ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3049/2015

Decizia nr. 3049/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 13 decembrie 2013, astfel cum a fost completată ulterior, reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului sector 1, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea Sud Muntenia, suspendarea executării proceselor-verbale de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din 06 noiembrie 2013 și din 24 decembrie 2013, emise de pârât, până la pronunțarea instanței de fond.

Prin sentința civilă nr. 1331 din 29 aprilie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului sector 1, în contradictoriu cu pârâtul Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea Sud Muntenia, a dispus suspendarea executării proceselor-verbale din 06 noiembrie 2013 și din 24 decembrie 2013, emise de pârât și a respins, ca inadmisibilă, cererea de chemare în garanție a Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, formulată de pârât.

Împotriva sentinței civile nr. 1331 din 29 aprilie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs pârâtul Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea Sud Muntenia.

Recursul declarat de pârât s-a întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul cărora s-a solicitat casarea sentinței atacate și rejudecarea cauzei, în sensul respingerii acțiunii.

Recurentul-pârât a criticat soluția dată de către instanța de fond asupra excepției inadmisibilității acțiunii, din perspectiva lipsei de obiect a cererii de suspendare, iar în ceea ce privește îndeplinirea în cauză a condițiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a învederat inexistența cazului bine justificat, în raport de faptul că între diferitele etape ale verificării cheltuielilor eligibile s-ar fi interpus elemente noi.

4.1 Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 18 martie 2015, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din data de 24 iunie 2015, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

II. Analiza motivelor de casare

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de casare invocate de pârât, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

În prealabil examinării motivelor de recurs, se reține că pârâtul Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea Sud Muntenia justifică un interes legitim în promovarea prezentei căi de atac, în raport cu împrejurarea că în dispozitivul sentinței atacate nu este menționată durata perioadei de suspendare a executării actelor administrative contestate.

Critica formulată de recurentul-pârât cu privire la soluția dată de prima instanță asupra excepției inadmisibilității acțiunii, este nefondată.

În acord cu opinia exprimată de judecătorul fondului, instanța de control judiciar constată că prezenta cerere de suspendare nu este lipsită de obiect, având în vedere că prin decizia nr. 9497 din 24 decembrie 2013, a fost admisă în parte contestația administrativă formulată de reclamantă împotriva procesului-verbal de constatare din 06 noiembrie 2013, dispunându-se diminuarea creanței inițiale de la 1.720.629,64 RON la 1.063.641,10 RON.

Examinând criticile formulate de recurent pe fondul cauzei, se reține că intimata-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu o cerere vizând suspendarea executării proceselor-verbale de constatare a neregulilor și de stabilire de creanțelor bugetare din 06 noiembrie 2013 și din 24 decembrie 2013, emise de recurentul-pârât.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond”.

În conformitate cu prevederile legale menționate, suspendarea executării actului administrativ nu operează sine die, textul de lege stabilind în mod expres limitele suspendării, și anume, până la pronunțarea instanței de fond.

Posibilitatea persoanei vătămate de a obține suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond se justifică prin urgența și caracterul provizoriu al măsurii de suspendare a actului contestat și nu are nicio influență asupra soluționării fondului cauzei.

În legătură cu aspectul analizat, un prim motiv de nelegalitate al hotărârii recurate îl reprezintă lipsa din dispozitiv a mențiunii referitoare la durata perioadei de suspendare a executării actelor administrative contestate, împrejurare de natură a lipsi de finalitate reglementarea cuprinsă în art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Instanța de control judiciar apreciază că în cauza dedusă judecății, în raport cu temeiul în drept invocat de reclamantă în susținerea cererii de suspendare, efectele hotărârii primei instanțe, prin care s-a dispus suspendarea executării actelor administrative în discuție, se întind numai până la pronunțarea instanței de fond.

Procedându-se în continuare, la analiza condiției referitoare la cazul bine justificat, se constată că această noțiune este definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Înalta Curte reține că prin sentința civilă nr. 2486 din 3 aprilie 2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/3/2014, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului sector 1 București, în contradictoriu cu pârâtul Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea Sud Muntenia, având ca obiect anularea proceselor-verbale de constatare a neregulilor și de stabilire de creanțelor bugetare din 06 noiembrie 2013 și din 24 decembrie 2013.

Soluția pronunțată de instanța învestită cu acțiunea în anulare a actelor administrative, fundamentează concluzia că, în cauză, nu este îndeplinită condiția cazului bine justificat, pentru a dispune, în cadrul procedurii sumare reglementate de art. 14 din Legea nr. 554/2004, măsura provizorie de suspendare a executării actelor a căror legalitate a fost constatată pe calea acțiunii în anulare.

În contextul prezentat, reținând că nu este întrunită condiția cazului bine justificat, iar textul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cere îndeplinirea cumulativă a condițiilor de admisibilitate în privința cererii de suspendare a executării actului administrativ, nu mai este necesară analiza criticilor care vizează neîndeplinirea condiției pagubei iminente.

Pentru considerentele expuse, reținând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (2) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune admiterea recursului declarat de pârâtul Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea Sud Muntenia, casarea hotărârii atacate și, rejudecând cauza, va dispune respingerea acțiunii formulată de reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului sector 1, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea Sud Muntenia împotriva sentinței civile nr. 1331 din 29 aprilie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând, respinge acțiunea formulată de reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului sector 1, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 octombrie 2015.