ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 403/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 01 februarie 2016, sub nr. x/2016, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu anularea Deciziei Ședinței Comitetului Director al Administrației Fondului de Mediu din data de 07.07.2015; anularea Adresei nr. x/04.11.2015 emisă de Administrația Fondului pentru Mediu, Direcția Juridică și Resurse Umane - Serviciul Contencios privind soluționarea plângerii prealabile formulate prin care a solicitat revocarea Adresei nr. x/29.07.2015 emisă de Administrația Fondului pentru Mediu; obligarea Administrației Fondului pentru Mediu la executarea Contractului pentru finanțarea nerambursabilă nr. x/20.07.2010, cu consecința asigurării finanțării nerambursabile, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 07.04.2016, reclamanta S.C. A. S.A. a formulat o cerere completatoare, prin care a solicitat anularea adresei nr. x/28.03.2016 emise de AFM, prin care a fost respinsă plângerea prealabilă formulată de reclamantă împotriva Deciziei din 7.07.2015 comunicată reclamantei potrivit adresei nr. x/24.12.2015 prin care i s-a transmis decizia Comitetului Director din 07.07.2015.

La data de 16.06.2016, reclamanta S.C. A. S.A. a depus la dosar o cerere de sesizare a CJUE pentru pronunțarea unei hotărâri preliminare, solicitând suspendarea judecării cauzei și adresarea a 3 întrebări.

Prin sentința civilă nr. 3045 pronunțată în data de 14 octombrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondate: cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene cu întrebare preliminară și acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu.

Împotriva sentinței civile nr. 3045 pronunțată la 14 octombrie 2016 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii cu consecința anulării actelor contestate.

În cuprinsul motivelor de recurs recurenta-reclamantă arată în esență următoarele:

- Sentința atacată a fost dată cu încălcarea legii și cuprinde motive contradictorii deoarece, deși se consideră că "acest raționament trebuie să figureze chiar în cuprinsul actului", totuși, în mod greșit instanța de fond unește două acte distincte emise de pârâta-intimată concluzionând că:

"în urma verificării deciziei din 07.07.2015 unită cu adresa x/29.07.2015, Curtea retine că autoritatea publică emitentă a respectat principiul motivării actului administrativ" și "Din conținutul actelor menționate reiese raționamentul de fapt și de drept care a stat la baza măsurii dispuse".

Arată că, atâta timp cât actul administrativ atacat este Decizia Comitetului Director din 07.07.2015 care cuprinde doar trei rânduri, este evident că nu precizează nici temeiurile de drept și nici cele de fapt "care au condus emitentul la adoptarea măsurii" și singurul act care cuprinde o motivare parțială a hotărârilor pârâtei-intimate îl reprezintă Adresa nr. x/29.07.2015, care nu reprezintă actul administrativ contestat.

Societatea nu a afirmat niciodată că actul administrativ atacat îl reprezintă Adresa nr. x/29.07.2015, ci a solicitat anularea și a acestei adrese ca fiind un act subsecvent actului administrativ contestat, așa cum îl reprezintă și cele două procese-verbale emise de A FM ca răspuns la plângerile prealabile formulate.

În ceea ce privește obligativitatea indicării textelor legale care au justificat emiterea actului respectiv, o atare obligație presupune identificarea concretă a textului de lege în baza căruia s-a emis actul în cauză, fiind necesară asigurarea posibilității verificării ulterioare a legalității actului administrativ respectiv, precum și de necesitatea respectării unui principiu general stabilit de art. 31 alin. (2) din Constituția României, și a art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.

Nemotivarea atât în fapt cât și în drept a Deciziei din 07.07.2015 a Comitetului Director al AFM și faptul că nu este semnată de către organul emitent, atrage, așa cum corect a menționat sentința civilă atacată nulitatea actului, motiv pentru care a solicitat admiterea cererii, cu consecința constatării nulității acestui act administrativ.

- hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii deoarece s-a considerat că "data de 20.02.2015 este data la care se poate considera că pârâta a emis notificarea cerută de art. 8 alin. (3) din contract, iar decizia de reziliere a fost emisă la 07.07.2015, peste cele 30 de zile enunțate de același articol", deși societatea recurentă nu a fost niciodată notificată cu privire la nerespectarea obligației prevăzută la art. 6 pct. 2 și pct. 6 din contract. Actul la care face referire sentința atacată consideră ca fiind caz de culpă nerespectarea prevederilor art. 8 alin. (2) lit. d) din Contract, iar societatea a răspuns și a înlăturat deficiențe constatate prin acest înscris.

