ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3351/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 8 aprilie 2016 sub nr. x/2016, reclamanta A. SRL în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu a solicitat: suspendarea executării Deciziei nr. AFM din 12 mai 2015 de sistare temporară a utilizării finanțării din cadrul Contractului pentru Finanțare Nerambursabilă nr. x din 15 decembrie 2008, comunicată petentei în cuprinsul Adresei AFM nr. x din 22 iunie 2015 și a Deciziei AFM din 12 august 2015 de reziliere unilaterală a Contractului pentru Finanțare Nerambursabilă nr. x din 15 decembrie 2008, comunicată petentei în cuprinsul Adresei AFM nr. x din 28 august 2015; anularea celor două decizii menționate și a tuturor actelor subsecvente încheiate în temeiul celor de mai sus; obligarea pârâtei AFM la plata tuturor cheltuielilor ocazionate de prezentul litigiu.

Prin Sentința civilă nr. 3286 din 28 octombrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal pronunțate în Dosar nr. x/2016, a fost respinsă cererea formulată de reclamanta A. SRL în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, ca nefondată.

Împotriva sentinței de mai sus, recurenta-reclamantă A. SRL a formulat recurs, prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea sentinței recurate și, în urma analizei cauzei sub toate aspectele, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, cu obligarea intimatei la plata tuturor cheltuielilor ocazionate de prezentul litigiu.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

3.1. Sentința recurată a fost pronunțată cu încălcarea normelor de drept material referitoare la cazul fortuit, incident în cauză.

Disputa contractuală care a dat naștere prezentului litigiu s-a născut dintr-un eveniment independent de voința părților: falimentul societății care urma să livreze echipamentul necesar pentru realizarea proiectului.

Recurenta a arătat că nu poate fi de acord cu aserțiunea reținută de instanță, și anume că falimentul și imposibilitatea de livrare sunt circumstanțe previzibile în activitatea comercială, dar este de acord cu aserțiunea că reclamanta ar fi trebuit să depună o diligentă de verificare și alegere a unui furnizor solvabil, apt de a livra echipamentele. Cu privire la aceasta din urmă, se arată că această împrejurare nu a fost analizată de instanță, dar la data contractării, recurenta și-a verificat cocontractantul, respectiv a verificat informațiile financiare publicate pe site-ul de internet al Ministerului de Finanțe, mențiunile de la Registrul Comerțului, informații din care rezulta că societatea cu care urma să contacteze înregistra profit și o cifră de afaceri însemnată; de asemenea, B. era reprezentantul în România al liderului mondial care comercializa acest tip de utilaje, C., cu sediul în Olanda. Așa cum rezultă și din înscrisurile depuse, extrase din articole financiare, cocontractantul Reclamantei dispunea, încă din anul 2002 de cele mai înalte certificări de management al calității, ISO 9001-2000.

Împrejurarea că B. SRL a înregistrat la Tribunalul București cererea privind deschiderea procedurii insolvenței la data de 17 iulie 2012, cerere care a fost admisă la data de 26 iulie 2012, deci la trei ani distanță de la data la care recurenta a contractat cu aceasta, nu putea fi prevăzută și nu poate fi imputată recurentei.

Mai mult, cu un an înainte de a încheia contractul cu B., Recurenta a încheiat, la data de 27 februarie 2008, D. un contract cu o societate din Germania pentru același tip de echipament, contract pe care, ulterior, l-a reziliat deoarece această societate, în urma verificărilor întreprinse, nu prezenta destule garanții.

3.2. Sentința recurată a fost pronunțată cu încălcarea normelor de drept material referitoare la culpa contractuală și procedura de urmat în cazul acesteia, pentru rezilierea contractului.

Recurenta a invocat faptul că procedura prevăzută de art. 8 pct. 3 din contract a fost ignorată de către intimata AFM.

Potrivit art. 8 alin. (3) din contractul de finanțare, AFM era obligată să notifice A. în termen de maximum 5 zile de la constatarea unui caz de culpă care să justifice sistarea temporară a contractului de finanțare, sistare care nu poate avea loc înaintea trecerii unei perioade de 30 de zile în care A. să poată remedia cazul de culpă identificat.

