ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2858/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, la data de 15 februarie 2014, reclamanta Administrația Fondului pentru Mediu, în contradictoriu cu pârâta Societatea A. SRL, a solicitat constatarea nulității absolute a Contractului de finanțare nerambursabilă nr. 202/N/16.05.2011 și obligarea pârâtei la restituirea sumei de 28.919.944,77 RON, achitată de reclamantă în baza contractului de finanțare, sumă la care se adaugă dobânda de referință a Băncii Naționale a României, calculată de la data plății.

1.2. Prin Sentința civilă nr. 5815 din 21 septembrie 2015, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

1.3. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 14 decembrie 2015.

Prin Sentința civilă nr. 1686 din 20 mai 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta Administrația Fondului pentru Mediu, în contradictoriu cu pârâta Societatea A. SRL, ca nefondată.

Împotriva Sentinței civile nr. 1686 din 20 mai 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta Administrația Fondului pentru Mediu, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

Prezentând detaliat contextul factual care a dus la promovarea cererii de anulare a Contractului de finanțare nerambursabilă nr. 202/N/16.05.2011, recurenta-reclamantă a criticat argumentul instanței de fond referitor la obligația care-i revenea reclamantei în procesul de selecție, de a constata deficiențele existente în cadrul proiectelor depuse de către solicitanți, pentru ca aceștia să le poată remedia la timp sau, în caz contrar, să declare proiectele neeligibile.

În acest sens, recurenta-reclamantă că, prin Dispoziția Președintelui Administrației Fondului pentru Mediu nr. 405/26.09.2013, a fost constituită Comisia de analiză și clarificare a aspectelor referitoare la conformitatea scrisorilor de confort bancar și ale celorlalte documente depuse de fiecare beneficiar împreună cu cererile de finanțare precum și reanaliza documentelor referitoare la situația juridică a imobilelor pentru care au fost implementate proiectele, în cadrul Programului privind creșterea producției de energie din surse regenerabile demarat în temeiul OMMP nr. 714/2010. În raport de prevederile Ghidului de finanțare a Programului privind creșterea producției de energie din surse regenerabile aprobat prin OMMP nr. 714/2010, comisia a procedat la verificarea documentațiilor depuse de către cei 50 de solicitanți aprobați de Comitetul de Avizare al Administrației Fondului pentru Mediu.

Prin Raportul nr. x/20.12.2013, comisia a reținut că, din punct de vedere al conformității scrisorilor de confort bancar și al documentelor care atestă capacitatea de cofinanțare, depuse de solicitanți, în cazul Societății A. SRL s-au constatat deficiențe constând în nerespectarea cerințelor prevăzute în modelul de scrisoare de confort bancar - anexa nr. 8 la Ghidul de finanțare. Astfel, scrisoarea de confort bancar emisă de B. nu este prezentată în forma solicitată, în cuprinsul său menționându-se că acest act nu reprezintă un angajament ferm din partea băncii, de natură să creeze obligații sau răspunderi juridice față de terți.

Neconformitatea scrisorii de confort bancar are drept consecință neacordarea punctajului prevăzut în Ghidul de finanțare pentru existența actului (10 puncte). În consecință, proiectul intimatei-pârâte nu mai îndeplinește punctajul minim necesar pentru a fi aprobat spre finanțare, întrucât, în urma reanalizării cererii de finanțare, punctajul societății a fost stabilit la 67 de puncte. În acest sens, recurenta-reclamantă a indicat prevederile art. 8 și art. 26 alin. (1) și alin. (2) lit. o) din Ghidul de finanțare a Programului privind creșterea producției de energie din surse regenerabile aprobat prin OMMP nr. 714/2010.

