ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2276/2017

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecata înregistrată pe rolul Tribunalului București, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Județul Brăila a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, să se constate nulitatea Deciziei Comitetului Director din data de 23 martie 2016 cu consecința obligării pârâtei la decontarea celor două cereri de tragere (nr. 5 și nr. 6 din 27 noiembrie 2014 și 28 august 2015) în valoare de 845.173,46 RON.

Prin cererea reconvențională, pârâta-reclamantă Administrația Fondului pentru Mediu a solicitat să se constate legalitatea rezilierii Contractului de finanțare nerambursabilă nr. 272/N din 31 decembrie 2009 obligarea reclamantei-pârâte Unitatea Administrativ Teritorială Județul Brăila la restituirea sumei de 2.757.092,31 RON reprezentând suma decontată cu ocazia cererilor de tragere nr. 1 - 4 operate în cadrul Contractului de finanțare nr. 272/N din 31 decembrie 2009, plus dobândă legală calculată de la data de 15 aprilie 2016.

2.1. Prin Sentința nr. 6437 din 10 noiembrie 2016, Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ, fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că cererea principală cu care instanța a fost învestită vizează anularea deciziei Comitetului Director din data de 23 martie 2016 și a actelor/adreselor subsecvente.

Potrivit adresei din 22 iunie 2016, prin decizia Comitetului director din data de 23 martie 2016 s-a dispus rezilierea Contractului de finanțare nerambursabilă nr. 272/N din 31 decembrie 2009, precum și recuperarea sumelor decontate cu dobânda aferentă.

Din cuprinsul aceleiași adrese rezultă că valoarea contractului de finanțare este de 3.869.673,04 RON.

Având în vedere că decizia contestată privește o finanțare în cuantum de 3.869.673,04 RON, tribunalul a apreciat că cerere este de competența materială a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, raportat la dispozițiile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, prin aplicarea criteriului valoric.

2.2. Prin Sentința nr. 1444 din 21 aprilie 2017,Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal; a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această hotărâre, curtea de apel a reținut că potrivit art. 123 alin. (1) C. proc. civ., cererile (...) incidentale se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a altei instanțe judecătorești(...).

A reținut Curtea de apel că pentru stabilirea instanței competente din punct de vedere material să soluționeze cererea principală, valoarea obiectului cererii principale este cea care determină instanța competentă și atunci când se formulează cereri incidentale, care ar fi de competența altei instanțe, din punct de vedere al valorii lor, dacă ar fi fost formulate pe cale principală.

Având în vedere dispozițiile art. 101 alin. (1) și (2) C. proc. civ., respectiv stabilirea valorii obiectului cererii în raport de partea din contract dedusă judecății, Curtea a reținut că valoarea cererii principale este de 845.173,46 RON reprezentând contravaloarea Cererilor de plată nr. 5 și 6.

Curtea de apel a apreciat că nu se poate avea în vedere valoarea întregului contract de finanțare, în condițiile în care consecința patrimonială a constatării unei eventuale nelegalități a Deciziei Comitetului Director din data de 23 martie 2016 prin care s-a dispus rezilierea contractului constă în obligarea pârâtei-reclamante la decontarea cererilor de tragere în cuantum de 845.173,46 RON, restul contractului, în cuantum de 2.757.092,31 RON, fiind executat anterior emiterii deciziei de reziliere.

Față de valoarea cererii principale de 845.173,46 RON, Curtea de apel a constatat că devin incidente în cauză dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. l) și art. 12 alin. (1) din O.U.G. nr. 196/2005 și art. 10 alin. (1) și (3) Legea nr. 554/2004, în raport de care competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134 și art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.

După cum rezultă din cele ce preced, reclamanta a dedus soluționării un litigiu ce are ca obiect anularea Deciziei Administrației Fondului pentru Mediu din 23 martie 2016 prin care s-a dispus rezilierea Contractului de finanțare nerambursabilă nr. 272/N din 31 decembrie 2009.

Corelativ, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la decontarea celor două cereri de tragere (nr. 5 din 27 noiembrie 2014 și nr. 6 din 28 august 2015), anterioare rezilierii, în valoare de 845.173,46 RON.

Ulterior introducerii acțiunii, pârâta Administrația Fondului pentru Mediu a formulat o cerere reconvențională prin care a solicitat să se constate legalitatea rezilierii Contractului de finanțare nerambursabilă nr. 272/N din 31 decembrie 2009 și obligarea reclamante la plata sumei de 2.757.092,31 RON reprezentând suma decontată cu ocazia cererilor de tragere nr. 1 - 4 operate în cadrul Contractului de finanțare nr. 272/N din 31 decembrie 2009.

Pentru identificarea instanței competente material să soluționeze cauza prezintă relevanță obiectului cererii principale și valoarea acestuia, bine stabilite de către curtea de apel, prin raportare la prevederile art. 101 alin. (1) și (2) și art. 123 din C. proc. civ.

Fiind vorba de o cerere ce vizează executarea unui contract, criteriul de determinare a competenței materiale de soluționare a cauzei este reprezentat de valoarea obiectului cererii principale, raportat la partea din contract dedusă judecății, potrivit art. 101 alin. (1) și (2) din C. proc. civ.

Cum valoarea cererii principale este de 845.173,46 RON reprezentând contravaloarea cererilor de tragere nr. 5/2014 și 6/2015, devin incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora competența materială de soluționare a cauzei revine Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, suma în litigiu situându-se sub pragul valoric de 1.000.000 RON.

După cum în mod corect a reținut curtea de apel, în cauză nu se poate reține valoarea întregului contract de finanțare (3.869.673 RON), pentru că în ipoteza în care se constată nelegalitatea deciziei de reziliere a contractului, pârâta-reclamantă Administrația Fondului pentru Mediu va fi obligată la decontarea cererilor de tragere în cuantum de 845173,46 RON, restul contractului, în cuantum de 2.757.092,31 RON, fiind executat anterior emiterii deciziei de reziliere.

Împrejurarea că, ulterior introducerii acțiunii, s-a formulat o cerere reconvențională, nu este de natură să atragă modificarea competenței.

Cererea reconvențională reprezintă, potrivit art. 30 alin. (6) din C. proc. civ., o cerere incidentală.

Caracterul său incidental atrage aplicabilitatea art. 123 alin. (1) din același cod, care reglementează un caz de prorogare legală a competenței, în sensul că instanța competentă a soluționa o cerere principală devine competentă să soluționeze și cererile accesorii, adiționale și incidentale formulate în aceeași cauză, chiar dacă, în mod obișnuit, acestea nu ar fi intrat în competența sa materială sau teritorială.

În consecință, chiar dacă prin cererea reconvențională sunt solicitate sume care atrag competența de soluționare a unei instanțe superioare, având în vedere că aceasta nu a fost formulată pe cale principală, ci pe cale incidentală, ca o formă de apărare a pârâtului față de pretențiile reclamantei, verificarea competenței instantei sesizate de către reclamant, în aplicarea art. 131 din C. proc. civ., poate viza doar cererea principală, nu și cererile incidentale, în privința cărora este aplicabil art. 123 alin. (1) din cod.

Pentru considerentele arătate, în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Județul Brăila în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 iunie 2017.

Procesat de GGC - LM