Prin chiar însăși acțiunea formulată de AFM în Dosarul nr. x/2015 și răspunsul la plângerea prealabilă, intimata-pârâtă a recunoscut că A. și-a îndeplinit în mod complet toate obligațiile solicitate prin Adresa AFM nr. 48764 din 31 martie 2015, fiind depuse la dosar dovezile achitării de către A. a contribuțiilor proprii în cadrul contractului de finanțare și clarificările privind Decizia civilă a Curții de Apel București nr. 909 din 9 aprilie 2014. Dacă AFM ar fi considerat că A. încalcă contractul, procedura stabilită în mod expres și neechivoc prin art. 8 alin. (3) din contractul de finanțare trebuia urmată.

Prin urmare, deși identificarea unui nou caz de culpă ar fi presupus îndeplinirea procedurii din art. 8 alin. (3) din contractul de finanțare, AFM prin Decizia de Sistare Temporară a informat A. de faptul că sistarea temporară a finanțării fost luată în data de 12 mai 2015, nicio altă comunicare nemaifiind efectuată în perioada 12 mai - 22 iunie 2015; fără a se identifica niciun caz de culpă imputabil pârâtei și, implicit, neacordându-se nici vreo perioadă de remediere.

Recurenta a arătat că prin aceasta se încalcă flagrant prevederile contractuale și principiul executării cu bună-credință a actelor juridice, întrucât nu sunt identificate încălcările obligațiilor din cadrul contractului de finanțare și nici nu se acordă termen petentei pentru a le rezolva, în condițiile art. 8 alin. (3) din Contractul de Finanțare.

Mai mult, prin Decizia de Sistare Temporară AFM stabilește în sarcina recurentei obligația de restituire a sumelor decontate pentru achiziția utilajelor solicitate la plată prin cererea de tragere nr. x din 16 septembrie 2009. Această solicitare nu are niciun fundament în contractul de finanțare. Astfel, prin adresa în cauză AFM stabilește în sarcina petentei obligații extracontractuale ce condiționează sistarea temporară a finanțării și nu identifică încălcări ale contractului de finanțare; cel mult o eventuală obligație de restituire a sumelor decontate putea fi imputată A. ulterior rezilierii contractului de finanțare, în condițiile art. 8 alin. (3) lit. b) din contractul de finanțare. Mai mult decât atât, contractul de finanțare nu cuprinde niciun grafic prestabilit prin care A. se obligă la anumite date fixe să facă dovada rambursărilor din fondurile proprii.

Prin urmare AFM, folosind excesul de putere specific unei autorități publice în relația cu o entitate de drept privat, modifică în fapt contractul de finanțare, încălcând prevederile art. 14 alin. (1) și principiile fundamentale ce guvernează încheierea și modificarea actelor juridice.

Întrucât Decizia de Reziliere este fundamentată exclusiv pe neîndeplinirea obligațiilor stabilite prin Decizia de Sistare Temporară și nu are la bază constatarea neexecutării culpabile a obligațiilor asumate de A. prin contractul de finanțare, se observă caracterul profund nelegal al Deciziei de Reziliere. Prin urmare, aceasta nu poate produce efecte, contractul de finanțare rămânând pe deplin în vigoare.

3.3. Sentința recurată a fost pronunțată cu încălcarea normelor de drept material referitoare la rezilierea contractului.

A. a adus la cunoștință AFM prin Adresele nr. x din 7 mai 2015 și nr. 30 din 8 mai 2015 cazul fortuit în executarea contractului de finanțare, reprezentat de falimentul B. SRL, circumscris prevederilor art. 10 alin. (4) din contractul de finanțare. De asemenea, această susținere a reclamantei a fost reluată prin Adresa din 29 septembrie 2015.

Petenta a depus toate diligentele pentru a remedia efectele acestui caz fortuit prin înscrierea la masa credală a B. SRL pentru o sumă de 3.418.236,36 RON, superioară celei solicitate de către AFM spre a fi restituită, în cuantum de 3.383.352 RON. De asemenea, creanța recurentei față de B. SRL este purtătoare de dobânzi, astfel încât nu se prejudiciază în niciun fel finanțarea acordată de AFM.