- sentința atacată cuprinde motive contradictorii și este dală cu încălcarea legii, atâta timp cât nicio prevedere legală (nici internă, nici europeană) și nici contractul de finanțare nerambursabilă nu legiferează obligativitatea ca beneficiarul, în speță societatea reclamantă, să facă dovada contribuției proprii pe parcursul derulării contractului de finanțare.

- soluția instanței de fond a fost dată cu încălcarea legii deoarece a constatat că "nu se poate accepta contribuția unui terț de contract, cât timp prin contract reclamanta se obligase să aducă contribuția proprie într-un anumit procent" deși prin art. 4, alin. (2) lit. c) din Regulamentul (CE) NR. 1628/2006 se menționează că "beneficiarul trebuie să aducă o contribuție financiară ... din resurse personale sau din finanțare externă".

- Sentința atacată cuprinde motive străine de natura cauzei atunci când s-a constatat că:

"un contract nepus în executare nu poate duce la implementarea unei norme europene în concret", atâta timp cât a invocat prin cererea de chemare în judecată faptul că acest contract, deoarece nu este pus în executare, duce la neimplementarea unei norme europene.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 22 noiembrie 2018, s-a fixat termen de judecată la data de 11 februarie 2020, în ședință publică, cu citarea părților. Ulterior, termenul de judecată a fost preschimbat pentru data de 28 ianuarie 2020, prin încheierea de ședință din data de 17 aprilie 2019.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând legalitatea sentinței atacate prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte, prin raportare la prevederile legale incidente, dar și la contextul factual al cauzei, constată că recursul este nefondat, în considerarea celor în continuare expuse.

Reclamanta a supus controlului de legalitate Decizia Ședinței Comitetului Director Administrației Fondului de Mediu din data de 07.07.2015, Adresa nr. x/04.11.2015 emisă de Administrația Fondului pentru Mediu, Direcția Juridică și Resurse Umane - Serviciul Contencios privind soluționarea plângerii prealabile formulate prin care a solicitat revocarea Adresei nr. x/29.07.2015 emisă de Administrația Fondului pentru Mediu, adresa nr. x/28.03.2016 emisă de AFM în soluționarea plângerii prealabile împotriva Deciziei Ședinței Comitetului Director Administrației Fondului de Mediu din data de 07.07.2015.

Curtea de Apel București a respins acțiunea ca neîntemeiată, constatând că actele administrative contestate au respectat prevederile legale incidente.

În mod evident, problema de drept ce se impune a fi dezlegată în prezentul recurs vizează stabilirea legalității soluției adoptate de prima instanță.

Cu titlu prealabil, este de menționat că reclamanta în structurarea cererii de recurs nu a criticat soluția instanței cu privire la cererea sa de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, ci a formulat critici distincte, referitoare la aceleași probleme juridice, respectiv reținerea eronată a instanței de fond care nu a observat caracterului nelegal și neîntemeiat al deciziei privind sistarea definitivă și rezilierea unilaterală a Contractului pentru finanțarea nerambursabilă nr. x/20.07.2010 și obligarea Administrației Fondului pentru Mediu la executarea Contractului pentru finanțarea nerambursabilă nr. x/20.07.2010, cu consecința asigurării finanțării nerambursabile.

Motivele de casare invocate de recurenta-reclamantă în susținerea recursului promovat în cauză sunt prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

În ceea ce privește critica referitoare la nemotivarea hotărârii recurate (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.), Înalta Curte reține că este nefondată.

Potrivit disp. art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea pronunțată de instanță ca urmare a soluționării cauzei cu care a fost investită va cuprinde:

"...motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-a admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Respectarea acestei cerințe are valoare de principiu și se circumscrie obligației ce revine instanței de a garanta părților exercițiul efectiv al dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din CEDO.

Jurisprudența CEDO este constantă în a aprecia că dreptul la un proces echitabil nu poate fi exercitat efectiv decât în situația în care instanța procedează la un examen efectiv al cererilor, argumentelor și mijloacelor de probă ale părților, pentru a le aprecia pertinența.

Examinând considerentele sentinței recurate, se constată că judecătorul fondului a procedat la o analiză efectivă a susținerilor părților, expunând pe larg motivele pentru care a admis, respectiv cele pentru care a înlăturat argumentele părților, contrar susținerilor recurentei-reclamante, care afirmă că actele contestate deși erau nemotivate și nelegale au fost menținute de instanța de fond fără o argumentare convingătoare.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material este nefondat.

