ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2360/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Călărași, secția civilă la data de 10 mai 2013, sub dosar nr. x, trimis prin încheierea din 24 septembrie 2013 unui complet specializat în materie de contencios administrativ, reclamanta B. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse și Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea Sud Muntenia (OIPOSDRU), a solicitat obligarea pârâților, în solidar, la plata următoarelor sume:

- 695.335,59 RON, reprezentând datorii acumulate la furnizori și salariați, compusă din 80.368 RON salarii restante, neachitate; 202.855 RON, facturi chirie și utilități pe care nu a avut posibilitatea să le achite în perioada iunie 2011- ianuarie 2012; 5.675 RON servicii de contabilitate pe care nu a putut să le achite în cadrul proiectului; 117.074.37 RON servicii de team-building de care a beneficiat în cadrul proiectului și pe care nu a reușit să le achite; 2.812 RON servicii de tipărituri și publicitate pe care nu le-a achitat în cadrul proiectului; 7.728,92 RON materiale de natura obiectelor de inventar achiziționate în cadrul proiectului și neachitate; 164.351 RON sume pe care S.C. B. S.R.L. le-a împrumutat proiectului și pe care nu le-a mai recuperat și 215.898,8 RON contravaloare sume reprezentând servicii pe care S.C. B. S.R.L. nu a mai putut să le achite față de terți;

- 23.600,8 RON, reprezentând TVA care nu a fost rambursat ca urmare a plaților efectuate în cadrul proiectului;

- 357.708 RON, reprezentând datorii pe care le-a acumulat la bugetul asigurărilor sociale și fondurilor sociale;

- 119.956,36 RON reprezentând beneficiu ce nu a fost realizat compus din 60.059,4 RON, echipamente IT neachiziționate și 59.896,96 RON, echipamente de coafor neachiziționate;

- 19.600 RON reprezentând contravaloarea autorizațiilor de funcționare a firmei, care nu au mai putut fi folosite ca urmare a intrării firmei in insolvență;

- 150.000 RON reprezentând daune morale cauzate de pierderea clientelei și a credibilității firmei;

- 50.000 RON (estimare provizorie) reprezentând cheltuielilor avansate odată cu intrarea firmei în insolvență calculate la data finalizării procesului;

- obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1501 din 23 octombrie 2013, Tribunalul Călărași, secția civilă a admis excepția necompetenței funcționale a completului (C1 - CAF - complet specializat în materia contenciosului administrativ), a declinat soluționarea cauzei în favoarea completului inițial investit (C33 - complet specializat cu soluționarea cauzelor în materia civilă), a constatat ivit conflict negativ de competență și a înaintat dosarul Curții de Apel București în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Prin sentința civilă nr. 3834 din 3 decembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x, dată în soluționarea regulatorului de competență funcțională, s-a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea completului specializat de contencios administrativ și fiscal al Tribunalului Călărași.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Călărași, secția civilă (complet specializat de contencios administrativ și fiscal) la data de 31 martie 2014, sub nr. x/2013*.

La data de 29.04.2014, reclamanta a depus la dosar o cerere modificatoare prin care, suplimentar pretențiilor deduse judecății prin cererea introductivă de instanță, a solicitat obligarea în solidar a pârâților și la plata sumei de 898.400 RON, reprezentând daune produse ca urmare a neaccesării fondurilor nerambursabile din cadrul proiectului.

Prin încheierea din 30 aprilie 2014, Tribunalul Călărași, secția civilă (complet specializat de contencios administrativ și fiscal) a luat act de cererea modificatoare a cererii introductive și, urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 9/2014, a dispus introducerea în cauză a Ministerului Fondurilor Europene - Direcția Generală Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, în locul Ministerului Muncii Familiei și Egalității de Șanse.

La data de 27.05.2014, pârâtul Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea Sud Muntenia a formulat întâmpinare față de cererea de modificare a cererii de chemare în judecată, prin care a invocat excepția inadmisibilității acesteia, în raport de prevederile art. 204 alin. (1) din C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 673 din 3 septembrie 2014, pronunțată în dosarul nr. x, Tribunalul Călărași, secția civilă (complet specializat de contencios administrativ și fiscal) a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 14 octombrie 2014, sub nr. x/2013*.