În plus, A. a încheiat Contractul nr. x/00066/10 cu E., societate germană, pentru a achiziționa componentele necesare desfășurării proiectului realizat prin fondurile din Contractul de Finanțare. În acest sens, A. a achitat societății germane suma de 100.000 de Euro cu titlu de avans, însă livrarea utilajelor nu se poate realiza decât în anul 2016 din cauza epuizării capacităților de producție aferente anului 2015 ale E., acesta fiind motivul pentru care recurenta a solicitat suspendarea Contractului de Finanțare până în data de 15 decembrie 2015.

Astfel se poate identifica, pe de o parte, efortul depus de petentă pentru a depăși impedimentele apărute și a executa în mod satisfăcător contractul de finanțare și, pe de altă parte, conduita caracterizată de bună-credință a petentei care nu dorește să creeze niciun fel de prejudiciu ori neregulă relativ la finanțarea acordată, solicitând astfel suspendarea din proprie inițiativă a Contractului de Finanțare.

În ceea ce privește solicitarea AFM pentru emiterea unui nou bilet la ordin de către A., aceasta nu este justificată în mod obiectiv de nicio situație intervenită în executarea contractului de finanțare, nefiind nici motivată în vreun fel de AFM. AFM și-a îndeplinit obligația de emitere a biletului la ordin în momentul încheierii contractului de finanțare. Nu a apărut nicio situație de natură să necesite reluarea acestei activități. Niciun drept conferit de lege sau prin convenția părților nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul ori într-un mod excesiv și nerezonabil, contrar bunei-credințe, conform art. 15 C. civ., or o atare solicitare apare în condițiile prezentate ca fiind abuzivă și nu poate fi imputată recurentei neîndeplinirea acestei cereri.

În orice caz, în situația de față nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 1549 și 1551 C. civ. pentru a opera rezilierea contractului de finanțare. Având în vedere că solicitarea de restituire a sumelor decontate pentru achiziționarea de utilaje reprezintă o obligație extra-contractuală, aceasta nu poate constitui temei al unei rezilieri legale. Or, obligația de re-emitere a biletului la ordin nu este o obligație esențială a contractului de finanțare. Potrivit art. 1551 alin. (1) C. civ., un contract nu poate fi reziliat dacă neexecutarea este de mică însemnătate, precum în cazul de față.

Decizia de Reziliere apare ca fiind complet nejustificată, având în vedere: lipsa vreunei neexecutări culpabile a contractului de finanțare de către recurentă; -refuzul nejustificat al AFM prin lipsa oricărei reacții la solicitările repetate ale A. de a găsi soluții amiabile prin care contractul de finanțare să rămână în vigoare, în beneficiul publicului conform dreptului la un mediu înconjurător curat; stadiul foarte avansat al implementării proiectului ce face obiectul contractului de finanțare, detaliat prin Adresele nr. x din 7 mai 2015 și nr. 30 din 8 mai 2015 trimise către AFM de A.; diligenta manifestată de pârâtă în finalizarea obligațiilor contractuale prin identificarea și contractarea unui nou furnizor pentru utilajele necesare, respectiv societatea E., precum și impactul pozitiv asupra mediului înconjurător pe care implementarea proiectului ce face obiectul contractului de finanțare o va produce, în special prin eliminarea noxelor emise de arderea necontrolată a deșeurilor lemnoase.

Recurenta a invocat și memoriul depus de A. la Ministerul Mediului, în reiterarea atitudinii de bună-credință și încercare de soluționare amiabilă a cauzei. Astfel, conduita pârâtei nu poate fi explicată decât într-un registru al lipsei totale a bunei-credințe ori a unei grave neglijențe de gestiune a îndatoririlor și competențelor AFM în domeniul protecției mediului aferente prevenirii și combaterii poluării.

3.4. Sentința recurată a fost pronunțată cu încălcarea normelor de drept material referitoare la buna-credință în executarea contractului.

Obligația părților de a respecta exigențele bunei-credințe este prevăzută ca un principiu general de drept, o obligație imperativă de la care acestea nu pot deroga prin clauze limitative sau exoneratoare. Principiul bunei-credințe trebuie înțeles ca fiind aplicabil atât pe parcursul executării contractului, cât și în perioada precontractuală a negocierilor, iar în cazul în care obligația de bună-credință este încălcată, legea recunoaște părții prejudiciate dreptul de fi despăgubită.

