ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3454/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 25.04.2016, sub nr. x/2016 reclamanta A. în contradictoriu cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună următoarele:

- să se constate că pârâtul a blocat abuziv proiectul SMIS 28612, cu titlul "Drumul lung spre Cimitirul Vesel - Festival intercultural de tradiție maramureșeană", derulat conform Contractului de finanțare nr. x/2012 și a actelor adiționale și să fie obligat la derularea în continuare a acestuia

- să se constate că termenele instituite prin Instrucțiunea nr. 134/2015 emisă de Ministerul Dezvoltării Regionale - Autoritate de Management pentru Programul Operațional Regional nu sunt aplicabile reclamantei (să se constate prelungirea de drept a termenelor instituite de Instrucțiunea nr. 134/2015 cu perioada de blocare a proiectului menționat mai sus)

1.2. Soluția primei instanțe

Prin Sentința nr. 4105 din 16 decembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, a obligat pârâtul să deruleze în continuare proiectul SMIS 28612 cu titlul "Drumul lung spre Cimitirul Vesel-Festivalul Intercultural de tradiție maramureșeană", potrivit Contractului de finanțare nr. x/2012 și a actelor adiționale.

Pârâtul a mai fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 100 RON cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, invocând motivele de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., din perspectiva cărora a apreciat că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

În motivarea opțiunii sale procesuale recurentul a susținut următoarele:

Prin actul de control menționat s-a constatat neeligibilitatea cheltuielilor solicitate la rambursare în baza Facturii nr. x/28.11.2014, emisă de societatea B. S.R.L., în valoare de 206.627,51 RON fără TVA, deoarece nu au fost prezentate documente justificative în sensul reglementat de Codul fiscal.

În aceste condiții, prin hotărârea recurată s-a reținut în mod greșit că motivele neeligibității acestei sume s-ar datora unei așa zise subcontractări a Contractului de servicii nr. x/02.07.2014, încheiat cu prestatorul societatea B. S.R.L., care s-a obligat să asigure publicitatea aferentă manifestărilor/evenimentelor și să realizeze materialele publicitare din cadrul proiectului.

Raportarea eligibilității cheltuielilor la o eventuală subcontractare a serviciilor ce trebuiau prestate de societatea B. S.R.L., urmează a fi analizată de organele de cercetare penală, sesizate prin Adresa nr. x/08.05.2015 și nu reprezintă motivul pentru care suma de 206.627,51 RON (fără TVA) a fost declarată neeligibilă.

Cu ocazia Cererii de plată nr. x, societatea B. S.R.L. a predat către A., copii xerox ale documentelor care au stat la baza derulării Contractului de servicii nr. x/02.07.2014 (inclusiv Factura nr. x/05.08.2014 și Procesul-verbal de predare-primire nr. x/05.08.2014), acestea fiind atașate din eroare împreună cu celelalte documente justificative din cadrul documentației depusă la Cererea de plată nr. 3.

Conform art. 4.1 din Contractul de servicii nr. x/02.07.2014, prestatorul societatea B. S.R.L. s-a obligat să execute obiectul contractului în perioada convenită și în conformitate cu obligațiile asumate prin prezentul contract.

În cazul de față, din verificările efectuate a reieșit faptul că materialele publicitare a fost puse la dispoziție de societatea C. S.R.L., în calitate de furnizor de bunuri și servicii pentru societatea B. S.R.L., fiind astfel încălcate prevederile art. 4.1 din Contractul de servicii nr. x/02.07.2014.

În consecință, prin Nota de control nr. x/08.05.2015, s-a constatat neeligibilitatea cheltuielilor solicitate la rambursare în baza facturii nr. LBR 00000035/28.11.2014 - emisă de societatea B. S.R.L., în valoare de 206.627,51 RON fără TVA, nefiind prezentate documente justificative în sensul reglementat de Codul fiscal.

În ipoteza în care sentința recurată ar rămâne definitivă, instituția pârâtă s-ar afla în imposibilitatea reală de a o pune în aplicare, deoarece s-ar încălca prevederile unor acte normative naționale (art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 759/2007) și comunitare, respectiv art. 56 și art. 93 din Regulamentul Comisiei Europene nr. 1083/2006 referitoare la eligibilitatea cheltuielilor și dezangajarea din oficiu.

Pentru a fi eligibile, cheltuielile trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ, condițiile prevăzute de art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 759/2007, intimata-reclamantă având obligația de angaja și de a plăti în mod efectiv sumele solicitate spre rambursare, în intervalul "1 ianuarie 2007 și 31 decembrie 2015".

La acest moment, nu se mai poate realiza "derularea în continuare a proiectului", ci numai rambursarea cheltuielilor efectuate de beneficiar până la 31.12.2015 (data limită a eligibilității cheltuielilor), în ipoteza în care instanța va constata că acestea sunt eligibile și va dispune în acest sens, prin hotărâre definitivă.

În ceea ce privește motivele care au condus la suspendarea plăților din proiect, se solicită a se constata că acestea nu se datorează culpei instituției noastre, ci faptului că intimata-reclamantă nu a respectat prevederile art. 8 din O.U.G. nr. 64/2009.

