Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.06.2018
admis

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2671/2018

HOTĂRÂRE
20.06.2018
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2671/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei

D E C I D E Admite excepția nulității recursurilor declarate de intervenienta B. și de reclamantul A. Anulează recursurile declarate de intervenienta B. și de reclamantul A. împotriva încheierii de ședință din 25 ianuarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2017. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 iunie 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-04-09
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1944/2019
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Obiectul acțiunii Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 17 martie 2017, pe rolul Tribunalului Neamț, secți
ÎCCJ 2020-06-11
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2463/2020
Ședința publică din data de 11 iunie 2020 Asupra cererii de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neam
ÎCCJ 2020-02-20
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1049/2020
Ședința publică din data de 20 februarie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul
ÎCCJ 2021-04-01
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2112/2021
Ședința publică din data de 1 aprilie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregistrată la data de 9 octombri
ÎCCJ 2021-04-15
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2480/2021
Ședința publică din data de 15 aprilie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă