ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5235/2019

Ședința publică din data de 31 octombrie 2019

Asupra cererii de revizuire;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Totodată, a solicitat obligarea Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Cluj-Napoca la emiterea unor noi decizii prin care să îi fie stabilit salariul de bază la nivelul maxim al salariului existent în plată pentru funcția de consilier/consilier juridic/expert/inspector, clasa I, grad profesional superior, gradația

5 din cadrul Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili din subordinea ANAF, la plata sumei rezultate ca diferență dintre drepturile salariate achitate din 01.07.2017, conform Deciziei nr. 1593/04.07.2017, și drepturile salariale ce se vor stabilii conform noii decizii, și la achitarea sumelor reprezentând drepturile salariale solicitate, cu dobânda legală calculată de la data scadenței și până la data plății.

De asemenea, a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice să prevadă în buget sumele necesare în vederea plății drepturilor salariale solicitate prin prezenta cerere, în calitatea de ordonator principal de credite.

Prin sentința nr. 2044 din 12 decembrie 2018, Tribunalul Maramureș a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice și a respins acțiunea formulată de reclamantă, ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A., solicitând admiterea acestuia și modificarea sentinței, în sensul admiterii acțiunii.

Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 471 din 3 aprilie 2019, a respins recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 2.044 din 13.12.2018 pronunțată în dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Maramureș, pe care o menține în întregime.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de recurs a reținut, contrar susținerilor recurentei, că hotărârea recurată nu cuprinde motive contradictorii și nu a fost dată cu aplicarea greșită a legii.

S-a reținut că în cauză este pus în discuție modul de salarizare din perspectiva funcției deținute, apreciindu-se, având în vedere calitatea reclamantei de funcționar public, că prezintă relevanță dispozițiile art. 36 și art. 38 din Legea nr. 153/2017, cât și prevederile O.U.G. nr. 57/205.

Astfel, s-a apreciat că prima instanță a făcut o corectă corelare a normelor incidente, întrucât funcția pe care o ocupă reclamanta se concretizează în atribuții specifice, care se exercită la nivelul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, distincte, inclusiv din punctul de vedere al competenței, față de cele ale Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili.

Împotriva acestei hotărâri recurenta A. a formulat cerere de revizuire, invocând dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 și 8 din C. proc. civ.

În motivarea cererii, revizuenta a susținut, în esență, că decizia contestată încalcă efectul pozitiv al autorității de lucru judecat în raport cu sentința nr. 2095/20.12.2017 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr. x/2017, rămasă definitivă prin Decizia nr. 1100/14.05.2018 a Curții de Apel Pitești, făcând trimitere la prevederile art. 430 alin. (2) și art. 431 alin. (2) din C. proc. civ.

A susținut că prin această hotărâre s-au stabilit drepturile salariale ale consilierilor juridici din cadrul administrațiilor județene a finanțelor publice (ajfp Argeș) și direcțiilor generale regionale a finanțelor publice din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală la nivelul drepturilor salariale ale consilierilor juridici din cadrul Direcției Generale a Marilor Contribuabili, pentru perioada 01.08.2016-30.10.2017 - (deci inclusiv pentru perioada 01.07.2017-30.10.2017).

Revizuenta a precizat că, în cauza dedusă judecății, deține tot funcția de consilier juridic în cadrul Administrației județene a finanțelor publice (diferența este dată doar de persoanele reclamante din proces, calitatea reclamanților fiind aceeași, de funcționari publici - consilieri juridici) ca și reclamanții din dosarul nr. x/2017, obiectul prezentului dosar îl reprezintă tot stabilirea drepturilor salariale la nivelul consilierilor juridici încadrați în Direcția Generală a Marilor Contribuabili -ANAF la fel ca în dosarul nr. x/2017, iar cauza este aceeași.

Așa fiind, întrucât obiectul cauzei îl reprezintă tocmai stabilirea drepturilor sale salariale în cadrul dosarului nr. x/2018 pentru perioada 01.07.2017-30.10.2017, la nivelul consilierilor juridici încadrați la Direcția Generală a Marilor Contribuabili, chestiune pentru care există dezlegare dată de alte instanțe și autoritate de lucru judecat, a apreciat că instanța de recurs trebuia să dea eficiență efectului pozitiv al puterii de lucru judecat în raport cu sentința nr. 2095/20.12.2017 pronunțată de Tribunalul Argeș, rămasă definitivă prin Decizia nr. 1100/14.05.2018 a Curții de Apel Pitești.