Așadar, obligațiile contractuale trebuie să fie executate întotdeauna cu bună-credință. Mai mult, vechiul C. civ., în art. 970 alin. (1), în vigoare la data semnării contractului cu intimata, prevedea obligativitatea executării cu bună-credință a contractelor.

Astfel, potrivit art. 10 pct. 6 și 7 din contractul de finanțare, părțile au stipulat în mod expres faptul că "dacă forța majoră și/sau cazul fortuit durează sau se estimează că va/vor dura mai mult de 3 luni, părțile se obligă să negocieze cu bună-credință în vederea identificării soluției celei mai bune:

a) încetarea contractului, fără ca vreuna dintre părți să poată pretinde celeilalte daune-interese;

b) modificarea contractului."

Așadar, în aplicarea dispozițiilor art. 10 pct. 6 și 7 din contract, intimata nu a procedat la respectarea obligației de negociere cu bună-credință în vederea identificării soluției celei mai bune, astfel încât contractul să rămână în vigoare și să producă efecte.

Deși cererea de recurs nu a fost întemeiată în drept, în cadrul dezbaterilor pe fondul cauzei, recurenta -reclamantă că sentința recurată a fost pronunțată cu încălcarea normelor de drept material, aceste critici putând fi astfel încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. .8 C. proc. civ.

Intimata Administrația Fondului pentru Mediu a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

AFM a încheiat cu recurenta Contractul de finanțare nerambursabilă nr. x din 15 decembrie 2008, având ca obiect acordarea de către AFM a unei finanțări nerambursabile în valoare de 9.448.145,60 RON, reprezentând 50 % din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, pentru implementarea proiectului intitulat " Construire linie automata de peletizare a rumegușului verde".

În derularea Contractului, au fost depuse și plătite trei cereri de tragere în valoare totală de 4.559.347,47 RON, iar durata de implementare era de 62 de luni fiind solicitate de către beneficiar suspendări repetate, motivul reprezentându-l în principal imposibilitatea beneficiarului de a asigura contribuția proprie pentru implementarea proiectului.

Prin Adresa nr. x din 11 august 2014 înregistrată la AFM sub nr. x din 12 august 2014, recurenta a solicitat suspendarea contractului pentru finanțare nerambursabila pe o perioada de 12 luni, motivând ca pentru recuperarea sumei de 3.418.236,36 RON plus penalitățile contractuale datorate aferente Deciziei civile nr. 906 din 9 aprilie 2014 în care s-a dispus înscrierea recurentei la tabelul creanțelor SC B. SRL, este nevoită să solicite suspendarea contractului pentru încă un an de zile, timp necesar recuperării sumei ce va fi utilizata la finalizarea proiectului; a fost aprobată suspendarea pana la 15 decembrie 2014.

Prin Adresa nr. x din 11 noiembrie 2014 înregistrată la AFM cu numărul x din 9 decembrie 2014, recurenta a solicitat suspendarea contractului pentru finanțare nerambursabilă pe o perioada de 12 luni pentru același motiv, respectiv asigurarea contribuției proprii pentru finalizarea proiectului, iar AFM a aprobat suspendarea cu 3 luni a contractului până la 15 martie 2015.

Beneficiarul, prin Adresa nr. x din 11 martie 2015 înregistrată la AFM sub nr. x din 11 martie 2015 a prezentat documente privind asigurarea contribuției proprii, respectiv adresa de solicitare credit la banca și decizia civila nr. 906 și 9 aprilie 2014 în care s-a dispus înscrierea recurentei la tabelul creanțelor SC B. SRL, pentru care AFM a aprobat suspendarea cu 2 luni a contractului pana la 12 mai 2015.

În acest timp, beneficiarul avea obligația sa depună documente pentru dovada plății contribuției proprii aferente cererilor de tragere decontate de AFM și să transmită clarificări și documente referitoare la cele reținute în decizia civilă nr. 909 din 9 aprilie 2014 emisă de Curtea de Apel București cu privire la situația utilajelor finanțate de AFM, în caz contrar fiind în caz de culpă, fapt care a fost adus la cunoștință beneficiarului prin Adresa nr. x din 31 martie 2015.