Potrivit motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară.

Pe fondul cauzei se rețin următoarele aspecte:

Între Administrația Fondului pentru Mediu și reclamanta S.C. A. S.A. s-a încheiat Contractul pentru finanțarea nerambursabilă nr. x/20.07.2010, acesta având ca obiect acordarea unei finanțări nerambursabile din partea AFM, în valoare de 19.680.196,07 RON fără TVA, reprezentând 48,8 % din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, pentru implementarea proiectului intitulat:

"Reciclarea integrală a ambalajelor postconsum din polietilenă, polipropilenă, tereftalat de polietilenă (PET)", proiect încadrat în categoria e) gestionarea deșeurilor, inclusiv a deșeurilor periculoase, tipul-instalații de reciclare a deșeurilor de materiale plastice, conform Hotărârii Comisiei de Avizare al AFM nr. 1 din 25.11.2009 și Hotărârii Comitetului Director al AFM din 05.05.2010.

Reclamanta a solicitat suspendarea contractului motivat de faptul că nu dispune de resurse financiare pentru asigurarea cofinanțării, aprobată prin Adresa nr. x/04.04.2013 emisă de Administrația Fondului pentru Mediu, dispunându-se suspendarea contractului nr. x/N/20.07.2010 pe o perioadă de 24 de luni, respectiv până la data de 04.03.2015.

Prin Cererea nr. x/15.12.2014, reclamanta a solicitat ridicarea suspendării începând cu data de 04.03.2015, iar prin Adresa nr. x/16.01.2015 Administrația Fondului pentru Mediu, i-a comunicat reclamantei faptul că, pentru a putea ridica suspendarea finanțării, trebuie să prezinte dovada asigurării cofinanțării necesare implementării proiectului. Reclamanta a transmis prin Adresa nr. x/25.02.2015, către pârâtă Declarația pe proprie răspundere a beneficiarului referitoare la asigurarea cofinanțării proiectului.

Administrația Fondului pentru Mediu a solicitat prin adresa nr. x/20.02.2015 ca până la data de 27.02.2015, reclamanta să prezinte la sediul instituției pârâte dovada asigurării cofinanțării implementării proiectului. Prin Memoriul din 01.07.2015, reclamanta a solicitat să procedeze la ridicarea suspendării proiectului, respectiv la prelungirea perioadei de implementare echivalentă cu perioada suspendării, considerând că această perioadă ar fi suficientă pentru finalizarea investițiilor și punerea în operare a instalațiilor propuse din cadrul proiectului. Ulterior, prin Scrisoarea de înaintare nr. 1035/20.07.2015 adresată AFM reclamanta a atașat o nouă scrisoare de intenție emisă de B. care și-a exprimat intenția de evaluare a eventualei cofinanțări a proiectului.

Prin Adresa nr. x/29.07.2015 emisă de Administrația Fondului pentru Mediu, reclamanta a fost informată că, în ședința Consiliului Director din 07.07.2015, s-a decis sistarea definitivă și rezilierea unilaterală a Contractului pentru finanțarea nerambursabilă nr. x/20.07.2010.

Pentru a decide astfel, pârâta a considerat că declarația pe propria răspundere privind cofinanțarea proiectului și scrisoarea de intenție nu sunt suficiente și că reclamanta a încălcat art. 6 pct. 2 și pct. 6 din Contractul de finanțare nerambursabilă nr. x/20.07.2010, potrivit căruia avea obligația să asigure contribuția proprie pentru realizarea proiectului și să fie singurul răspunzător în fata AFM pentru implementarea proiectului.

Împotriva acestei Decizii, reclamanta a formulat plângere prealabilă, ce a fost soluționată prin adresa nr. x/28.03.2016 emise de AFM.

În acord cu instanța de fond, Înalta Curte constată că, nu este fondată critica vizând faptul că pârâta Administrația Fondului pentru Mediu nu a notificat S.C. A. S.A. cu 30 de zile anterior luării măsurii privind sistarea definitivă și rezilierea unilaterală a contractului, conform art. 8 alin. (3) din Contractul pentru finanțarea nerambursabilă nr. x/20.07.2010, întrucât prin Adresele nr. x/16.01.2015 și Adresa nr. x/20.02.2015 pârâta i-a comunicat reclamantei faptul că, trebuie să prezinte dovada asigurării cofinanțării necesare implementării proiectului, pentru a ridica suspendarea finanțării și evident implementarea proiectului.

