ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1272/2018

Cererile de chemare în judecată conexate 1.1. Prin acțiunea înregistrată sub nr. x/2015 la Tribunalul Vrancea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 10 iunie 2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. Focșani a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vrancea, suspendarea executării Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice nr. F VN 278/29.05.2015, cu consecința desființării măsurilor asiguratorii instituite, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată. 1.

Prin acțiunea înregistrată sub nr. x/2015 la Tribunalul Vrancea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 17 iunie 2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. Focșani a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vrancea, anularea Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice nr. F VN 278/29.05.2015, cu consecința desființării măsurilor asiguratorii instituite, precum și suspendarea executării deciziei până la soluționarea definitivă a contestației în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată. 1.

Prin încheierea pronunțată la data de 25 iunie 2015 în dosarul nr. x/2015, Tribunalul Vrancea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția de litispendență invocată de intimată și a dispus atașarea dosarului nr. x/2015 la dosarul nr. x/2015. 1.

Prin sentința civilă nr. 446/2015 din 25 iunie 2015, Tribunalul Vrancea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cererilor conexate în favoarea Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal. 2. Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 236/2015 din 06 octombrie 2015, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, învestită cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, a dispus următoarele: - a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vrancea, ca rămasă fără obiect; - a obligat pârâta la plata sumei de 4900 RON, cheltuieli de judecată; - a dispus restituirea cauțiunii în sumă de 1000 RON, depusă de reclamantă cu recipisa de consemnare nr. 630256/2 din data de 23.06.2015 la B. - Unitatea Focșani - Centru. 3. Cererea de recurs Împotriva sentinței nr. 236/2015 din 06 octombrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ. În motivarea recursului declarat se arată că se critică hotărârea Curții de Apel doar cu privire la obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, recurenta apreciind că aceste cheltuieli sunt excesive, vis-a-vis de situația de fapt și de drept din cauza dedusă judecății. Recurenta invocă faptul că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 453 C. proc. civ., instanța dând valență acestor dispoziții, ce promovează principiul potrivit căruia cheltuielile de judecată se suportă, la finalul demersului judiciar, de "partea care pierde procesul". Apreciază recurenta că hotărârea Curții este contradictorie, din moment ce instanța de fond a luat act de solicitarea pârâtei - autoritatea fiscală și, pe cale de consecință, a respins acțiunea reclamantei ca fiind rămasă fără obiect, dar a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată. Subliniază recurenta că dezlegarea instanței excede ipotezei cuprinse în textul de lege menționat, care este de strictă interpretare, cu atât mai mult cu cât fundamentul cheltuielilor de judecată rezidă în culpa procesuală a părții care a pierdut procesul. În opinia recurentei, pârâta ar fi fost în culpă dacă nu ar fi dat curs manifestării de voință a legiuitorului, or situația reținută, în mod paradoxal, chiar de Curte denotă contrariul, și anume că pârâta a răspuns exigențelor în materie. Solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în parte a sentinței recurate, cu consecința exonerării recurentei-pârâte de la plata cheltuielilor de judecată. 4. Procedura derulată în recurs Prin Raportul asupra inadmisibilității în principiu a recursului, întocmit în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., s-a constatat că cererea de recurs îndeplinește atât cerințele de formă prevăzute la art. 486 alin. (1) lit. a și c) - e) C. proc. civ., cât și cerințele prevăzute de art. 486 alin. (2) C. proc. civ. De asemenea, s-a reținut că recursul a fost declarat și motivat cu respectarea termenului prevăzut de lege. Prin încheierea din 8 iunie 2017, completul a dispus comunicarea raportului întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. Părțile nu au depus puncte de vedere la raport.

