ÎCCJ, decizie (scj.ro #83801)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #83801) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Contestație în anulare. Cazul

prevăzut în art. 386 lit. c) C. proc. pen.

Cuprins

pe materii:

Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile

extraordinare de atac. Contestația în anulare

Indice

alfabetic:

Drept procesual penal

-

contestație în anulare

C.

proc. pen.,

art. 386 lit. c)

dispozițiile art. 392 alin. (1) C. proc. pen. prevăd că, în urma

admiterii contestației în anulare, instanța de recurs desființează decizia a

cărei anulare se cere și procedează la rejudecarea recursului sau la

rejudecarea cauzei după casare, în cazul de contestație în anulare prevăzut în

art. 386 lit. c) C. proc. pen. - cu excepția situației decesului sau radierii

persoanei juridice - rejudecarea poate privi numai fapta sau faptele pentru

care se constată existența unei cauze de încetare a procesului penal.

rejudecarea recursului

în urma admiterii contestației în anulare pentru cazul prevăzut

în art. 386 lit. c) C. proc. pen., instanța de recurs poate dispune numai

încetarea procesului penal, nefiind aplicabile dispozițiile art. 13 C. proc. pen. privind continuarea procesului penal prin care se tinde la obținerea unei soluții de

achitare, întrucât, deși are loc o rejudecare a recursului, limitele acestei

rejudecări rămân circumscrise cazului de contestație în anulare ce a condus la

desființarea hotărârii definitive, constând în omisiunea instanței de recurs de

a se pronunța asupra unei cauze de încetare a procesului penal.

I.C.C.J., Secția penală,

decizia nr. 2993 din 25 septembrie 2012

I. Prin

sentința penală nr. 44 din 3 mai 2010 a Tribunalului Bistrița-Năsăud s-a dispus

condamnarea inculpatului O.V. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu

consecințe deosebit de grave prevăzută în art. 215 alin. (1), (2) și (5) C.

pen. și a infracțiunii de uz de fals prevăzută în art. 291 C. pen.

S-a

constatat că infracțiunile au fost săvârșite în concurs real prevăzut în art.

33 lit. a) C. pen.

II. A

fost condamnată inculpata P.M. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate

la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prevăzută în art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. și a infracțiunii de fals în înscrisuri

sub semnătură privată prevăzută în art. 290 alin. (1) C. pen.

S-a

constatat că infracțiunile au fost săvârșite în concurs real prevăzut în art.

33 lit. a) C. pen.

III. A

fost condamnat inculpatul M.D. pentru săvârșirea infracțiunii de fals în

înscrisuri sub semnătură privată prevăzută în art. 290 alin. (1) C. pen.

În baza

art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a

fost achitat inculpatul M.D. de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii de fals

în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută în art. 290 C. pen. (fapta referitoare la Hotărârea nr. 388 din 2 decembrie 2002 a societății comerciale M., faptă care nu există).

Prin

decizia

nr. 171 din 29 decembrie 2010, Curtea de Apel Cluj, Secția

penală și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelurile declarate de

inculpații O.V. și P.M. împotriva sentinței nr. 44 din 3 mai 2010 a Tribunalului Bistrița-Năsăud cu privire la cuantumul pedepsei aplicate inculpatului O.V. și

modalitatea de executare, precum și cu privire la cuantumul despăgubirilor

civile.

În baza

art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat, apelul declarat,

între alții, de inculpatul M.D.

Împotriva

acestei decizii au formulat recurs inculpații M.D., O.V. și P.M., recurs ce a

fost respins prin decizia penală nr. 4241 din 13 decembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin

cererile înregistrate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția penală,

la datele de 28 decembrie 2011 și 11 ianuarie 2012, condamnații O.V., M.D. și

P.M. au formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 4241 din 13

decembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția

penală.

În

motivarea cererilor, contestatorii O.V. și M.D. au invocat cazurile prevăzute

în art. 386 lit. a), b), c) și e) C. proc. pen.; prin cererea de contestație în

anulare formulată de către apărătorul ales al contestatorilor condamnați M.D.

și P.M. și concluziile orale ale acestuia a fost invocat cazul prevăzut în art.

386 lit. c) C. proc. pen. S-a argumentat, în esență, că instanța de recurs nu

s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal, respectiv cea

prevăzută în art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen. (prescripția răspunderii

penale) și că actul de sesizare a fost întocmit de un organ de urmărire penală

necompetent material, fiind lovit de nulitate absolută.

Prin

încheierea de ședință din data de 3 aprilie 2012, Înalta Curte de Casație și

Justiție a admis în principiu contestațiile în anulare, însă numai în ceea ce

privește cazul prevăzut în dispozițiile art. 386 lit. c) C. proc. pen., în

sensul omisiunii instanței de recurs de a se pronunța asupra unei cauze de

încetare a procesului penal, respectiv cea prevăzută în art. 10 alin. (1) lit.

g) C. proc. pen.

