ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 31.05.2018

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2291/2018

HOTĂRÂRE
31.05.2018
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2291/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată. Procedura derulată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 15.01.2016, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat în contradictoriu cu Ministerul Fondurilor Europene-Autoritatea de Management POS Mediu, suspendarea executării parțiale a Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/18.11.2015, pentru suma de 7.191.767,50 RON, până la soluționarea pe fond a litigiului privind anularea actului menționat, aflat în etapa procedurii prealabile.

Soluția primei instanțe

Prin sentința nr. 60 din 20 aprilie 2016, Curtea de Apel Brașov a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice și a dispus suspendarea executării parțiale a Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/18.11.2015 pentru suma de 7.191.767,50 RON până la soluționarea pe fond a litigiului privind anularea actului

Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice în numele și pentru Ministerul Fondurilor Europene a declarat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și în rejudecare respingerea cererii de suspendare ca neîntemeiată.

În opinia recurentului, deși instanța de fond a apreciat că este îndeplinită condiția referitoare la existența unui caz bine justificat, impusă de legiuitor pentru a se dispune suspendarea Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/18.11.2015, este evident că nu s-a creat o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Astfel, aprecierea cu privire la faptul că, prin includerea în cuprinsul actului administrativ contestat a afirmației potrivit căreia, "pentru neregula constând în modificarea/completarea unor criterii de calificare, în lipsa unei decizii CNSC și fără publicarea unei erate, echipa de control a reținut că AM POS MEDIU a emis o suspiciune de neregulă, însă ca urmare a verificărilor efectuate, suspiciunile semnalate nu se confirmă", s-a demonstrat existența unei îndoilei serioase cu privire la legalitatea actului administrativ contestat, este neîntemeiată.

Din cuprinsul actului administrativ a cărui suspendare este cerută de intimata-reclamantă, rezultă asa cum a reținut și instanța în hotărârea pronunțată că, această corecție financiară a fost aplicată pentru trei nereguli săvârșite în legătură cu contractul nr. x/24.07.2012, respectiv: criterii de calificare disproporționate în raport cu obiectul contractului, modificarea/completarea unor criterii de calificare, în lipsa unei decizii CNSC și fără publicarea unei erate și oferta declarată câștigătoare nu a îndeplinit criteriul de calificare referitor la capacitatea profesională și nici criteriile referitoare la standardele de asigurare a calității și de protecție a mediului.

Dintr-o lecturare succintă a actului administrativ, o cercetare sumară a aparenței dreptului, rezultă că s-a dispus aplicarea corecției cu valoarea cea mai mare, respectiv 25%, care nu a fost aplicată pentru modificarea/completarea unor criterii de calificare de către intimata reclamantă, ci pentru celelalte abateri săvârșite, mai exact stabilirea unor criterii disproporționate și atribuirea contractului unui ofertant a cărui ofertă nu a îndeplinit criteriul de calificare referitor la capacitatea profesională și nici criteriile referitoare la standardele de asigurare a calității și de protecție a mediului.

Astfel, față de aceasta, în mod eronat a apreciat instanța de fond că este îndeplinită condiția unui caz bine justificat.

Nici în ceea ce privește îndeplinirea condiției cu privire la existența unei pagube iminente instanța de judecată nu a analizat în mod corect îndeplinirea acestei condiții.

În cauză, nu se poate reține de către instanța de judecată că actul administrativ emis în executarea și aplicarea legii ar putea aduce un prejudiciu material viitor și previzibil intimatei reclamante, atâta timp cât chiar dispozițiile legale prevăd posibilitatea, și în unele cazuri chiar obligativitatea emiterii unui act administrativ, cu atât mai mult cu cât, verificarea legalității notei de constatare urmează a se face, pe fond, de către instanța investită cu o astfel de cerere.

Aprecierile instanței cu privire la posibilele implicații pe care le-ar avea obligația stabilită intimatei-reclamante prin actul administrativ a cărui suspendare este cerută, sunt total neîntemeiate.

Nu în ultimul rând, trebuie reținut faptul că aspectele prezentate de reclamantă și reținute de către instanța de fond la pronunțarea hotărârii recurate, cu privire la posibila situație în care s-ar putea afla, se datorează exclusiv atitudinii culpabile a acesteia, care nu a înțeles să respecte prevederile legale aplicabile procesului de gestionare a fondurilor comunitare.

Consideră recurentul că actul administrativ reprezentat de Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/18.11.2015. a cărui suspendare este cerută prin prezenta cauză, a fost intocmit cu respectarea prevederilor legale, fapt ce nu justifică soluția pronunțată prin sentința nr. 60/2016.

Procedura de examinare a recursului în completul de filtru

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 22 februarie 2018, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunțând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 19 aprilie 2018.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor recurentei și apărărilor formulate de intimată, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Argumentele de fapt și de drept relevante

Intimata-reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând suspendarea executării Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/18.11.2015, pentru suma de 7.191.767,50 RON, până la soluționarea pe fond a litigiului privind anularea actului menționat, aflat în etapa procedurii prealabile.

Referitor la motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanța de control judiciar constată că este neîntemeiat.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Altfel spus, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Noțiunea de caz bine justificat a fost definită, la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Analiza cazului bine justificat trebuie să se limiteze la o cercetare a aparenței dreptului, pentru că în cadrul procedurii sumare a suspendării de executare nu este permisă prejudecarea fondului.

Legea nu face distincție între motivele de nelegalitate substanțială, de drept material, și cele de nelegalitate procedurală, esențial este însă ca nelegalitatea să fie evidentă, să poată fi decelată cu ușurință la nivelul aparențelor, fără o cercetare aprofundată a cauzei.

Analizând situația concretă dedusă judecății, instanța de control judiciar reține că prin sentința nr. 69 din 6 aprilie 2017, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Autoritatea de Management POS Mediu și în consecință a dispus anularea Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/18.11.2015 și a Deciziei nr. 3745/18.01.2016 emise de pârâtă.

Pronunțarea acestei hotărâri judecătorești are aptitudinea de a genera o "îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ", în sensul explicitat prin art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, așa încât este îndeplinită condiția "cazului bine justificat", prin urmare este de prisos analiza celorlalte susțineri și apărări ale părților.

Deși, nefiind definitivă, această sentință are numai o putere de lucru judecat relativă, constituie un reper în verificarea aparenței de nelegalitate, pentru că judecătorul fondului a avut posibilitatea administrării și interpretării unor probe și a efectuării unei evaluări aprofundate, pe care mecanismul procesual al suspendării de executare nu o îngăduie.

Temeiul legal al soluției adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

Respinge recursul formulat de Ministerul Finanțelor Publice în numele și pentru Ministerul Fondurilor Europene împotriva sentinței nr. 60 din 20 aprilie 2016 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 mai 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-06-30
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2986/2020
Ședința publică din data de 30 iunie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea de chemare în judecată introdusă pe
ÎCCJ 2022-11-17
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5505/2022
Ședința publică din data de 17 noiembrie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregistrată la data de 24 iuni
ÎCCJ 2019-04-11
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2005/2019
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ ș
ÎCCJ 2020-03-10
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1486/2020
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregistrată la data de 10 octombrie 2016 pe rolul Curții de Apel Brașov, sec
ÎCCJ 2017-10-04
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2829/2017
Asupra admisibilității în principiu a recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bucure
Sursă