ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 216/2018

Cererea de chemare în judecată Prin cererea formulată, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța - Activitatea de Inspecție Fiscală, a solicitat suspendarea Deciziei de impunere nr. x emisă de pârâtă, privind obligațiile de plată accesorii în cuantum de 1.520.811 RON, până la soluționarea în fond a contestației formulate de reclamantă împotriva acesteia

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 130/CA din 19 august 2015 Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța și a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x emisă de pârâtă, până la pronunțarea instanței de fond.

Cererea de recurs Împotriva sentinței civile nr. 130/CA din 19 august 2015 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța a declarat recurs. Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În motivarea recursului se arată că în mod greșit a reținut instanța de fond faptul că există suficiente motive temeinice care ar justifica urgența admiterii cererii de suspendare a executării, în sensul că intimata-reclamantă ar suferi vreun prejudiciu iminent prin continuarea executării, în condițiile reținerii aparenței de nelegalitate a Deciziei de calcul accesorii nr. 14447/15.04.2015. Emiterea Deciziei de calcul accesorii nr. 14447/15.04.2015 s-a efectuat în condiții de vădită nelegalitate având în vedere faptul că executarea titlului de creanță reprezentat de Decizia de impunere nr. x/27.06.2011 era suspendată prin hotărâre judecătorească . Prin sentința civilă nr. 251/CA/18.08.2011 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dosarul nr. x, irevocabilă prin decizia civilă nr. 5683/24.11.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a admis cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. x până la soluționarea pe fond a acțiunii în anulare Pe rolul Curții de Apel Constanța s-a înregistrat dosarul nr. x având ca obiect anularea Deciziei de impunere 994/26.07.2011, în soluționarea căruia instanța de judecată a pronunțat sentința civilă nr. 118/CA/25.06.2014 prin care a respins acțiunea în contencios administrativ de anulare act, hotărâre rămasă definitivă prin nerecurare. Or, suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x a produs efectele specifice până la data soluționării dosarului nr. x, prin sentința civilă nr. 118/CA/25.06.2014. La acest moment nu se poate reține decât că intimata-reclamantă a beneficiat de o suspendare în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 ce condiționează producerea efectelor specifice de suspendare de introducerea acțiunii în anularea actului în termen de 60 de zile de la data acordării suspendării. Se mai precizează că, în cauză, contestatoarea a înregistrat abia în data de 03.10.2011 acțiune în anularea Deciziei de impunere nr. x/27.06.2011, pe rolul Curții de Apel Constanța, sub nr. x/2011, iar prin sentința civilă nr. 118/CA/25.06.2014 a fost respinsă acțiunea în contencios administrativ de anulare a actului, hotărâre rămasă definitivă prin nerecurare. În opinia recurentei, în acest moment, suspendarea pronunțată de către Curtea de Apel Constanța în dosarul nr. x, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, nu mai prezintă obiect în lumina dispozițiilor art. 14 din același act normativ. În acest sens, este necesară înlăturarea motivelor vizând legalitatea actelor administrative fiscale, care până la anulare, de către o instanță judecătorească, se bucură de prezumția de legalitate. Recurenta mai arată că prin Decizia nr. 257/27.10.2006 Curtea Constituțională a reținut că "suspendarea actelor administrative reprezintă totodată o situație de excepție, întrucât acestea se bucură de prezumția de legalitate" Îndoiala serioasă asupra legalității actelor administrative fiscale trebuie să transpară cu ușurință, în urma unei cercetări sumare a aparenței dreptului, pentru a nu se prejudicia fondul litigiului în calea deschisă de legiuitor doar pentru măsura excepțională de temporizare a producerii efectelor de către actele administrative fiscale contestate. Ori, motivele invocate de intimata-reclamantă nu sunt de natură a crea de plano o îndoială serioasă cu privire la legalitatea deciziei referitoare la obligațiile de plata accesorii nr. 14447/15.04.2015 emise în sarcina sa de către autoritatea fiscală, fiind necesară nu numai administrarea de probe în cadrul procesului, dar și o interpretare și o aplicare a legii ce ar presupune o antamare a fondului. În acest sens, recurenta consideră că nu s-a făcut dovada producerii unei pagube iminente care s-ar cauza prin executarea actului administrativ fiscal a cărui suspendare se solicită. În ceea ce privește condiția privind prevenirea unei "pagube iminente" se poate reține definiția la nivel comunitar dată acestei noțiuni prin Recomandarea nr. R898 adoptată de Comitetul de Miniștri din cadrul Consiliului Europei la 13.09.1989 referitoare la protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă, însă autoritatea jurisdicțională chemată să decidă o asemenea măsură trebuie să aprecieze ansamblul circumstanțelor și intereselor prezente. Astfel de măsuri pot fi acordate în special în situația în care executarea actului administrativ este de natură să producă pagube grave, dificil de reparat. Susținerile privind prejudiciul considerabil ce urmează să se producă sunt nefondate pentru că paguba iminentă nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată prin probe concludente. Faptul că executarea sumei stabilite prin decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii, nu reprezintă un motiv de fundamentare a cererii de suspendare a executării, întrucât există posibilitatea reparării ulterioare a prejudiciului, prin anularea actului administrativ fiscal și restituirea sumelor încasate. Astfel, aceasta condiție nu este îndeplinită în cauza întrucât prejudiciul material viitor și previzibil nu trebuie să fie tocmai consecința emiterii actului administrativ fiscal. Debitele stabilite de către autoritatea fiscală sunt creanțe fiscale, certe, lichide, astfel cum acestea sunt reglementate conform dispozițiilor art. 21 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, astfel că s-a procedat în mod corect la întocmirea actului administrativ fiscal a căror executare se cere a fi suspendată, organul fiscal riscând, în mod contrar, prin tergiversarea executării să nu-și mai poată recupera creanțele.

