ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2574/2018

Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată adresată Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 03.11.2014, reclamanții A., B. prin reprezentant A. și Asociația D. au solicitat instanței în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Societatea E. S.R.L., Casa de Asigurări de Sănătate Municipiul București, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea Hotărârii nr. 547/24.09.2014 emisă de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, să se constate faptele de discriminare săvârșite de pârâți, constatarea discriminării, a prejudiciului moral și material suferit și înlăturarea consecințelor faptelor discriminatorii și stabilirea situației anterioare. 1.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1743 din 17 iunie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A., B. prin reprezentant A. și Asociația D., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, și respins acțiunea ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă cererea reclamanților față de ceilalți pârâți, respectiv Societatea E. S.R.L., Casa de Asigurări de Sănătate Municipiul București, Casa Națională de Asigurări de Sănătate. 1.

Calea de atac exercitată Împotriva acestei hotărâri, reclamanții A., B. prin reprezentant A. și Asociația D. au formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinței recurate și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată. În concret, recurenții au susținut următoarele: Cu privire la lipsa calității procesuale pasive a Societății E. S.R.L., Casei de Asigurări de Sănătate Municipiul București și Casei Naționale de Asigurări de Sănătate se arată că aceste persoane se fac vinovate de fapta de discriminare care trebuie constatată de instanța de judecată și care a făcut obiectul plângerii la pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. Împrejurarea că C.N.C.D. nu s-a pronunțat pe fapta de discriminare a celor trei pârâți nu exonerează instanța de cercetarea faptelor de discriminare săvârșite de aceste persoane. Se mai învederează că hotărârea atacată conține motive contradictorii, întrucât instanța se contrazice motivând lipsa calității procesuale pasive a celor trei pârâți, cu faptul că C.N.C.D. a sancționat Casa de Pensii, motive care nu au nici o legătură logică între ele sau cu cauza care face obiectul prezentului dosar. Reclamanții au atacat hotărârea C.N.C.D tocmai pentru ca aceasta și-a declinat comptența nelegal și nu a desfășurat nicio investigație față de personale indicate în plângere. Se mai critică hotărârea instanței de fond pentru că au fost respinse toate probele solicitate de reclamantă, făcând imposibilă dovedirea de către aceasta a pretențiilor sale. Pe fondul cauzei, se învederează că fapta de discriminare reproșată celor trei intimați constă în nerealizarea adaptărilor rezonabile necesare pentru minorul B. Conform Convenției privind drepturile persoanelor cu dizabilități ratificată de România prin Legea nr. 221/2010, nerealizarea adaptărilor rezonabile indeividualizate conform nevoilor fiecăriei persoane cu handicap, respectiv fiecărui tip de dizabilitate, constiuie discriminare. Această convenție privește drepturi fundamentale ale omului, aplicându-se cu prioritate în dreptul intern conform art. 11 și 20 din Constituția României. În cauză, fotoliile rulante decontate prin Contractul - cadru și puse la dispoziție de Societatea Societatea E. S.R.L. și Ortopedica nu sunt adaptări rezonabile pentru dizabilitatea minorului B., care nu poate antrena un scaun manual cu mâinile, având nevoie de sistem de antrenare (tip Wijit) și dimensiuni în acord cu vârsta și potențialul locomotor. De asemena, scaunul rulant neantrenabil pus la dispoziție nu face decât să deterioreze și mai mult încheieturile copilului și nicidecum să îl ajute să se atreneze. Această faptă de discriminare constă ântr-o practică aparent neutră, dar care pune persoanele cu handicap locomotor grav într-o poziție mai puțin favorabilă decât persoanele cu handicap locomotor mai puțin grav (care își pot folosi mâinile). Practica aparent neutră constă în decontarea pentru toate persoanele de orice fel de dizabilități locomotorii și orice fel de diagnostic a acelorași tipuri de scaune rulante, a acelorași tipuri de orteze, dispozitive de mers, cadre de mers, tricicluri, chiar dacă pentru o anumită formă de dizabilitate locomotorie sunt utile alte dispozitive, care nu sunt decontate de pârâți. 1.

