ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3347/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Vrancea, sub nr. x/2015, reclamantul A. a formulat contestație împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 24 septembrie 2014, solicitând anularea dispoziției de impunere stabilite de Direcția Măsuri de Piață - Serviciul Măsuri de Piață Vegetal și Zahăr și exonerarea reclamantului de la plata sumei de 164.025 Euro.

Prin Sentința civilă nr. 420/2015 a Tribunalului Vrancea s-a declinat competenta de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Galați, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin Sentința nr. 269 din 5 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal în Dosar nr. x/2015, s-a admis acțiunea; a fost anulat procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 24 septembrie 2014 privind cererile de sprijin nr. x din 30 august 2007, xx din 30 august 2007 și xxx din 30 august 2007 pentru planul individual nr. xxxx din 29 iunie 2007; a fost anulată dispoziția de impunere a Direcției Măsuri de Piață - Serviciul Măsuri de Piață Vegetal și Zahăr cu privire la suma de 599.890,65 RON echivalentul a 164.025,00 Euro și a fost exonerat reclamantul de la plata sumei de 599.890,65 RON, echivalentul a 164.025,00 Euro.

2.1. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, a formulat recurs pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.

Pe cale de excepție, în raport de prevederile art. 46, 47 și 50 din O.U.G. nr. 66/2011, s-a invocat de către recurentă inadmisibilitatea acțiunii prin care s-a solicitat anularea titlului de creanță adresată direct instanței de contencios administrativ, având în vedere că nu s-a solicitat și anularea deciziei de soluționare a contestației formulate împotriva titlului de creanță.

S-a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea hotărârii recurate, admiterea excepției invocate, iar, pe fondul cauzei respingerea acțiunii ca neîntemeiată și menținerea actului administrativ atacat ca fiind temeinic și legal. În subsidiar, s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

2.2. În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

2.2.1. Cu privire la inadmisibilitatea acțiunii

Față de prev. art. 46 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 coroborat cu art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (1), art. 10 alin. (11), art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, intimatul-reclamant a solicitat instanței de judecată ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea titlului de creanță reprezentat de Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 26 septembrie 2014, prin care s-a stabilit în sarcina intimatului-reclamant un debit în cuantum de 599.890,65 RON. Titlul de creanță precitat a fost contestat de către intimatul- reclamant la organul emitent care prin Decizia de soluționare a contestației înregistrată la APIA cu nr. 12965 din 6 aprilie 2015, a fost respinsă contestația.

Ca urmare, atunci când procedura administrativă a fost finalizată printr-o decizie prin care a fost soluționat fondul contestației, acțiunea în justiție se îndreaptă împotriva deciziei de soluționare a contestației administrative, instanța de contencios administrativ fiind învestită cu dezlegarea fondului raportului juridic fiscal, în măsura în care autoritatea competentă a soluționat contestația pe fondul său.

Astfel, actul administrativ vătămător pentru intimat-reclamant și la care face referire art. 1 alin. (1) art. 8 alin. (1), art. 10 alin. (1

1

) art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, este decizia emisă de APIA în soluționarea contestației formulate împotriva titlului de creanță, deoarece această decizie a soluționat definitiv în sistemul căilor administrative de atac fondul raportului de drept fiscal.

Dispozițiile legale menționate din O.U.G. nr. 66/2011 nu instituie jurisdicții speciale administrative în sensul art. 21 alin. (4) din Constituție și art. 6 din Legea nr. 554/2004, ci reglementează proceduri de recurs administrativ prin care se dă posibilitatea organelor care au emis actele administrative atacate, de a reveni asupra măsurilor luate sau de a le redimensiona în limitele prevăzute de lege, în acest sens statuând în mod constant Curtea Constituțională prin deciziile sale (Deciziile nr. 409/2004, nr. 563/2006, nr. 673/2006).