Prin neîndeplinirea cerințelor comunicate de instituția pârâtă pe o perioadă de circa 5 luni, după ce anterior acceptase suspendarea contractului pentru lipsa dovezilor că societatea reclamantă putea finanța proiectul cu 52% era clar faptul că deveneau incidente prevederile art. 8 alin. (2) lit. d) din contract.

În mod legal și temeinic judecătorul fondului a reținut că data de 20 februarie 2015 este cea la care se poate considera că pârâta a emis notificarea cerută de art. 8 alin. (3) din contract, iar decizia de reziliere a fost emisă la 7.07.2015, peste cele 30 de zile enunțate de același articol.

Înalta Curte constată ca Decizia ședinței Comitetului Director al Administrației Fondului pentru Mediu din data de 07.07.2015 a fost emisă cu respectarea condițiilor de formă, respectiv a cerinței motivării, în cuprinsul acestuia fiind indicate temeiurile de fapt și de drept care au condus la adoptarea măsurii.

Nu poate fi reținută critica recurentei-reclamante sub aspectul nelegalei uniri a deciziei din 7.07.2015 cu adresa x/29.07.2015, întrucât cele două acte vizează același aspect: raționamentul de fapt și de drept care a stat la baza măsurii de sistare definitivă și reziliere a contractului de finanțare.

În mod corect instanța de fond a apreciat că nu se poate reține față de reclamantă existența unei neregularități procedurale care să îi provoace vreo vătămare, întrucât forma actului nu i-a provocat nici un prejudiciu.

Înalta Curte nu va reține susținerea recurentei-reclamante în sensul că instanța de fond nu a observat că pârâta nu avea temei legal să îi solicite să facă dovada că deține suma necesară privind contribuția proprie la momentul încheierii contractului de finanțare și ulterior derulării lui, întrucât singura sa obligație era de a achita efectiv fiecare tranșă din contribuția proprie.

Sub acest aspect, se constată că în cuprinsul motivării Curtea a făcut deja o analiză extinsă asupra normelor legale interne și europene aplicabile speței, precizând că deși legiuitorul european nu a stabilit în concret momentul la care trebuie justificată de către beneficiar contribuția proprie necesară pentru realizarea proiectului, lipsa reglementării exprese prin Regulamentul nr. 1628/2006 nu duce la lipsa unor norme aplicabile, cât timp contractul dintre părți instituie, la art. 6 pct. 2 faptul că beneficiarul se obligă "să asigure contribuția proprie pentru realizarea proiectului", iar la pct. 6 "să fie singurul răspunzător în fața AFM pentru implementarea Proiectului".

Mai mult, din cuprinsul actelor și lucrărilor dosarului, rezultă că inițial instituția pârâtă a acceptat declarațiile reclamantei în sensul că dispune de fonduri, dar ulterior având în vedere adresele emise de societate, care solicita suspendarea contractului din lipsa resurselor financiare pentru asigurarea cofinanțării a solicitat acesteia să prezinte dovezi conform art. 6 pct. 2 din contract.

În acest context, susținerile recurentei-reclamante în sensul că avea obligația ca, la fiecare tragere în parte să asigure contribuția sa financiară nu au suport, atât timp cât societatea a amânat implementarea proiectului vreme de 5 ani întrucât era în imposibilitate de a asigura contribuția proprie.

Înalta Curte reține că instituția pârâtă a solicitat reclamantului să facă dovada contribuției sale abia la 5 ani de la semnarea contractului, în urma adreselor emise de societate.

Nu are suport legal nici susținerea recurentei-reclamante în sensul că hotărârea atacată este neîntemeiată, întrucât s-a apreciat că nu avea voie să aducă o contribuție externă.

Sub acest aspect în mod legal judecătorul fondului a menționat că prin prevederile art. 6 pct. 2 din contract societatea se obligase să aducă contribuția sa proprie și la art. 6 pct. 6 era prevăzut că reclamanta era singura răspunzătoare în fața Administrației Fondului pentru Mediu pentru implementarea proiectului.

Nu în ultimul rând este relevant în cauză faptul că societatea reclamantă a atașat la memoriul din 20 iulie 2015 o scrisoare de intenție semnată la data de 16 iulie 2015 de B., după rezilierea din 2 iulie 2015 a contractului ce fusese semnat la data de 20 iulie 2010.

Față de cele expuse anterior, Înalta Curte apreciază că în mod corect instanța de fond a constatat că actele administrative sunt legale, context în care hotărârea recurată de validare a acestora a fost pronunțată cu aplicarea și interpretarea corectă a normelor de drept material intern și european.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 3045 din 14 octombrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 ianuarie 2020.