Așadar, a apreciat că se impunea efectul obligatoriu al hotărârilor judecătorești prin care s-au stabilit drepturile salariale ale consilierilor juridici din cadrul admnistrațiilor județene ale finanțelor publice la nivelul consilierilor juridici încadrați în Direcția Generală a Marilor Contribuabili - ANAF și pentru perioada 01.07.2017-30.10.2017.

În concluzie, revizuenta a solicitat admiterea cererii de revizuire așa cum a fost formulată.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra revizuirii

Examinând cererea de revizuire prin prisma prevederilor art. 513 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată.

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: (…) există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Cazul de revizuire menționat vizează situația în care există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, iar în temeiul art. 430 alin. (2) din C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.

Rațiunea reglementării acestui motiv de revizuire constă în necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii de lucru judecat, când instanțele au pronunțat soluții contrare în dosare diferite, având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți. Revizuirea nu poate fi însă admisă atunci când hotărârile a căror contrarietate se invocă nu conțin toate elementele pentru a se reține existența puterii de lucru judecat, întrucât obiectul litigiilor este diferit.

În practica judiciară s-a reținut că instanța învestită cu calea de atac de retractare a revizuirii nu are atribuția să aprecieze care dintre hotărârile potrivnice conține soluția corectă, ci doar să constate dacă prin ultima hotărâre s-a nesocotit puterea de lucru judecat ce rezultă din prima hotărâre.

În examinarea motivului de revizuire care sancționează încălcarea autorității de lucru judecat a primei hotărâri, urmează a se avea în vedere și prevederile legale care dau conținut acestei instituții.

Astfel, dispozițiile art. 431 din C. proc. civ. reglementează efectele lucrului judecat, referindu-se în alin. (1) la efectul negativ al lucrului judecat, iar în alin. (2) la efectul pozitiv al lucrului judecat.

Constatând că instituția autorității de lucru judecat protejează atât efectul negativ (imposibilitatea reluării aceleiași judecăți, pentru a se statua în sens contrar), cât și efectul pozitiv al lucrului judecat (un aspect litigios, odată tranșat jurisdicțional, nu poate fi contrazis de o judecată ulterioară), se reține că motivul invocat pe calea prezentei cereri de revizuire este nefondat.

Înalta Curte apreciază că pentru a fi incident acest motiv de revizuire, este necesar ca anumite considerente care dezleagă una și aceeași chestiune litigioasă să intre în contradicție, cu precizarea că prin contrarietate nu trebuie să se înțeleagă orice diferență de argumentare, ci doar că aceeași problemă litigioasă a primit în cele două cauze rezolvări opuse.

În cauză, revizuenta invocă existența unei contrarietăți, în sensul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., între hotărârile pronunțate în două litigii legate de stabilirea salariului de bază la nivelul maxim al salariului existent în plată pentru funcția de consilier juridic din cadrul Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

Potrivit susținerilor revizuentei, consilier juridic în cadrul Serviciului juridic al Administraței Județene a Finanțelor Publice Maramureș, se impune în cauză efectul obligatoriu al hotărârilor judecătorești prin care s-au stabilit drepturile salariale ale consilierilor juridici din cadrul admnistratiilor județene ale finanțelor publice la nivelul consilierilor juridici încadrați în Direcția Generală a Marilor Contribuabili - ANAF și pentru perioada 01.07.2017-30.10.2017, precizând recurenta că singura diferență între cele două pricini în discuție fiind reprezentată de persoanele reclamante din proces, însă calitatea acestora este aceeași, de funcționari publici - consilieri juridici, obiectul și cauza fiind la fel.

Primul proces, soluționat definitiv, prin Decizia nr. 471 din 3 aprilie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, a avut ca obiect acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca, Agenția Națională de Administrare Fiscală și Ministerul Finanțelor Publice privind anularea Deciziei nr. 1593/04.07.2017 și a deciziei de soluționare a conestației administrative emise de către Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca și obligarea acestei autorități să emită o nouă decizie prin care să îi fie stabilit salariul de bază la nivelul maxim al salariului existent în plată pentru funcția de consilier/consilier juridic/expert/inspector, clasa I, grad profesional superior, gradația 5 din cadrul Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili.