Prin sentința civilă nr. 1589 din 5 iunie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția tardivității formulării cererii modificatoare, invocată de pârâtul OIRPOSDRU - Regiunea Sud Muntenia, precum și excepția inadmisibilității acțiunii pentru nerespectarea prevederilor art. 7 alin. (6) lit. c) din Legea nr. 554/2004 și, în consecință, a respins acțiunea reclamatei B. S.R.L. - în lichidare, formulată în contradictoriu cu pârâții Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală AMPOSDRU, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice și OIRPOSDRU Regiunea Sud Muntenia, ca inadmisibilă.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamata B. S.R.L., reprezentată prin lichidator judiciar A., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.

În motivare, recurenta-reclamantă critică soluția instanței de fond sub aspectul greșitei admiteri atât a excepției inadmisibilității acțiunii, raportat la prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004, cât și a excepției tardivității formulării cererii modificatoare.

Recurenta consideră că motivarea instanței este excesiv de formală și contrară dispozițiilor art. 7 alin. (6) din Legea nr. 554/2004. Astfel, față de lipsa procedurii prealabile opusă de pârâte, recurenta-reclamantă arată că a depus la dosar răspunsul primit la cererea prin care a solicitat pârâtelor stingerea pe cale amiabilă a litigiului, respectiv la invitația la conciliere formulată în baza prevederilor contractului de finanțare nr. x și nr. de înregistrare OIPOSDRU 577/27.10.2010, încheiat de reclamantă cu OIRPOSDRU Regiunea Sud Muntenia, la care a anexat tabelul cu sumele solicitate, documentele justificative fiind deja înaintate pârâtelor. Susține, totodată, că intenția sa de a stinge conflictul pe cale amiabilă este evidentă, din moment ce a solicitat recuperarea prejudiciului cauzat de pârâte și potrivit procedurii speciale prevăzute de O.U.G. nr. 119/2007.

Recurenta mai arată că pentru neîndeplinirea obligației de a răspunde cererii sale din 10.11.2010, prin care a solicitat acordarea prefinanțării, pârâtele s-au prevalat de dispozițiile Ordinului MMFPS nr. 1527/2010. Deși, în opinia sa, acest ordin nu este aplicabil în speță, instanța trebuia să țină cont de prevederile art. 7 alin. (1)

1

din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora, în cazul actului administrativ normativ, plângerea prealabilă poate fi formulată oricând.

De asemenea, recurenta-reclamantă consideră că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 7 alin. (5) coroborate cu art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, care prevăd că nu este obligatorie plângerea prealabilă în cazul refuzului nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termen legal.

În acest sens, recurenta-reclamantă arată că a depus cererea de prefinanțare nr. x, cu respectarea termenului de 45 zile de la data începerii perioadei de implementare a proiectului, potrivit art. 5 alin. (1) din contract. Corelativ, AMPOSDRU avea obligația de a efectua transferul prefinanțării în termen de maxim 15 zile lucrătoare de la data cererii de prefinanțare la OIPOSDRU delegat, potrivit art. 9 lit. B, alin. (4) din contract. Deși transferul banilor urma să aibă loc într-un interval de maximum 15 zile lucrătoare, cel mai târziu pe data de 01.12.2010, în loc să deblocheze sumele, la aproape trei luni de la data depunerii cererii de prefinanțare, OIPOSDRU a transmis reclamantei notificarea nr. x, prin care era încunoștiințată că prevederile contractului de finanțare cu privire la condițiile prefinanțării se modifică în sensul că nu se mai acordă 30% prefinanțare într-o singură tranșă, prevalându-se de dispozițiile Ordinului MMFPS nr. 1527/2010.

În aceste condiții, în opinia recurentei, AMPOSDRU și OIPOSDRU delegat, în mod nejustificat, nu au rezolvat cererile reclamantei în termenul legal, invocând norme legislative care nu se aplică speței de față.

În ceea ce privește soluția de admitere a excepției tardivității cererii modificatoare, recurenta-reclamantă consideră că este greșită.

