ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1418/2016

Decizia nr. 1418

Asupra conflictului negativ de competență de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București, secția a II a contencios administrativ și fiscal, la data de 29 septembrie 2015, reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Culturii - Direcția pentru Cultură a Municipiului București, a solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța să oblige pârâtul la emiterea documentului prevăzut de art. 8 din O.U.G. nr. 27/2003.

Prin Sentința civilă nr. 8664 din 03 decembrie 2015, Tribunalul a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.

Prin Sentința nr. 344 din 8 februarie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a cauzei formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Culturii - Direcția pentru Cultură a Municipiului București, în favoarea Tribunalului București, secția a II- a contencios administrativ și fiscal.

Constatându-se ivirea conflictului negativ de competență, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru pronunțarea regulatorului de competență, potrivit art. 135 C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Verificând cauza, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte constată că, în speță, competența de soluționare a litigiului aparține Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, "Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public"'.

De asemenea, conform dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. modificată, "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 lei se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 lei, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică nu se prevede altfel."

Pentru stabilirea competenței materiale, prevederile legale aflate în discuție instituie două criterii: cel al rangului autorității care emite sau. după caz, încheie actul administrativ dedus judecății, în sistemul organelor administrației publice și, respectiv, criteriul valoric.

Prin urmare, în toate cauzele de contencios administrativ, cu excepția celor fiscale, criteriul stabilirii competenței instanței este poziția în sistemul autorităților publice a emitentului actului atacat. în concret, actele emise de autoritățile publice centrale sunt date în competența curților de apel ca instanțe de fond în contencios administrativ. în toate celelalte cazuri competența revenind tribunalelor.

În speță, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Culturii - Direcția pentru Cultură a Municipiului București, a solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța să oblige pârâtul la emiterea documentului prevăzut de art. 8 din O.U.G. nr. 27/2003, respectiv avizul pentru lucrările de desființare a imobilului situat în București, Str. Cristian Teii, nr. 23, sector 1.

Înalta Curte constată că pârâta Direcția pentru Cultură a Municipiului București este organizată și funcționează potrivit prevederilor art. 16, alin. (1) și (2) și ale art. 17 alin. (1) și (2) din H.G. nr. 90/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Culturii și Patrimoniului Național modificată și completată prin H.G. nr. 21 din 16 ianuarie 2013 și în conformitate cu legislația română în vigoare, având rangul administrativ de autoritate publică locală, fiind serviciu public deconcentrat, cu personalitate juridică, al Ministerului Culturii.

Pentru aceste motive, se constată că prezentul litigiu având ca obiect cererea de obligare a pârâtei Direcția pentru Cultură a Municipiului București la emiterea documentului prevăzut de art. 8 din O.U.G. nr. 27/2003 este de competența secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului București.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 133 alin. (2), art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Culturii - Direcția pentru Cultură a Municipiului București, în favoarea Tribunalului București , secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 mai 2016.

Procesat de GGC - GV