ÎCCJ, Decizia nr. 226/2019

Deliberând asupra cauzei de față, în baza lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin încheierea din data de 20 mai 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători - Penal 2-2018, în Dosarul nr. x/2018, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 291 alin. (2) C. pen.

Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut că nu sunt întrunite cerințele prev. de art. 29 din Legea nr. 47/1992, în sensul că excepția invocată nu are legătură cu soluționarea cauzei, apreciindu-se că obiecțiunile nu se referă la aspecte de neconstituționalitate care să provoace un examen al conformității normei legale cu legea fundamentală ci sunt de fapt critici ale sentinței de condamnare. Prima instanță a constatat că textul de lege criticat este o normă de drept material și respectă cerințele de claritate, accesibilitate și previzibilitate.

Împotriva acestei dispoziții a declarat recurs inculpatul A., solicitând admiterea cererii astfel cum a fost formulată și sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 291 alin. (2) C. pen.

În motivele scrise recurentul a arătat că este îndeplinită și condiția vizând legătura cu soluționarea cauzei, întrucât dispozițiile art. 291 alin. (2) C. pen. se referă la măsura de siguranță a confiscării speciale, măsură dispusă în cauză față de inculpat. În opinia recurentului criticile formulate vizează lipsa de claritate, precizie și predictibilitate a acestui text de lege.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători Penal 2 2019, examinând încheierea atacată prin criticilor invocate, precum și a dispozițiilor legale, constată că recursul este nefondat, pentru cele ce se vor arăta în continuare:

Excepția de neconstituționalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condițiile legii, analiza conformității anumitor dispoziții legale cu Constituția României.

Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992, pentru sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiții: excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial; excepția să aibă ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; norma vizată de excepție să aibă legătură cu soluționarea cauzei; să nu fi fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Totodată, fiind un incident apărut în cadrul unui litigiu, invocarea unei excepții de neconstituționalitate impune justificarea unui interes de către autorul cererii. Stabilirea acestui interes se face de către instanță, pe calea verificării pertinenței excepției, în raport, cu procesul în care a intervenit și a efectului pe care decizia Curții Constituționale o produce în soluționarea procesului principal, respectiv asupra conținutului hotărârii ce se va pronunța în cauză.

Înalta Curte reamintește că, procedura reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanței în fața căreia se invocă excepția, posibilitatea de a verifica constituționalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate. Ca atare, instanța nu are atribuții de jurisdicție constituțională, așa încât verificarea condițiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Recurentul a criticat încheierea primei instanțe, apreciind că aceasta trebuia să se limiteze în analiza efectuată la a constata că sunt îndeplinite cerințele art. 29 alin. (1), (2) și (3) respectiv că excepția a fost invocată într-un proces aflat pe rolul instanței de judecată, și că vizează dispoziții legale aflate în vigoare și care nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Cu privire la această critică, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători Penal 2 2019, amintește că analiza îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie să se realizeze formal. Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei. În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

În acest context, trebuie subliniat că încheierea de sesizare a Curții Constituționale este un act procedural prin care sunt definite limitele învestirii instanței de contencios constituțional. Așadar, instanța de judecată în fața căreia a fost invocată excepția are, potrivit legii, nu doar competența, ci și responsabilitatea corelativă de a cenzura eventualele susțineri ale autorului excepției și, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării Curții Constituționale în strictă conformitate cu dispozițiile legii, dar și cu specificul cauzei. În acest sens este și Decizia nr. 688 din 12 iunie 2008 (publicată în Monitorul Oficial nr. 566/28.07.2008), prin care Curtea Constituțională a statuat că textele de lege care prevăd posibilitatea instanțelor de a respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate "sunt norme de procedură pe care instanța care a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate este obligată să le aplice în vederea selectării doar a acelor excepții care, potrivit legii, pot face obiectul controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională, unica autoritate de jurisdicție constituțională. Această procedură nu face însă posibilă respingerea sau admiterea excepției de neconstituționalitate de către instanța judecătorească, ci doar pronunțarea, în situațiile date, asupra oportunității sesizării Curții Constituționale. Instanța de judecată are rol de filtru al excepției de neconstituționalitate ridicate de părți, având obligația de a le respinge, ca inadmisibile, pe cele care nu îndeplinesc cerințele legii".