Acțiunea inițială a fost introdusă pe rolul Tribunalului Călărași în anul 2013 și până la pronunțarea sentinței civile nr. 3834 din 3 decembrie 2013 a Curții de Apel București, când s-a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea completului specializat de contencios administrativ și fiscal al Tribunalului Călărași, iar ulterior, prin sentința civilă nr. 683/03.09.2014, când s-a dispus declinarea de competență materială în favoarea Curții de Apel București, nu fusese dezbătut fondul cauzei. Astfel, în opinia recurentei, cererea de majorare a pretențiilor a fost înregistrată înaintea primului termen de judecată, acesta fiind termenul din 3 septembrie 2014, când Tribunalul Călărași și-a declinat competența în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, instanță pe rolul căreia a fost înregistrat dosarul, iar părțile, legal citate, pot pune concluzii.

4.1. Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimatul-pârât Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea Sud Muntenia a solicitat respingerea recursului ca nefondat, în esență, reiterând apărările formulate în fața instanței de fond.

4.2. Prin întâmpinarea depusă în cauză, Ministerul Fondurilor Europene, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5.1 Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 18 octombrie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin aceeași încheiere, în temeiul art. 12 și art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 1/2017, Înalta Curte a dispus modificarea citativului, în sensul menționării, în calitate de intimat-pârât, a Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (în locul Ministerului Fondurilor Europene), reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice.

Prin încheierea din data de 28 martie 2018, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ. și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

Prin aceeași încheiere, Înalta Curte a luat act de transmisiunea calității procesuale pasive care a operat în cauză de la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene la Ministerul Fondurilor Europene, în baza dispozițiilor art. 1 din O.U.G. nr. 1/2018. Pe cale de consecință, s-a dispus conceptarea în cauză, în calitate de intimat-pârât, a Ministerului Fondurilor Europene prin Ministerul Finanțelor Publice, în locul Ministerului Dezvoltării Regionale Administrației Publice și Fondurilor Europene reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat reclamantă este nefondat.

Criticile din recurs, circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sunt nefondate.

Demersul procesual declanșat de reclamantă are ca obiect obligarea pârâților la plata despăgubirilor cauzate prin neexecutarea contractului de finanțare nr. x010, urmare neîndeplinirii culpabile a obligațiilor contractuale asumate de către pârâți, referitoare la acordarea prefinanțării (art. 5 din contract).

Necontestat, contractul de finanțare încheiat de părți are natura juridică a unui contract administrativ, act administrativ asimilat, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) teza a II-a din Legea nr. 554/2004.

În cauză, întrucât acțiunea în contencios vizează un contract administrativ, sunt aplicabile prevederile art. 7 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, conform cărora:

"(6) Plângerea prealabilă în cazul acțiunilor care au ca obiect contracte administrative are semnificația concilierii în cazul litigiilor comerciale, dispozițiile C. proc. civ. fiind aplicabile în mod corespunzător. În acest caz, plângerea trebuie făcută în termenul de 6 luni prevăzut la alin. (7), care va începe să curgă:

a) de la data încheierii contractului, în cazul litigiilor legate de încheierea lui;

b) de la data modificării contractului sau, după caz, de la data refuzului cererii de modificare făcute de către una dintre părți, în cazul litigiilor legate de modificarea contractului;

c) de la data încălcării obligațiilor contractuale, în cazul litigiilor legate de executarea contractului;

d) de la data expirării duratei contractului sau, după caz, de la data apariției oricărei alte cauze care atrage stingerea obligațiilor contractuale, în cazul litigiilor legate de încetarea contractului;

e) de la data constatării caracterului interpretabil al unei clauze contractuale, în cazul litigiilor legate de interpretarea contractului."

De asemenea, potrivit art. 720

1

alin. (2) din C. proc. civ. de la 1865 (astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 4 din Legea nr. 202/2010), "În scopul soluționării litigiului prin conciliere directă, reclamantul va convoca partea adversă, comunicându-i în scris pretențiile sale și temeiul lor legal, precum și toate actele doveditoare pe care se sprijină (...)"

Reclamanta a susținut în fața primei instanțe că a încercat soluționarea litigiului prin conciliere directă, transmițând o invitație la conciliere, la data de 17 septembrie 2012. Acest înscris a fost identificat de instanță la dosarul nr. x al Curții de Apel, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, anexat concluziilor scrise depuse de reclamantă la data de 03.04.2015, apreciind că, deși nu respectă cerințele de formă impuse de dispozițiile art. 720