În cauză, s-a dispus suspendarea plăților din cadrul contractului, iar nu a contractului în sine. Prin urmare, nu poate fi pusă în discuție prelungirea perioadei de implementare a contractului, ci numai prelungirea termenelor limită de plată a cererilor de rambursare a cheltuielilor efectuate de reclamantă până la data de 31.12.2015. Motivația este legată strict de ipoteza conform căreia, deși instituția noastră s-a conformat dispozițiilor art. 8 lit. m) din O.U.G. nr. 64/2009 și și-a manifestat intenția de a plăti sumele restante până la soluționarea sesizării penale de către DNA, intimata-reclamantă a precizând că nu are acces la un instrument de garantare.

În aceste condiții, plata sumelor restante către intimata-reclamantă, în condițiile în care a fost formulată o sesizare de fraudă, se poate achita până la punerea în mișcare a acțiunii penale numai sub condiția existenței unui instrument de garantare, fiind făcută precizarea că împrejurările inițiale au rămas neschimbate, în sensul că cercetările efectuate de organele de urmărire penală sunt în curs de desfășurare.

1.4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinare intimata reclamantă A. a solicitat respingerea recursului pârâtei, apreciind hotărârea instanței de fond ca legală.

În esență, reclamanta susține că prezentat toate documentele justificative cerute de lege, prin urmare cheltuielile invocate de aceasta sunt eligibile, iar orice întârziere în derularea contractului de finanțare este culpa pârâtului, proiectul finanțat derulându-se în continuare.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului

2.1. Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare și dispozițiilor legale incidente, precum și a motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., invocat din oficiu, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Reclamanta a învestit instanța de fond, ca instanță de contencios administrativ, cu două cereri, respectiv să se constate că pârâtul a blocat abuziv proiectul SMIS 28612, cu titlul "Drumul lung spre Cimitirul Vesel - Festival intercultural de tradiție maramureșeană", derulat conform contractului de finanțare nr. x/2012 și a actelor adiționale, cu obligarea corelativă a acestuia la derularea în continuare a acestuia, și să se constate că termenele instituite prin Instrucțiunea nr. 134/2015 emisă de Ministerul Dezvoltării Regionale - Autoritate de Management pentru Programul Operațional Regional nu sunt aplicabile reclamantei (să se constate prelungirea de drept a termenelor instituite de Instrucțiunea nr. 134/2015 cu perioada de blocare a proiectului menționat mai sus).

Contenciosul administrativ consacrat în sistemul juridic românesc prin Legea nr. 554/2004, privit ca ansamblul mijloacelor juridice utilizate de orice persoană interesată pentru restabilirea ordinii de drept, încălcată prin acte juridice și/sau fapte materiale ale organelor administrației publice, este un contencios administrativ de plină jurisdicție.

Caracteristica acestei calități este aceea că instanța de contencios administrativ este competentă potrivit legii, să anuleze ori să modifice actul administrativ de autoritate atacat, să oblige serviciul public administrativ să rezolve o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege și să acorde daunele cauzate de serviciul public, persoanei fizice sau juridice, prin actul emis sau prin refuzul de a rezolva o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege, după cum rezultă cu claritate din art. 1, 8 și 18 din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, contenciosului administrativ îi este specifică numai acțiunea în anulare, privită ca o acțiune în realizare de drepturi, prin care persoana vătămată în drepturile sau interesele sale legitime tinde la înlăturarea efectelor actului administrativ vătămător, o acțiune în constatare de drepturi sau de situații juridice nefiind, prin natura și specificul ei, în măsură a oferi o protecție jurisdicțională adecvată împotriva abuzurilor administrației.

Pe de altă parte, este de observat că prin art. 28 din Legea nr. 554/2004, acest act normativ se completează cu prevederile C. proc. civ., în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autoritățile publice, pe de o parte, și persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte.

Potrivit art. 34 C. proc. civ. cel care are interes poate să ceară constatarea existenței sau inexistenței unui drept. Însă teza a doua a normei menționate stipulează că "cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege".

Or, cum s-a arătat în precedent, realizarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim, se poate concretiza în procedura contenciosului administrativ prin anularea actului administrativ vătămător, acțiune în realizare, când instanța competentă poate, urmare a administrării probatoriului relevant și într-un cadru procesual adecvat, să aplice sancțiunea anulării actului contestat cu recunoașterea dreptului sau interesului legitim lezat.

Prin urmare, nu poate fi primită o cerere în constatarea unei situații juridice, cum ar fi constatarea blocării nelegale a unui proiect finanțat din fonduri rambursabile sau a constatării prelungirii de drept a unor termene legale ori convenționale, de vreme ce reclamanta avea la îndemână acțiunea în anulare a actului administrativ, respectiv a actului autorității de management pârâte prin care s-a dispus suspendarea plăților din proiect.

În consecință, cererea reclamantei în ansamblul ei era inadmisibilă, astfel că în mod nelegal instanța de fond a analizat pe fond pretențiile ei, hotărârea atacată fiind dată cu încălcarea regulilor de procedură, respectiv de sesizare a instanței de contencios administrativ, a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, în sensul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

2.2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru toate considerentele arătate, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte, găsind fondat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârât, va casa în tot sentința civilă recurată și, rejudecând, va respinge ca inadmisibilă cererea reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice împotriva Sentinței nr. 4105 din 16 decembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând, respinge acțiunea formulată de A., ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 iunie 2019.

GGC - NN