Totodată, recurenta-reclamantă a arătat că normele privind evaluarea și selectarea proiectelor în cadrul Programului privind creșterea producției de energie din surse regenerabile, stabilite prin Ordinul ministrului mediului nr. 714/2010, sunt de ordine publică, iar nerespectarea acestora atrage sancțiunea nulității absolute.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 16 noiembrie 2016, intimata-pârâtă Societatea A. SRL a invocat excepția nulității recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Referitor la excepția nulității recursului, intimata-pârâtă a susținut că motivele de nelegalitate invocate de reclamantă nu se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocate de recurentă și în niciunul din celelalte cazuri de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Pe fondul cauzei, intimata-pârâtă a arătat că recurenta-reclamantă avea obligația ca, în procesul de selecție, să constate deficiențele existente la nivelul proiectelor depuse de solicitanți, obligație pe care nu a îndeplinit-o.

Prin intermediul scrisorii de confort bancar se atestă capacitatea solicitantului de a-i fi cofinanțate cheltuielile pentru aducerea la îndeplinire a proiectului. În cazul pârâtei, această capacitate a fost probată prin depunerea scrisorii de confirmare bancară nr. 6301/18.05.2010 și este dovedită prin finalizarea proiectului și îndeplinirea obiectivului acestuia, conform Notei nr. x din 22.05.2013.

Potrivit art. 26 alin. (2) lit. o) din Ghidul de finanțare, scrisoarea de confort bancar nu este un document obligatoriu, astfel încât importanța sa în cadrul dosarului de finanțare este una minoră. Norma de drept menționată are caracter dispozitiv, fiind de ordine privată, astfel încât nu se poate aplica sancțiunea nulității absolute.

Apreciază intimata-pârâtă că invocarea de către recurenta-reclamantă a unor nereguli care ar fi existat într-o procedură anterior verificată, aduce atingere principiului conform căruia nimănui nu-i este îngăduit a se prevala de propria culpă pentru a valorifica un drept. În conexiune cu acest principiu de drept, intimata-pârâtă înțelege să invoce și principiul securității raporturilor juridice, principiul bunei-credințe, principiul in dubio pro reo și principiul salvgardării actului juridic, față de care apreciază a fi legală soluția instanței de fond privind menținerea contractului de finanțare.

II. Soluția instanței de recurs

II.1. Referitor la excepția nulității recursului, Înalta Curte o va respinge, ca neîntemeiată, reținând următoarele:

Potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este afectat de nulitate dacă "motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Recurenta-reclamantă a indicat, drept temei al căii de atac declarate în cauză, prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar criticile de nelegalitate formulate prin cererea de recurs, raportate la hotărârea atacată, se circumscriu motivului de casare invocat, care vizează încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, aspectele invocate de intimata-pârâtă urmând a fi analizate din perspectiva caracterului fondat sau nefondat al recursului.

În consecință, Înalta Curte va respinge, ca neîntemeiată, excepția nulității recursului, urmând a analiza criticile de nelegalitate invocate de reclamantă din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

II.2. Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta Administrația Fondului pentru Mediu este nefondat, pentru următoarele considerente:

Pentru a răspunde motivelor de recurs formulate de reclamantă, Înalta Curte reține că, în calea de atac, aceasta a formulat, în esență, o singură critică în privința sentinței atacate, și anume, greșita reținere a nerespectării obligației ce-i revenea autorității contractante în cursul procedurii de selecție a dosarelor de finanțare, cu privire la verificarea deficiențelor documentației depuse de solicitanți. În combaterea acestui considerent al instanței de fond, reclamanta a înfățișat argumente referitoare la modalitatea de constituire a comisiei de analiză și clarificare a aspectelor referitoare la conformitatea scrisorilor de confort bancar, ale cărei concluzii, cuprinse în Raportul nr. x/20.12.2013, au stat la baza declanșării prezentului litigiu.

