ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2463/2020

Ședința publică din data de 11 iunie 2020

Asupra cererii de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2016 din 17.11.2016, reclamantul A., a formulat contestație împotriva raportului de evaluare nr. x/18.10.2016, întocmit de pârâta Agenția Națională de Integritate, solicitând anularea acestuia și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 319/C din 15.02.2017, Tribunalul Neamț a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal i a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reținând că pârâta Agenția Națională de Integritate este o instituție publică la nivel central, astfel că, potrivit art. 10 alin. (1) din legea nr. 554/2004, instanța competentă să se pronunțe cu privire la temeinicia și legalitatea actelor administrative, emise de către aceasta, este secția de contencios administrativ si fiscal a Curții de Apel în a cărei rază teritorială are domiciliul sau sediul reclamantul sau pârâta.

Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Bacău la data de 29.03.2017 sub nr. x/2016.

Prin sentința civilă nr. 118/2017 din 13 septembrie 2017, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea promovată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, și cererea de intervenție accesorie formulată de S.C. B. S.R.L, ca nefondate.

Împotriva sentinței civile atacate a formulat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinice, invocând cazurile de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

În cadrul criticilor de recurs, recurentul a reiterat argumentele prezentate și în fața instanței de fond prin acțiunea formulată.

A susținut recurentul că nu a exercitat nici un fel de activitate remunerată în cadrul Cabinetului Medical veterinar. După ce a dobândit funcția de primar al Comunei Grințieș, a fost angajat un medic veterinar, C., care a exercitat toate activitățile necesare bunei desfășurări a Cabinetului medical. A arătat că nu există nici o normă legală care să impună închiderea Cabinetului Medical Veterinar, dacă titularul acestuia dobândește funcția de primar, legiuitorul a prevăzut doar interdicția de a exercita activități remunerate, ceea ce nu este cazul în speță, această obligație și-a îndeplinit-o. Susținerile pârâtei referitoare la veniturile declarate, respectiv plățile efectuate de Cabinetul Medical Veterinar, nu îl privesc, ci privește Cabinetul Medical Veterinar. Subliniază faptul că nu a mai exercitat activități remunerate după ce a fost ales în funcția de primar al comunei Grințieș, în cadrul Cabinetului Medical Individual Veterinar și-a exercitat activitatea doar medicul colaborator C..

În ceea ce privește activitățile remunerate în cadrul S.C. B. S.R.L., a precizat că este asociat în cadrul acestei societăți comerciale și nu a exercitat nici un fel de activitate remunerată în cadrul societății și nu există nici o interdicție legală ca un ales local să fie asociat într-o societate comercială. Arată reclamantul că veniturile au fost realizate de entități juridice diferite, respectiv Cabinetul Medical Veterinar și S.C. B. S.R.L. și nu există identitate între el și cele două entități juridice menționate.

Singura critică concretă pe care recurentul a adus-o hotărârii instanței de fond a fost aceea că prima instanță a făcut o interpretare greșită cu privire la noțiunea de activitate, astfel încât interpretarea dispozițiilor legale trebuie făcută nu doar în sens literal dar și în spiritul legii.

De asemenea, a susținut că deși instanța de fond a reținut că reclamantul doar a semnat o serie de documente, a apreciat totuși că raportul contestat este legal.

II. Soluția instanței de recurs

Prin decizia nr. 1049 din 20 februarie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 118/2017 din 13 septembrie 2017 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

III. Cererea de completare a dispozitivului deciziei nr. 1049 din 20 februarie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2016.

La data de 14.04.2020, a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți cererea de îndreptare eroare materială/completare hotărâre/lămurire hotărâre, prin care recurentul-reclamant A. a solicitat admiterea cererilor formulate și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, invocând dispozițiile art. 442, 443,444 C. proc. civ.

Recurentul-reclamant a prezentat succint situația de fapt reținută în cauză, precum și parcursul procesual al prezentului dosar, susținând că instanța de recurs nu s-a pronunțat cu privire la cererea accesorie cererii de recurs, apreciind că hotărârea pronunțată nu este completă. A arătat că în recurs a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și pe cale de consecință admiterea acțiunii reclamantului și anularea raportului de evaluare, precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

A mai susținut recurentul-reclamant că nu a exercitat activități remunerate în cadrul societății S.C. B. S.R.L., această societate având personal angajat care s-a ocupat de activitatea curentă a societății.