Referitor la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători Penal 2 2019, apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță. Stabilirea existenței interesului se face pe calea verificării pertinenței excepției, în raport, cu procesul în care a intervenit, astfel încât, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal. Fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, legătura cu soluționarea cauzei poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea, atât a "aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (Decizia nr. 591/21.10.2014 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 916/16.12.2014).

Dispozițiile a căror neconstituționalitate a fost invocată, respectiv art. 291 alin. (2) C. pen. prevăd: "bunurile, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent."

Din interpretarea sistematică a dispozițiilor legale anterior menționate rezultă că, sesizarea Curții Constituționale este admisibilă numai în măsura în care, prin excepția invocată, se solicită constatarea neconstituționalității unei prevederi dintr-o lege.

Verificând actele și lucrările dosarului se constată că prin Sentința penală nr. 305/2017 a Înaltei Curți, secția penală, inculpatul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 și art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din C. pen., iar în temeiul art. 291 alin. (2) C. pen. s-a dispus confiscarea sumei de 303.118 RON.

Recurentul a apreciat atât prin motivele scrise, cât și prin intermediul apărătorului său, în pledoaria susținută în fața instanței de control judiciar că textul de lege prevede confiscarea bunurilor primite, fără a distinge în raport de modalitatea normativă de săvârșire a presupusei infracțiuni de trafic de influență, respectiv dacă banii sau bunurile au fost primite pentru sine sau pentru altul. În același context, apărarea a subliniat faptul că suma confiscată a fost, în realitate, încasată de o societate comercială și nicidecum de inculpatul recurent, sumă care de altfel include TVA și celelalte dări către stat. În opinia recurentului formularea generică a art. 291 alin. (2) C. pen. generează echivocitate asupra semnificației și întinderii sferei sale de cuprindere prin referire la persoana de la care vor fi confiscate bunurile sau banii, cuantumul sumei ce trebuie confiscată, când banii au fost remiși unei persoane juridice, iar sumele conțin TVA și celelalte dări datorate statului, astfel că măsura de siguranță ar trebui aplicată doar în situația în care făptuitorul intră efectiv în posesia bunurilor respective. În concluzie, recurentul a apreciat că textul art. 291 alin. (2) C. pen. este redactat defectuos permițând aplicarea nediferențiată a măsurii de siguranță a confiscării speciale ceea ce nu mai corespunde scopului prev. de art. 107 alin. (1) C. pen.

Analizând termenii în care excepția a fost formulată, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători Penal 2 2019, constată că scopul urmărit de persoana solicitată prin finalitatea excepției nu este cel al realizării unui efectiv control de constituționalitate, ci în realitate se tinde la modificarea/interpretarea dispozițiilor legale criticate.

Or, în acest context, Înalta Curte, Completul de 5 judecători Penal 2 2019, reține că, în mod constant, instanțele judecătorești au statuat că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii sau atunci când nu are legătură cu cauza.

În jurisprudența sa constantă, Curtea Constituțională a statuat că, ori de câte ori critica de neconstituționalitate vizează interpretarea ori aplicarea greșită a legii de către instanțele judecătorești, excepția trebuie respinsă, întrucât, potrivit art. 126 alin. (1) din Constituția României, justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege, iar, conform art. 126 alin. (3) din Constituția României, Înalta Curte de Casație și Justiție asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești, potrivit competenței sale (Deciziile Curții Constituționale a României nr. 35 din 20 ianuarie 2011, nr. 284 din 24 februarie 2011, nr. 187 din 06 martie 2012, nr. 785 din 17 noiembrie 2015, nr. 145 din 17 martie 2016, nr. 698/29.11.2016, nr. 91/28.02.2018).

Față de cele ce preced, Înalta Curte, Completul de 5 judecători Penal 2 2019, va respinge ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, din cuprinsul încheierii din data de 20 mai 2019 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători - Penal 2-2018, în Dosarul nr. x/2018.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, din cuprinsul încheierii din data de 20 mai 2019 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători - Penal 2-2018, în Dosarul nr. x/2018.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurentul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 80 RON rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 octombrie 2019.

GGC - GV