Cu

privire la cazurile prevăzute în art. 386 lit. a), b) și e) C. proc. pen., s-a

constatat că acestea au fost formal invocate de contestatorii O.V. și M.D.,

nefiind invocate și nici depuse dovezi în susținerea lor, iar apărările vizând

necompetența materială a organului de urmărire penală nu se circumscrie

cazurilor expres și limitativ prevăzute în art. 386 C. proc. pen.

Prin decizia

penală nr. 2133 din 19 iunie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis

contestația în anulare formulată de contestatorul M.D. împotriva deciziei nr.

4241 din 13 decembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția

penală.

A

desființat decizia penală contestată numai în ceea ce privește soluția de

respingere a recursului declarat de inculpatul M.D.

A

dispus rejudecarea recursului inculpatului numai în ceea ce privește soluția

pronunțată asupra infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută

în art. 290 alin. (1) C. pen. pentru care a fost condamnat.

Au fost

respinse, ca nefondate, contestațiile în anulare formulate de contestatorii

O.V. și P.M. împotriva aceleiași decizii penale.

Pentru

a pronunța această decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut

următoarele:

Contestatorii

condamnați M.D., O.V. și P.M. au invocat faptul că, la data la care s-a

soluționat recursul, era împlinit termenul de prescripție specială a

răspunderii penale pentru infracțiunile de fals în înscrisuri sub semnătură

privată prevăzută în art. 290 C. pen. și uz de fals prevăzută în art. 291 C. pen., iar instanța a omis să se pronunțe cu privire la această cauză de încetare a procesului

penal.

În

raport cu situația de fapt stabilită de către instanțe și care a condus la

condamnarea inculpaților O.V. și P.M., Înalta Curte de Casație și Justiție a

constatat neîntemeiate contestațiile în anulare, la 13 decembrie 2011 nefiind

împlinit termenul de prescripție specială a răspunderii penale prevăzut de

dispozițiile art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. raportat la art. 124 C. pen.

Astfel,

în sarcina contestatoarei P.M. s-a reținut că, la o dată apropiată datei de 18

iunie 2004, a falsificat contractul de consultanță nr. 14 din 1 iulie 2002 și

l-a încredințat spre folosire inculpatului O.V., în scopul producerii de

consecințe juridice, respectiv în vederea înregistrării în Arhiva Electronică

de Garanții Reale Mobiliare și executării silite.

Referitor

la contestatorul condamnat O.V., acesta a folosit contractul de consultanță nr.

14 din 1 iulie 2002, cunoscând că este fals, în vederea punerii lui în

executare silită, executare ce a fost încuviințată de către Judecătoria Arad

prin încheierea de ședință din 24 iunie 2004. Anterior, la data de 18 iunie

2004, societatea comercială C. a înregistrat acest contract în Arhiva

Electronică de Garanții Reale Mobiliare.

Față de

limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunile de fals în înscrisuri sub

semnătură privată și uz de fals (în varianta în care înscrisul falsificat este

un înscris sub semnătură privată), de la 3 luni la 2 ani, alternativ cu amenda,

Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că termenul de prescripție

specială a răspunderii penale este, conform art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen.

raportat la art. 124 C. pen., de 7 ani și 6 luni, aceasta începând să curgă,

potrivit art. 122 alin. (2) C. pen., de la data săvârșirii infracțiunii.

În ceea

ce privește infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, s-a

constatat că aceasta s-a consumat la data încredințării contractului

inculpatului O.V., respectiv la data de 18 iunie 2004. Instanțele au stabilit

că falsificarea contractului de consultanță nr. 14 din 1 iulie 2002 s-a făcut

anterior datei de 18 iunie 2004, însă la 18 iunie 2004 actul falsificat, respectiv

contractul de consultanță nr. 14 din 1 iulie 2002 s-a aflat în posesia lui

O.V., societatea comercială C. înregistrându-l în Arhiva Electronică de

Garanții Reale Mobiliare.

Ca

atare, în cazul condamnatei P.M., termenul de prescripție specială a răspunderii

penale pentru infracțiunea prevăzută în art. 290 C. pen., de 7 ani și 6 luni, se împlinea la data de 17 decembrie 2011, deci ulterior pronunțării

decizie penale nr. 4241 din 13 decembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Infracțiunea

de uz de fals reținută în sarcina contestatorului O.V. a fost comisă la data de

24 iunie 2004, dată la care acesta a folosit contractul de consultanță

falsificat în vederea executării silite, astfel că termenul de prescripție în

acest caz se împlinea la 23 decembrie 2011, deci după rămânerea definitivă a

hotărârii de condamnare.

În ceea

ce privește contestația în anulare formulată de condamnatul M.D., Înalta Curte

de Casație și Justiție a constatat că, în sarcina acestuia, s-a reținut că a

consemnat în conținutul Hotărârii AGEA nr. 1 din 14 mai 2004 împrejurarea

nereală a prezenței lui Ț.S. la adunarea generală și a semnat în locul

acestuia, iar ulterior, la 28 mai 2004, a folosit această hotărâre în vederea producerii de consecințe juridice, respectiv înscrierea mențiunilor în

Registrul Comerțului.

