Decizia nr. 4067/2022 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 13 noiembrie 2014, sub nr. x/2014, reclamanții A., B. prin reprezentant A. și Asociația pentru sprijinul copiilor cu cerințe speciale Dr. C. au solicitat instanței în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Societatea D. S.R.L., Casa de Asigurări de Sănătate Municipiul București, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea Hotărârii nr. 547/24.09.2014 emisă de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, să se constate faptele de discriminare săvârșite de pârâți, constatarea discriminării, a prejudiciului moral și material suferit și înlăturarea consecințelor faptelor discriminatorii și stabilirea situației anterioare.

Soluția instanței de fond în primul și al doilea ciclu procesual 2.1. În primul ciclu procesual, prin sentința nr. 1743 din 17 iunie 2015, Curtea de Apel București a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A., B. prin reprezentant A. și Asociația pentru sprijinul copiilor cu cerințe speciale Dr. C., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, și respins acțiunea ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă cererea reclamanților față de ceilalți pârâți, respectiv Societatea D. S.R.L., Casa de Asigurări de Sănătate Municipiul București, Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții A., B. și Asociația pentru sprijinul copiilor cu cerințe speciale Dr. C., iar prin decizia nr. 2574 din 14 iunie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul antereferit, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare instanței de fond, pe considerentul că prima instanță a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului. În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 24 august 2018, sub dosar nr. x/2014. 2.2. În al doilea ciclu procesual, prin încheierea din 23 ianuarie 2019, Curtea de Apel București a admis excepția lipsei calității procesuale a pârâților Societatea D. S.R.L., Casa de Asigurări de Sănătate Municipiul București, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, iar prin sentința nr. 646 din data de 20 februarie 2019, Curtea de Apel București s-a pronunțat în sensul respingerii, ca neîntemeiate, a acțiunii formulate de reclamanții A., B. și Asociația pentru sprijinul copiilor cu cerințe speciale Dr. C., în contradictoriu cu pârâții S.C. D. S.R.L., Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. De asemenea, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, ca inadmisibilă.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva încheierii din 23 ianuarie 2019 și a sentinței de fond, pronunțate în al doilea ciclu procesual, au declarat recurs reclamanții A., B. și Asociația pentru sprijinul copiilor cu cerințe speciale Dr. C., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii de primă instanță, cu reținerea cauzei spre rejudecare, iar pe fond, admiterea acțiunii în anulare. În motivarea cazului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenții-reclamanți au arătat că sentința este străină de interesul în baza căruia s-a promovat acțiunea. Acțiunea se referă la toate persoanele cu handicap locomotor grav deoarece acestea au scaune cu tehnologii de serie, ori dacă tehnologiile nu sunt adaptate și individualizate de D. pe cheltuiala CASMB astfel încât să devină accesibile, nu se pot folosi la mobilitatea în siguranță. Recurentul-reclamant B. este apt să conducă vehicule adaptate din cărucior rulant electric nepliabil și este apt pentru obținerea permisului de conducere, dar numai dacă căruciorul rulant electric nepliabil este adaptat și individualizat. În motivarea sentinței nu se face referire la necesitatea adaptării și individualizării căruciorului rulant electric pentru a putea fi folosit de recurentul-reclamant B.. Cu privire la cazul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenții-reclamanți au arătat că autoritatea competentă să constate discriminarea este Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. Discriminarea este cea care trebuia înlăturată prin asigurarea punerii la dispoziție a tehnologiilor adaptate și individualizate. Instanța nu a analizat cauza în raport cu O.U.G. nr. 137/2000 și nici în raport cu Constituția sau