1

C. proc. civ., se poate concluziona că este vorba de invitația la conciliere invocată de reclamantă.

În legătură cu prejudiciul invocat, prima instanță a reținut că, potrivit susținerilor reclamantei, acesta a fost cauzat de neîndeplinirea de către OIRPOSDRU - Regiunea Sud Muntenia a obligației de acordare a prefinanțării în conformitate cu prevederile inițiale ale art. 5 pct. 7 din contractul nr. x/27.10.2010, ceea ce ar fi presupus plata unui procent de 30% din valoarea totală eligibilă a contractului (de 2.057.320,50 RON) în termen de 15 zile de la data depunerii cererii de prefinanțare. Deși cererea de prefinanțare a fost depusă la data de 10.11.2010, banii nu au fost transferați, iar ulterior, condițiile de acordare a prefinanțării au fost modificate de OIRPOSDRU prin notificările nr. 1618/24.02.2011 și nr. 7237/05.09.2011.

În acest context, prima instanță a reținut că, în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (6) teza a II-a lit. c) din Legea nr. 554/2004, în cazul litigiilor legate de executarea contractului, plângerea prealabilă trebuie făcută în termen de 6 luni de la data încălcării obligațiilor contractuale. Or, cele 15 zile de la data depunerii cererii de prefinanțare s-au împlinit la sfârșitul lunii noiembrie 2010, astfel că invitația la conciliere din luna septembrie 2012 a fost transmisă cu nerespectarea termenului prevăzut de lege.

Prin recurs, recurenta susține că prima instanță a considerat greșit ca fiind incidente prevederile art. 7 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, întrucât, în speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 7 alin. (5) coroborate cu art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, care prevăd că nu este obligatorie formularea unei plângeri prealabile în cazul refuzului nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termen legal.

Susținerile recurentei referitoare la faptul că, în cauză, ar fi vorba despre un refuz nejustificat de a rezolva o cerere sau faptul de a nu răspunde solicitantului în termen legal, sunt nefondate.

Astfel, împrejurarea că AMPOSDRU nu a efectuat transferul banilor în intervalul de maxim 15 zile lucrătoare de la data la care reclamanta a depus cererea de prefinanțare nr. x la OIPOSDRU delegat, potrivit art. 9 lit. B, alin. (4) din contract, nu constituie un refuz nejustificat de a rezolva o cerere și nici faptul de a nu răspunde solicitantului în termen legal, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, ci constituie o nerespectare a obligațiilor contractuale asumate de către pârâți, prin contractul de finanțare nr. x010, referitoare la acordarea prefinanțării (art. 5 din contract).

Prima instanță, în mod corect, a reținut că, în cauză, este vorba de un litigiu legat de executarea contractului administrativ, situație în care, potrivit art. 7 alin. (6) teza a II-a lit. c) din Legea nr. 554/2004, plângerea prealabilă trebuie făcută în termen de 6 luni de la data încălcării obligațiilor contractuale.

Cum în cauză, momentul încălcării obligațiilor contractuale de către pârâte a fost identificat ca fiind sfârșitul lunii noiembrie 2010, când a expirat termenul maxim de 15 zile de la data de 10.11.2010 (data depunerii de către reclamantă a cererii de prefinanțare), rezultă că invitația la conciliere din luna septembrie 2012 a fost transmisă cu mult peste termenul de 6 luni prevăzut de art. 7 alin. (6) teza a II-a lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Nefondată este și susținerea recurentei că instanța trebuia să țină cont de prevederile art. 7 alin. (1)

1

din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora, în cazul actului administrativ normativ, plângerea prealabilă poate fi formulată oricând.

Astfel, chiar dacă pârâtele s-au prevalat de dispozițiile Ordinului MMFPS nr. 1527/2010 (iar acesta ar avea caracter normativ) în cuprinsul notificării prin care reclamanta era informată în legătură cu modificarea prevederilor contractului de finanțare referitor la condițiile prefinanțării, acest fapt nu este apt din punct de vedere juridic să transforme contractul încheiat de părți într-un act administrativ normativ, cum sugerează recurenta.

Având în vedere că acțiunea dedusă judecății ara ca obiect un contract administrativ, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 7 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, care condiționează sesizarea instanței de îndeplinirea plângerii prealabile, nefiind incidente dispozițiile art. 7 alin. (1)

1

din același act normativ.

Prin urmare, întrucât reclamanta nu a dovedit că a formulat plângerea prealabilă (în speță, invitația la conciliere din 17 septembrie 2012) în termenul de 6 luni de la data încălcării obligațiilor contractuale (sfârșitul lunii noiembrie 2010), Înalta Curte constată că soluția de admitere a excepției inadmisibilității acțiunii pentru nerespectarea prevederilor art. 7 alin. (6) lit. c) din Legea nr. 554/2004, este corectă.

