ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 54/2020

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea formulată inițial pe rolul Judecătoriei Ploiești și înregistrată la data de 3.09.2015, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., cu citarea intervenientului forțat C., obligarea pârâtei la plata sumei de 50.000 euro echivalent în RON la data plății cu titlu de daune materiale și 49.000 euro daune morale, ca urmare a accidentului produs la data de 2.09.2014, penalități de întârziere de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere începând cu a 11-a zi de la data comunicării hotărârii judecătorești definitive și până la plata efectivă, cu cheltuieli de judecată.

La termenul de judecată din 19.10.2016 s-a formulat de către reclamant cerere precizatoare a acțiunii introductive, prin care acesta a arătat că solicită obligarea pârâtei B. la plata sumei de 50.000 euro, echivalent în RON la data plății reprezentând daune morale ca urmare a vătămării suferite la data de 2.09.2014 și 1.000 euro reprezentând daune materiale, menținând nemodificate petitele referitoare la penalitățile de întârziere și cheltuielile de judecată.

Prin Sentința nr. 1475 din 28 iunie 2017, Tribunalul Prahova a admis, în parte, acțiunea precizata de reclamantul A., a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 2.536,32, reprezentând daune materiale și la plata sumei de 30.000 RON, cu titlu de daune morale produse în urma accidentului ce a survenit la data de 2.09.2014 și la plata contravalorii dobânzii legale pentru suma de 32536,32 RON de la data rămânerii definitive a prezentei decizii, până la data achitării integrale a debitului. A respins în rest acțiunea precizată și a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 2.000 RON cheltuieli de judecată.

Prin Decizia nr. 7 din 9 ianuarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost admis apelul declarat de pârâta B. împotriva Sentinței nr. 1475 din 28 iunie 2017, pronunțată de Tribunalul Prahova, a fost schimbată în parte sentința apelată în sensul că au fost reduse despăgubirile acordate cu titlu de despăgubiri materiale la suma de 536,32 RON și cuantumul daunelor morale la suma de 20.000 RON. A obligat intimatul la plata către apelantă a sumei de 300 RON cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel, reclamantul A. a declarat recurs.

Într-o primă critică, s-a arătat este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., întrucât hotărârea nu este motivată, sub aspectul soluției de reducere a daunelor morale.

Reclamantul a apreciat că motivarea curții de apel este una prea generală, care nu arată argumentele pentru care a fost micșorat cuantumul daunelor morale, de la 30.000 RON la 20.000 RON.

Prin a doua critică, reclamantul a arătat că este incident și art. 488 pct. 8 C. proc. civ., fiind greșit aplicate normele de drept material, pentru că instanța nu a luat calcul consecințele negative suferite de către reclamant, în plan fizic, psihic, afectiv ori modalitatea în care a perceput consecințele vătămării.

Prin raportul întocmit la data de 07 iunie 2018 asupra admisibilității în principiu a recursului declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 7 din data de 9 ianuarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a constatat că recursul este declarat împotriva unei hotărâri care nu are deschisă calea de atac, față de criteriul valoric.

Prin încheierea de ședință din data de 6 octombrie 2018, a fost suspendată judecata recursului, în temeiul dispozițiilor art. 520 alin. (4) C. proc. civ., până la soluționarea dosarului nr. x/2018 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

Dosarul nr. x/2018 a fost soluționat prin Decizia nr. 2/14.01.2019.

Ca urmare a desființării completului de filtru nr. 11, la data de 18 martie 2019, cauza a fost repartizată completului de filtru nr. 5, iar termenul de judecată din data de 28 martie 2019, acordat pentru discutarea repunerii cauzei pe rol, a fost preschimbat la data de 16 mai 2019.

Prin încheierea de ședință din data de 16 mai 2019, s-a dispus repunere a cauzei pe rol și întocmirea unui supliment la raportul de admisibilitatea cu analiza celorlalte condiții prevăzute de 493 alin. (3) C. proc. civ.

Suplimentul la raportul întocmit la data de 12 iunie 2019 asupra admisibilității în principiu a recursului declarat de reclamantul A. a fost comunicat părților prin rezoluția din data de 13 iunie 2019.

Prin încheierea din 19 septembrie 2019 completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 7 din data de 9 ianuarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, și a fixat termen pentru soluționare la data de 16 ianuarie 2020.

