ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6505/2019

Ședința publică din data de 17 decembrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei.

Prin cererea formulată la data de 01.03.2016, înregistrată în dosarul nr. x/2016 (număr în format vechi 807/2016) al Curții de Apel București, secția a V-a civilă, recurenta - reclamantă S.C. A. S.A. a invocat excepția de nelegalitate a Avizului nr. x/23.10.2009 emis de către Ministerul Culturii și Cultelor, solicitând sesizarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în vederea soluționării excepției de nelegalitate și suspendarea judecării recursului până la soluționarea irevocabilă a excepției de nelegalitate.

În motivarea cererii, s-a arătat că sunt aplicabile dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 în forma în vigoare la data sesizării instanței (10.09.2012), astfel că instanța de contencios administrativ este competentă să soluționeze excepția de nelegalitate invocată.

S-a precizat că în acest sens este și practica Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Referitor la nelegalitatea avizului nr. x/23.10.2009 emis de către Ministerul Culturii și Cultelor prin Direcția Patrimoniu Cultural s-a învederat că, raportat la dispozițiile art. 23 și art. 36 alin. (1) din Legea nr. 422/2001, avizul de specialitate este cel care trebuie să prevadă primordial și în mod expres care sunt condițiile și termenele de execuție a lucrărilor realizate la monumentele istorice și că neinserarea acestor elemente va determina nulitatea avizelor emise cu încălcarea acestor norme legale imperative.

S-a indicat că avizul nr. x/29.10.2009 nu prevede care sunt etapele de realizare a lucrărilor de consolidare și, cel mai important, nu prevede care sunt termenele de execuție a acestor lucrări, așa cum impun textele legale redate anterior, limitându-se la a face trimitere la o documentație elaborată de B. și Co, documentație căreia, de asemenea, îi lipsește descrierea condițiilor și mai ales indicarea termenelor de execuție a lucrărilor.

S-a susținut că, fiind vorba de lucrări de consolidare la un monument istoric din secolul XVI (1500), aflat la momentul emiterii avizului într-un stadiu de degradare avansată, riscul distrugerii monumentului în caz de seism este unul extrem de ridicat, aspect constatat și prin expertiza tehnică efectuată în cauza x/2012.

S-a apreciat că efectuarea lucrărilor de consolidare în etape, fără prevederea unor termene exprese de realizare a lucrărilor, este de natură a afecta însăși siguranța construcției. Așadar, orice întârziere în executarea lucrărilor de consolidare, fără prevederea unor termene de executare clare, este de natură a afecta însăși respectarea principiului protejării monumentelor istorice prevăzut de dispozițiile art. 10 din Legea nr. 422/2001.

S-a adăugat că instanța de judecată de contencios administrativ este competenta a analiza nu doar legalitatea actului administrativ, ci și oportunitatea acestuia.

S-a arătat că excesul de oportunitate urmează a fi stabilit prin raportare la scopul legii, aspect ce poate conduce la un exces de putere, astfel cum este definit la art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004.

S-a menționat că prin emiterea avizului nr. x/23.10.2009 de către Ministerul Culturii și Cultelor a fost încălcat tocmai scopul legii prevăzut la art. 36 din Legea nr. 422/2001 și anume "în scopul protejării monumentelor istorice".

S-a mai indicat că art. 5 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 10/1995 stabilește că "Pentru obținerea unor construcții de calitate sunt obligatorii realizarea și menținerea, pe întreaga durată de existentă a construcțiilor, a următoarelor cerințe fundamentale aplicabile: d) siguranță și accesibilitate în exploatare".

S-a susținut că încălcarea acestor două scopuri legale, cel al protejării monumentelor istorice și al asigurării siguranței construcției monument istoric, s-a realizat prin emiterea avizului a cărui nelegalitate a fost invocată.