În concluzie, actele de soluționare de către autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene a contestațiilor, respectiv a reclamațiilor formulate potrivit dispozițiilor O.U.G. nr. 66/2011, nu sunt acte de jurisdicție, ci acte administrative supuse cenzurii instanței de judecată și, ca urmare, decizia pronunțată de către autoritate în soluționarea contestației fiind dată în cadrul unei proceduri administrative prealabile și nu în cadrul unei jurisdicții speciale administrative, este susceptibilă de a fi atacată la instanța de judecată. Așadar, instanța de contencios administrativ soluționează doar acțiunile introduse împotriva deciziilor emise de autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene în soluționarea contestațiilor cu privire la actele administrative prin care au fost stabilite creanțe bugetare, iar o acțiune formulată direct la instanța de contencios administrativ împotriva titlurilor de creanță apare ca fiind inadmisibilă.

Ca urmare, se arată că o acțiune privind anularea titlului de creanță adresată direct instanței de contencios administrativ fiscal, în situația în care nu s-a solicitat și anularea deciziei de soluționare a contestației formulate împotriva titlului le creanță, raportat la considerentele reținute, este inadmisibilă. Este de necontestat ca excepția menționată este una de ordine publică, întrucât vizează încălcarea unor norme cu caracter imperativ și prin urmare, în speță, pronunțarea asupra inadmisibilității acțiunii intimatului-reclamant este posibilă pe baza lucrărilor dosarului fără a fi necesară administrarea altor dovezi în afara înscrisurilor noi (Decizia de soluționare a contestației nr. 12965 din 96 aprilie 2015), potrivit art. 247 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ.

2.2.2. Pe fondul cauzei

S-a considerat de către recurentă că actul administrativ fiscal atacat a fost întocmit cu respectarea condițiilor și elementelor obligatorii prevăzute de art. 21 alin. (21) din O.U.G. nr. 66/2011. Reclamantul nu arată și nici nu precizează care sunt normele legale încălcate de către emitent la elaborarea actului administrativ fiscal, astfel încât să opereze sancțiunea nulității absolute.

A criticat recurenta faptul că instanța de fond a constatat că Planul individual nr. xxxx din 29 iunie 2007 în discuție a fost aprobat și realizat în conformitate cu prevederile OMADR nr. 211/2007, iar sancționarea s-a făcut cu aplicarea dispozițiilor OMADR nr. 247/2008, fără a menționa în detaliu motivele pentru care nu sunt aplicabile speței normele acestui din urmă ordin. Instanța de fond nu argumentează în detaliu care sunt acele norme prevăzute de OMADR nr. 247/2008 și de ce nu se aplică speței de față, de vreme ce atât în OMADR nr. 211/2007 cât și în OMADR nr. 247/2008 se arată care sunt condițiile de eligibilitate care ar trebui să fie îndeplinite de către un beneficiar pentru a obține fonduri comunitare.

Instanța de fond în mod greșit și nelegal a reținut faptul că în cuprinsul OMADR nr. 247/2008, la art. 18.1 se menționează că pentru lucrările demarate în 2007 se aplică dispozițiile Ordinului nr. 211/2007, legea civilă neretroactivând în timp.

Din analiza actului normativ la care instanța face referire, se poate constata faptul că actul normativ conține doar 3 (trei) articole, Anexa -Norme de aplicare a programelor de restructurare/reconversie a plantațiilor viticole, derulate cu sprijin comunitar pentru campaniile 2008/2009 - 2013/2014, care sunt structurate în 6 capitole, respectiv Anexa 1 la Norme, iar articolul 18 lipsește cu desăvârșire.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

2.3. Întâmpinarea

Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

2.3.1. Referitor la invocarea excepției inadmisibilității introducerii contestației în instanța împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor și stabilire a creanțelor bugetare încheiat în data de 24 septembrie 2014, pe motiv ca actul supus contestației este Decizia de soluționare a contestației de către organul emitent, se arată că, potrivit prevederilor art. 50 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011: "Autoritatea publica emitentă a titlului de creanță în aplicarea prevederilor art. 21 se va pronunța prin decizie motivată cu privire la admiterea. în tot sau în parte, a contestației sau la respingerea ei. în termen de 30 de zile de la data înregistrării contestației sau completării acesteia conform art. 48 alin. (1). după caz."

Intimatul-reclamant a arătat că a îndeplinit procedura prealabila formulând contestație împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, în termenul prevăzut de Legea nr. 554/2004, contestație înregistrată la APIA sub nr. x din 29 octombrie 2014, la care a primit răspuns prin Decizie de soluționare abia în data de 17 aprilie 2015, peste 4 luni de la data înregistrării, răspunsul depășind termenul de soluționare prevăzut la art. 50 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011.

Potrivit art. 21 alin. (19) din O.U.G. nr. 66/2011, procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare este act administrativ în sensul Legii contenciosului administrativ nr. 544/2004, cu completările și modificările ulterioare.

Mai mult decât atât, aceasta excepție nu a fost invocata de recurenta la judecarea pe fond a contestației, iar Decizia de soluționare a contestației, nu schimba cu nimic situația prezentata în Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 26 septembrie 2014. emis de către APIA. Față de aceste considerente, a solicitat respingerea excepției ca fiind neîntemeiată.

2.3.2. Pe fondul cauzei, se arată că în mod legal a fost admisă acțiunea, deoarece Planul individual nr. xxxx din 29 iunie 2007 a fost aprobat și realizat în conformitate cu prevederile Ordinului Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 211 din 15 martie 2007, iar sancționarea s-a făcut cu aplicarea dispozițiilor Ordinului Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 247/2008.

În mod corect instanța de fond a analizat ca aceasta sancțiune nu este aplicabila situației de fapt, întrucât dispozițiile Ordinului nr. 211/2007 nu prevedeau sancțiuni pentru neîntreținerea unei plantații de vita de vie, or la întocmirea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, încheiat la data de 24 septembrie 2014 sunt invocate norme de drept prevăzute prin Ordinul nr. 247 din 23 aprilie 2008, norme care nu sunt aplicabile în aceasta cauza, întrucât Planul individual nr. xxxx din 29 iunie 2007 a fost aprobat și realizat conform Ordinului Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 211 din 15 martie 2007.

Chiar în cuprinsul Ordinului nr. 247/2008, la Cap. VI art. 8.1, se menționează că pentru lucrările demarate în 2007 se aplică Ordinul nr. 211/2007, legea civilă neretroactivând în timp.

Se mai arată că, la data efectuării controlului în teren, lucrările specifice de primăvara erau în derulare, dar din cauza condițiilor meteo nefavorabile din primăvara anului 2014, respectiv ploi abundente și de lungă durată, au îngreunat și întârziat efectuarea lucrărilor specifice de întreținere (arătura, prăsit mecanic, tăiat butuci etc.), însă aceste lucrări au fost efectuate după ameliorarea vremii. Pentru a dovedi acest lucru a depus la dosarul cauzei adresa nr. x din 27 octombrie 2014, emisa de Centrul Meteorologic Moldova, privim cantitățile de precipitații din primăvara anului 2014.

Intimatul a reiterat faptul ca procesul-verbal de constatare a neregulilor și stabilire a creanțelor bugetare încheiat în data de 24 septembrie 2014 nu reflectă realitatea din teren, întrucât se refera la o singura vizita în teren, respectiv luna mai 2014, reprezentanții APIA nemairevenind pe teren pe întreaga perioada de vegetație a anului 2014 și nici în anii următori. Pentru argumenta cele menționate, a arătat că a depus fotografii cu plantația în acest moment, plantație care este în stare de funcționare, cu lucrările efectuate conform tehnologiei.

Pe întreg cuprinsul cererii de recurs se menționează aplicabilitatea, efectuarea unor verificări, cât și unele măsuri de sancționare, pe baza Normelor de aplicare a Ordinului Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 247/2008, și nu a Normelor de aplicare a Ordinului Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 211/2007, aplicabil în cauză. Se invocă pct. 8.1. din Ordinului Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 247/2008 și pct. 7.11 al Ordinului nr. 247/2008, din care rezultă fără echivoc că derogarea de la aplicabilitatea Ordinului nr. 211/2007 se face doar cu privire la plăți și ca plățile se efectuează pe baza Procesului de recepție cantitativă și calitativă, întocmit pe teren, respectiv din anul 2010.