Intimata pârâtă a depus întâmpinare.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse:

Prima critică a reclamantului se referă la nemotivarea deciziei recurate, care a reținut, pe de-o parte îndeplinirea tuturor condițiilor prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii civile, aceleași ca și instanța de fond, iar pe de altă parte, a redus cuantumul daunelor morale, cu reținerea acelorași principii generale.

Înalta Curte apreciază că această critică este nefondată.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Înalta Curte constată însă că în conținutul cererii de recurs nu se identifică susțineri referitoare la faptul că hotărârea pronunțată nu ar corespunde cerințelor art. 425 alin. (1) lit. b) din noul C. proc. civ. sau la existența unor considerente contradictorii ori străine de natura cauzei.

Verificând conținutul deciziei atacate, instanța de recurs constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât instanța de apel a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată.

Susținerea recurentului reclamant, în sensul că reducerea daunelor morale a fost motivată de instanța de apel cu referire la principii generale și cu o motivare asemănătoare celei de la fond nu constituie o nemotivare a hotărârii judecătorești sau o contradicție între considerentele și dispozitivul deciziei recurate.

De asemenea, din analiza considerentelor hotărârii atacate se consideră că aceasta a fost motivată cu respectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., pentru că au fost indicate motivele pentru care au fost respinse susținerile reclamantului.

Așadar, din perspectiva textului de lege invocat, Înalta Curte constată că în cuprinsul hotărârii judecătorești analizate nu se regăsesc considerente contradictorii, instanța de apel înfățișând într-o manieră clară și coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluției asupra cererii reclamantului.

Ca atare, criticile recurentului reclamant subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 urmează a fi apreciate ca neîntemeiate.

Nici critica privind cuantumul daunelor morale nu este fondată.

Prin criticile sale pe acest aspect, reclamantul a învederat că instanța de apel ar fi redus cuantumul daunelor morale acordate de la suma de 30.000 RON la suma de 20.000 RON, singura motivare fiind aprecierea subiectivă a instanței.

Înalta Curte reține, ca și instanța de apel, că în materia daunelor morale, dată fiind natura prejudiciului care le generează, practica judiciară și literatura de specialitate au subliniat că nu există criterii precise pentru cuantificarea lor, respectiv că problema stabilirii despăgubirilor morale nu trebuie privită ca o cuantificare economică a unor drepturi și valori nepatrimoniale (cum ar fi demnitatea, onoarea, ori suferința psihică încercată de cel ce le pretinde), ci ca o evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, supusă puterii de apreciere a instanțelor de judecată.

Deși stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, instanța trebuie să aibă în vedere o serie de criterii, cum ar fi: consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială.

Totodată, instanța trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit și despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferințele morale, fără a se ajunge însă în situația îmbogățirii fără just temei.

Principiul ce se degajă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia daunelor morale, pe care instanțele naționale sunt obligate să îl aplice, este acela al statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport de circumstanțele particulare ale fiecărui caz în parte. De asemenea, conform aceleiași jurisprudențe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporționalității daunei cu despăgubirea acordată.

Suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să devină o sursă de îmbogățire pentru victimă, dar nici să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-i ușura ori compensa, în măsura posibilă, suferințele pe care le-a îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure.

Despăgubirea bănească pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăși destinația ei - aceea de a ușura situația persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacție - o categorie juridică cu caracter special, ea trebuie să fie rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei, deci a unor elemente obiective, care înlătură posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc imoral de îmbogățire a victimei.

Pentru a-și păstra caracterul de "satisfacție echitabilă", daunele morale trebuie acordate într-un cuantum care să nu le deturneze de la scopul și finalitatea prevăzute de lege, spre a nu deveni astfel un folos material injust, fără justificare cauzală în prejudiciul suferit și consecințele acestuia. Ca atare, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită, în scopul asigurării unei juste compensații a suferințelor pe care le-au îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure terțele persoane păgubite.

În speță, la stabilirea întinderii despăgubirii acordate, în mod corect instanța de apel s-a raportat la consecințele suportate de reclamant, ca urmare a accidentului produs la data de 2.09.2014 și au fost avute în vedere circumstanțele concrete ale accidentului, respectiv dinamica accidentului și situația concretă a victimei, reclamant în cauza pendinte.

Înalta Curte constată că, în mod legal, s-a apreciat de către instanța de apel asupra sumei de bani stabilite ca o compensație corespunzătoare a prejudiciul morale, aceasta urmând a fi păstrată ca atare.

Având în vedere cele ce preced, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 7 din data de 9 ianuarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 ianuarie 2020.

GGC - GV