Analizând cererea formulată de recurentul-reclamant în prezenta acuză, Înalta Curte o va califica cerere de completare a dispozitivului deciziei nr. 1049 din 20 februarie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, cerere pe care, raportată la actele și lucrările dosarului, o va respinge ca neîntemeiată având în vedere următoarele considerente:

Potrivit disp. art. 442 alin. (1) C. proc. civ. erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale cuprinse în hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu ori la cerere.

Procedura lămuririi unor hotărâri judecătorești, a completării acestora, se regăsește în art. 443 alin. (1) C. proc. civ., conform căruia, în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori dacă acesta cuprinde dispoziții contradictorii, părțile pot cere instanței care a pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispozițiile potrivnice, art. 444 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia, dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare.

Înalta Curte reține faptul că, prin lămurirea hotărârii nu poate fi modificat dispozitivul, ci se pot doar clarifica, interpreta măsurile dispuse de instanță prin hotărârea a cărei lămurire se dorește. Această procedură a fost pusă la dispoziția părții interesate atunci când, din culpa instanței, dispozitivul hotărârii nu este suficient de clar, ceea ce ar genera dificultăți la executare.

Art. 443 din C. proc. civ., sus-menționat, are în vedere caracterul neclar sau contradictoriu al mențiunilor din dispozitiv, or, în cauză dispozitivul sentinței este clar în sensul respingerii recursului declarat de recurentul-reclamant.

Se constată că dispozitivul întocmit este neechivoc, nefiind susceptibil de interpretări, de asemenea, în conținutul său nu apar menționate dispoziții contradictorii pentru ca să se pună problema ivirii unor dificultăți de punere în executare, astfel că, dispozițiile cuprinse în art. 443 aliniat 1 C. proc. civ., nu sunt incidente în cauză.

Astfel, față de dispozițiile prevăzute de art. 442 și art. 443 C. proc. civ., raportate la criticile recurentului în cererea dedusă judecății, Înalta Curte constată că cererea vizează completarea dispozitivului deciziei menționate.

Cât privește cererea de completare dispozitiv, cu ocazia soluționării recursului dedus judecății, se reține că instanța de recurs nu a fost investită cu o cerere accesorie la care să nu se fi răspuns.

Potrivit art. 9 aliniat 2 C. proc. civ., obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților, iar, conform art. 22 aliniat 6 C. proc. civ., judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel.

Ca urmare, atâta timp cât instanța de recurs nu a fost învestită cu o cerere accesorie, hotărârea instanței de control judiciar a fost pronunțată în limitele învestirii sale, reținându-se faptul că nu sunt incidente situațiile prevăzute de art. 444 C. proc. civ. care să impună admiterea cererii de completare dispozitiv, criticile fiind astfel neîntemeiate.

Or, prin cererea de recurs reclamantul A., a criticat sentința civilă nr. 118/2017 din 13 septembrie 2017 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal pentru nelegalitate și netemeinice, invocând cazurile de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

Din analiza motivelor de recurs nu rezultă ca recurentul-reclamant a formulat vreo cerere accesorie asupra căreia instanța de control judiciar nu s-ar fi pronunțat.

În fapt, recurentul-reclamant este nemulțumit de soluția pronunțată în recurs prin respingerea recursului formulat împotriva instanței de fond, acesta invocând critici care țin de fondul cauzei.

Solicitarea acordării cheltuielilor de judecată în recurs, de asemenea, nu poate fi primită ca fiind o cerere accesorie cererii de recurs, constatându-se că instanța de control judiciar nu a omis să se pronunțe cu privire la această solicitare, însă respingând recursul recurentului-reclamant, nu se putea dispune obligarea intimatei la cheltuieli de judecată în favoarea acestuia.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge cererea de completare a dispozitivului deciziei nr. 1049 din 20 februarie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2016, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de completare a dispozitivului deciziei nr. 1049 din 20 februarie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2016, ca neîntemeiată. Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 iunie 2020.