Soluția de respingere a cererii reclamantei de modificare a cererii de chemare în judecată este, de asemenea, corectă și împărtășită de instanța de control judiciar.

Acțiunea introductivă de instanță a fost înregistrată de reclamanta B. S.R.L. la data de 10 mai 2013, formând obiectul dosarului nr. x al Tribunalului Călărași, secția civilă. Ulterior parcurgerii procedurii de verificare și regularizare a cererii de chemare în judecată, prin rezoluția din data de 28 iunie 2013, potrivit dispozițiilor art. 201 alin. (3) și art. 203 alin. (1) din C. proc. civ., judecătorul cauzei a fixat primul termen de judecată la data de 10.09.2013, pentru când au fost citate părțile. Reclamanta a fost citată pentru termenul de judecată din 10 septembrie 2013, potrivit dovezii de înmânare a citației aflate la dosarul nr. x al Tribunalului Călărași, secția civilă, citația fiind primită de funcționarul sau persoana însărcinată cu primirea corespondenței, care a aplicat și ștampila societății, iar la termenul din 10 septembrie 2013, reclamanta a fost reprezentată prin consilier juridic, aspect consemnat în încheierea de ședință de la respectivul termen .

Astfel, Înalta Curte constată că primul termen la care reclamanta a fost legal citată este cel din 10 septembrie 2013.

Potrivit art. 204 alin. (1) C. proc. civ., reclamantul poate să-și modifice cererea (...), sub sancțiunea decăderii, numai până la primul termen la care acesta este legal citat (...). De asemenea, la alin. (3) se prevede că, modificarea cererii de chemare în judecată peste termenul prevăzut la alin. (1) poate avea loc numai cu acordul expres al tuturor părților.

În cauză, cererea modificatoare a cererii de chemare în judecată a fost depusă de reclamantă abia la data de 29.04.2014, în cadrul dosarului nr. x al Tribunalului Călărași, secția civilă (complet specializat de contencios administrativ și fiscal), după pronunțarea regulatorului de competență funcțională, prin sentința civilă nr. 3834/3.12.2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x

Față de cererea de modificare a cererii de chemare în judecată, prin întâmpinare, pârâtul OIPOSDRU a opus excepția inadmisibilității (calificată de instanță excepția tardivității), pe motiv că, în raport de art. 204 alin. (1) C. proc. civ., aceasta nu a fost formulată de către reclamantă până la primul termen de judecată acordat în cauză (10.09.2013) și la care reclamanta a fost legal citată.

De remarcat este faptul că, potrivit art. 204 alin. (3) C. proc. civ., inclusiv trecerea primului termen de judecată, dacă toate părțile sunt de acord (pârâtul/pârâții și eventualii terți intervenienți - indiferent de forma în care au fost atrași în proces sau dacă au intervenit din proprie inițiativă -, precum și coparticipanții în urma conexării), reclamantul poate să procedeze la modificarea acțiunii pe care a formulat-o.

Or, în cauză, pârâtul OIPOSDRU s-a opus modificării cererii de chemare în judecată peste termenul prevăzut la alin. (1) al art. 204 C. proc. civ., astfel încât, în mod corect, instanța de primă jurisdicție a aplicat sancțiunea decăderii reclamantei din dreptul de a formula cererea modificatoare, în lipsa acordului expres al tuturor păților în acest sens.

Alegațiile recurentei-reclamante, în sensul că primul termen de judecată este prima zi de înfățișare la care părțile, legal citate, pot pune concluzii, nu pot fi primite. Chiar dacă în cauză a intervenit declinarea de competență și trimiterea dosarului spre soluționare instanței competente, în spiritul art. 204 alin. (1) din C. proc. civ., primul termen de judecată acordat în cauză nu poate fi altul decât termenul din 10.09.2013, la care reclamanta a fost legal citată, iar nu termenul din 03.09.2014, când Tribunalul Călărași și-a declinat competența în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de reclamata B. S.R.L., prin lichidator judiciar A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamata B. S.R.L., prin lichidator judiciar A. împotriva sentinței civile nr. 1589 din 05 iunie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 iunie 2018.