C. civ. În mod greșit instanța a analizat doar procedural. Sentința nu menționează nimic despre fapta de discriminare. Curtea refuză injust să analizeze fapta și să anuleze Hotărârea CNCD. Prima instanță a confundat procedura contencioasă a anulării actului cu rezolvarea problemei de discriminare care este prioritar de analizat și de rezolvat în interesul național cu prioritate față de cel personal. De asemenea, a admis în mod greșit lipsa calității procesuale pasive pentru toți cei obligați să facă tehnologii adaptate așa cum este D., cu plata Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului București și a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

Apărările formulate în calea de atac a recursului 4.1. Intimata-pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate a formulat întâmpinare la dosarul instanței de recurs, prin care a invocat puterea de lucru judecat a încheierii de ședință din data de 23.01.2019 și a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. În motivare, intimata-pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate a arătat că recurenții-reclamanți nu au atacat încheierea pronunțată în data de 23.01.2019 de către Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin care instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a CNAS și a respins acțiunea în raport cu aceasta, reținând că CNAS nu poate fi parte a raportului juridic dedus judecății, întrucât nu este emitenta hotărârii în litigiu, iar obiectul sesizării adresate CNCD nu privește pe CNAS. De aceea, soluția instanței de fond cu privire la admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a CNAS a dobândit putere de lucru judecat. În cazul în care instanța apreciază că recurenții-reclamanți au atacat și încheierea pronunțată în data de 23.01.2019 de către Curtea de Apel București, în mod legal, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a CNAS și a respins acțiunea formulată de către recurenții reclamanți în contradictoriu cu intimata pârâta CNAS, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, deoarece: - nu există identitate între persoana pârâtei CNAS și persoana obligată în raportul juridic dedus judecății, condiție obligatorie în justificarea calității procesuale pasive; - CNAS nu poate fi parte a raportului juridic dedus judecății, întrucât nu este emitenta Hotărârii nr. 547/24.09.2014, această hotărâre fiind emisă de către CNCD și obiectul sesizării adresate CNCD de către reclamanta A. împotriva S.C. D. S.R.L. nu privește CNAS, ci firma S.C. D. S.R.L. (parte reclamată), iar Hotărârea nr. 547/24.09.2019 nu este opozabilă CNAS, care nu a avut calitatea de parte reclamată în dosarul nr. x/2014 aflat pe rolul CNCD. Prin Decizia nr. 96/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a reținut în considerente faptul că "prin contestarea în instanță a hotărârii CNCD, raportul juridic litigios existent între persoana care a depus sesizarea și persoana împotriva căreia s-a făcut sesizarea este readus în discuție, fiind de această dată supus controlului judecătoresc. Ca atare, soluționarea acestui raport juridic nu se poate realiza decât în aceleași condiții de contradictorialitate, astfel încât ambele părți să aibă posibilitatea să își apere drepturile și interesele contrare invocate anterior în fața CNCD. Dând eficiență acestor dispoziții legale, Înalta Curte, în acord cu instanța de fond, constată că, soluționarea acțiunii în anularea hotărârii CNCD nu poate fi realizată în contradictoriu doar cu emitentul hotărârii, deoarece o astfel de judecată presupune reanalizarea situației de fapt și de drept care a determinat depunerea sesizării și a generat emiterea hotărârii, adică reanalizarea raportului juridic de drept substanțial, preexistent, legat între petent și persoana împotriva căreia s-a depus sesizarea". - recurentul-reclamant B. se află în evidența Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului București, prin urmare există raporturi juridice între acesta și CASMB; - nu are competența de a efectua plata către asigurați a sumelor reprezentând contravaloarea serviciilor medicale, medicamentelor si dispozitivelor medicale de care aceștia au beneficiat, această atribuție revenind exclusiv caselor județene de asigurări de