Cererea cu numărul xxx din 30 august 2007 pentru a treia măsura a fost finalizată de A. și plătită de către APIA la data de 14 octombrie 2010, în urma verificărilor din teren și numai după ce a fost întocmit Procesul-verbal de recepție cantitativă și calitative pe teren, în anul 2010, verificare care a confirmat efectuarea tuturor obligațiilor asumate prin Planul individual nr. xxxx din 29 iunie 2007. Prin urmare, invocarea de către APIA a unor Note de control privind verificările din teren din anii 2013 și 2014 sunt motive neaplicabile în cauză. Chiar și în situația în care în plantațiile de vita de vie lucrările de întreținere nu erau efectuate în mai 2014, nu constituia nerealizarea unei Masuri obligatorii din Planul individual nr. xxxx din 29 iunie 2007, aprobat și realizat conform normelor Ordinului nr. 211/2007 și, prin urmare, nu poate fi sancționat pentru aceste nereguli.

2.4. Răspunsul la întâmpinare

Recurenta-pârâtă Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A) a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor invocate de intimat.

În motivarea răspunsului la întâmpinare, s-a arătat că titlul de creanță a fost contestat de către intimatul - reclamant la organul emitent, care prin Decizia de soluționare a contestației înregistrată la APIA cu nr. 12965 din 6 aprilie 2015, a respins contestația. Ca urmare, atunci când procedura administrativă a fost finalizată printr-o decizie prin care a fost soluționat fondul contestației, acțiunea în justiție se îndreaptă împotriva deciziei de soluționare a contestației administrative, instanța de contencios administrativ fiind învestită cu dezlegarea fondului raportului juridic fiscal în măsura în care autoritatea competentă a soluționat contestația pe fondul său.

Astfel, actul administrativ vătămător pentru intimat-reclamant și la care face referire Legea nr. 554/2004 este decizia emisă de APIA în soluționarea contestației formulate împotriva titlului de creanță, deoarece această decizie a soluționat definitiv în sistemul căilor administrative de atac fondul raportului de drept fiscal

Dispozițiile legale menționate din O.U.G. nr. 66/2011 nu instituie jurisdicții speciale administrative în sensul art. 21 alin. (4) din Constituție și art. 6 din Legea nr. 554/2004, ci reglementează proceduri de recurs administrativ prin care se dă posibilitatea organelor care au emis actele administrative atacate, de a reveni asupra măsurilor luate sau de a le redimensiona în limitele prevăzute de lege, în acest sens statuând în mod constant Curtea Constituțională prin deciziile sale (Deciziile nr. 409/2004, nr. 563/2006, nr. 673/2006).

În concluzie, actele de soluționare de către autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene a contestațiilor, respectiv a reclamațiilor formulate potrivit dispozițiilor O.U.G. nr. 66/2011, nu sunt acte de jurisdicție, ci acte administrative supuse cenzurii instanței de judecată și, ca urmare, decizia pronunțată de către autoritate (în speță APIA), în soluționarea contestației, fiind dată în cadrul unei proceduri administrative prealabile și nu în cadrul unei jurisdicții speciale administrative, este susceptibilă de a fi atacată la instanța de judecată. Așadar, instanța de contencios administrativ soluționează doar acțiunile introduse împotriva deciziilor emise de autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene în soluționarea contestațiilor cu privire la actele administrative prin care au fost stabilite creanțe bugetare, iar o acțiune formulată direct la instanța de contencios administrativ împotriva titlurilor de creanță apare ca fiind inadmisibilă.

Instituirea recursului grațios reprezintă o cale pusă la dispoziție de către legiuitor prin care persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică are posibilitatea de a obține recunoașterea dreptului pretins sau a interesului său legitim direct de la organul/autoritatea emitentă, aceasta fiind rațiunea pentru care s-a statuat că titlul de creanță poate fi atacat la autoritatea competentă. Faptul că legiuitorul a stabilit că la instanța de contencios administrativ fiscal poate fi atacată numai decizia prin care a fost soluționată contestația împotriva titlului de creanță (acesta din urmă putând fi analizat doar condiționat de atacarea deciziei de soluționare a contestației) nu reprezintă o încălcare a dreptului intimatului-reclamant la apărare și la un proces echitabil, deoarece este de competența exclusivă a legiuitorului de a institui asemenea proceduri destinate, în general, să asigure soluționarea mai rapidă a unor categorii de litigii, descongestionarea instanțelor judecătorești de cauzele ce pot fi rezolvate pe această cale, evitarea cheltuielilor de judecată, iar legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, ca și modalitățile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiție presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a utiliza aceste proceduri, în formele și în modalitățile instituite de lege.