S-a învederat că Avizul nr. x/23.10.2009 a fost solicitat la propunerea Beneficiarului Local, în vederea etapizării lucrărilor de foraje verticale din cadrul proiectului (tiranții), lucrări care au stabilite prin avizul MCC anterior nr. 177/M/2005, dar fără a se indica un termen de execuție a acestor lucrări esențiale structurii de rezistență a monumentului istoric.

S-a apreciat că pârâtele nu puteau să modifice avizul MCC anterior nr. 177/M/2005, respectiv proiectele tehnice avute în vedere la momentul emiterii autorizației de construire în vederea consolidării monumentului istoric.

S-a precizat că prin avizul și proiectele avizul și proiectele tehnice inițiale se impunea realizarea unui număr de 18 tiranți, iar prin avizul nr. x/23.10.2009 pârâta avizează practic realizarea unui număr de 12 lin cei 18 prevăzuți inițial, această asa-zisă etapizare echivalând în fapt cu o renunțare la lucrări absolut necesare asigurării siguranței structurii Mănăstirea Golia.

S-a indicat că la momentul anului 2015 lucrarea de consolidare la Mănăstirea Golia a fost recepționată, lucrarea realizându-se cu nerespectarea autorizației de construire și anume doar cu un număr de 6 tiranți din cei 18 impuși prin autorizația de construire, din care numai 4 au reprezentat lucrări recunoscute de către beneficiarul local.

S-a reiterat că realizarea lucrărilor de consolidare reprezentând 18 tiranți era absolut necesară aspect care rezultă cu precădere și din raportul de expertiză întocmit în dosarul nr. x/2014 aflat pe rolul Tribunalului Iași având ca obiect comisie rogatorie administrare expertiză tehnică de specialitate în construcții.

S-a adăugat că actul contestat este un act administrativ cu caracter individual în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, iar una dintre condițiile de legalitate și validitate a oricărui act administrativ o reprezintă motivarea acestuia de către autoritatea emitentă, obligația motivării reprezentând o garanție contra arbitrariului și excesului de putere al instituției mai ales în cazul actelor prin care se suprimă drepturi sau situații juridice individuale.

S-a susținut că avizul contestat nu îndeplinește condiția esențială a motivării, sancțiunea fiind nulitatea absolută, nulitate ce nu poate fi acoperită printr-o motivare superficială ulterioară.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, art. 23 și art. 36 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 422/2001.

Hotărârea instanței de fond

Prin încheierea din data de 9 decembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016 s-a respins excepția autorității de lucru judecat ca neîntemeiată și s-a amânat pronunțarea cauzei.

Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut că instanța de trimitere realizează doar o analiză sumară și în aparență a condițiilor de admisibilitate a cererii de sesizare a instanței de contencios administrativ cu excepția de nelegalitate, având rol de filtru prealabil, soluția instanței de trimitere nefiind interlocutorie pentru instanța sesizată.

Prin sentința nr. 4182 din data de 21 decembrie 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția inadmisibilității.

A fost respinsă excepția de nelegalitate formulată de reclamanta S.C. A. S.A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Municipiul Iași prin reprezentant legal Primarul Municipiului Iași, Județul Iași prin reprezentant legal Președintele Consiliului Județean Iași, Ministerul Culturii și Cultelor, Direcția de Patrimoniu Cultural - Directia Monumentelor Istorice Arheologice Peisaje Culturale și Zone Protejate și C. S.R.L., ca inadmisibilă.

A reținut prima instanță că potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr. 422/2001, orice intervenție asupra monumentelor istorice se face numai pe baza și cu respectarea avizului emis de către Ministerul Culturii și Cultelor sau, după caz, de către serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii și Cultelor.

Totodată, s-au reținut și dispozițiile art. 67 din Ordinul nr. 839/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, având denumire marginală "Schimbarea soluțiilor tehnice din proiect pe parcursul execuției".

