ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1970/2016

Obiectul cererii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1 București a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea Sud Muntenia, suspendarea executării Procesului-Verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. 8576 din 25 noiembrie 2013 și a Procesului-verbal nr. 334 din 20 ianuarie 2014, emise de pârât.

Hotărârea primei instanțe Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 1465 din 12 mai 2014, a respins, ca neîntemeiată, excepția autorității de lucru judecat. Prin aceeași sentință, a admis acțiunea formulată de reclamantă, dispunând suspendarea executării Procesului-verbal nr. 8576 din 25 octombrie 2013 și a Procesului-verbal nr. 334 din 20 ianuarie 2014 emise de pârât, până la pronunțarea instanței de fond.

Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea Sud Muntenia. În motivarea căii de atac, recurentul a expus situația de fapt, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și pe fond respingerea cererii de suspendare. În esență, recurenta a susținut că în cauză nu există un caz bine justificat, pentru că între diferitele etape ale verificării cheltuielilor eligibile s-ar fi interpus elemente noi, făcând referire la proiectul raportului de audit care ar fi determinat emiterea primului proces-verbal (8576/2013) și la faptul că verificările au fost realizate de echipe distincte din cadrul autorității. În opinia recurentei, nu există nici pagubă iminentă, având în vedere că iminența producerii unui prejudiciu nu se prezumă și nu ar putea fi reținut pe baza simplelor afirmații ale părții.

Apărarea intimatei-reclamante Prin întâmpinare, intimata-reclamantă a invocat excepția nulității recursului, apreciind că susținerile recurentului nu pot fi încadrate în prevederile art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. În opinia intimatei, nu poate fi primită apărarea recurentei, potrivit căreia deși actele atacate sunt emise de aceeași autoritate, persoanele care au contribuit la întocmirea lor sunt diferite, astfel încât nu ar exista o contradicție sau o inconsecvență de raționament, or, în cauză, indiferent de componența acelor echipe actele emise provin de la aceeași autoritate. Totodată, a considerat că nu pot fi reținute nici celelalte susțineri referitoare la elementul nou invocat de recurentă și la o eventuală confuzie sub aspectul creanței bugetare, cu referire la presupusul caracter neeligibil al cheltuielilor. Contrar celor invocate de recurent, intimata a susținut că în cauză este îndeplinită și condiția iminenței producerii unei pagube, cum corect a reținut și prima instanță.

Procedura de examinare a recursului în completul de filtru Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 29 februarie 2016, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., pronunțând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 21 aprilie 2016. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor formulate de intimată și în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. 1. Argumentele de fapt și de drept relevante În ceea ce privește excepția invocată prin întâmpinare, instanța de control consideră, astfel cum a apreciat și în cadrul raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului, că, în cauză, criticile formulate de recurentul-pârât pot fi încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Intimata-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând suspendarea executării Procesului-Verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. 8576 din 25 noiembrie 2013 și a Procesului-verbal nr. 334 din 20 ianuarie 2014, emise de pârât. Prima instanță a admis cererea formulată și a dispus suspendarea executării actelor administrative atacate, apreciind că sunt îndeplinite condițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. La aceeași concluzie ajunge și instanța de control judiciar în raport cu împrejurările amplu și detaliat descrise în cererea de chemare în judecată și susținute prin înscrisurile depuse la dosar, care conturează o îndoială serioasă în ceea ce privește aplicarea prevederilor legale incidente în cauză. Se reține astfel că au fost îndeplinite cumulativ condițiile privind existența unui caz bine justificat și iminența producerii unei pagube, prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, conform definițiilor legale cuprinse în art. 2 alin. (1) literele ș) și t) din același act normativ. Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate. Cazul bine justificat poate fi reținut pe baza unor indicii de răsturnare a prezumției de legalitate, identificate dintr-un probatoriu căruia nu i se poate pretinde amploarea și consistența dovezilor ce urmează a fi administrate în cadrul acțiunii în anularea actului, pentru că în cadrul procedurii sumare a suspendării de executare nu poate fi prejudecat fondul litigiului. În jurisprudența sa constantă, Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ. Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ (act administrativ-fiscal) au fost reținute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ (reducerea importantă a cuantumului sumelor reținute ca obligații bugetare suplimentare), etc. Prin urmare, în mod corect prima instanță a apreciat că subzistă o aparență de nelegalitate a actelor atacate, raportat la conduita inconsecventă a autorității recurente în privința caracterului eligibil sau neeligibil al cheltuielilor, care a constatat nelegalitatea constatărilor în ce privește o parte din sume, fiind evidentă existența unei îndoieli serioase cu privire la legalitatea procesului-verbal, în condițiile în care cererile de rambursare au fost inițial admise, iar ulterior s-a constatat neeligibilitatea unor sume care la rândul lor au fost diminuate pe calea contestației administrative. Astfel, prin Decizia nr. 333 din 20 ianuarie 2014 autoritatea recurentă a admis contestația formulată de intimata-reclamantă împotriva Procesului-verbal nr. 8576 din 25 noiembrie 2013, iar ca urmare a recalculării cheltuielilor eligibile, autoritatea a emis Procesul-verbal nr. 334 din 20 ianuarie 2014 prin care a fost stabilită în sarcina intimatei-reclamante o creanță în cuantum de 418.984,8 RON, (valoarea creanței bugetare rezultată din nereguli fiind diminuată de la suma de 571.787,46 RON la suma de 418.984,81 RON) reprezentând cheltuieli de tip FEDR neeligibile. Emiterea acestui din urmă proces-verbal este rezultatul admiterii contestațiilor administrative formulate de către intimată împotriva proceselor-verbale de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare anterioare. Se observă că admiterea contestației administrative, ce face dovada inconsecvenței de raționament a organului emitent, se circumscrie situațiilor reținute de jurisprudență, această soluție a organului fiscal reprezentând astfel o împrejurare de natură a crea o îndoială serioasă în privința legalității actelor în privința cărora societatea reclamantă a solicitat dispunerea măsurii de suspendare a executării, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004. Așadar, modificarea actului administrativ fiscal în ce privește sumele impuse de însuși organul fiscal constituie un motiv suficient care să contureze existența unui caz bine justificat. Referitor la paguba iminentă, Înalta Curte reține că punerea în executare a proceselor-verbale atacate pentru recuperarea creanțelor bugetare constatate ar conduce la tulburarea activității, cum corect a apreciat și judecătorul fondului, având un impact negativ asupra patrimoniului autorității reclamante, determinat de imposibilitatea plății salariilor și contribuțiilor către stat. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.