Soluția instanței de recurs Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, având în vedere și susținerile părților, Înalta Curte va admite recursul declarat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Analizând cererea de recurs, Înalta Curte apreciază că susținerile recurentei se circumscriu motivului de recurs prevăzut la pct. 8 art. 488 alin. (1) din Noul C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material". Înalta Curte constată că în motivarea cererii de recurs recurenta critică în fapt obligarea sa de către instanța de fond la plata sumei de 4900 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, apreciind că aceste cheltuieli sunt excesive, vis-a-vis de situația de fapt și de drept din cauza dedusă judecății. Înalta Curte apreciază că aceste critici ale recurentei, astfel cum au fost formulate, sunt întemeiate. Soluția primei instanțe, de obligare a pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 4900 RON, cheltuieli de judecată, nu este legală, fiind dată cu interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor legale pertinente, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză. Astfel, prin sentința recurată, Curtea de Apel Galați a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vrancea, ca rămasă fără obiect, a obligat pârâta la plata sumei de 4900 RON cheltuieli de judecată și a dispus restituirea cauțiunii în sumă de 1000 RON, depusă de reclamantă cu recipisa de consemnare nr. 630256/2 din data de 23.06.2015 la B. - Unitatea Focșani - Centru. Prin cererea de recurs formulată, recurenta a solicitat casarea în parte a sentinței recurate, în sensul înlăturării obligației stabilite în sarcina sa, de plată a cheltuielilor de judecată dispuse prin această sentință. Înalta Curte constată că problema de drept care trebuie dezlegată în soluționarea recursului este aceea de a cerceta dacă cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, formulată de reclamantă în fața instanței de fond, este întemeiată. Conform dispozițiilor art. 453 alin. (1) din Noul C. proc. civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. Prin urmare, pentru ca o parte să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată trebuie să se afle în culpă procesuală, adică să cadă în pretenții, în sensul art. 453 alin. (1) C. proc. civ. Or, această condiție nu a fost îndeplinită în speță, de vreme ce pârâta nu este partea care a căzut în pretenții, acțiunea reclamantei fiind respinsă ca lipsită de obiect. În mod greșit a reținut instanța de fond că, deși va respinge acțiunea reclamantei, "o va obliga pe pârâtă la plata cheltuielilor de judecată întrucât litigiul de față a fost pornit de reclamantă ca urmare a emiterii de către pârâtă a deciziei de impunere și care ulterior a fost anulată de aceasta". În ceea ce privește condiția stabilită de art. 453 din C. proc. civ., în sensul că partea care este obligată la plata cheltuielilor de judecată trebuie să fie "căzută în pretenții", Înalta Curte constată că aceasta nu este îndeplinită în ceea ce o privește pe pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vrancea. În speța de față, așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului, reclamanta a fost beneficiara directă a amnistiei fiscale, consecința fiind reprezentată de anularea diferențelor de obligații fiscale, precum și ale accesoriilor stabilite prin Decizia de impunere nr. 278/29.05.2015. Astfel cum în mod corect a subliniat recurenta, autoritatea fiscală a dat curs manifestării de voință a legiuitorului, concretizată prin emiterea Legii nr. 209/2015 și a procedat în consecință. Din actele și lucrările dosarului rezultă situația netăgăduită de reclamantă, potrivit căreia prin Decizia nr. 47783/03.09.2015 au fost anulate obligațiile fiscale în sumă de 10.601.665 RON stabilite în sarcina reclamantei, aceasta fiind obligația de îndeplinit de către autoritatea pârâtă. Or, în condițiile în care decizia de impunere a fost anulată de autoritatea pârâtă ca rezultat al aplicării dispozițiilor legale susmenționate, ar fi lipsită de substanță juridică transferarea întregii culpe procesuale în sarcina pârâtei, pe considerentul că litigiul a debutat ca urmare a emiterii deciziei de impunere, de vreme ce pârâta a răspuns exigențelor în materie. În acest context, în mod corect instanța de fond, prin sentința pronunțată, a constatat că obiectul pretențiilor deduse judecății a fost realizat și că primul capăt de cerere trebuie respins ca rămas fără obiect, pronunțând și soluția în consecință. Dezlegarea dată de către instanță primului capăt de cerere ale acțiunii face imposibilă aplicarea dispozițiilor art. 453 din C. proc. civ., neputându-se reține o "cădere în pretenții" a pârâtei, având în vedere că prin anularea obligațiilor fiscale stabilite în sarcina reclamantei practic instanța nu mai putea constata o culpă a autorității pârâte. Prin urmare, demersul judiciar al reclamantei în mod obiectiv nu a mai putut fi finalizat printr-o hotărâre judecătorească de obligare a autorității pârâte la satisfacerea pretențiilor deduse judecății și, prin urmare, instanța nici nu o putea obliga pe aceasta la cheltuieli de judecată, pârâta neavând o atitudine procesuală de opoziție sau de nerecunoaștere a dreptului pretins de reclamantă. Pe de altă parte, atâta vreme cât prin prevederile art. 454 din C. proc. civ. se arată că pârâtul care a recunoscut pretențiile la prima zi de înfățișare nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu atât mai mult faptul că cererea formulată de reclamantă a fost soluționată favorabil înainte de termenul de judecată nu poate determina obligarea la plata acestora. Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt întemeiate, iar instanța de fond în mod greșit a dispus obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. În consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa în parte sentința atacată, în sensul că va înlătura obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 4900 RON.