ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1141/2020
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1141/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Ședința publică din data de 26 februarie 2020
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul acțiunii deduse judecății
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, la data de 17 februarie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Județul Maramureș a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, solicitând anularea Deciziei nr. 398/03.11.2016 emisă de Autoritatea de Management Pentru Programul Operațional Regional din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice; anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/29.08.2016 cu privire la contractul de finanțare nr. x/30.06.2010 cu titlul "Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord", cod SMIS1927 și obligarea pârâtului la restituirea sumei de 115.869,81 RON reprezentând valoarea corecției financiare aplicate.
Hotărârea primei instanțe
Prin sentința civilă nr. 182 din 12 mai 2017, Curtea de Apel Cluj a respins, ca nefondată, cererea de chemare în judecată formulată reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Județul Maramureș, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, având ca obiect anularea deciziei nr. 398/03.11.2016 și a procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/29.08.2016.
Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a declarat recurs reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Județul Maramureș prin președintele Consiliului Județean Maramureș, solicitând casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, așa cum a fost formulată, fără a indica vreunul dintre motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.
Prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a reluat, aproape integral și în mod amplu, starea de fapt învederată și în fața primei instanțe, raportat la aspectele particulare ale cauzei, prezentând motivele pentru care se impunea, în opinia sa, admiterea cererii de chemare în judecată.
Apărările formulate în cauză
Intimatul-pârât Ministerul Dezvoltării Regionale Administrației Publice și Fondurilor Europene (ulterior Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice conform art. 12 din O.U.G. nr. 1/2017, iar în prezent, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației conform art. 7 din O.U.G. nr. 68/2019) a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, reiterând argumentele pentru care a apreciat că este neîntemeiată cererea de chemare în judecată.
II. Soluția instanței de recurs
În conformitate cu prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., analizând cu prioritate excepția nulității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că excepția este întemeiată, urmând a fi admisă, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și ale art. 486 alin. (3) din C. proc. civ.:
"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:
d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".(...)
(3) Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e),(...), sunt prevăzute sub sancțiunea nulității."
Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ. stabilește următoarele:
"Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."
Conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.:
"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat:
"Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."
În cauză, cererea de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, criticile formulate de reclamant neputând fi încadrate în vreunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., în raport cu soluția pronunțată de prima instanță.
Astfel, în partea introductivă a cererii de recurs, reclamanta s-a rezumat la a considera că instanța de fond a achiesat mult prea ușor la apărările pârâtului minister, iar în continuare, a preluat integral susținerile din cuprinsul cererii de chemare în judecată, fără a se raporta la considerentele sentinței atacate și fără a le combate efectiv.
În condițiile arătate, susținerile recurentei-reclamante nu permit analizarea sentinței atacate din perspectiva niciunui motiv de casare din cele prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., această neregularitate a cererii de recurs fiind sancționată cu nulitatea căii de atac.
Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.:
"Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze recursul în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.
Recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind învestită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport cu dispozițiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 din C. proc. civ.
Întrucât, în speță, recurenta-reclamantă nu s-a conformat exigențelor impuse de lege și nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs într-unul din cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d), art. 489 alin. (2) și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va anula recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Județul Maramureș prin Președintele Consiliului Județean Maramureș.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția nulității recursului, invocată din oficiu.
Anulează recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Județul Maramureș prin Președintele Consiliului Județean Maramureș împotriva sentinței civile nr. 182 din 12 mai 2017, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 februarie 2020.