sănătate, Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului București și Casei de Asigurări de Sănătate OPSNAJ, case de asigurări care decontează furnizorilor de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale și nu asiguraților, contravaloarea numai a acelor servicii, medicamente si dispozitive medicale caremfac parte din pachetul de servicii de bază, în condițiile contractului-cadru si ale normelor metodologice de aplicare a acestuia; - nu încheie contracte cu furnizorii de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale al căror obiect să îl constituie decontarea contravalorii serviciilor medicale, medicamentelor si dispozitivelor medicale acordate asiguraților. - în fața instanței de judecată trebuie să stea aceleași persoane care au făcut parte la cadrul procesual pasiv în fața autorității administrativ jurisdicționale. Referitor la criticile recurenților-reclamanți cu privire la fondul cauzei, intimata-pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate a arătat că soluția CNCD este corectă în ceea ce privește respingerea petiției recurentei-reclamante A., deoarece: - nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată; - faptele sesizate nu contravin dispozițiilor și principiilor O.G. nr. 137/2000, republicată. Recurenta-reclamantă a invocat vătămarea dreptului copilului său în privința achiziționării prin deducerea CASMB a unui scaun pentru persoane cu dizabilități. De aceea, CNCD a fost chemat să se pronunțe asupra unei situații de fapt din care decurge un drept subiectiv al petentului, fapta părții reclamate neintrând sub incidența O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, de vreme ce intimata-pârâtă S.C. D. S.R.L. nu a aplicat măsuri diferite pentru persoane aflate în situații similare, termenul de comparație fiind dizabilitatea persoanelor. Motivul pentru care nu a fost prezentat dispozitivul solicitat de recurenta-reclamantă pentru fiul său nu a fost handicapul/dizabilitatea acestuia, ci faptul că societatea nu comercializa astfel de dispozitive. Astfel, prima instanță a analizat, pe fond, pretențiile reclamanților, constatând că nu există o faptă de discriminare săvârșită de S.C. D. S.R.L., că nu a rezultat nici criteriul de discriminare și nici poziția de discriminare/inferioritate în care copilul s-ar afla prin comparație cu persoane aflate în situații similare. 4.2. Intimata-pârâtă Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București a formulat întâmpinare la dosarul instanței de recurs, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. În motivare, intimata-pârâtă Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București a arătat că nu are calitate procesuală pasivă. De asemenea, sentința recurată nu cuprinde motive străine de natura cauzei și nu a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material. 4.3. Intimata-pârâtă D. S.R.L. a formulat întâmpinare la dosarul instanței de recurs, prin care a invocat excepția lipsei calității de reprezentant a semnatarului cererii de recurs, pentru recurentul-reclamant B. și a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. În motivare, intimata-pârâtă D. S.R.L. a arătat că lipsa reglementarii de către legiuitor a unor masuri care sa faciliteze accesul persoanelor cu handicap la dispozitive individualizate nu înseamnă săvârșirea unei fapte de discriminare, conform art. 2 din O.G. nr. 137/2000. Intimata-pârâtă a prezentat recurentei-reclamante A. dispozitivul decontat de C.A.S.M.B. și, ulterior, față de motivația refuzului acesteia, s-a oferit să contacteze furnizorul din străinătate și să îi prezinte situația recurentului pentru găsirea unei soluții. Având în vedere dispozițiile art. 2 din O.G. nr. 137/2000, niciuna dintre aceste acțiuni nu au discriminat pe nimeni. Intimata-pârâtă a pus la dispoziția tuturor pacienților care apelează la serviciile ei, aceleași tipuri de dispozitive sau servicii conform legislației in vigoare. Nimeni nu este favorizat sau defavorizat în vreun fel. 4.4. Intimatul-pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu a formulat întâmpinare la dosarul instanței de recurs, însă a depus concluzii scrise, prin care a invocat excepția nulității recursului, iar pe fond, respingerea acestuia, ca nefondat.

