ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2016/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată, inițial, pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, la data de 18.05.2016, reclamanta UAT Județul Brăila a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, pe calea ordonanței președințiale, suspendarea temporară, până la soluționarea pe fond a acțiunii, a efectuării plății menționate în Adresa nr. x/27.04.2016 înregistrată la Consiliul Județean Brăila sub nr. x/28.04.2016.

Prin sentința nr. 3727 din 8 iunie 2016, Tribunalul București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reținând art. 10 din Legea nr. 554/2004 și faptul că pârâta este organ al administrației publice centrale.

1.2. Soluția primei instanțe

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 19.08.2016.

În ședința de judecată din 25 septembrie 2016, reclamanta a precizat că înțelege să modifice cererea de chemare în judecată în sensul că temeiul legal al cererii de suspendare a Adresei nr. x/27.04.2016 emise de Administrația Fondului pentru Mediu este art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Prin sentința nr. 3331 din 1 noiembrie 2016, Curtea de Apel București a respins cererea reclamantei, ca neîntemeiată, și a dispus restituirea cauțiunii în cuantum de 27.570,92 RON achitate de reclamantă.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta UAT Județul Brăila a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de suspendare.

A susținut, în esență, că instanța de fond a apreciat în mod greșit că nu ar fi îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

A arătat că, prin Adresa nr. x/11.04.2016, înregistrată la Consiliul Județean Brăila sub nr. x/11.04.2016, Administrația Fondului pentru Mediu a comunicat faptul că, în ședința Comitetului Director din 23.03.2016, s-a aprobat rezilierea contractului de finanțare cu recuperarea sumelor virate, în conformitate cu art. 7.3 din Contractul de finanțare nr. x/31.12.2009.

În conținutul adresei nu se regăsește o motivare temeinică privind obligarea sa la plata sumei de 2.757.092,31 RON, sumă ce nu este constatată printr-un act ca fiind o creanță certă, lichidă și exigibilă, aspect care poartă o îndoială serioasă asupra legalității Adresei nr. x/27.04.2016 emise de AFM. Astfel, există suspiciuni rezonabile cu privire la legalitatea și temeinicia actului administrativ, ceea ce evidențiază cazul bine justificat.

De asemenea, suma este însemnată, motiv pentru care, în cazul punerii în executare, se creează grave perturbări în funcționarea instituției, în situația în care bugetul județului a fost deja aprobat, existând numeroase proiecte în derulare.

Intimata-pârâtă Administrația Fondului pentru Mediu a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, anularea recursului, apreciind că recurenta nu indică motivele de nelegalitate ale sentinței recurate. În subsidiar, pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că soluția instanței de fond este dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale.

4.1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 12 octombrie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ. S-a reținut că susținerile recurentei se pot încadra în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material -, apreciindu-se a fi nefondată excepția nulității recursului.

Prin încheierea din 8 februarie 2018, Completul de filtru, constatând că recursul îndeplinește cerințele de admisibilitate, a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată.

4.2. Cu privire la fondul recursului

Înalta Curte constată că nu se impune casarea hotărârii recurate prin prisma motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., reținând în acest sens, în acord cu instanța de fond, că analiza sumară a motivelor de nelegalitate invocate cu privire la actul a cărui suspendare s-a solicitat în cauză nu oferă indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate de care se bucură respectivul act, în cazul particular supus evaluării.

În ceea ce privește motivul de recurs indicat de recurentă, pct. 6 al art. 488 C. proc. civ., verificând considerentele sentinței recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b C. proc. civ. și explică în mod convingător soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a reținut, în final, că cererea de suspendare nu îndeplinește condițiile impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

De altfel, după cum s-a constatat și în raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, recurenta nu susține că sentința de fond este nemotivată, ci că instanța în mod eronat nu a reținut a fi îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, aprecieri care se circumscriu pct. 8 al art. 488 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că în mod justificat instanța de fond a reținut ca nefiind îndeplinită condiția existenței cazului bine justificat, în sensul art. 2 lit. t din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care, din analiza sumară a actului administrativ contestat, nu s-a conturat o situație de fapt de natură a genera suspiciuni rezonabile cu privire la emiterea respectivului act.

Cum recurenta, atât prin cererea de suspendare, cât și prin cererea de recurs, nu a argumentat existența cazului bine justificat, limitându-se la a susține că adresa emisă de intimata-pârâtă nu este motivată, în mod corect a apreciat instanța de fond că nu poate reține îndeplinirea, în cauză, a condiției cazului bine justificat.

Recurenta-reclamantă nu a prezentat alte indicii aparente, care să răstoarne prezumția de legalitate a actului contestat.

De asemenea, Înalta Curte constată, că, prin sentința nr. 2720 din 26 aprilie 2018 pronunțată de Tribunalul București, secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. x/2016 - având ca obiect acțiunea reclamantei UAT Județul Brăila de anulare a deciziei Comitetului Director al AFM din data de 23.03.2016 și a actelor subsecvente acesteia -, a fost respinsă acțiunea reclamantei, ca nefondată.

Această sentință constituie un reper în verificarea aparenței de nelegalitate, pentru că judecătorul fondului a avut posibilitatea administrării și interpretării unor probe și a efectuării unei evaluări aprofundate, posibilitate pe care mecanismul procesual al suspendării de executare nu o îngăduie.

În jurisprudența sa constantă, secția contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție a statuat că o soluție de respingere a cererii de anulare a actului administrativ atacat reprezintă și o confirmare a prezumției de legalitate a actului administrativ a cărui suspendare se cere și conferă consistență concluziei că, în cauză, nu este îndeplinită condiția cazului bine justificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t din Legea nr. 554/2004, pentru a fundamenta dispunerea măsurii provizorii a suspendării executării, în cadrul procedurii sumare reglementate de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește cea de-a doua condiție, a prevenirii unei pagubei iminente, nu se mai impune a fi analizată, ambele condiții trebuind să fie îndeplinite cumulativ.

4.3. Soluția instanței de recurs

Toate considerentele expuse, converg către concluzia că soluția pronunțată de instanța de fond este legală, motiv pentru care recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat, potrivit art. 496 alin. (1) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Unitatea Administrativ-Teritorială Județul Brăila împotriva sentinței nr. 3331 din 1 noiembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 mai 2018.