ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1891/2018

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Mureș la data de 22.06.2017 reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R. au solicitat obligarea pârâților Ministerul Finanțelor Publice la alocarea sumelor necesare, iar Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj la: - stabilirea drepturilor salariale ale reclamanților, urmare a recalculării indemnizației de încadrare la nivel maxim, în acord cu prevederile art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015, începând cu data de 09.04.2015, corespunzător vechimii în profesie și în muncă, gradului profesional și a funcției îndeplinite în cadrul parchetului; - acordarea diferențelor salariale rezultate prin raportarea la o valoarea de referință sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015, sumă ce urmează a fi majorată cu 10% începând cu data de 01.12.2015, conform legii nr. 293/2015, în vederea realizării unei salarizări la nivelul maxim pentru aceeași funcție, grad, gradație, vechime în muncă pentru persoanele care își desfășoară activitatea în aceleași condiții; - actualizarea diferențelor și plata dobânzilor legale, de la data la care erau datorate până la data plății efective, către fiecare reclamant.

Prin sentința nr. 765 din data de 6 octombrie 2017 Tribunalul Mureș, secția Civilă a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat în favoarea Curții de Apel București competența soluționării acțiunii formulate de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și Ministerul Finanțelor Publice.

Pentru a hotărî astfel, instanța a apreciat că reclamanții (magistrați procurori) contestă modul în care le-au fost stabilite drepturile salariale în temeiul dispozițiilor Legii nr. 284/2010 începând cu data de 09.04.2015 și solicită stabilirea acestora la nivelul maxim în acord cu prevederile art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, modificată și completată prin legea nr. 71/2015, invocând și dispozițiile din cuprinsul Deciziei Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016 .

Reținând că acțiunea prin care se reclamă refuzul ordonatorului de credite de a emite un nou ordin de salarizare ar trebui să aibă același regim juridic ca și acțiunea prin care se contestă ordinul de salarizare emis, pentru stabilirea competenței materiale de soluționare a cauzei instanța a reținut incidența dispozițiilor art. 7 și art. 8 alin. (1) și (2) din capitolul VIII al anexei VI la legea nr. 284/2010, dispoziții speciale care atribuie Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal competența de soluționare a acțiunilor în materia salarizării personalului din justiție.

Prin sentința nr. 552 din data de 13 februarie 2018 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declinat în favoarea Tribunalului Mureș, secția I civilă, complet specializat în soluționarea litigiilor de muncă și asigurări sociale, competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanții A., B., C., D., E., F., S., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q. și R. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și Ministerul Finanțelor Publice, prin Administrația Județeană a Finanțelor Mureș, a constatat intervenit conflict negativ de competență, a suspendat din oficiu orice procedură și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru soluționarea conflictului.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că acțiunea dedusă judecății are ca obiect plata unor diferențe salariale, fiind astfel incidente dispozițiile art. 208 din Legea nr. 62/2011 coroborat cu art. 1, art. 278 alin. (2), art. 170-171, art. 266 și art. 269 din Codul muncii, pe care de altfel reclamanții și-au întemeiat cererea.

Prin acțiune nu se contestă vreun act administrativ de stabilire a drepturilor salariale sau vreo hotărâre dată în soluționarea contestațiilor salariale, pentru modalitatea de stabilire a drepturilor salariale reglementate de dispozițiile Legii nr. 284/2010, spre a fi atrasă în cauză competența instanței, prevăzută de art. 7 alin. (2) din Cap. VIII Legea nr. 284/2010. Or, art. 7 din capitolul VIII al Anexei VI la Legea nr. 284/2010 instituie o competență materială de excepție (derogatorie de la cea de drept comun în materie salarială, reglementată de art. 208 din Legea nr. 62/2011 coroborat cu art. 1 alin. (2), art. 278 alin. (2) și art. 266 din Codul muncii), care este de strictă interpretare și nu poate fi extinsă prin analogie.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2), 134 și 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii:

Prin acțiunea dedusă judecății reclamanții, procurori în cadrul unităților de parchet din circumscripția teritorială a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, au solicitat acordarea drepturilor salariale la nivelul maxim stabilit de prevederile art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, modificată și completată prin legea nr. 71/2015, invocând neaplicarea valorii de referință sectorială de 405 RON și prevederile Deciziei Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016.

Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile O.U.G. nr. 83/2014, completată și modificată prin Legea nr. 71/2015, în vigoare din 09.04.2015 și ale Legii nr. 293/2015, fiind invocate și dispozițiile art. 272 din Codul Muncii.

Înalta Curte constată că reclamanții nu solicită anularea unui act administrativ tipic (de stabilire a drepturilor salariale sau vreo hotărâre dată în soluționarea contestațiilor salariale, pentru modalitatea de stabilire a drepturilor salariale reglementate de dispozițiile Legii nr. 284/2010) și nici nu deduc judecății un act administrativ asimilat.

Prin urmare, în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 7 Cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, conform cărora "(1) Personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestație, în termen de 15 zile de la data comunicării actului administrativ al ordonatorului de credite, la organele de conducere ale Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție ori, după caz, la colegiile de conducere ale curților de apel sau parchetelor de pe lângă acestea. Contestațiile se soluționează în termen de cel mult 30 de zile. (2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, sau, după caz, a Curții de Apel București, pentru celelalte hotărâri. (…)" și nici dispozițiile de drept comun ale art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Dispozițiile legale anterior menționate sunt de strictă interpretare și aplicare și nu pot fi extinse la alte situații decât cele prevăzute în mod expres de legiuitor, competența exclusivă, materială și teritorială a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal fiind reglementată pentru situații clar determinate, care nu se regăsesc în prezenta cauză.

În raport cu obiectul cererii, astfel cum a fost configurat de către reclamanți, având în vedere considerentele Deciziilor Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 16/2016 (de soluționare a unui recurs în interesul legii) și nr. 23/2015 (pentru dezlegarea unor chestiuni de drept), dar și împrejurarea că pentru litigiile privind drepturile salariale ale magistraților, în afara situației circumstanțiate, prevăzute la art. 7, Cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010, legiuitorul nu a instituit alte norme speciale, prin care să atribuie competența de soluționare instanțelor de contencios administrativ, Înalta Curte constată că raportul juridic dedus judecății este unul civil, guvernat de normele de dreptul muncii, iar competența materială va fi determinată prin aplicarea dispozițiilor art. 208 din Legea nr. 62/2011 coroborate cu art. 1, art. 278 alin. (2), art. 170-171, art. 266 și art. 269 din Codul muncii.

Art. 266 din Codul muncii statuează că "jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea,executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod", iar potrivit art. 269 alin. (2) din același cod "cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul/reședința/sediul."

În aceste condiții, competent să soluționeze acțiunea reclamanților este tribunalul - complet specializat în conflicte de muncă și asigurări sociale, iar reclamanții, dând eficiență dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ. au ales să învestească Tribunalul Mureș, instanță aflată în circumscripția unei curți de apel învecinate celei în a cărei circumscripții se află unitățile de parchet la care își desfășoară activitatea.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Mureș - secția Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și Ministerul Finanțelor Publice, prin Administrația Județeană a Finanțelor Mureș, în favoarea Tribunalului Mureș, secția Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 mai 2018.