Prin Adresele nr. x și 66803 din 8 mai 2015, beneficiarul prezintă documente privind dovada plătii contribuției proprii aferente cererilor de tragere decontate de AFM și clarificări referitoare la cele reținute în decizia civilă nr. 906 din 9 aprilie 2014 emisă de Curtea de Apel București cu privire la situația utilajelor finanțate de AFM. De asemenea, beneficiarul a solicitat prelungirea suspendării contractului pentru finanțare pana la data de 31 decembrie 2015.

În ședința Comitetului Director al Administrației Fondului pentru Mediu din 12 mai 2015, s-a hotărât prelungirea sistării temporare a finanțării în cadrul Contractului de finanțare nerambursabilă nr. x din 15 decembrie 2008, încheiat între AFM și SC A. SRL pe 3 luni, cu condiția recuperării de la aceasta a sumelor decontate de către AFM pentru utilajele solicite la plata, aferente cererii de tragere nr. x din 16 septembrie 2009 și cu prezentarea unui nou bilet la ordin în conformitate cu prevederile art. 5 din contract.

Prin Adresa nr. x din 22 iunie 2015, AFM a înștiințat beneficiarul despre decizia Comitetului Director al Administrației Fondului pentru Mediu din 12 mai 2015, iar prin Adresa nr. x din 14 aprilie 2015 i se comunica acestuia și suma de recuperat de 4.419.574,04 RON, calculată de Direcția de specialitate, termenul de remitere la documentelor fiind până la 1 august 2015.

Întrucât pană la data stabilită recurenta nu s-a conformat, în ședința Comitetului Director al Administrației Fondului pentru Mediu din data de 12 august 2015 s-a hotărât rezilierea unilaterală a contractului pentru finanțare nerambursabilă nr. x din 15 decembrie 2008, încheiat intre AFM și SC A. SRL cu recuperarea sumei decontate cu dobânda aferenta, conform prevederilor contractuale. Acest fapt a fost comunicat beneficiarului prin adresele AFM nr. x din 28 august 2015 și nr. y din 4 septembrie 2015.

În conformitate cu prevederile art. 8 alin. (2) lit. d) din contract, constituie caz de culpă a beneficiarului ipoteza în care situația economico-financiară a beneficiarului nu mai asigură condiții de realizare a proiectului. Totodată, se invocă prevederile alin. (3) al aceluiași articol și art. 9 din contract.

Motivul rezilierii îl reprezintă imposibilitatea beneficiarului de a asigura contribuția proprie pentru implementarea proiectului (nu a returnat sumai decontata aferenta utilajelor decontate de AFM și nici biletul la ordin solicitate de către AFM); întrucât recurenta nu a restituit suma acordata și calculata de către Direcția de specialitate, ca urmare a rezilierii contractului de 5.968.211,68 RON, s-a adresat instanței de judecată pentru recuperarea acestor sume.

În concluzie, susținerile recurentei sunt neîntemeiate, AFM a dovedit buna credință pe parcursul derulării contractului ce face obiectul cauzei prin aprobarea suspendărilor repetate ce au fost solicitate de către beneficiar, rezilierea contractului survenind ca urmare a incidenței art. 8 alin. (2) lit. d) din contractul de finanțare.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că, procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, a fost fixat termen pentru soluționarea recursului de față.

6.1. Situația de fapt reținută de prima instanță

Reclamanta A. SRL a încheiat cu Administrația Fondului pentru Mediu Contractul de Finanțare Nerambursabilă nr. x din data de 15 decembrie 2008, având drept obiect susținerea proiectului intitulat "Construire linie automată de peletizare a rumegușului verde", conform Hotărârii nr. 3 din 16 mai 2008 a Comitetului de Avizare AFM.

În vederea executării Contractului de Finanțare, A. a încheiat Contractul nr. x din 24 august 2009 cu B. SRL pentru livrarea componentelor de peletizare, absolut necesare funcționării proiectului ce a stat la baza Contractului de Finanțare. Drept urmare, pârâta a solicitat prin cererea de tragere nr. x din 16 septembrie 2009 rambursarea sumei achitate anterior către B. SRL, respectiv 3.418.236,36 RON. B. SRL a încasat prețul, nu a mai livrat componentele de peletizare și a intrat în faliment. Reclamanta a invocat lipsa propriei culpe, buna credință și cazul fortuit reprezentat de falimentul subcontractantului.