Aspecte procesuale Excepția lipsei calității de reprezentant a semnatarului cererii de recurs, pentru recurentul-reclamant B., excepția nulității recursului și puterea de lucru judecat a încheierii de ședință din data de 23.01.2019, invocate de către intimatele-pârâte D. S.R.L., CNCD și CNAS, au fost respinse pentru argumentele arătate în partea introductivă a prezentei hotărâri. II. Considerentele și soluția instanței de recurs 1. Argumente de fapt și de drept relevante Recurenta-reclamantă A. a formulat o sesizare adresată CNCD arătând că intimata-pârâtă S.C. D. S.R.L. refuză să-i acorde un scaun rulant acționat manual pentru fiul său, B.. Acesta folosește în prezent un scaun acționat electric, astfel încât nefolosind mâinile pentru deplasarea scaunului, acestea se vor atrofia. Prin Hotărârea nr. 547/24.09.2014, CNCD a hotărât că nu pot fi reținute aspecte care intră sub incidența O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată. În motivare, CNCD a reținut că recurenta-reclamantă a invocat vătămarea drepturilor sale în ce privește achiziționarea prin deducerea CASMB a unui scaun pentru persoane cu dizabilități, antrenat manual de pacient, în speță copil minor, iar achiziționarea, potrivit deducerii a CASMB, nu este posibilă. Ca atare, Colegiul a reținut că este chemat a se pronunța asupra unei situații de fapt din care decurge un drept subiectiv al petentului, iar fapta părții reclamate nu intră nu intră sub incidența O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare. Înalta Curte a făcut aplicarea dispozițiilor art. 22 alin. (4) din C. proc. civ., considerând că cererea de recurs are ca obiect atât sentința civilă nr. 646 din 20 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, cât și încheierea din 23 ianuarie 2019, pronunțată de aceeași instanță, chiar dacă recurenții-reclamanți au menționat expres în cererea de recurs că înțeleg să atace doar sentința civilă nr. 646 din 20 februarie 2019. Însă din examinarea motivelor cererii de recurs, rezultă că aceștia formulează critici în privința măsurilor luate de prima instanță prin încheierea din 23 ianuarie 2019, cu privire la admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București, Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) și S.C. D. S.R.L.. Înalta Curte apreciază că este nefondat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., invocat de recurenții-reclamanți deoarece interesul în promovarea cererii de chemare în judecată se află în strânsă legătură cu obiectul acesteia, constând în anularea Hotărârii CNCD nr. 547/24.09.2014. În consecință, obiectul cererii de chemare în judecată nu îl constituie obligarea intimatei-pârâte S.C. D. S.R.L. la asigurarea unui scaun acționat electric sau la plata unei sume de bani, ci anularea Hotărârii CNCD nr. 547/24.09.2014 și constatarea existenței unei fapte de discriminare. De aceea, în mod legal, în motivarea sentinței recurate nu se face referire la necesitatea adaptării și individualizării căruciorului rulant electric pentru a putea fi folosit de recurentul-reclamant B., așa cum afirmă recurenta-reclamantă A.. Interesul, constând în folosul pe care recurentul-reclamant B. l-ar obține în cazul admiterii cererii de chemare în judecată, constă în constatarea unei fapte de discriminare în ce-l privește și aplicarea măsurilor de sancționare a intimatei-pârâte S.C. D. S.R.L., măsuri prevăzute de O.G. nr. 137/2000. Hotărârea recurată cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază și nu cuprinde motive contradictorii sau străine de natura cauzei. În mod legal, prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București și Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) și a respins acțiunea în raport cu acestea, deoarece acestea nu sunt părți în raportul juridic dedus judecății, întrucât nu sunt emitenții Hotărârii nr. 547/24.09.2014, atacată în speță, această hotărâre fiind emisă de către CNCD, iar partea reclamată în sesizarea adresată CNCD de către reclamanta A. este pârâta S.C. D. S.R.L.. Înalta Curte consideră, în dezacord cu prima instanță, că S.C. D. S.R.L. are calitate procesuală pasivă în cauză, deoarece prin contestarea în instanță a hotărârii CNCD, raportul