A apreciat judecătorul fondului că împrejurarea că această adresă este ultima emisă în procedura administrativă nu îi conferă prerogativa de a produce ea însăși efecte juridice, deoarece din conținutul său nu rezultă că "dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice", în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, ci că din conținutul său rezultă că se mențin concluziile avizului nr. x/2005 emis de Ministerul Culturii și Cultelor, considerându-se că executarea lucrărilor de consolidare, în etape, a bisericii Golia conform documentației elaborate de B. și Co "se încadrează în conceptul de consolidare conținut în documentația tehnică avizată" inițial.

S-a arătat că revine instanței învestite cu fondul cauzei să aprecieze dacă lucrările de construire se încadrează în limitele autorizației inițiale, precum și în limitele avizului inițial nr. 177/M/2005 (astfel cum este punctul de vedere exprimat în adresa nr. x/23.10.2009), iar în caz contrar, să verifice dacă au fost emise acte administrative subsecvente pentru autorizarea unor modificări (acestea putând fi emise și ulterior, dacă este cazul, pentru intrarea în legalitate).

Adresa a cărei nelegalitate se invocă nu conține măsuri împotriva reclamantei, iar anularea acestui act nu este determinantă pentru drepturile sau obligațiile reclamantei cu caracter civil, nefiind aplicabil ratione materiae art. 6 din Convenție, în condițiile în care acțiunea ce face obiectul dosarului nr. x/2016 al Curții de Apel București, secția a V-a civilă are ca obiect răspunderea civilă contractuală, divergența părților vizând execuția parțială a forajelor pentru tiranții verticali (grupurile 2, 16 și 17), ce privește faza executării autorizației de construire, și nu valabilitatea acesteia.

Nu revine instanței de contencios administrativ competența de a verifica, pe calea acestui mijloc procesual de apărare, dacă este sau nu legală modalitatea în care beneficiarul lucrărilor, în mod direct sau prin consultantul său, a înțeles să dirijeze executarea lucrărilor de consolidare, în etape, a bisericii Golia.

Excepția de nelegalitate este una dintre formele de exercitare a controlului judecătoresc asupra actelor administrative (control indirect), care tinde la înlăturarea unui act administrativ nelegal ce are incidență într-o cauză aflată pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de obiectul cauzei și de stadiul procesual.

A fost invocată jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal (decizia nr. 431/2014) în care s-a statuat că:

"Excepția de nelegalitate este un mijloc de apărare supus procedurii speciale reglementate de dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 și nu poate fi transformată într-un instrument de prejudecare a fondului acțiunii, în afara cadrului procesual legal. Această excepție are ca scop soluționarea cauzei pe fond fără a se ține seama de actul vizat, în măsura în care se constată că acesta este nelegal".

A susținut judecătorul fondului că nu pot constitui obiect al excepției de nelegalitate decât actele administrative care pot fi atacate și pe calea acțiunii directe în contencios administrativ (în anulare). În categoria actelor exceptate se includ și operațiunile tehnico-administrative (spre exemplu: avizele, acordurile, procese-verbale de control, rapoarte de inspecție fiscală etc.), exceptând situația în care sunt supuse controlului instanței de contencios administrativ împreună cu actul administrativ pe care îl precedă, ipoteză întemeiată pe dispozițiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Adresa nr. x/23.10.2009 emisă de către Ministerul Culturii și Cultelor - Directia Monumentelor Istorice Arheologice Peisaje Culturale si Zone Protejate reprezintă un răspuns adresat Consiliului Județean Iași, prin care s-a transmis că etapizarea lucrărilor "se încadrează în conceptul de consolidare conținut în documentația tehnică avizată nr. 177/M/2005 de Ministerul Culturii și Cultelor", fiind evident că acest înscris nu a avut rolul modificării avizului anterior nr. 177/M/2005, acesta menținându-și valabilitatea.

Prin urmare, actul administrativ care continuă să producă efecte juridice este autorizația emisă în temeiul avizului anterior nr. 177/M/2005, conformitatea executării lucrărilor verificându-se în raport cu autorizația de construire, ce nu face obiectul prezentei excepții de nelegalitate.

