ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2172/2018

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 21.07.2017, sub numărul mai sus menționat, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Culturii și Identității Naționale - Direcția pentru Cultură Municipiului București - Comisia Zonală de Monumente Istorice și Ministerul Culturii și Identității Naționale - Comisia Națională de Monumente Istorice, obligarea la emiterea documentului oficial, prevăzut de art. 8 alin. (1) din O.U.G. nr. 27/2003, privind procedura aprobării tacite, cu privire la cererile înregistrate sub dosar nr. x/2015 având ca obiect emiterea avizului de demolare a construcțiilor din str. x nr. 36-38, sector 1 București și dosar nr. x/2016 având ca obiect emiterea avizului cu privire la realizarea construcției, cu regim de înălțime 2S+P=3E=4E retras în str. x nr. 36-38, sector 1 București.

2.1. Hotărârea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 5413 din 27.09.2017, Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a instanței, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

A reținut Tribunalul București că în cauză se contestă refuzul nejustificat al unei autorități publice centrale - Ministerul Culturii și Identității Naționale - Comisia Națională de Monumente Istorice, astfel încât sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel.

2.2. Hotărârea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 102 din 15 ianuarie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu.

A declinat judecarea prezentei cauze către Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.

A constatat ivit conflictul negativ de competență.

A suspendat judecarea prezentei cauze.

A dispus înaintarea conflictului de competență spre soluționare către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a reținut, în esență, că, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, autoritatea competentă să emită avizul de demolare a cărui aprobare tacită se solicită este una locală și aplicând criteriul emitentului actului prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, a constatat că instanța competentă material să soluționeze litigiul este tribunalul, secția contencios administrativ și fiscal.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

În contextul reținut în mod corect de către instanța care învestit Înalta Curte cu pronunțarea regulatorului de competență, obiectul cererii introductive îl reprezintă cererea reclamantei A., de obligare la emiterea avizului de demolare a construcțiilor de pe strada x nr. 36-38, sector 1 București și emitere aviz cu privire la realizarea construcției, temeiul de drept fiind dispozițiile art. 8 din O.U.G. nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite.

Potrivit art. 8 din O.U.G. nr. 27/2003, în situația în care solicitantul s-a adresat, potrivit prevederilor art. 7 alin. (2), autorității administrației publice în cauză, acesta îi aduce la cunoștință existența cazului de aprobare tacită cu privire la orice act supus aprobării tacite, potrivit legii, și solicită totodată eliberarea, prin registratura autorității respective, a unui document oficial prin care să se confirme faptul că nu a fost eliberat, în termenul prevăzut de lege, niciun răspuns cu privire la solicitarea sa. (2) Documentul prevăzut la alin. (1) permite solicitantului desfășurarea unei activități, prestarea unui serviciu sau exercitarea unei profesii și se eliberează în termen de 5 zile de la solicitare. (3) Documentul prevăzut la alin. (1) ține loc de autorizație în toate situațiile, inclusiv în fața organelor de control, cu excepția autorizației care este validă numai în formă standard, expres reglementată de lege. (4) În cazul în care autoritatea administrației publice respective nu răspunde sau refuză să elibereze documentul prevăzut la alin. (1), prin care permite desfășurarea unei activități, prestarea unui serviciu sau exercitarea unei profesii, precum și în cazul în care autorizația este validă numai în formă standard, expres reglementată de lege, solicitantul se poate adresa instanței judecătorești, potrivit procedurii stabilite prin prezenta ordonanță de urgență.

Analizând motivele dezvoltate prin cererea de chemare în judecată și susținute cu înscrisurile depuse la dosar, Înalta Curte constată că pentru a stabili instanța competentă să judece prezentul litigiu trebuie identificată finalitatea juridică a demersului judiciar inițiat de reclamantă și autoritatea competentă conform legii să satisfacă interesul procesual al reclamantei prin aprobarea tacită a emiterii actului administrativ solicitat.

Conform dispozițiilor art. 16 din H.G. nr. 90/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Culturii și Identității Naționale, la nivelul județelor și al municipiului București funcționează direcțiile județene pentru cultură, respectiv a municipiului București, servicii publice deconcentrate, cu personalitate juridică, ale Ministerului Culturii și Identității Naționale.

Potrivit prevederilor art. 1 din Regulamentul de organizare și funcționare a Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice, aprobat prin Ordinul nr. 2173 din 28 martie 2013 "(2) Comisia Națională a Monumentelor Istorice, denumită în continuare Comisia, este, potrivit legii, organism științific de specialitate, fără personalitate juridică, cu rol consultativ în domeniul protejării monumentelor istorice, care funcționează pe lângă Ministerul Culturii, denumit în continuare Ministerul.

(3) Comisiile zonale ale monumentelor istorice, denumite în continuare comisii zonale, funcționează ca organisme științifice de specialitate descentralizate ale Comisiei, fără personalitate juridică, cu rol consultativ în domeniul protejării monumentelor istorice."

Prin urmare, autoritățile pârâte către care reclamanta s-a îndreptat, mai întâi pe cale administrativă și ulterior pe cale judecătorească, competente să emită actele administrative solicitate de reclamantă și care au refuzat să aprobe pretențiile formulate, sunt Direcția pentru Cultură Municipiului București și Comisia Zonală de Monumente Istorice, organisme constituite la nivel local, cu competență pe raza Municipiului București,.

Astfel, deși reclamanta a înțeles să menționeze în petitul cererii de chemare în judecată, în calitate de pârât și instituția centrală sub autoritatea căreia își desfășoară activitatea cele două autorități locale, respectiv Ministerul Culturii și Identității Naționale, acest aspect nu prezintă relevanță în stabilirea competenței, criteriul fiind acela al organului cu atribuții să emită actul administrativ solicitat.

În acest context, normele de competență aplicabile sunt cele stabilite de art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, potrivit cărora:

"Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale (...)".

În raport de considerentele de fapt și de drept expuse, Înalta Curte constată că soluționarea litigiului de față cade în competența secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului București.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Culturii și Identității Naționale - Direcția pentru Cultură a Municipiului București - Comisia Zonală de Monumente Istorice și Ministerul Culturii și Identității Naționale - Comisia Națională de Monumente Istorice, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 mai 2018.