Înalta Curte constată că susținerile reclamantei nu sunt de natură a înlătura constatările instanței de fond, atât timp cât Comisia de analiză și clarificare a aspectelor referitoare la conformitatea scrisorilor de confort bancar și ale celorlalte documente depuse de fiecare beneficiar împreună cu cererile de finanțare, precum și reanaliză a documentelor referitoare la situația juridică a imobilelor pe care au fost implementate proiectele, în cadrul Programului privind creșterea producției de energie din surse regenerabile demarat în temeiul OMMP nr. 714/2010, a fost constituită prin Dispoziția Președintelui Administrației Fondului pentru Mediu nr. 405, la data de 26.09.2013, ulterior închiderii procedurii de selecție a dosarelor și stabilirii caracterului eligibil al cererilor de finanțare și chiar după data finalizării de către beneficiar a proiectului finanțat (22.05.2013, conform notei pentru înaintarea raportului de finalizare aferent Contractului pentru finanțare nerambursabilă nr. 202/N/16.05.2011 - dosarul Tribunalului București).

Așadar, argumentul înființării unei comisii speciale, având ca atribuții, între altele, reanalizarea și clarificarea aspectelor referitoare la conformitatea scrisorilor de confort bancar, nu poate lămuri chestiunea referitoare la conduita culpabilă a autorității în cursul procedurilor de selecție a beneficiarului, fiind o măsură dispusă ulterior evaluării dosarelor depuse de solicitanții finanțării nerambursabile și, prin urmare, nu răspunde considerentelor instanței de fond, criticate prin cererea de recurs.

În ceea ce privește restul susținerilor cuprinse în cererea de recurs, Înalta Curte constată că reclamanta a înțeles să reitereze o serie de aspecte expuse în cererea de chemare în judecată, privitoare la neconformitatea scrisorii de confort bancar cu modelul prezentat în anexa nr. 8 la Ghidul de finanțare, la neîndeplinirea cerinței referitoare la punctajul minim necesar aprobării spre finanțare a cererii formulate de pârâtă, precum și la nesocotirea prevederilor art. 8 și art. 26 din Ghidul de finanțare. Astfel, recurenta nu a formulat critici de nelegalitate în privința sentinței recurate, în conexiune cu aspectele enumerate anterior și nu a contestat în mod efectiv considerentele primei instanțe, referitoare la caracterul conform al scrisorii de garanție bancară depusă de pârâtă, precum și la lipsa caracterului obligatoriu a acestui document. Așa cum s-a arătat anterior, singura critică concretă ce poate fi decelată de instanța de control judiciar, se referă la chestiunea vizând obligația autorității finanțatoare de verificare a documentației depuse de solicitanți, cu ocazia evaluării și selectării beneficiarilor finanțării.

Recurenta-reclamantă a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și a înțeles să redea conținutul art. 8 și art. 26 alin. (1) și alin. (2) lit. o) din Ghidul de finanțare a Programului privind creșterea producției de energie din surse regenerabile aprobat prin OMMP nr. 714/2010, fără a indica în ce măsură aceste prevederi au fost greșit interpretate sau aplicate de către instanța de fond.

În aceste condiții, analizând sentința recurată prin raportare la actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă examinare a normelor de drept material incidente, regăsite în Ghidul de finanțare aprobat prin OMMP nr. 714/2010, fiind întemeiate concluziile privitoare la: caracterul conform al scrisorii de garanție bancară depusă de pârâtă ca anexă la dosarul de finanțare; lipsa caracterului obligatoriu al acestui act, mențiune reglementată expres în cuprinsul art. 26 alin. (2) lit. o) din Ghidul de finanțare; importanța minoră a scrisorii de confort bancar în analiza globală a documentației depusă în vederea obținerii finanțării; îndeplinirea de către pârâtă a condițiilor privind atestarea capacității financiare a solicitantului. Pe cale de consecință, Înalta Curte consideră a fi corectă și concluzia referitoare la legalitatea contractului de finanțare și la caracterul neîntemeiat al acțiunii în anulare.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta Administrația Fondului pentru Mediu, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului, ca neîntemeiată.

Respinge recursul declarat de reclamanta Administrația Fondului pentru Mediu împotriva Sentinței civile nr. 1686 din 20 mai 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 mai 2019.

GGC - GV