Actele administrative individuale atacate sunt:

- Decizia Administrației Fondului de Mediu din 12 mai 2015 de sistare temporară a utilizării finanțării din cadrul contractului pentru finanțare nerambursabilă, adusă la cunoștința reclamantei prin Adresa AFM nr. x din 22 iunie 2015, prin care i se comunică prelungirea sistării temporare pană la data de 12 august 2015, cu condiția recuperării sumei decontate aferente utilajelor solicitate la plata la cerere de tragere nr. x din 16 septembrie 2009 și cu prezentarea unui nou bilet la ordin în conformitate cu prev. art. 5 din contract, urmând a le fi comunicată și suma de recuperat; aceasta din urmă a fost comunicată prin adresa AFM nr. x din 14 iulie 2015, respectiv suma de 4 419 574,04 RON (3.383.352 RON valoarea de recuperat din finanțarea nerambursabilă; 1.036.222,04 RON dobânda aferentă sumei de recuperat), ce trebuia restituită de reclamantă până la data de 1 august 2015;

- Decizia Administrației Fondului de Mediu din 12 august 2015 de reziliere unilaterală a contractului de finanțare, pentru că societatea reclamantă nu a prezentat dovada returnării sumei aferente utilajelor solicitate la plată la cerere de tragere nr. x din 16 septembrie 2009 și nu a prezentat un nou bilet la ordin în conformitate cu prevederile art. 5 din contract.

6.2. Analiza motivelor de casare invocate de recurenta-reclamantă

Înalta Curte va analiza cu prioritate motivul de casare invocat de recurentă referitor la încălcarea normelor de drept material referitoare la culpa contractuală și procedura de urmat în cazul acesteia, pentru rezilierea contractului (motivul de casare de la punctul 3.2. din recurs), considerând că aceasta are prioritate din punct de vedere al logicii juridice.

Înalta Curte constată că în mod corect a susținut recurenta că procedura prevăzută de art. 8 pct. 3 din contract a fost ignorată de către intimata AFM.

Astfel, conform prev. art. 8 alin. (3) din contract:

"AFM va notifica beneficiarul în maximum 5 zile de la constatarea unui caz de culpă și în cazul în care deficiențele menționate în notificare nu sunt înlăturate în maximum 30 de zile de la data notificării, AFM are dreptul să ia următoarele măsuri, fără punerea în întârziere și fără nicio altă formalitate prealabilă:

a)sistarea temporară a utilizării finanțării, până la remedierea cauzelor care au dus la sistare;

b)sistarea definitivă și rezilierea unilaterală, fără nicio altă formalitate prealabilă, a contractului cu recuperarea sumelor virate către beneficiar, în condițiile Codului de procedură fiscală."

În fapt, prin Adresa nr. x din 7 mai 2015, reclamanta a solicitat pârâtei suspendarea contractului până la data de 15 decembrie 2015, așa cum solicitase și anterior prin Adresa nr. x din 12 martie 2015, justificat de o anumită împrejurare de fapt.

Prin Adresa nr. x din 8 mai 2015, reclamanta a adus la cunoștința pârâtei împrejurarea că s-a înscris la masa credală a B. SRL, cocontractant de la care a achiziționat componenta de peletizare, față de intrarea acesteia în procedura insolvenței; conform Deciziei civile nr. 906 din 9 aprilie 2014 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V a civilă în Dosar nr. x/2012/a3, s-a dispus înscrierea reclamantei la tabelul creanțelor debitoarei SC B. SRL cu suma de 3.418.236,36 RON plus penalitățile contractuale datorate până la data deschiderii procedurii.

Prin decizia de sistare temporară, pârâta a decis sistarea temporară la data de 12 mai 2015, fără a respecta termenul de 30 de zile prev. de art. 8 alin. (3) din contract.