Apărările formulate în cauză Intimata S.C. "A." SRL a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura derulată în recurs În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea de ședință din data de 28.09.2017, recursul a fost admis în principiu.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a constatat că, în cauză, motivul de recurs invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu este întemeiat, și că instanța de fond a făcut, prin sentința pronunțată, prin raportare la circumstanțele de fapt ale litigiului, o corectă interpretare și aplicare a normelor de drept material aplicabile. Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin Decizia de impunere nr. x emisă de ANAF- DGRFP Galați- AJFP Constanța, a cărei executare se solicită a fi suspendată, au fost calculate în sarcina intimatei obligații fiscale accesorii în suma de 1.520.811 RON, pentru neachitarea la termen a unor debite cuprinse în Decizia nr. F-CT 994/28.06.2011. Contestația formulată de intimată împotriva acestei decizii de impunere a fost soluționată de organul administrativ fiscal prin decizia nr. 731/17.07.2015 în sensul că s-a dispus suspendarea soluționării contestației până la soluționarea, pe fond, a contestației formulată de reclamantă împotriva deciziei de impunere nr. x, decizie ce conține debitele de bază generatoare a accesoriilor contestate. Înalta Curte are în vedere faptul că potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond". Suspendarea actelor juridice reprezintă operațiunea de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ca și cum actul dispare din circuitul juridic, deși, formal-juridic, el există, iar suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument procedural eficient pus la dispoziția autorității emitente sau a instanței de judecată în vederea respectării principiului legalității atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului administrativ contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-și producă efectele asupra celor vizați. Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Altfel spus, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate. Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare instanța este limitată la a cerceta, după verificarea condiției de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă. Deci, în cadrul cererii de suspendare, instanța nu va cerceta îndeplinirea condițiilor de legalitate și oportunitate ale actului administrativ, această obligație revenindu-i instanței de fond, învestită cu soluționarea acțiunii în anulare. Condiția existenței cazului "bine justificat", lăsată de legiuitor la aprecierea și înțelepciunea judecătorului sub aspectul conținutului său, presupune ca asupra legalității actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispozițiilor actului, respectiv a consecințelor juridice pe care le-a produs. De asemenea, în cauză, prin actele depuse, intimata a prezentat suficiente elemente care să conducă la existența unor îndoieli serioase în ceea ce privește legalitatea deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii. Înalta Curte constată că în mod corect s-a reținut că atât timp cât o instanță nu s-a pronunțat în mod definitiv asupra întinderii în timp a efectelor suspendării executării Deciziei de impunere nr. x prin care s-au stabilit debitele principale, acest aspect poate reprezenta un caz bine justificat pentru determinarea suspendării executării deciziei prin care s-au calculat accesorii ale acestor debite. Deci, există suficiente indicii aparente care să răstoarne prezumția de legalitate, fără însă ca prin aceasta, să antameze sau să anticipeze analiza pe fond, a conținutului și legalității actului administrativ contestat. În ceea ce privește cea de-a doua condiție impusă de lege, s-a apreciat că executarea unei sume de 1.520.811 RON, în contextul economic general, ar perturba în mod evident activitatea societății, putând determina chiar ajungerea în incapacitate de plată, fapt ce ar avea consecințe deosebite inclusiv din punct de vedere social, asupra angajaților acesteia. Conform art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, paguba iminentă reprezintă prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public. Așadar, paguba iminentă presupune o anumită urgență pentru a opera suspendarea efectelor unui act administrativ. Se poate aprecia că există urgență atunci când executarea actului administrativ aduce o atingere gravă și imediată unui interes public, situației reclamantului sau intereselor pe care acesta înțelege să le apere. Alături de argumentele expuse mai sus, Înalta Curte are în vedere și recomandarea nr. R/89/8/13.09.1989 a Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei privind protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă. Așa cum s-a arătat de altfel și în recomandarea 16/2003 a Comitetului Miniștrilor din cadrul Consiliului Europei, executarea deciziilor administrative trebuie să țină cont de drepturile și interesele persoanelor particulare. Aceeași recomandare reamintește principiile din recomandarea nr. R/89/8 a Comitetului de Miniștrii care cheamă autoritatea jurisdicțională competentă, în speță instanța judecătorească, atunci când executarea unei decizii administrative este de natură să provoace daune grave particularilor cărora li se aplică decizia, să ia măsuri provizorii corespunzătoare. Soluția suspendării actului administrativ până la pronunțarea instanței se circumscrie noțiunii de protecție provizorie corespunzătoare, măsură care se recomandă a fi luată de autoritatea jurisdicțională, fără ca astfel să se aducă atingere executării deciziilor autorităților administrative prin care se impun particularilor o serie de obligații. Suspendarea pronunțată de instanță nu afectează principiul caracterului executoriu al actului administrativ, ci tocmai îl confirmă, căci partea apelează la hotărârea justiției pentru a nu executa actul până la finalizarea tuturor procedurilor jurisdicționale. Un argument în plus față de cele reținute îl reprezintă faptul că prin sentința civilă nr. 66 din 22.03.2017 Curtea de Apel Constanța a admis acțiunea promovată de reclamanta S.C. "A." S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța și a dispus anularea Deciziei nr. 725/11.10.2016 emisă de DGRFP Galați - Serviciul de Soluționare Contestații și decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. 14447/15.04.2015. Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. x, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.