Apărările formulate în cauză. Intimatele - pârâte Societatea E. S.R.L., Casa de Asigurări de Sănătate Municipiul București, Casa Națională de Asigurări de Sănătate au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca temeinică și legală, apreciind că în mod corect au fost analizate și soluționate excepțiile lipsei calității procesuale pasive ale celor trei pârâți. Recurenții nu au depus răspuns la întâmpinare. 1.

Procedura derulată în fața instanței de recurs Prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului de față, s-a concluzionat că în raport cu dispozițiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., recursul este admisibil în principiu, având în vedere că acesta îndeplinește cerințele de formă prevăzute la art. 486 alin. (1) lit. a) și c) - e) din C. proc. civ., a fost declarat în termen, motivele de recurs se încadrează celor prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și nici nu există motive de ordine publică ce pot fi invocate în condițiile art. 489 alin. (3) din C. proc. civ. Prin încheierea din 19 aprilie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a admis în principiu, recursul declarat de reclamanții A., B. prin reprezentant A. și Asociația D. împotriva sentinței nr. 1743 din 17 iunie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și s-a fixat termen de judecată pe fond a recursului la 31.05.2018. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză 2.1. Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, constată că recursul reclamanților este fondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare. Obiectul principal al cererii de chemare în judecată cu care reclamanții au învestit instanța de fond este reprezentat de anularea Hotărârii nr. 547/2.04.2009 emisă de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării prin care a fost soluționată plângerea reclamantei A. împotriva Societății E. S.R.L., în sensul că nu au fost reținute aspecte care intră sub incidența O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea turor formelor de discriminare, republicată. Cu toate că, potrivit art. 9 C. proc. civ. "obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților", judecătorul fiind obligat a se pronunța asupra a tot ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii conform art. 22 alin. (6) C. proc. civ., instanța de fond se declară învestită cu soluționarea cererii de anulare a Hotărârii nr. 216/11.07.2012 adoptată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, analizând punctual dispozițiile acesteia, dispunând în consecință respingerea cererii reclamanților împotriva pârâtului Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. Totodată, instanța a analizat în funcțiile de raporturile administrative create prin această hotărâre legitimarea procesuală pasivă a pârâților chemați în judecată de reclamanți în prezenta cauză, soluționând în consecință excepțiile procesuale corespunzătoare. În acest context, instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, soluționând o cerere cu care nu a fost învestită, prin încălcarea cadrului procesual fixat, a dreptului de dispoziție și a dreptului la apărare a părților, în condițiile în care cererile și apărările părților au vizat dispozițiile Hotărârii nr. 547/2.04.2009 adoptată de C.N.C.D. Hotărârea supusă cenzurii instanței de control judiciar este nelegală și din perspectiva încălcării principiului autorității de lucru judecat de care se bucură o hotărâre judecătorească, întrucât a procedat la analiza și soluționarea unei cereri care a mai făcut obiectul controlului judecătoresc de legalitate. Astfel, așa cum a fost învederat de reclamanți prin răspunsul la întâmpinare legalitatea Hotărârii nr. 216/11.07.2012 adoptată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a făcut obiectul dosarului nr. x aflat pe rolul Curții de Apel București, care prin sentința nr. 661/2013, irevocabilă prin respingerea recursului în baza Deciziei nr. 3664/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, a respins cererea de anulare a acestei hotărâri, precum și cererile accesorii. Prin urmare, se constată lipsa oricărei analize asupra cererii cu care a fost învestită instanța de fond, aspect care face imposibilă exercitarea controlului judiciar. Așa fiind, Înalta Curte constată că prima instanță a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, motiv pentru care, în conformitate cu prevederile art. 20 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 496 C. proc. civ. se impune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.