ÎCCJ, Decizia nr. 230/2019

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 85 din data de 20 martie 2019, a fost respinsă, printre altele, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 428 alin. (1) din C. proc. pen., cu referire la art. 426 lit. d) din C. proc. pen.

Pentru a decide astfel, prima instanță a reținut, în esență că nu sunt îndeplinite cerințele prev. de art. 29 din Legea nr. 47/1992, în sensul ca prevederile ce fac obiectul excepției să aibă legătură cu cauza, având în vedere că aspectele invocate nu reprezintă chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale, ci de reformare legislativă sau de aplicare în concret a textului de lege.

Împotriva acestei dispoziții, A. a declarat recurs, solicitând admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Completului de 5 judecători, Penal 2 2019 la data de 19 iunie 2019, stabilindu-se, în mod aleatoriu, termen de judecată la data de 16 octombrie 2019.

La primul termenul de judecată, recurentul a trimis prin e-mail o cerere de renunțare/retragere la calea de atac.

Examinând cu prioritate cererea formulată de recurent, instanța de control judiciar reține că potrivit dispozițiilor art. 415 alin. (1) C. proc. pen., dispoziții aplicabile în mod corespunzător și în cazul recursului, până la închiderea dezbaterilor oricare dintre părți își poate retrage calea de atac formulată, retragerea trebuind să fie făcută personal de parte sau prin mandatar special (…).

Din economia textului de lege rezultă că retragerea căii de atac nu poate fi făcută decât de titular personal sau prin mandatar cu procură specială în acest sens.

Chiar dacă înscrisul trimis instanței este semnat, se constată așadar că recurentul nu s-a prezentat nici personal și nici prin mandatar cu procură specială, în fața instanței pentru a renunța/a-și retrage calea de atac promovată.

Având în vedere că nu sunt îndeplinite cerințele art. 415 C. proc. pen., instanța nu va lua act de manifestarea de voință a recurentului și va proceda la examinarea căii de atac.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, Penal 2-2019 constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Excepția de neconstituționalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condițiile legii, analiza conformității anumitor dispoziții legale cu Constituția României.

Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1), (2) și 3 din Legea nr. 47/1992, pentru sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiții: excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial; excepția să aibă ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; norma vizată de excepție să aibă legătură cu soluționarea cauzei; să nu fi fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Totodată, fiind un incident apărut în cadrul unui litigiu, invocarea unei excepții de neconstituționalitate impune justificarea unui interes de către autorul cererii. Stabilirea acestui interes se face de către instanță, pe calea verificării pertinenței excepției, în raport, cu procesul în care a intervenit și a efectului pe care decizia Curții Constituționale o produce în soluționarea procesului principal, respectiv asupra conținutului hotărârii ce se va pronunța în cauză.

Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, Penal 2-2019 reamintește că, procedura reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanței în fața căreia se invocă excepția, posibilitatea de a verifica constituționalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate. Ca atare, instanța nu are atribuții de jurisdicție constituțională, așa încât verificarea condițiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Referitor la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță. Stabilirea existenței interesului se face pe calea verificării pertinenței excepției, în raport, cu procesul în care a intervenit, astfel încât, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal. Fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, legătura cu soluționarea cauzei poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea, atât a "aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (Decizia nr. 591/21.10.2014 a Curții Constituționale, publicată în MO nr. 916/16.12.2014).

Dispozițiile a căror neconstituționalitate a fost invocată art. art. 428 alin. (1) C. proc. pen.:

"contestația în anulare pentru motivele prevăzute la art. 426 lit. a) și c)- h) poate fi introdusă în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanței de apel".

Din interpretarea sistematică a dispozițiilor legale anterior menționate rezultă că, sesizarea Curții Constituționale este admisibilă numai în măsura în care, prin excepția invocată, se solicită constatarea neconstituționalității unei prevederi dintr-o lege.

Recurentul a apreciat că dispozițiile criticate reprezintă o condiționare a introducerii contestației în anulare fundamentată pe dispozițiile art. 426 lit. d) C. proc. pen. de respectarea unui termen, depășind cadrul constituțional referitor la exercitarea căilor de atac și produc un dezechilibru în defavoarea justițiabilului, norma criticată plasând una din persoanele împotriva căreia se face executarea hotărârii în situația de a fi decăzută din dreptul de a exercita respectiva cale de atac din motive care nu îi pot fi imputabile.

Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că recurentul a formulat cererea de sesizare a Curții Constituționale în procedura prev. de art. 431 C. proc. pen., referitoare la admisibilitatea în principiu a contestației în anulare, demers procedural declanșat împotriva unei hotărâri prin care a fost respinsă ca inadmisibilă o cerere de sesizare a Curții Constituționale. În același timp se reține și faptul că potrivit art. 426 C. proc. pen. doar împotriva hotărârilor prin care a fost soluționată acțiunea penală se poate promova contestație în anulare.

În aceste condiții, prima instanță a stabilit în mod corect faptul că decizia prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale nu este supusă căii extraordinare de atac a contestației în anulare, iar demersurile judiciare ulterioare împotriva acesteia sunt inadmisibile.

Analizând termenii în care excepția a fost formulată, Înalta Curte Completul de 5 Judecători, Penal 2-2019 constată că textul de lege a cărei constituționalitate este criticată, nu are, în substanță, legătură cu soluționarea cauzei, apreciindu-se că motivarea cererii de sesizare a Curții Constituționale este pur formală, nefiind justificat un interes al titularului cererii, în condițiile în care soluționarea excepției de neconstituționalitate nu ar fi de natură să producă un efect concret asupra situației juridice a recurentului.

Față de cele ce preced, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, Penal 2 2019 va respinge ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, din cuprinsul Deciziei penale nr. 85 din data de 20 martie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, Penal 3-2019, în Dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, din cuprinsul Deciziei penale nr. 85 din data de 20 martie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, Penal 3-2019, în Dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurentul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 octombrie 2019.

Procesat de GGC - NN