S-a mai arătat în cuprinsul hotărârii atacată că obiectul procesului principal nu are ca obiect răspunderea administrativă a beneficiarului-investitor sau a executantului (spre exemplu, de natură contravențională, pentru nerespectarea autorizației de construire), ci răspunderea contractuală, esențial fiind a se stabili dacă prin convenția părților s-a permis beneficiarului să dirijeze lucrările într-o astfel de manieră, chiar și în condițiile reducerii cantității lucrărilor efectuate și, implicit, a contravalorii acestora cuvenite executantului.

S-a concluzionat că adresa nr. x/23.10.2009 nu a dat naștere, nu a modificat sau stins raporturi juridice, în sensul Legii nr. 554/2004.

Recursul

Împotriva sentinței civile nr. 4182 din data de 21 decembrie 2016 și a încheierii din data de 9 decembrie a formulat recurs reclamanta S.C. A. S.A. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

A arătat recurenta că admisibilitatea excepției de nelegalitate raportat la lipsa caracterului de act administrativ a avizului x/23.10.2009 fost analizată chiar de către instanța de trimitere în cadrul unei proceduri contencioase, astfel că în urma discutării în contradictoriu a excepției de inadmisibilitatea a excepției de nelegalitate, instanța de trimitere a constatat caracterul admisibil al excepției de nelegalitate dar și caracterul de act administrativ al avizului x/23.10.2009.

În acest sens, reanalizarea excepției inadmisibilității excepției de nelegalitate întemeiată pe motive identice (lipsa caracterului de act administrativ al actului vizat) echivalează cu exercitarea unei căi de atac împotriva încheierii din 02.06.2016 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2016, cale de atac neprevăzută de dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea 554/2004 informa în vigoare anterior legii 76/2012.

Pentru aceste motive s-a susținut că, în mod netemeinic, a fost respinsă excepția autorității de lucru judecat solicitându-se casarea încheierii din 09.12.2016 și trimiterea cauzei spre rejudecare către Curtea de Apel București pentru a se pronunța pe fondul excepției de nelegalitate a avizului x/23.10.2009, caracterul de administrativ fiind constatat de către instanța de trimitere.

Cu privire la soluția dată asupra excepției inadmisibilității excepției de nelegalitate, s-a arătat prin motivele de recurs, că instanța de fond a făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 2 lit. c) din Legea 554/2004.

Astfel, s-a susținut că instanța de fond a făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 2 lit. c) din Legea 554/2004, reținând în mod greșit faptul că adresa nr. x/23.10.2009 nu poate fi calificată ca fiind un aviz obligatoriu, un act administrativ unilateral.

Or, a arătat recurenta că în condițiile în care pârâtele iși exprimă acordul cu privire la etapizarea unor lucrări care inițial nu erau etapizate/amânate, fără a se mai prevedea si termenele de execuție a etapelor, termene prevăzute în documentația inițială, este evident că acest acord este de natură a produce efecte juridice sub aspectul lucrărilor ce vor fi executate, fiind o modificare a avizului inițial 177/M/2005.

În esență prin actul contestat Ministerul și-a exprimat acordul pentru amânarea pe termen nedeterminat a unei mari părți din consolidarea Mănăstirii Golia și nu se poate susține lipsa producerii de efecte juridice a acestei adrese câtă vreme atât beneficiarul lucrării, autoritatea contractantă cât și chiar instanța de judecată în dosarul în care a fost invocată excepția de nelegalitate, au opus reclamantei acordul Ministerului prin Direcția Monumentelor Istorice exprimat prin adresa nr. x/23.10.2009.

S-a solicitat a se observa faptul că neindicarea termenelor de execuție a lucrărilor de consolidare în avizul nr. x/23.10.2009 este de natură a modifica raporturile juridice cel puțin sub aspectul valabilității autorizației de construcție emise în baza acestui aviz cu caracter obligatoriu, lipsa unui astfel de aviz fiind sancționată cu nulitatea absolută a autorizației de construire art. 23 din Legea 422/2011.

