ÎCCJ, Decizia nr. 187/2019

Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin încheierea din 21 ianuarie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători în Dosarul nr. x/2018, a fost respinsă excepția nelegalei compuneri a completului de judecată învestit cu soluționarea cauzei, invocată de recurenta A.. A fost admisă excepția nulității Încheierilor din 24 septembrie 2018 și 19 noiembrie 2018, invocată de recurenta A. și constatate nule încheierile respective. A fost trimisă cauza din ședință publică în cameră de consiliu pentru continuarea procedurii de filtrare a recursului.

Prin Decizia nr. 68 din 18 martie 2019 din același dosar a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 88 din 19 ianuarie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în Dosarul nr. x/2017.

Împotriva deciziei menționate, a formulat contestație în anulare contestatorea A., invocând în drept dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 1, coroborat cu art. 504 alin. (2) din C. proc. civ.

În susținerea motivelor cererii sale, contestatoarea arată, în esență, că prin încheierea din 21 ianuarie 2019 instanța de recurs s-a pronunțat numai asupra excepției nelegalei compuneri a completului de judecată specializat și asupra excepției nulității încheierilor din 24 septembrie 2018 și 19 noiembrie 2018, soluții asupra cărora a referit și magistratul asistent la termenul din 18 martie 2019, referire consemnată în partea introductivă a deciziei contestate. În schimb, instanța nu s-a pronunțat asupra excepției alcătuirii instanței cu încălcarea normelor incidente care reglementează incompatibilitatea/imparțialitatea și asupra excepției de necompetentă materială specializată a instanței de recurs, a completului de 5 Judecători, C2, învestit cu soluționarea recursului.

Concret, cu privire la excepția alcătuirii instanței cu încălcarea normelor care reglementează incompatibilitatea/imparțialitatea, consideră că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra incidenței art. 43 alin. (2) C. proc. civ., motivată pe încălcarea normelor referitoare la alcătuirea imparțială a instanței din a cărei compunerea a făcut parte d-na judecător B., apreciind că exista obligația de abținere în baza art. 43 alin. (2) C. proc. civ. raportat la art. 42 alin. (1) pct. 2 și pct. 13 C. proc. civ., invocând în acest sens jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene și a Curții Europene a Drepturilor Omului.

Menționează că instanța de recurs nu s-a pronunțat nici asupra excepției de necompetență materială specializată, argumentată prin dispoziții de procedură în care competența instanței își are sediul, regimul juridic al competenței materiale de ordine publică, categorie în care se înscrie și competența materială specializată, fiind distinct de regimul juridic al compunerii specializate a completului, dincolo de orice interferențe, prioritară fiind competența materială de ordine publică.

În concluzie, contestatoarea consideră întrunite ipotezele art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., sens în care solicită admiterea contestației, anularea deciziei contestate și soluționarea recursului conform procedurii reglementată de art. 508 C. proc. civ.

La data de 19 septembrie 2019, contestatoarea a formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 71 din Legea nr. 303/2004, ce a fost soluționată prin încheierea de la termenul de astăzi în dosarul asociat creat în acest sens, înregistrat sub nr. x/2019/a3.

Intimata Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea contestației în anulare ca nefondată.

II. Considerentele Înaltei Curți

Prioritar, Înalta Curte reține că, deși contestația în anulare este formulată împotriva Deciziei nr. 68 din 18 martie 2019 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători în Dosarul nr. x/2018, motivele contestației vizează, în fapt, măsurile dispuse de instanța de recurs prin încheierea premergătoare interlocutorie din 21 ianuarie 2019 din același dosar referitoare la cererile și excepțiile invocate la acel termen de contestatoare, fapt pentru care, în temeiul art. 466 alin. (4) coroborat cu art. 494 și 508 alin. (1) C. proc. civ., constată că prezenta contestație în anulare este formulată împotriva încheierii din 21 ianuarie 2019 și a Deciziei civile nr. 68 din 18 martie 2019, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători în Dosarul nr. x/2018.

Analizând contestația în anulare de față, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:

Contestația în anulare, cale de atac extraordinară, de retractare, este deschisă exclusiv pentru situațiile prevăzute de art. 503 alin. (1) și (2) C. proc. civ., potrivit cărora:

"(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când:

Art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ. deschide calea contestației în anulare atunci când hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia.

Prin urmare, nelegala alcătuire a instanței trebuie să vizeze însăși instanța de recurs care a pronunțat hotărârea contestată, iar excepția nelegalei alcătuiri trebuie să fi fost invocată în fața respectivei instanțe, care a omis a se pronunța asupra ei.

Contestatoarea susține, în primul rând, că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra excepției alcătuirii instanței din perspectiva invocării existenței cazurilor de incompatibilitate prevăzute de art. 42 alin. (1) pct. 2 și 13 C. proc. civ. cu privire la un membru al completului de judecată ce a soluționat recursul, contestatoarea susținând că instanța de recurs era obligată să se pronunțe chiar din oficiu asupra legalității compunerii sale din perspectiva acestei incompatibilități.

Contrar susținerilor contestatoarei, din examinarea încheierii din 21 ianuarie 2019, Înalta Curte constată că instanța de recurs a reținut, în practicaua încheierii, că "prin notele de ședință înregistrate la dosar la data de 10 ianuarie 2019, recurenta A. nu formulează o veritabilă cerere de recuzare a doamnei judecător B., ci supune atenției existența obligației de abținere în raport cu dispozițiile art. 43 alin. (2) coroborat cu art. 42 alin. (1) pct. 1, 2 și 13 C. proc. civ.".

