ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 86/2020

Asupra contestației de față,

În baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin decizia nr. 106 din data de 8 noiembrie 2019 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respinsă ca nefondată contestația formulată de contestatorul A., în prezent aflat în Penitenciarul Vaslui, împotriva Sentinței penale nr. 173/2019 din 12 septembrie 2019, pronunțată de Tribunalul Vaslui, pe care a menținut-o, iar în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat contestatorul la plata către stat a sumei de 200 RON reprezentând cheltuielile judiciare avansate pentru soluționarea prezentei contestații.

Pentru a decide astfel, instanța Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, a reținut următoarele:

Pe rolul Tribunalului Vaslui a fost înregistrată contestația la executare formulată de către condamnatul A., prin care se solicită reducerea cuantumului pedepsei deoarece colegului de cameră care are aceeași faptă și aceeași încadrare i s-a redus pedeapsa și nu a beneficiat de legea penală mai favorabilă.

Primul termen de judecată a fost stabilit la data de 11 septembrie 2019, pentru când contestatorul a fost citat și a semnat personal dovada de înmânare a citației.

Prin Adresa nr. x din 9 septembrie 2019, Penitenciarul Vaslui a înaintat cererea condamnatului A., prin care acesta a solicitat judecata cauzei în lipsă, fără a preciza că cererea nu îi aparține.

Prin apărarea formulată, contestatorul a invocat propria culpă în sensul că nu a comunicat instanței că cererea nu îi aparține, însă această apărarea nu poate fi acceptată. În caz contrar, orice persoană ar putea ca după aflarea soluției nefavorabile asupra cererii introductive să invoce în calea de atac că nu îi aparține, fapt ce ar determina rămânerea în sarcina statului a numeroase cheltuieli judiciare și ar afecta însăși principiul securității raporturilor juridice.

Potrivit art. 6011 C. proc. pen., cererile prevăzute de prezentul titlu în privința cărora rezultă că nu privesc o persoană condamnată determinată ori formulate împotriva unei persoane care nu poate fi determinată, precum și cererile formulate în numele unei persoane condamnate, fără mandat din partea acesteia, dat în condițiile legii, sunt inadmisibile.

Prima instanță nu a făcut aplicarea art. 6011 C. proc. pen. întrucât la dosarul cauzei nu exista nicio informație din care să rezulte că prezenta cerere nu ar fi aparținut contestatorului și nici manifestarea de voință a condamnatului în sensul neînsușirii cererii introductive. În aceste condiții, în mod legal prima instanță a procedat la analiza cererii pe fond, considerând-o în mod corect ca neîntemeiată având în vedere că în cazul infracțiunilor pentru care s-a dispus condamnarea nu au fost identificate modificări legislative, care să ducă la înlăturarea în tot sau în parte a pedepselor aplicate.

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., în cazul declarării apelului, recursului în casație ori al introducerii unei contestații sau oricărei alte cereri, cheltuielile judiciare sunt suportate de către persoana căreia i s-a respins ori care și-a retras apelul, recursul în casație, contestația sau cererea.

Întrucât cererea introductivă a fost respinsă ca nefondată, contestatorul a fost obligat în mod corect la plata cheltuielilor judiciare efectuate cu ocazia judecății în prima instanță, în cuantum de 250 RON.

De asemenea, s-a reținut că în cauză nu au fost invocate sau identificate motive care să afecteze legalitatea sau temeinicia sentinței penale contestate.

Împotriva Deciziei nr. 106 din data de 8 noiembrie 2019 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, a formulat contestație contestatorul condamnat A..

Examinând hotărârea atacată, Înalta Curte apreciază contestația ca fiind inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Procesul penal se desfășoară în conformitate cu dispozițiile legale, iar hotărârile judecătorești sunt supuse numai acelor căi de atac prevăzute de lege.

Dând eficiență principiilor legalității căilor de atac și liberului acces la justiție, reglementate de dispozițiile art. 129 și art. 21 din Constituție, precum și exigențelor determinate de art. 13 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiționată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele și pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.

Or, potrivit principiului statuat prin art. 129 din Constituția României părțile interesate, care își legitimează calitatea procesuală, pot exercita căile de atac numai în condițiile legii.

În cauza dedusă judecății, prin decizia nr. 106 din data de 8 noiembrie 2019 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respinsă ca nefondată contestația formulată de contestatorul A., în prezent aflat în Penitenciarul Vaslui, împotriva Sentinței penale nr. 173/2019 din 12 septembrie 2019, pronunțată de Tribunalul Vaslui, pe care a menținut-o, iar în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat contestatorul la plata către stat a sumei de 200 RON reprezentând cheltuielile judiciare avansate pentru soluționarea cauzei.

Potrivit dispozițiilor art. 4251 alin. (1) C. proc. pen., calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres (...), așa încât o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Așadar,din actele și lucrările dosarului rezultă că, condamnatul A. a declarat o cale de atac împotriva unei soluții nesusceptibile de reformare,întrucât aceasta a fost formulată împotriva unei decizii definitive, învestind Înalta Curte cu soluționarea unei căi de atac neprevăzută de legea procesual penală, ceea ce încalcă principiul legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Or, inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude. De altfel, căile de atac sunt strict și limitativ reglementate prin norma procesual penală, cu arătarea imperativă a persoanelor ce le pot folosi, precum și a condițiilor, cazurilor și termenelor în care pot fi exercitate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatorul condamnat A. împotriva deciziei nr. 106 din data de 8 noiembrie 2019 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Reținând culpa procesuală în formularea prezentei contestații, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatorul condamnat A. împotriva Deciziei nr. 106 din data de 8 noiembrie 2019 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 6 februarie 2020.

Procesat de GGC - LM