juridic litigios existent între persoana care a depus sesizarea și persoana împotriva căreia s-a făcut sesizarea este readus în discuție, fiind supus controlului judecătoresc. De aceea, soluționarea acestui raport juridic nu se poate realiza decât în aceleași condiții de contradictorialitate, astfel încât ambele părți să aibă posibilitatea să își apere drepturile și interesele contrare invocate anterior în fața CNCD. În consecință, în baza art. 32, art. 36 și art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat împotriva încheierii din 23 ianuarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, va casa în parte încheierea din 23 ianuarie 2019 și, rejudecând, va respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D. S.R.L., menținând celelalte dispoziții ale încheierii. Înalta Curte apreciază că este nefondat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. în privința recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 646 din 20 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare: Conform art. 2 din O.G. nr. 137/2000:,,(1) Potrivit prezentei ordonanțe, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice. (2) Dispoziția de a discrimina persoanele pe oricare dintre temeiurile prevăzute la alin. (1) este considerată discriminare în înțelesul prezentei ordonanțe. (3) Sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare. (4) Orice comportament activ ori pasiv care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoană, un grup de persoane sau o comunitate față de alte persoane, grupuri de persoane sau comunități atrage răspunderea contravențională conform prezentei ordonanțe, dacă nu intră sub incidența legii penale. (5) Constituie hărțuire și se sancționează contravențional orice comportament pe criteriu de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, gen, orientare sexuală, apartenență la o categorie defavorizată, vârstă, handicap, statut de refugiat ori azilant sau orice alt criteriu care duce la crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant ori ofensiv. (5 1 ) Constituie hărțuire morală la locul de muncă și se sancționează disciplinar, contravențional sau penal, după caz, orice comportament exercitat cu privire la un angajat de către un alt angajat care este superiorul său ierarhic, de către un subaltern și/sau de către un angajat comparabil din punct de vedere ierarhic, în legătură cu raporturile de muncă, care să aibă drept scop sau efect o deteriorare a condițiilor de muncă prin lezarea drepturilor sau demnității angajatului, prin afectarea sănătății sale fizice sau mentale ori prin compromiterea viitorului profesional al acestuia, comportament manifestat în oricare dintre următoarele forme: a) conduită ostilă sau nedorită; b) comentarii verbale; c) acțiuni sau gesturi. (5 2 ) Constituie hărțuire morală la locul de muncă orice comportament care, prin caracterul său sistematic, poate aduce atingere demnității, integrității fizice ori mentale a unui angajat sau grup de angajați, punând în pericol munca lor sau degradând climatul de lucru. În înțelesul prezentei legi, stresul și epuizarea fizică intră sub incidența hărțuirii morale la locul de muncă. (5 3 ) Fiecare angajat are dreptul la un loc de muncă lipsit de acte de hărțuire morală. Niciun angajat nu va fi sancționat, concediat sau discriminat, direct sau indirect, inclusiv cu privire la salarizare, formare profesională, promovare sau prelungirea raporturilor de muncă, din cauză că a fost supus sau că a refuzat să fie supus hărțuirii morale la locul de muncă. (5 4 ) Angajații care săvârșesc acte sau fapte de hărțuire morală la locul de muncă răspund disciplinar, în condițiile legii și ale regulamentului intern al angajatorului. Răspunderea disciplinară nu înlătură răspunderea contravențională sau penală a angajatului pentru faptele respective. (5 5 ) Angajatorul are obligația de a lua orice măsuri necesare în scopul prevenirii și combaterii actelor de hărțuire morală la locul de muncă, inclusiv prin prevederea în regulamentul intern al unității de sancțiuni disciplinare pentru angajații care săvârșesc acte sau fapte de hărțuire morală la locul de muncă. (5 6 ) Este interzisă stabilirea de către angajator, în orice