În condițiile în care instanța de recurs a constatat că, prin notele de ședință din 10 ianuarie 2019, contestatoarea nu a formulat o cerere de recuzare împotriva membrilor completului de judecată pentru motivele prevăzute la art. 42 C. proc. civ. și nici nu a fost invocat vreun caz de incompatibilitate absolută prevăzut de art. 41 C. proc. civ. pentru a deveni aplicabil art. 45 C. proc. civ., instanța de recurs nu era obligată să se pronunțe asupra legalității compunerii sale din perspectiva incompatibilității invocate, omisiunea acesteia de a se pronunța asupra existenței cazurilor de incompatibilitate invocate de contestatoare fiind, astfel, una deliberată.

În consecință, neanalizarea existenței cazurilor de incompatibilitate prevăzute de art. 42 alin. (1) pct. 2 și 13 C. proc. civ. nu se datorează unei omisiuni, ci a avut un caracter deliberat, atâta timp cât instanța de recurs a apreciat că nu a fost formulată o cerere de recuzare împotriva membrilor completului de judecată pentru motivele prevăzute la art. 42 C. proc. civ., iar motivele pentru care instanța de recurs a procedat în acest mod nu pot fi cenzurate pe calea contestației în anulare, deoarece această cale extraordinară de atac nu poate fi utilizată ca un recurs la recurs. În acest context, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții de Justiție a Uniunii Europene nu prezintă relevanța atribuită de contestatoare.

În al doilea rând, contestatoarea susține că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra excepției de necompetență materială specializată, excepție de ordine publică.

Înalta Curte reține că, prin încheierea din 21 ianuarie 2019, instanța de recurs a reținut că, la acel termen de judecată, recurenta A. a invocat, printre altele, "excepția de necompetență materială specializată și excepția compunerii nelegale a completului specializat, Completul de 5 judecători - Civil 2 - 2018, în compunerea rezultată în urma tragerii la sorți din 13 decembrie 2018, în raport cu considerentele de la pct. 161, 188 și 196 din Decizia Curții Constituționale nr. 685/2018 și dispozițiile art. 129 alin. (2) pct. 2 și alin. (3), art. 130 alin. (2) - (3), art. 131, art. 136 alin. (1), art. 200 alin. (2) C. proc. civ. și art. 21, art. 32 alin. (3), art. 35 alin. (2) și art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004", arătându-se că, în esență, "recurenta susține că nu a fost înființat nici un complet în materia contenciosului administrativ, iar doi dintre judecătorii din compunerea completului provin de la secția de contencios administrativ și fiscal nefiind specializați în cauze civile".

Cu privire la aceste excepții invocate, Înalta Curte reține că instanța de recurs a răspuns grupat, reținând legalitatea compunerii instanței și constatând că nu sunt identificate motive de nelegalitate în sensul celor susținute de recurentă, prin prisma dispozițiilor invocate, excepția de necompetență materială specializată fiind subsumată de instanța de recurs excepției nelegalei compuneri a completului de judecată, de unde rezultă că nu mai poate fi invocată în contestația în anulare, în cadrul motivului prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ.,

Sub acest aspect, este de observat că motivele contestației în anulare nu pot fi valorificate cu consecința schimbării modului de judecată al instanței de recurs, în speță, nefiind identificate elemente care să conducă la evidențierea încălcării necompetenței instanței sau a normelor referitoare la alcătuirea instanței, cum, în mod nejustificat și fără suport legal, susține autoarea contestației în anulare.

Contestația în anulare nu poate fi primită dacă instanța a examinat, dar nu și-a însușit excepțiile invocate, întrucât excepțiile formulate de contestatoare au fost cercetate de instanța de recurs care a motivat și de ce a considerat că nu sunt fondate. Dacă instanța învestită cu soluționarea contestației în anulare ar examina motivele acestei căi de retractare din perspectiva celor solicitate de contestatoare, s-ar ajunge la o veritabilă rejudecare a recursului, legiuitorul nedorind să convertească contestația în anulare într-un recurs la recurs.

În același timp, neexaminarea tuturor argumentelor folosite pentru susținerea excepțiilor invocate nu constituie temei pentru formularea unei contestații în anulare, întrucât instanța le-a grupat și le-a analizat într-un considerent comun.

De altminteri, și Curtea de la Strasbourg, în cauza Sebastian Taub contra România, Hotărârea din 12 octombrie 2006, a decis că:

"admiterea contestației în anulare, cale extraordinară de atac, constituie un argument suplimentar în sensul încălcării art. 1 din Protocolul nr. 1" și a continuat "Supervizarea nu trebuie să devină un apel deghizat, iar simplul fapt că ar putea exista două puncte de vedere diferite asupra subiectului nu reprezintă un motiv suficient pentru a rejudeca o cauză", în același sens fiind și Riabykh contra Rusia, nr. 52854/1999, Mașinexport Industrial Group S.A. contra României, Hotărârea din 1 martie 2006; Bărcănescu contra României, Hotărârea din 12 octombrie 2006.

În consecință, având în vedere neîncadrarea în ipotezele prevăzute de lege a motivelor expuse de către contestatoare, se va respinge, ca nefondată, contestația în anulare dedusă judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de A. împotriva Încheierii din 21 ianuarie 2019 și a Deciziei civile nr. 68 din 18 martie 2019, pronunțate de Înalta Curte de Casație - Completul de 5 judecători în Dosarul nr. x/2018.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 septembrie 2019.

Procesat de GGC - LM