În concluzie, recurenta-pârâtă consideră că o acțiune privind anularea titlului de creanță adresată direct instanței de contencios administrativ fiscal, în situația în care nu s-a solicitat și anularea deciziei de soluționare a contestației formulate împotriva titlului de creanță, raportat la considerentele reținute, este inadmisibilă,

3.1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 18 ianuarie 2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Părțile nu au formulat obiecțiuni față de raportul comunicat.

Prin încheierea din 18 aprilie 2018, completul de filtru, a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs formulată îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ. și a fixat termen de judecată.

3.2. Analiza motivelor de casare invocate de recurenta-pârâtă și subsumate cazului prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

3.2.1. Situația de fapt, astfel cum a fost reținută de prima instanță

În fapt, intimatul-reclamant a beneficiat de sprijin financiar pentru măsura de restructurare/reconversie a plantațiilor viticole pentru suprafața de 13,50 ha, conform OMADR nr. 211/2007, pentru planul individual aprobat cu nr. xxxx din 29 iunie 2007.

Cererile de plată aferente planului individual depuse de intimatul-reclamant la Centrul Județean IA Vrancea au fost în număr de trei, pentru fiecare măsură a planului, respectiv cererile cu nr. 11969 din 30 august 2007 pentru prima măsură, nr. xx din 30 august 2007 pentru a doua măsură și nr. xxx din 30 august 2007 pentru a treia măsură, astfel:

- cererea cu nr. 11969 din 30 august 2007, pentru prima măsură a fost finalizată de reclamant și plătită APIA cu OP nr. x din 23 mai 2008, în valoare de 35.437,50 euro/111.061,12 RON;

- cererea cu nr. xx din 30 august 2007 pentru a doua măsură a fost finalizată de reclamant și plătită APIA cu OP nr. x din 17 decembrie 2008, în valoare de 77.962,50 euro/213.632,78 RON;

- cererea cu nr. xxx din 30 august 2007 pentru a treia măsură a fost finalizată de reclamant și plătită de APIA cu OP nr. x din 14 octombrie 2010, în valoare de 50.625,00 euro/215.196,75 RON.

Astfel, suma totală plătită de APIA pentru cele trei cereri a fost de 164.025 euro/599.890,65 RON.

Începând cu anul 2013, MADR prin Direcția Inspecții de Stat, a efectuat o serie de controale la fața locului, conform Notei de control din data de 26 septembrie 2013 și Notei de control nr. x din 4 iunie 2014, aprobată de MADR.

În urma verificărilor efectuate în teren la beneficiarul cererilor de sprijin financiar, în speță intimatul - reclamant, au fost constatate următoarele: pe suprafața de 13.50 ha, aferentă planul individual nr. xxxx din 29 iunie 2007, plantația de viță de vie era în anul VI, în primăvara anului 2014 nu a fost efectuată nicio lucrare de întreținere atât asupra plantelor cât și asupra solului.

Acest plan individual a fost aprobat în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 211 din 15 martie 2007, pentru aprobarea Normelor de aplicare a programelor de restructurare/reconversie a plantațiilor viticole, pentru campaniile 2006 - 2007 și 2007 - 2008, derulate cu sprijin comunitar. În conformitate cu prevederile punctului 1.7., lit. a) din Normele aprobate, planul individual aprobat în 29 iunie 2007, avea perioada de execuție de 3 ani, deci până la data de 29 iulie 2010. Din verificările efectuate de către Direcția Inspecții de Stat din cadrul M.A.D.R, au rezultat următoarele aspecte: nu au fost efectuate următoarele lucrări de întreținere (tăiat butuci, cercuit și legat coarde, sapa mare pe rând, arătura de primăvară, prășitul mecanic între rânduri și tratamentele fitosanitare); plantele au o creștere buiacă dată de faptul că nu au fost efectuate lucrările de tăiere în uscat; gradul de îmburuienare este foarte mare. Plantația de viță de vie în suprafață de 13.50 ha, înființată prin Planul individual nr. xxxx din 29 iunie 2007 a fost verificată și în anul 2013, iar prin Nota de control din 26 septembrie 2013 au fost stabilite termene de remediere a deficiențelor constatate.

