a

analizat probele administrate și a concluzionat că sunt întrunite condițiile

prevăzute de O.U.G. nr. 24/2008 întrucât pârâtul a furnizat informații prin

care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar și

care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

recurs.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs pârâtul, criticând sentința atacată ca netemeinică

și nelegală.

a) Motivele de

recurs.

În motivele de recurs

s-a susținut că pârâtul nu a furnizat informații prin care se denunțau

activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist și care vizau

îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

S-a arătat că din

reglementarea legală a noțiunii de colaborator rezultă că nu orice angajament

atrage atribuirea calității de colaborator și numai dacă s-au furnizat

informații de natură a conduce la îngrădirea drepturilor și libertăților

fundamentale.

Recurentul a

menționat că din conținutul informațiilor transmise rezultă că acestea vizau

nerespectarea normelor sanitare în cadrul Regionalei C.F.R.

În ceea ce privește

nota din 14 iunie 1984, întocmită de lt. maj. D., în care se consemna

furnizarea informațiilor despre D.C., soluția instanței de fond se întemeiază

pe supoziții și nu pe dovezi.

Recurentul a arătat

că înscrisurile provenind de la foștii ofițeri de securitate nu au valoare

probantă absolută, cu atât mai mult cu cât din literatura documentativă rezultă

că ofițerii întocmeau adesea și note fictive pentru a-și justifica activitatea.

S-a precizat că

recurentul a semnat angajamentul în condiții speciale, de constrângere morală,

determinată de faptul că părinții acestuia erau plecați din țară, iar în caz

contrar aceștia urmau să fie rechemați în țară.

În acest context s-a

arătat că angajamentul nu a fost valabil exprimat, ținând seama că primul

angajament nu a fost urmat de furnizarea vreunei informații.

A susținut recurentul

să sentința primei instanțe este nemotivată, sub aspectul situației de fapt

care era de natură a determina calitatea de colaborator.

b) Analiza motivelor

de recurs.

Înalta Curte,

examinând motivele de recurs, acțiunea, probele cauzei și legislația aplicabilă

reține:

La data de 11

noiembrie 1976, Unitatea Militară Brașov contrainformații, a propus recrutarea

soldatului S.D. în vederea colaborării cu organele de securitate, pentru a fi

supravegheați informativ militarii din unitatea Ghimbav.

La data de 13

noiembrie 1976, pârâtul-recurent S.D. a semnat un angajament cu Securitatea

pentru a furniza organelor securității informații ce interesează securitatea

statului.

Urmare acestui

angajament recurentul nu a furnizat nici un fel de informații către organele de

Securitate.

Ulterior, la 28

aprilie 1983 a semnat un alt angajament pentru a sprijini organele securității

statului în activitatea de prevenire a infracțiunilor contra securității

statului, după ce în precedent s-a întocmit un alt raport de recrutare.

În perioada ce a

urmat semnării angajamentului, pârâtul nu a redactat nici o notă informativă.

În nota de analiză

din 14 iunie 1984, ofițerul de securitate a consemnat că pârâtul-recurent a

furnizat informații despre numitul D.C. și că a relatat aspecte negative

privind nerespectarea normelor „S.” în cadrul Regionalei C.F.R. (fila 26 dosar

fond).

Ulterior, la 8

ianuarie 1988 s-a propus și aprobat trecerea recurentului-pârât din categoria

colaboratorilor în categoria persoanelor de sprijin.

Înalta Curte, arată

că potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru ca o

persoană să fie apreciată ca fiind colaborator al Securității trebuia să

furnizeze informații prin care se denunțau activitățile sau atitudinile

potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor

și libertăților fundamentale ale omului.

Analiza materialului

probator care a stat la baza inițierii demersului judiciar al Consiliul

Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în vederea stabilirii

calității de colaborator al pârâtului relevă că reclamantul nu a întocmit nici

o notă informativă, că într-o singură notă de analiză întocmită de ofițerul de

Securitate, se face referire la informații furnizate de pârât în ceea ce-l

privește pe D.C. și respectarea normelor de igienă în cadrul regionalei C.F.R.

Din conținutul Notei

de analiză din 14 iunie 1984 nu rezultă că recurentul – pârât a denunțat

activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar.

Consemnarea făcută de

lucrătorul de Securitate potrivit căreia s-au furnizat informații despre D.C.,

persoana lucrată în D.U.I., este extrem de laconică și nu conține niciun

element care s-ar circumscrie furnizării de informații privind atitudini și

activități potrivnice regimului comunist care ar fi putut conduce la îngrădirea

drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

De asemenea

eventualele informații privind respectarea normelor de igienă nu au nici un fel

de legătură cu susținerea, prin delațiuni, a regimului totalitar comunist.

Trebuie precizat că

legiuitorul face referire în art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2003 și

la relatările verbale consemnate de lucrătorii de Securitate, ca fiind acte

probante ale colaborării cu securitatea.

Însă în analiza

forței probante a unor astfel de relatări trebuie avut în vedere și modul în

care ofițerii de securitate trebuiau să-și îndeplinească obligațiile de

serviciu.

Din amplele materiale

documentare publicate după anul 1989, care au căpătat forța unor documente

istorice, cu notorietate, rezultă că ofițerii de securitate aveau un plan de

racolări, un plan de informații etc., context în care informația putea să nu

aparțină persoanei la care se face referire.

În aceste condiții

relatările consemnate în rapoartele informative ale ofițerilor nu pot beneficia

de o prezumție legală absolută de veridicitate, acestea urmând a fi analizate

prin coroborare cu ansamblul probator al cauzei.

A considera că în mod

cert relatările cuprinse în rapoartele lucrătorilor de Securitate reprezintă

adevărul ar însemna că tocmai ceea ce se condamnă, securitatea ca poliție

politică, să fie reabilitată printr-o credibilizare absolută.

În speța prezentă

probele administrate în susținerea acțiunii pentru a se dovedi calitatea de

colaborator al securității, așa cum au fost analizate în precedent demonstrează

că pârâtul nu și-a asumat calitatea de colaborator, că nu a furnizat informații

prin care să fi denunțat activități sau atitudini potrivnice regimului

totalitar comunist.

Ori, în speță,

celelalte probatorii aflate la dosar demonstrează că pârâtul nu a furnizat

informații de natura celor prevăzute în art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr.

24/2008.

Mai mult, trebuie

arătat că la data când s-a dat primul angajament părinții pârâtului erau

plecați în Algeria (fila 74 și urm. dosar fond) ceea ce justifică explicația

dată de acesta privind temerea că aceștia își vor pierde locul de muncă.

c) Soluția instanței

de recurs.

În raport de analiza

motivelor de recurs efectuată mai sus, prin raportate la prevederile art. 3041

C. proc. civ., și având în vedere prevederile art. 312 C. proc. civ., recursul

se va admite, se va modifica sentința, în sensul că se va respinge acțiunea

Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, ca netemeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de S.D. împotriva sentinței nr. 1757 din 20 aprilie 2010 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința

atacată în sensul că respinge acțiunea ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 15 aprilie 2011.