ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 07.06.2018

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2407/2018

HOTĂRÂRE
07.06.2018
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2407/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată adresată Tribunalului Vrancea, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.A., în insolvență, prin administrator special B., a solicitat în contradictoriu cu Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din 24.09.2014, încheiat de pârâtă, anularea dispoziției de impunere stabilite de Direcția Măsuri de Piață-Serviciu Măsuri de Piață Vegetal și Zahăr cu privire la suma de769.439,15 RON, echivalentul a sumei de 226.093,50 euro, precum și exonerarea de la plata sumei de 769.439,15 RON, echivalentul a sumei de 226.093,50 euro.

Prin sentința civilă nr. 404/2015 din 10 iunie 2015 a Tribunalului Vrancea, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția necompetenței materiale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr. 2195 din 11 septembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția necompetenței teritoriale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința nr. 295/2015 din 27 noiembrie 2015 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal a fost respinsă contestația formulată de reclamanta S.C. A. S.A. în contradictoriu cu Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, ca nefondată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamanta S.C. A. S.A., prin administrator judiciar C. (fosta D.) fiind invocate, în susținerea căii de atac formulate, motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

De asemenea, a fost înregistrată la dosar a doua cerere de recurs a aceleiași recurente, prin administrator judiciar C., fiind invocate aceleași motive de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 15.02.2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului magistratul raportor a reținut că recurenta nu a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru datorată pentru soluționarea recursului, în valoare de 200 de RON, conform art. 24 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013 și s-a apreciat că recursul este admisibil, sub rezerva achitării taxei de timbru datorate pentru soluționarea recursului declarat, în valoare de 200 RON (de la data comunicării raportului, până la data analizării admisibilității în principiu a recursului).

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că recurenta nu a depus dovada achitării taxei de timbru în cuantumul datorat, conform art. 24 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013, aspect care primează în analiza regularității căii de atac exercitate.

Înalta Curte reține că prin încheierea de la data de 24 aprilie 2018, completul de filtru a constatat că recurenta nu a fost citată cu mențiunea achitării taxei datorate, motiv pentru care s-a apreciat a fi necesară recomunicarea raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului, cu mențiunea expresă de a achita taxa de timbru datorată și cu precizarea că împotriva modului de stabilire a taxei de timbru are posibilitatea de a formula cerere de reexaminare.

În conformitate cu prevederile art. 24 alin. (1) din actul normativ invocat "Recursul împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-7 din C. proc. civ. " iar alin. (2) prevede:

"În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, pentru cereri și acțiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puțin de 100 RON; în aceeași ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON."

Înalta Curte constată că, deși recurenta a fost încunoștiințată cu privire la obligația de achitare a taxei judiciare de timbru datorată pentru soluționarea recursului, cu ocazia comunicării și apoi recomunicării raportului întocmit în cauză, recurenta nu și-a îndeplinit această obligație legală până la acest moment și nici nu a formulat cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru stabilită în sarcina sa, motiv pentru care Înalta Curte va aplica sancțiunea prevăzută de lege.

În conformitate cu prevederile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat.

Potrivit art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, "dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței", iar art. 32 din același act normativ prevede că "taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac, în condițiile prevăzute de lege".

În acest sens sunt și dispozițiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., mențiunea prevăzută la alin. (2) al aceluiași articol este prevăzută sub sancțiunea nulității.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul ca netimbrat.

Anulează recursul declarat de S.C. A. S.A. prin C. împotriva sentinței nr. 295/2015 din 27 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 iunie 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-10-16
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3347/2018
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Vrancea, sub nr. x/2015, reclamantul
ÎCCJ 2019-06-25
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3588/2019
Ședința publică din data de 25 iunie 2019 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii și hotărârea primei instanțe sesizate Prin acțiunea înregistrată pe
ÎCCJ 2018-03-23
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1272/2018
atei la plata cheltuielilor de judecată. 1.3. Prin încheierea pronunțată la data de 25 iunie 2015 în dosarul nr. x/2015, Tribunalul Vrancea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția de litispendență invoc
ÎCCJ 2019-06-04
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2988/2019
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată prin acțiunea înregistrată sub nr. x/2016 la Tribunalul Vrancea, reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu
ÎCCJ 2016-02-25
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 520/2016
Asupra conflictului negativ de competență; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluția Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel
Sursă