Deoarece în anul 2014 s-a constatat că aceste măsuri nu au fost duse la îndeplinire, de către intimatul - reclamant, iar pe suprafața respectivă nu a fost efectuată nici o lucrare de întreținere, în urma analizării și verificării dosarelor Cererilor de plată nr. x din 30 august 2007, xx din 30 august 2007 și xxx din 30 august 2007, aferente Planului individual aprobat nr. xxxx din 29 iunie 2007, a fost întocmit Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 26 septembrie 2014, pentru recuperarea sumei de 599.890,65 RON, echivalentul a 164.025 euro, ceea ce reprezintă contravaloarea celor trei cereri menționate, conform recomandărilor din Nota de control nr. x din 4 iunie 2014, întocmită de Direcția Inspecții de Stat din cadrul MADR.

Recurentul-pârât a dispus aceste măsuri în temeiul Capitolului V, pct. 71 lit. e), Controlul planurilor individuale finanțate din Anexa la OMADR nr. 247 din 23 aprilie 2008 privind aprobarea Normelor de aplicare a programelor de restructurare/reconversie a plantațiilor viticole, derulate cu sprijin comunitar pentru campaniile 2008/2009 - 2013/2014, conform căruia:

"beneficiarii de sprijin care abandonează plantațiile înființate prin programe de restructurare/reconversie în primii 10 ani de la finalizarea planurilor individuale vor returna sumele plătite de către APIA, precum și dobânzile calculate conform legislației în vigoare".

La data de 29 octombrie 2014, intimatul-reclamant a formulat contestație administrativă împotriva procesului-verbal mai sus menționat, ce a fost soluționată prin Decizia nr. 12965 din aprilie 2015, depusă direct în faza procesuală a recursului la dosar de către recurentul-pârât.

Cererea introductivă de instanță a fost depusă de reclamant la data de 13 martie 2015 pe rolul Tribunalului Vrancea, fiind ulterior declinată în favoarea Curții de Apel Galați, unde a fost înregistrat dosarul la data de 20 iulie 2015.

Cu toate acestea, recurentul-pârât a invocat existența deciziei de soluționare a contestației abia în fața instanței de recurs, odată cu formularea cererii de recurs (8 februarie 2016).

3.2.2. Analiza motivelor de recurs invocate de recurentul-pârât

3.2.2.1. Cu privire la motivul de recurs constând în inadmisibilitatea acțiunii

În esență, recurentul-pârât a invocat inadmisibilitatea acțiunii introductive de instanță, pentru neatacarea de către reclamant a deciziei de soluționare a contestației administrative, acesta atacând exclusiv procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare.

Înalta Curte constată că, potrivit prev. art. 51 din O.U.G. nr. 66/2011:

"(1) Decizia de soluționare a contestației este definitivă în sistemul căilor administrative de atac.

(2) Deciziile pronunțate în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare."

Intimatul-reclamant a îndeplinit procedura prealabilă formulând contestație împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, în termenul prevăzut de Legea nr. 554/2004, contestație înregistrată la APIA sub nr. x din 29 octombrie 2014, la care a primit răspuns prin Decizie de soluționare abia în data de 17 aprilie 2015, la peste 4 luni de la data înregistrării, răspunsul depășind termenul de soluționare prevăzut la art. 50 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011.

Or, deși neatacarea deciziei de soluționare a contestației ar putea reprezenta un fine de neprimire a acțiunii în fața instanței, Înalta Curte apreciază că o asemenea sancțiune ar putea fi aplicată reclamantului doar în ipoteza în care pârâta ar fi respectat termenul legal de soluționare a contestației administrative. Altfel, s-ar împiedica, fie și temporar, accesul la justiție al reclamantului ce se pretinde vătămat printr-un act administrativ, prin aceea că temporizarea introducerii acțiunii în fața instanței ar depinde exclusiv de momentul la care pârâta ar înțelege să soluționeze contestația administrativă, în condițiile în care legea prevede un termen pentru această soluționare.