Prin urmare, deși identificarea unui nou caz de culpă în dauna reclamantei ar fi presupus îndeplinirea procedurii din art. 8 alin. (3) din contractul de finanțare, pârâta a informat reclamanta cu privire la faptul că sistarea temporară a finanțării a fost decisă în data de 12 mai 2015, nicio altă comunicare nemaifiind efectuată în perioada 12 mai - 22 iunie 2015; fără a se motiva decizia cu privire la identificarea unui caz de culpă imputabil pârâtei și, implicit, neacordându-se nici vreo perioadă de remediere.

Mai mult, prin Decizia de Sistare Temporară AFM stabilește în sarcina recurentei obligația de restituire a sumelor decontate pentru achiziția utilajelor solicitate la plată prin cererea de tragere nr. x din 16 septembrie 2009, solicitare care nu are niciun fundament în contractul de finanțare.

Intimata-pârâtă se apără prin invocarea istoricului de suspendări ale contractului la inițiativa reclamantei:

- prin Adresa nr. x din 11 august 2014, recurenta a solicitat suspendarea contractului pentru finanțare nerambursabila pe o perioada de 12 luni, motivând ca pentru recuperarea sumei de 3.418.236,36 RON plus penalitățile contractuale datorate aferente Deciziei civile nr. 906 din 9 aprilie 2014 în care s-a dispus înscrierea recurentei la tabelul creanțelor SC B. SRL, este nevoită să solicite suspendarea contractului pentru încă un an de zile, timp necesar recuperării sumei ce va fi utilizata la finalizarea proiectului; a fost aprobată suspendarea pana la 15 decembrie 2014;

- prin Adresa nr. x din 11 noiembrie 2014, recurenta a solicitat suspendarea contractului pentru finanțare nerambursabilă pe o perioada de 12 luni pentru același motiv, respectiv asigurarea contribuției proprii pentru finalizarea proiectului, iar AFM a aprobat suspendarea cu 3 luni a contractului pana la 15 martie 2015;

- beneficiarul, prin Adresa nr. x din 11 martie 2015 a prezentat documente privind asigurarea contribuției proprii, respectiv adresa de solicitare credit la bancă și Decizia civilă nr. 906 și 9 aprilie 2014 în care s-a dispus înscrierea recurentei la tabelul creanțelor SC B. SRL, pentru care AFM a aprobat suspendarea cu 2 luni a contractului până la 12 mai 2015.

Deși pârâta argumentează prin întâmpinare cu privire la neîndeplinirea de către reclamantă a obligației de a asigura plata contribuției proprii și de a aduce clarificări cu privire la cele reținute în Decizia civilă nr. 909 din 9 aprilie 2014 emisă de Curtea de Apel București, tot pârâta a indicat faptul că prin adresele nr. x și 66803 din 8 mai 2015, beneficiarul a prezentat documente privind dovada plătii contribuției proprii aferente cererilor de tragere decontate de AFM și clarificări referitoare la cele reținute în Decizia civilă nr. 906 din 9 aprilie 2014 emisă de Curtea de Apel București cu privire la situația utilajelor finanțate de AFM.

Astfel, există o neconcordanță logică și juridică în cuprinsul deciziei de sistare temporară: deși anterior contractul era suspendat (iar nu sistat temporar), prin decizia din 12 mai 2015, se stabilește prelungirea sistării temporare; deși reclamanta solicitase suspendarea (ce urma a se vedea dacă putea sau nu fi acordată și pe ce temei), pârâta nu s-a pronunțat asupra acestei solicitări și a dispus sistarea temporară, fără a respecta procedura contractuală și impunând obligații specifice rezilierii (restituirea prestațiilor).

Se mai impune a se preciza că distincția majoră între suspendarea contractuală și sistarea temporară este faptul că suspendarea este reglementată la art. 10 din contract și intervine în situație de forță majoră sau caz fortuit, independent de culpa reclamantei, în timp ce sistarea temporară este reglementată la art. 8 din contract intitulat "cazuri de culpă" și intervine în situația constatării unui caz de culpă în sarcina reclamantei.

Dincolo de acest aspect, se constată că recuperarea sumelor virate către beneficiar nu se putea face, ca și temei juridic, decât în ipoteza sistării definitive și a rezilierii contractului; or, pârâta a dispus sistarea temporară cu obligația de a restitui sumele virate, ulterior dispunând rezilierea tocmai pentru neîndeplinirea obligației de a restitui aceste sume.