formă, de reguli sau măsuri interne care să oblige, să determine sau să îndemne angajații la săvârșirea de acte sau fapte de hărțuire morală la locul de muncă. (5 7 ) Angajatul, victimă a hărțuirii morale la locul de muncă, trebuie să dovedească elementele de fapt ale hărțuirii morale, sarcina probei revenind angajatorului, în condițiile legii. Intenția de a prejudicia prin acte sau fapte de hărțuire morală la locul de muncă nu trebuie dovedită. (6) Orice deosebire, excludere, restricție sau preferință bazată pe două sau mai multe criterii prevăzute la alin. (1) constituie circumstanță agravantă la stabilirea răspunderii contravenționale dacă una sau mai multe dintre componentele acesteia nu intră sub incidența legii penale. (7) Constituie victimizare și se sancționează contravențional conform prezentei ordonanțe orice tratament advers, venit ca reacție la o plângere sau acțiune în justiție cu privire la încălcarea principiului tratamentului egal și al nediscriminării. (8) Prevederile prezentei ordonanțe nu pot fi interpretate în sensul restrângerii dreptului la libera exprimare, a dreptului la opinie și a dreptului la informație. (9) Măsurile luate de autoritățile publice sau de persoanele juridice de drept privat în favoarea unei persoane, unui grup de persoane sau a unei comunități, vizând asigurarea dezvoltării lor firești și realizarea efectivă a egalității de șanse a acestora în raport cu celelalte persoane, grupuri de persoane sau comunități, precum și măsurile pozitive ce vizează protecția grupurilor defavorizate nu constituie discriminare în sensul prezentei ordonanțe. (10) În înțelesul prezentei ordonanțe, eliminarea tuturor formelor de discriminare se realizează prin: a) prevenirea oricăror fapte de discriminare, prin instituirea unor măsuri speciale, inclusiv a unor acțiuni afirmative, în vederea protecției persoanelor defavorizate care nu se bucură de egalitatea șanselor; b) mediere prin soluționarea pe cale amiabilă a conflictelor apărute în urma săvârșirii unor acte/fapte de discriminare; c) sancționarea comportamentului discriminatoriu prevăzut în dispozițiile alin. (1) - (7). (11) Comportamentul discriminatoriu prevăzut la alin. (1) - (7) atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală, după caz, în condițiile legii." Nu sunt îndeplinite cumulative condițiile prevăzute de art. 2 din O.G. nr. 137/2000, îndeosebi cele cu privire la existența unui criteriu de discriminare și a existenței unei poziții de discriminare/inferioritate în care copilul s-ar afla prin comparație cu alte persoane aflate în situații similare, deoarece motivul pentru care nu a fost prezentat dispozitivul solicitat de recurenta-reclamantă pentru fiul său nu a fost handicapul sau dizabilitatea copilului, ci faptul că societatea nu comercializa astfel de dispozitive. De aceea, nu se poate reține în sarcina intimatei-pârâte S.C. D. S.R.L. că a aplicat măsuri diferite pentru persoane aflate în situații similare pornind de la premisa că termenul de comparație ar fi dizabilitatea persoanelor. Intimatul-pârât CNCD a fost chemat să se pronunțe asupra unei situații de fapt în care se invocă un drept subiectiv civil al recurentului-reclamant B., urmărindu-se exercitarea acestui drept subiectiv și nu relevarea unei stări de discriminare față de alte persoane aflate în situații similare cu recurentul-reclamant B.. Câtă vreme obiectul uni litigiu întemeiat pe O.G. nr. 137/2000 îl poate constitui doar invocarea unei fapte de discriminare, în mod legal, prima instanță nu a mai examinat chestiunea existenței dreptului subiectiv afirmat și eventuala încălcare a acestuia. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs În baza art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8, art. 496 alin. (1), precum și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul împotriva sentinței civile nr. 646 din 20 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, va admite recursul declarat împotriva încheierii din 23 ianuarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, va casa în parte această încheiere și, rejudecând, va respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D. S.R.L., menținând celelalte dispoziții ale încheierii.