Ca atare, doar dacă reclamantul nu ar fi așteptat epuizarea termenului de 30 zile aflat la dispoziția pârâtei pentru soluționarea contestației administrative, se putea aplica sancțiunea inadmisibilității acțiunii ce privea exclusiv procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare.

Pe de altă parte, potrivit art. 21 alin. (19) din O.U.G. nr. 66/2011, procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare este act administrativ în sensul Legii contenciosului administrativ nr. 544/2004, cu completările și modificările ulterioare, iar decizia de soluționare a respins contestația administrativă.

Ca urmare, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestui motiv de recurs, constând în inadmisibilitatea acțiunii introductive de instanță.

3.2.2.2. Motivele de recurs privind fondul acțiunii

Într-o primă critică, recurenta a arătat că actul administrativ atacat a fost întocmit cu respectarea condițiilor și elementelor obligatorii prevăzute de art. 21 alin. (21) din O.U.G. nr. 66/2011, iar intimatul-reclamant nici nu a arătat și nici nu a precizat care sunt normele legale încălcate de către emitent la elaborarea actului administrativ fiscal, astfel încât să opereze sancțiunea nulității absolute.

Înalta Curte constată că motivele pentru care prima instanță a anulat actul contestat sunt următoarele: pe de o parte, aplicarea retroactivă a O.M.A.D.R. nr. 247/2008 pentru un plan individual născut sub incidența O.M.A.D.R. nr. 211/2007; pe de altă parte, netemeinicia constatărilor efectuate de către recurenta-pârâtă, în sensul că Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat în data de 24 septembrie 2014 nu reflectă realitatea anului agricol 2014, întrucât se referă la o singură vizită în teren, respectiv luna mai 2014, fără a mai reveni pe întreaga perioadă de vegetație a aceluiași an, iar la data efectuării controlului în teren lucrările specifice de primăvară erau în derulare, dat fiind condițiile meteo nefavorabile din primăvara anului 2014, aceste lucrări fiind efectuate după ameliorarea vremii, pe tot parcursul anului 2014, cât și în anul 2015 până în prezent.

Dacă în ceea ce privește cea de-a doua parte a motivării sentinței, referitoare la faptul că procesul-verbal nu reflecta realitatea din teren, Înalta Curte constată că, întrucât se referă exclusiv la chestiuni de fapt, scapă controlului judiciar exercitat pe calea recursului, prima chestiune criticată reprezintă o chestiune de aplicare a legii (retroactivitatea unui ordin cu caracter normativ), ce trebuie să fie verificată pe calea controlului judiciar de față.

Astfel, se constată că nu se verifică afirmația recurentei, în sensul că reclamantul nu a indicat care sunt normele legale încălcate de către emitent la elaborarea actului administrativ fiscal, astfel încât să opereze sancțiunea nulității absolute; cât timp acesta a invocat neaplicabilitatea Ordinului nr. 247/2008, acestea sunt normele cu privire la care se invocă greșita aplicare.

Recurenta a arătat că în mod greșit a reținut prima instanță aplicarea retroactivă a Ordinului nr. 247/2008, critica fiind în sensul că instanța nu a arătat în detaliu detaliu motivele pentru care nu sunt aplicabile speței normele acestui din urmă ordin.

Înalta Curte constată că prima instanță a reținut că sancționarea s-a făcut cu aplicarea dispozițiilor O.M.A.D.R. nr. 247/2008, iar această sancțiune nu este aplicabilă situației de fapt, întrucât dispozițiile O.M.A.D.R. nr. 211/2007 nu prevăd sancțiuni pentru neîntreținerea unei plantații de viță de vie; or, la întocmirea procesului-verbal sunt invocate norme de drept prevăzute de O.M.A.D.R. nr. 247/2008, Norme care nu sunt aplicabile în această cauză.

Astfel, se reține de către prima instanță că în cuprinsul O.M.A.D.R. nr. 247/2008, la art. 18.1 se menționează că pentru lucrările demarate în 2007 se aplică dispozițiile Ordinului nr. 211/2007, legea civilă neretroactivând în timp. Situația în care plantațiile de viță de vie lucrările de întreținere nu erau efectuate nu constituie nerealizarea unei Măsuri obligatorii din Planul individual nr. 3113 din 29 iunie 2007, aprobat și realizat conform normelor Ordinului nr. 211/2007 și prin urmare reclamantul nu poate fi sancționat pentru aceste nereguli.