Cel de-al doilea litigiu, soluționat definitiv, prin Decizia nr. 1100/14.05.2018 a Curții de Apel Pitești, a avut drept obiect cererea formulată de reclamanții B., C., D., E., F., G., H., I., J. și K. în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, vizând anualarea deciziilor emise de pârâtă (8017/2016, 8015/2016, 8182/2016,8227/2016, 8019/2016, 8184/2016 8014/2016, 8185/2016și 8183/2016) și obligarea acesteia la emiterea deciziei de salarizare corespunzătoare, stabilită la nivelul maxim pentru gradul profesional în care sunt încadrați fiecare dintre reclamanți în funcția de consilieri juridici, raportată la încadrarea în clasă, gradul profesional și treapta de salarizare corespunzătoare vechimii în specialitate pentru consilierii juridici încadrați în Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

Prin urmare, se constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute în art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., cele două pricini nu au aceleași părți și se solicită anularea unor acte administrative deosebite, neexistând astfel identitate de părți, obiect și cauză, ca elemente ale puterii de lucru judecat.

Or, nu se poate reține o contrarietate de hotărâri, în condițiile în care nu este vorba despre o hotărâre pronunțată în același litigiu, ci în litigii diferite, chiar dacă se solicită stabilirea unor drepturi salariale similare,

Astfel, revizuenta circumscrie noțiunii de contrarietate modalitatea diferită de soluționare a unor cauze similare, având părți diferite, însă cu aceeași calitate de funcționari publici - consilieri juridici, ceea ce reprezintă jurisprudență neunitară și nu hotărâri potrivnice.

Potrivit dispozițiilor art. 435 alin. (1) din C. proc. civ., hotărârea judecătorească este obligatorie și produce efecte numai între părți și succesorii acestora, iar conform art. 55 din același cod părți în proces sunt reclamantul și pârâtul, precum și, în condițiile legii, terțele persoane care intervin voluntar sau forțat în proces.

Așadar, scopul reglementării cazului de revizuire întemeiat pe prevederile art. 509 pct. 8 din C. proc. civ. este de a înlătura situațiile de încălcare a autorității de lucru judecat a unei hotărâri anterioare, pronunțate între aceleași părți, având același obiect și aceeași cauză, iar nu de unificare a practicii judiciare în materie.

Condiția impusă de textul de lege invocat drept temei al cererii are în vedere tocmai caracterul forței obligatorii a unei hotărâri judecătorești, pe calea extraordinară a revizuirii, putând fi schimbată o hotărâre judecătorească definitivă numai în condițiile și cazurile expres prevăzute de lege, în caz contrar aducându-se atingere principiului securității raporturilor juridice, componentă a dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Revizuenta invocă, pe de o parte, pretinsa nesocotire a efectelor unor hotărâri judecătorești și, pe de altă parte, faptul că se impunea recunoașterea și aplicarea autorității de lucru judecat a unor hotărâri definitive, dintre alte părți, ceea ce nu poate fi acceptat.

De altfel, prin cererea de revizuire se urmărește schimbarea soluției din recurs, aceasta fiindu-i nefavorabilă părții în raport cu cealaltă soluție în dosarul în care nu figurează ca parte litigantă, iar faptul că este vorba despre drepturi salariale referitoare tot la consilierii juridici din administrațiile financiare nu are nicio relevanță.

Înalta Curte are în vedere și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care, în mod constant, a reamintit faptul că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei. Revizuirea nu poate avea semnificația unui "apel-recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative, condiție care, în prezenta cauză, nu este realizată.

Principiul securității raporturilor juridice implică respectarea principiului res judicata, care exclude posibilitatea de desființare a unei hotărâri definitive și irevocabile în absența unui "defect fundamental" (Cauza Mitrea contra României, Hotărârea din 29.07.2008, Cauza Lungoci contra României, Hotărârea din 26.01.2006 etc.).

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 513 din C. proc. civ., va respinge cererea de revizuire, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de A. împotriva deciziei nr. 471 din 3 aprilie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 octombrie 2019.