Ca

atare, termenul de prescripție specială a răspunderii penale pentru

infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută în art. 290 C. pen., de 7 ani și 6 luni, calculat conform art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. raportat la art.

124 C. pen., curgea de la data folosirii înscrisului falsificat, respectiv de

la 28 mai 2004, împlinindu-se la data de 27 noiembrie 2011, anterior

soluționării recursului.

În

aceste condiții, se constată că instanța de recurs a omis să se pronunțe cu

privire la o cauză de încetare a procesului penal pentru care existau probe la

dosar, astfel că, contestația în anulare este întemeiată, urmând a fi admisă.

Înalta

Curte de Casație și Justiție a reținut că nu există motive care să conducă la

rejudecarea ambelor fapte pentru care acesta a fost trimis în judecată, astfel

cum s-a solicitat de apărare.

Sub

acest aspect, s-a menționat faptul că, deși dispozițiile art. 392 alin. (1) C.

proc. pen. prevăd că, în urma admiterii contestației în anulare, instanța de

recurs desființează decizia a cărei anulare se cere și procedează la

rejudecarea recursului sau la rejudecarea cauzei după casare, nu în toate

situațiile reglementate de către dispozițiile art. 386 C. proc. pen. se poate ajunge la o verificare a întregii cauze. Astfel, în cazurile prevăzute în

art. 386 lit. c) (cu excepția situației decesului sau radierii persoanei

juridice) și d) C. proc. pen., rejudecarea nu poate privi decât acele fapte

pentru care se constată existența unei cauze de încetare a procesului penal sau

în privința cărora există autoritate de lucru judecat, acestea fiind limitele

în care instanța de recurs poate retracta hotărârea.

Procedând

la rejudecarea recursului,

în limitele stabilite prin decizia penală

nr. 2133 din 19 iunie 2012 prin care s-a admis contestația în anulare, deci

numai cu privire la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată

prevăzută în art. 290 C. pen. pentru care acesta a fost condamnat, Înalta Curte

de Casație și Justiție reține următoarele:

Deși cu

ocazia dezbaterilor inculpatul M.D. și-a susținut nevinovăția, solicitând, în

principal, achitarea sa, iar în subsidiar încetarea procesului penal ca urmare

a împlinirii termenului de prescripție specială a răspunderii penale, Înalta

Curte de Casație și Justiție constată că nu poate analiza decât teza subsidiară

formulată de către apărare, dispozițiile art. 13 C. proc. pen. care permit inculpatului să solicite continuarea procesului penal, în vederea

dovedirii nevinovăției, nemaiputând fi invocate în cauză.

Astfel,

spre deosebire de cazurile prevăzute în art. 386 lit. a), b) și e) C. proc.

pen., când, la rejudecarea recursului, în raport cu cazurile de casare

invocate, se poate analiza fondul cauzei și pronunța orice soluție, o asemenea

posibilitate nu există în ipoteza reglementată în art. 386 lit. c) C. proc.

pen., instanța putând dispune doar încetarea procesului penal. Aceasta

întrucât, deși are loc o rejudecare a recursului, limitele acestei rejudecări

rămân circumscrise cazului de contestație în anulare ce a condus la

desființarea hotărârii definitive, respectiv omisiunea instanței de recurs de a

se pronunța asupra unei cauze de încetare a procesului penal.

În

cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în sarcina inculpatului

M.D., se reține că a consemnat în conținutul Hotărârii AGEA nr. 1 din 14 mai

2004 împrejurarea nereală a prezenței lui Ț.S. la adunarea generală și semnat

în locul acestuia, iar ulterior, la 28 mai 2004, a folosit această hotărâre pentru înscrierea mențiunilor în Registrul Comerțului.

Reținând

ca dată a săvârșirii infracțiunii data la care autorul falsului, inculpatul

M.D., a folosit înscrisul în vederea producerii de consecințe juridice,

respectiv 28 mai 2004, față de limitele de pedeapsă stabilite de lege în cazul

infracțiunii prevăzute în art. 290 C. pen. (închisoare de la 3 luni la 2 ani

alternativ cu amenda), de dispozițiile art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen.,

(conform cărora termenul de prescripție a răspunderii penale este de 5 ani,

când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare

de un an, dar care nu depășește 5 ani), și ale art. 124 C. pen. privind prescripția specială, având în vedere că pe tot parcursul termenului de 7 ani și

6 luni nu a intervenit nicio cauză de suspendare a cursului prescripției,

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că la 27 noiembrie 2011 termenul

de prescripție specială a răspunderii penale s-a împlinit.

În

raport cu aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis

recursul declarat de inculpatul M.D. împotriva deciziei nr. 171 din 29

decembrie 2010 a Curții de Apel Cluj, Secția penală și pentru cauze cu minori

și de familie, a casat în parte decizia atacată și sentința penală nr. 44 din 3

mai 2010 pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud, numai în ceea ce-l privește

pe inculpatul M.D., și rejudecând:

În baza

art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) teza a II-a C.

proc. pen., a dispus încetarea procesului penal pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzute în art. 290 C. pen., menținând celelalte dispoziții ale sentinței și

deciziei atacate.