Pentru toate argumentele expuse s-a solicitat admiterea recursului, urmând a se constata că în mod greșit instanța de fond a respins excepția autorității de lucru judecat a încheierii pronunțată de instanța de trimitere prin care a fost constatat caracterul de act administrativ al avizului nr. x/23.10.2009, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare pe fondul excepției de nelegalitate.

Procedura în fața instanței de recurs

Intimata - pârâtă C. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat și menținerea soluției instanței de fond apreciind-o ca fiind legală și temeinică, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Intimatul - pârât Municipiul Iași și Consiliul Local Iași au formulat intâmpinare prin care s-a invocat excepția tardivității recursului, iar în subsidiar, netemeinicia acestuia și menținerea sentinței atacate.

Intimatul - pârât Județul Iași-Consiliul Județean Iași a formulat intâmpinare, considerând că sentința atacată este legală și temeinică, prin raportare la prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004.

Intimatul - pârât Ministerul Culturii și Identității Naționale a solicitat prin intâmpinare respingerea recursului ca nefondat.

Considerentele și soluția instanței de recurs.

Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză precum și în conformitate cu prevederile art. 304 pct. 9 și 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte urmează o respinge pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

În dosarul de recurs nr. x/2016 al Curții de Apel București, secția a V-a civilă, recurenta - reclamantă S.C. A. S.A. a invocat excepția de nelegalitate a Adresei nr. x/23.10.2009 emisă de către Ministerul Culturii și Cultelor - Directia Monumentelor Istorice Arheologice Peisaje Culturale si Zone Protejate

Acest înscris nu poartă în cuprinsul său o denumire specifică ("aviz", "acord" etc.).

Din punct de vedere al conținutului, înscrisul reprezintă răspunsul adresat Consiliului Județean Iași, ca urmare a adresei nr. x/22.10.2009, înregistrată la MCCPN Patrimoniu sub nr. x/22.10.2009, prin care a fost înaintată "spre analiză documentația elaborată de B. și Co Iași privind lucrările de restaurare-consolidare a ansamblului Mănăstirii Golia din Iași".

Prin acest înscris, Ministerul Culturii și Cultelor - Direcția Monumentelor Istorice Arheologie Peisaje Culturale și Zone Protejate a transmis "acordul din punct de vedere al protejării monumentelor istorice pentru executarea lucrărilor de consolidare, în etape, a bisericii Golia conform documentației elaborate de B. și Co, care se încadrează în conceptul de consolidare conținut în documentația tehnică avizată nr. 177/M/2005 de Ministerul Culturii și Cultelor".

Prin recursul declarat împotriva încheierii din data de 9 decembrie 2016, reclamanta a solicitat să se constate faptul că prin încheierea din data de 2 iunie 2016 pronunțată de către Curtea de Apel București pronunțată în cauza înregistrată sub numărul x/2016 instanța de judecată deja a analizat și reținut caracterul de act administrativ unilateral cu caracter individual al avizului nr. x/23.10.2009.

In drept, cererea se intemeiază pe dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 în vigoare la data introducerii acțiunii, respectiv 10.09.2012 potrivit cărora instanța, constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanța de contencios administrativ competentă și suspendă cauza; încheierea de sesizare a instanței de contencios administrativ nu este supusă niciunei căi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul.

In acord cu soluția primei instanțe, Inalta Curte reține că instanța în fața căreia s-a invocat excepția de nelegalitate efectuează o verificare sumară a condițiilor de admisibilitate a cererii de sesizare a instanței competente, sesizare care se realizează prin încheiere motivată. Din interpretarea dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004 nu se poate desprinde concluzia că această încheiere se bucură de autoritate de lucru judecat, instanței de contencios administrativ revenindu-i rolul de a verifica natura juridică a actului atacat (administrativ individual sau normativ, cu diferențele de interpretare pe care această clasificare le-a ridicat în practica Înaltei Curți de Casație și Justiței), dacă acesta are legătură cu soluționarea fondului litigiului, precum și concordanța acestuia cu actele administrative cu forță juridică superioară.