Prin urmare, nu poate fi reținută critica nemotivării, prima instanță arătând în detaliu care sunt rațiunile ce au stat la baza concluziei sale referitoare la aplicarea retroactivă a Ordinului nr. 247/2008.

În fine, recurenta a criticat însăși concluzia la care a ajuns prima instanță, respectiv aceea că în mod greșit s-a reținut că în cuprinsul OMADR nr. 247/2008, la art. 18.1 se menționează că pentru lucrările demarate în 2007 se aplică dispozițiile Ordinului nr. 211/2007, legea civilă neretroactivând în timp. Astfel, se invocă faptul că nu există art. 18 în cuprinsul actului normativ invocat.

Înalta Curte constată că prima instanță a comis o eroare materială cu privire la numărul articolului menționat, acesta fiind de fapt art. 8.1 din Capitolul VII al Anexei la Ordinul nr. 247/2008, forma inițială a acestuia, prin acest articol statuându-se următoarele:

"8.1. Planurile individuale aprobate prin Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale nr. 211/2007, cu modificările și completările ulterioare, se finanțează în continuare până la finalizarea acestora, conform prevederilor anexei nr. 1 la același ordin și li se aplică prevederile pct. 7.11 ale prezentelor norme de aplicare a programelor de restructurare/reconversie a plantațiilor viticole, derulate cu sprijin comunitar pentru campaniile 2008/2009 - 2013/2014."

Art. 7.11. din aceeași formă a actului normative prevede că "plata fiecărei măsuri eligibile se face în cadrul exercițiului financiar în care a fost finalizată, pe baza declarației de finalizare a măsurii și a procesului-verbal de recepție cantitativă și calitativă întocmit în urma verificărilor pe teren."

Eroarea materială mai sus strecurată nu produce consecințe asupra justeței soluției, câtă vreme textul indicat are același conținut cu cel menționat de prima instanță.

Pe de altă parte, sancțiunea returnării sumelor plătite aplicată de recurenta-pârâtă este prevăzută la art. 7 indice 1 lit. e) din Cap. 5

1

din Ordinul nr. 247/2008, după cum urmează:

"Nerespectarea bunelor condiții agricole și de mediu de către beneficiarii de sprijin va duce la sancționarea acestora de către reprezentanții A.P.I.A., având în vedere aspectele legate de amploarea neconformității, repetabilitatea acesteia, precum și gravitatea și persistența neconformității, după cum urmează: (...) e) beneficiarii de sprijin care abandonează plantațiile înființate prin programe de restructurare/reconversie în primii 10 ani de la finalizarea planurilor individuale vor returna sumele plătite de A.P.I.A., precum și dobânzile calculate conform legislației în vigoare."

Or, această sancțiune nu era reglementată de Ordinul nr. 211/2007, fiind introdusă prin Ordinul nr. 247/2008, acesta fiind motivul esențial pentru care prima instanță a anulat actul de control. Deși ambele ordine sunt aplicabile plantațiilor viticole, câtă vreme planul individual al reclamantului fusese aprobat sub imperiul Ordinului nr. 211/2007, acestuia nu i se puteau aplica decât sancțiuni reglementate de acest din urmă ordin, iar nu și sancțiuni reglementate de Ordinul nr. 247/2008, aplicabil planurilor individuale aprobate după această dată.

În concluzie, reținând caracterul nefondat al criticilor privind reținerea aplicării retroactive a Ordinului nr. 247/2008 și imposibilitatea cenzurării aspectelor de fapt reținute de prima instanță, se constată caracterul nefondat al recursului formulat de recurentă.

3.2.3. Temeiul procesual al soluției date recursului

În temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură împotriva Sentinței nr. 269 din 5 noiembrie 2015 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal pronunțate în Dosar nr. x/2015 în contradictoriu cu intimatul-reclamant A., ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 octombrie 2018.

Procesat de GGC - LM