ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2112/2018

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin Decizia civilă nr. 5393 din 16 noiembrie 2017, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de Primarul Municipiului Baia Mare împotriva Sentinței civile nr. 1901 din 05.07.2017, pronunțată în Dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Maramureș, a casat în parte sentința recurată, și, rejudecând, a respins acțiunea reclamantului A., în ceea ce privește perioada 20.02.2014 - 31.07.2016, ca inadmisibilă.

Pentru a hotărî astfel, instanța a arătat că, având în vedere considerentele Deciziei nr. 21/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, celor care au obținut titlu de doctor după 12.12.2009 și până la apariția Legii nr. 71/2015, nu li se acordă un spor de 15%, ci li se stabilește un salariu de bază care include sume compensatorii calculate conform metodei indicate la art. 8 din anexa V a Legii nr. 63/2011.

Reclamantului i s-a stabilit salariul de bază prin decizii emise de Primarul Municipiului Baia Mare care puteau fi contestate în condițiile prevăzute de art. 30 a Legii nr. 284/2010, în sensul că reclamantul trebuia să conteste decizia de salarizare într-un anumit termen, iar răspunsul la contestație trebuia să facă obiectul acțiunii în contencios administrativ.

Această procedură nu a fost urmată, iar acțiunea a fost formulată ca un litigiu de muncă, cu toate că reclamantul are calitatea de funcționar public și, ca atare, trebuia să respecte condițiile de formulare a acțiunii reglementate de art. 8 din Legea nr. 554/2004 prin raportare la art. 30 din Legea nr. 284/2010.

Împotriva Deciziei civile nr. 5393 din 16 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, a formulat cerere de revizuire intimatul A., solicitând desființarea acesteia, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 și pct. 10 C. proc. civ.

În motivarea cererii, revizuentul a argumentat, în esență, că hotărârea atacată încalcă Decizia nr. 21/21.11.2016, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii formulat de către Avocatul Poporului vizând interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 30 alin. (6) și art. 48 alin. (1) pct. 7 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, art. 4 alin. (1), art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările și completările ulterioare, art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice și art. 8 din anexa nr. 5 a Legii nr. 63/2011.

În ceea ce privește incidența dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 10 C. proc. civ., revizuentul a arătat că hotărârea criticată încalcă dreptul său la judecarea cauzei în mod echitabil, întrucât au fost ignorate dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, precum și dispozițiile art. 14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, în sensul că, raportat la soluțiile pronunțate de instanțe, prin care s-a admis acordarea acestor drepturi salariale, revizuentul a fost victima unei discriminări.

Legal citat, intimatul Consiliul Local al Municipiului Baia Mare a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă, iar în subsidiar, menținerea Sentinței civile nr. 1901/2017 a Tribunalului Maramureș privind admiterea excepției inadmisibilității și respingerea acțiunii formulate de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local Baia Mare.

Intimatul a susținut, în ceea ce privește dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., că în speță nu există identitate de părți, de obiect și de cauză între hotărârea Curții de Apel Cluj și hotărârea pronunțată într-un recurs în interesul legii, iar, în ceea ce privește dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 10 C. proc. civ., revizuentul nu invocă nici o hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului.

II. Considerentele Înaltei Curți cu privire la cererea de revizuire

Examinând cererea de revizuire, raportat la înscrisurile cauzei și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată cererea inadmisibilă și o va respinge, pentru considerentele ce urmează.

Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare și nedevolutivă, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 509 C. proc. civ.

Conform acestor dispoziții legale, pot forma obiectul revizuirii hotărârile pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul, numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de text.

Cererea de revizuire se judecă potrivit dispozițiilor prevăzute pentru cererea de chemare în judecată, dezbaterile fiind limitate însă la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază.

În speță, revizuentul a argumentat incidența motivelor de revizuire prevăzute de art. 509 pct. 8 și 10 C. proc. civ., anume:

(i) dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri;

(ii) dacă Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale datorată unei hotărâri judecătorești, iar consecințele grave ale acestei încălcări continuă să se producă.

Înalta Curte constată că argumentele expuse de revizuent în susținerea cererii sale nu justifică admisibilitatea cererii de revizuire, raportat la ipotezele specifice avute în vedere de dispozițiile legale invocate ca temei al căii extraordinare de atac declarată.

Astfel, rațiunea dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. o constituire evitarea încălcării puterii de lucru judecat, prin co-existența a două hotărâri potrivnice, care ar fi imposibil de executat simultan, revizuirea reprezentând ultimul remediu posibil pentru înlăturarea contrarietății dintre dispozitivele celor două hotărâri.

Admisibilitatea revizuirii, în ipoteza prevăzută de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., este condiționată de existența triplei identități - de părți, calitate și obiect, pentru a putea fi reținută încălcarea autorității de lucru judecat avută în vedere de textul de lege.

Se constată, în speță, că argumentele revizuentului, vizând pretinsa contradicție între hotărârea recurată și o decizie pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție referitor la un recurs în interesul legii, ambele având ca punct comun interpretarea și aplicarea unor dispoziții din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, nu se încadrează în ipoteza avută în vedere de norma legală invocate în susținerea cererii de revizuire și nu pot constitui premisa promovării unei cereri de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte mai constată că argumentele revizuentului nu justifică admisibilitatea cererii de revizuire nici raportat la ipoteza specifică avută în vedere de dispozițiile art. 509 pct. 10 din C. proc. civ., în condițiile în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu a constatat grava încălcare a drepturilor și libertăților sale fundamentale prin chiar hotărârea a cărei revizuire se solicită, situație care constituie prima premisă pentru aplicarea dispozițiilor legale invocate.

Simplele susțineri privind încălcarea unor drepturi și libertăți fundamentale ale revizuentului nu pot determina, în aceste condiții, reexaminarea soluției pronunțate de instanța de control judiciar.

Înalta Curte mai constată că argumentele revizuentului reprezintă, în realitate critici aduse modului în care instanța de control judiciar a interpretat și aplicat normele juridice incidente în speță, revizuirea constituindu-se într-un veritabil "recurs la recurs".

În mod constant, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut faptul că nici o parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv și irevocabil, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei; revizuirea nu poate avea semnificația unui "apel-recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative, condiție care, în prezenta cauză, nu este realizată.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezenta cerere de revizuire ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A., ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 mai 2018.

Procesat de GGC - GV