Textul de lege a fost conceput sub aspectul regimului juridic aplicabil instituției excepției de nelegalitate, după "matricea" pe care ne-o oferă Titlul V al Constituției, consacrat Curții Constituționale, implicit regimului excepției de neconstituționalitate (vezi A.Iorgovan, L. Vișan, A.S. Ciobanu și D.I.Pasăre -Legea Contenciosului Administrativ - Editura Universul Juridic 2008, pag. 124), instanța de sesizare verificând în aceleași condiții admisibilitatea excepției, fără însă ca încheierea să aibă autoritate de lucru judecat în fața instanței constituționale sub aspectul admisibilității.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte reține că instanța de contencios administrativ poate, în cadrul soluționării unei excepții de nelegalitate, să analizeze caracterul de act administrativ al documentului care face obiectul sesizării, încheierea instanței de trimitere neavând caracter interlocutoriu sub acest aspect, sau al legăturii cu fondul cauzei.

Cu referire la soluția dată asupra excepției inadmisibilității excepției de nelegalitate, se reține că prima instanță a dat o corectă dezlegare cauzei.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, doar actele administrative putând face obiectul excepției de nelegalitate.

Un act administrativ produce efectele juridice pe care le are în vedere organul emitent al actului în mod direct asupra celor cărora li se adresează, prin aceasta deosebindu-se de operațiunile administrative care sunt acte procedurale anterioare care nu produc efecte juridice de sine stătătoare, ci efectele pe care le prevede legea.

Actul administrativ, pentru a fi supus cenzurii instanțelor de judecată trebuie să producă efecte juridice, să creeze să modifice sau să suprime o situație juridică subiectivă sau obiectivă.

Prin adresa nr. x/23.10.2009 emisă de către Ministerul Culturii și Cultelor - Directia Monumentelor Istorice Arheologice Peisaje Culturale si Zone Protejate rezultă că se mențin concluziile avizului nr. x/2005 emis de Ministerul Culturii și Cultelor, considerându-se că executarea lucrărilor de consolidare, în etape, a bisericii Golia conform documentației elaborate de B. și Co "se încadrează în conceptul de consolidare conținut în documentația tehnică avizată" inițial.

Împrejurarea că această adresă nu a fost urmată de emiterea unei autorizații de construire nu-i conferă caracter de act administrativ, în condițiile în care actul administrativ care continuă să producă efecte juridice rămâne autorizația emisă în temeiul avizului anterior nr. 177/M/2005, conformitatea executării lucrărilor verificându-se în raport cu autorizația de construire, iar adresa însăși, nu este aptă a produce efectele unui act administrativ în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Cu privire la cererea intimatei - pârâte C. S.R.L. de acordare a cheltuielilor de judecată, Inalta Curte reține că partea căzută în pretenții datorează cheltuieli de judecată părții care a câștigat, acesta fiind principiul prevăzut de art. 274 din C. proc. civ., însă soluția de admitere a pretențiilor reprezentând cheltuieli de judecată nu este condiționată numai de dovada avansării acestora ci și de dovada caracterului necesar și proporțional al acestor cheltuieli.

În cauza de față, apărarea formulată se reduce la întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, fiind de observat că argumentele prezentate reiau apărărările formulate în fața primei instanțe, motiv pentru care instanța va reduce cuantumul acestora.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Constatând că sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant S.C. A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 4182 din data de 21 decembrie 2016 și a încheierii din data de 19 decembrie 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta la plata sumei de 500 de RON, reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatei interveniente C. S.R.L. cu art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 decembrie 2019.