Ca urmare, în această situație, Înalta Curte constată că se poate observa un exces de putere prin nerespectarea clauzelor contractuale.

Întrucât decizia de reziliere este fundamentată exclusiv pe neîndeplinirea obligațiilor stabilite nelegal prin decizia de sistare temporară, și aceasta este lovită de nulitate, pe cale de consecință.

Pe de altă parte, pârâta a justificat prin întâmpinare decizia de reziliere prin imposibilitatea beneficiarului de a asigura contribuția proprie pentru implementarea proiectului (nu a returnat sumai decontata aferenta utilajelor decontate de AFM și nici biletul la ordin solicitate de către AFM) și prin invocarea cazului de culpă de la art. 8 alin. (2) lit. d) din contractul de finanțare; or, o asemenea justificare, invocată ca atare în decizia de reziliere sau de sistare temporară nu a fost făcută, iar pe de altă parte, nu a fost respectată procedura de la art. 8 alin. (3) din contract.

Ca urmare, acest prim motiv de casare este fondat, prima instanță făcând o greșită aplicare a legii în cauza de față.

În ceea ce privește restul motivelor de casare, se constată că acestea se referă la încălcarea normelor de drept material referitoare la cazul fortuit, incident în cauză și a normelor de drept material referitoare la buna-credință în executarea contractului.

Cum instanța de recurs constată nulitatea celor două acte administrative pentru nereguli procedurale, nu se mai impune verificarea pe fond a celorlalte motive, care ar duce la analiza existenței sau nu în cauză a cazului fortuit, invocat de reclamantă.

Cât timp pârâta nici nu s-a pronunțat ca atare pe existența sau nu a unui caz fortuit, o asemenea analiză ar depăși atribuțiile instanței, aceasta având de verificat exclusiv legalitatea celor două decizii prin prisma temeiului legal invocat în cuprinsul acestora.

Astfel, intimata-pârâtă nu a analizat incidența vreunui caz de suspendare pentru ca apoi să respingă cererea, ci a dispus sistarea temporară, urmând ca instanța să verifice în limitele manifestării de voință exprimate de intimata-pârâtă legalitatea deciziei date.

În concluzie, pentru considerentele mai sus expuse, se impune admiterea prezentului recurs, în ceea ce privește acțiunea în anulare; față de prev. art. 15 din Legea nr. 554/2004, se impune respingerea cererii de suspendare a actelor deduse judecății, ca rămasă fără obiect, ținând cont de epuizarea etapei procesuale a recursului.

6.3. Temeiul procesual al soluției date recursului

În temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul; va casa în parte sentința recurată și rejudecând, va admite acțiunea în anulare; va anula Decizia din 12 mai 2015 de sistare temporară și Decizia din 12 august 2015 de reziliere unilaterală, precum și actele subsecvente; va respinge cererea de suspendare, ca rămasă fără obiect.

În temeiul art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., ca urmare a căderii în pretenții, va fi obligată intimata-pârâtă la plata către recurenta-reclamantă a sumei de 4100 RON reprezentând cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară onorariu de avocat conform facturilor CAAL nr. 1383 din 29 martie 2018, seria x nr. x din 17 noiembrie 2015 și seria x nr. x din 18 noiembrie 2015 emise de SCA F., cheltuieli ce au fost reduse față de complexitatea medie a prezentei cauze și față de durata scurtă de soluționare (un termen de judecată în recurs).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta A. SRL împotriva Sentinței civile nr. 3286 din 28 octombrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal pronunțate în Dosar nr. x/2016 în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu.

Casează în parte sentința recurată și rejudecând:

Admite acțiunea în anulare.

Anulează Decizia din 12.05.2015 de sistare temporară și Decizia din 12 august 2015 de reziliere unilaterală, precum și actele subsecvente.

Respinge cererea de suspendare, ca rămasă fără obiect.

Obligă intimata-pârâtă la plata către recurenta-reclamantă a sumei de 4.100 RON, cheltuieli de judecată, cu aplicarea articolului 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 iunie 2019 .

GGC - LM