ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2457/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalul Maramureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2015, reclamanta A., în contradictoriu cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Instituția Prefectului Județeului Sălaj - Serviciul Public Comunitar pentru Evidența și Eliberarea Pașapoartelor Simple, a solicitat anularea Hotărârii nr. 560 din 08.10.2014 emisă de Colegiul Director al Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cu obligarea acestuia la pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate discriminarea, fie pronunțarea unei hotărâri judecătorești de constatare a discriminării.

Prin sentința civilă nr. 2899 din 10 iunie 2014 pronunțată de Tribunalul Maramureș, în considerarea art. 10 din Legea nr. 554/2004, s-a admis excepția necompetenței materiale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Cluj, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei din urmă instanțe sub nr. x/25.06.2015.

Prin cererea depusă la dosar la data de 4 noiembrie 2015 reclamanta a precizat temeiul de drept al cererii privind despăgubirile solicitate, precum și cuantumul acestora, respectiv suma de 200.000 RON.

Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 19 din 18 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal s-a respins acțiunea formulată și precizată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul National pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect anulare act administrativ - Hotărâre C.N.C.D. nr. 560/08.10.2014.

Recursul

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, reclamanta A. a formulat recurs, criticând soluția instanței de fond ca netemeinică și nelegală.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare sau reținerea cauzei spre judecare, arătându-se că sentința atacată nu este motivată, instanța de fond neverificând în mod judicios probatoriul administrat în cauză, neprocedând la un examen efectiv al argumentelor părților și al elementelor de probă, neanalizarea fiecărei probe, echivalând astfel cu soluționarea procesului fără a intra în fondul cauzei, ceea ce în opinia recurentei, justifică casarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare.

În susținerea argumentelor sale privind nelegalitatea sentinței recurate, recurenta a invocat existența a două procese-verbale, datând din data de 18.04.2013 și, respectiv, 30.04.2013.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1), pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

Procedura de filtrare

Recursul fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de filtrare a recursului prevăzută de art. 493 C. proc. civ., iar, prin încheierea din camera de consiliu de la 13 martie 2018, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., Înalta Curte a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată pe fond la data de 12 iunie 2018.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând criticile formulate de recurenta-reclamantă, prin prisma actelor dosarului și a normelor procedurale aplicabile în speță, Înalta Curte constată incidența în cauză a motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în considerarea argumentelor în continuare arătate.

În prezenta cauză, reclamanta a adresat pârâtului Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării o sesizare, la data de 17.04.2014, înregistrată sub nr. x, prin care a reclamat o serie de fapte pe care le considera a fi cu caracter discriminatoriu, pe criteriul de sex.

Prin Hotărârea nr. 560 din data de 08.10.2014, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a admis excepția de tardivitate invocată de partea reclamată în ce privește introducerea petiției la CNCD de către petentă.

Potrivit art. 20 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, neexercitarea dreptului de petiționare în termenul de un an de la data săvârșirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoștință de săvârșirea ei conduce la respingerea petiției ca tardiv introdusă.

În ceea ce privește tardivitatea formulării sesizării, pârâtul afirmă că, în speță, săvârșirea faptelor de discriminare relatate de petentă se concretizează printr-un cumul de acte sau fapte ce s-au desfășurat începând cu data de 04.03.2013, astfel încât, în raport de data înregistrării plângerii la CNCD - 17.04.2014, se constată introducerea petiției cu depășirea termenului de 1 an prevăzut de O.G. nr. 137/2000.

Instanța de control judiciar apreciază că instanța de fond în mod greșit a respins acțiunea reclamantei, reținând că excepția tardivității a fost temeinic admisă de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Înalta Curte constată că probatoriul administrat demonstrează realitatea susținerilor recurentei în sensul sesizării CNCD în termenul prevăzut de lege. Astfel, se observă faptul că în dovedirea susținerilor din cuprinsul plângerii adresate CNCD, petenta a depus în copie mai multe înscrisuri, printre care Raportul agentului B. nr. x din 18.03.2013 și Procesul-verbal nr. x din 30.04.2013, înscrisuri ce se află la dosarul de recurs, în raport de care petenta a invocat săvârșirea unor fapte de discriminare la datele de 18.03.2013 și 30.04.2013.

Din întregul material probator administrat în cursul judecății rezultă că petenta a invocat existența unei fapte de discriminare în formă continuată, astfel încât, în prezenta cauză dedusă judecății, termenul de un an de zile în care petenta A. avea posibilitatea de a sesiza Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării curge de la data săvârșirii ultimului act de discriminare - în speță 30.04.2013, data întocmirii procesului-verbal nr. x, dată în raport de care nu s-a împlinit termenul de prescripție de 1 an de la data sesizării.

Se poate constata, de asemenea, că sesizarea adresată CNCD la data de 17.04.2014 este formulată în termenul prevăzut de art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 și în raport de data întocmirii procesului-verbal nr. x din 18.03.2013.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt întemeiate, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, pe care o va casa, urmând a admite acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, cu consecința anulării hotărârii CNCD nr. 560 din 08.10.2014 și obligării intimatului-pârât la soluționarea pe fond a sesizării formulate de petentă la data de 17.04.2014.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 19 din 18 noiembrie 2015 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând cauza, admite acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.

Anulează hotărârea nr. 560 din 08.10.2014 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.

Obligă Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării la soluționarea sesizării formulate de petenta A. la data de 17.04.2014.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 iunie 2018.