Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.10.2011
respins

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3338/2011

HOTĂRÂRE
27.10.2011
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3338/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Ședința publică de la 27 octombrie 2011 Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 2211 pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș la data de 4 iunie 2010 în dosarul nr. 1521/1371/2010, s-a admis acțiunea comercială evaluabilă în bani promovată de reclamanta SC E.O.G.D. SA, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, în reprezentarea Statului Român și în consecință pârâtul a fost obligat la plata sumei de 11.138.214,50 lei pe seama reclamantei, reprezentând prețul unui număr de 4.455.285 de acțiuni la SC B.C.P. SA Târnăveni transmise Statului Român prin mijlocirea Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului rezultate din conversia debitelor SC B.C.P.

SA către antecesoarea reclamantei SC D.D. SA Târgu Mureș. Pârâtul a mai fost obligat la plata sumei de 115.498,15 lei pe seama reclamantei, reprezentând speze judiciare avansate și dovedite în profitul pendintei judecăți. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că antecesoarea reclamantei, SC D.N. SA, a procedat la conversia în acțiuni a sumei de 11.138.214,5 lei pe care i-o datora SC B.C.P. Târnăveni SA, creanța decurgând din furnizarea de gaz metan. La data de 20 mai 2005 societatea a predat către A.V.A.S. un nr. de 4.455.285 acțiuni, urmând ca prețul acestora să fie plătit în conformitate cu dispozițiile art. 9 alin. (2) și (3) din Legea nr. 563/2004. În acest sens, împreună cu A.V.A.S., s-a încheiat minuta nr. 3493 din 24 mai 2007 prin care s-a confirmat predarea acțiunilor și faptul că acestea au rămas nedecontate.

Ulterior, la 23 octombrie 2007 A.V.A.S. a comunicat reclamantei faptul că nu s-a reușit valorificarea acțiunilor motiv pentru care, a notificat Ministerul Economiei și Finanțelor în vederea acoperirii diferenței dintre valoarea nominală a acțiunilor rezultate în urma conversiei și sumele încasate efectiv în contul său, conform art. art. 9 alin. (2) și (3) din Legea nr. 563/2004 raportat la art. 1 din H.G. nr. 484/2005. Împotriva SC B.C.P. Târnăveni SA a fost deschisă procedura simplificată a falimentului prin încheierea nr. 478 din 13 februarie 2009 iar societatea a fost dizolvată. Reclamanta a solicitat în mod repetat pârâtei să-i plătească suma datorată însă, prin adresa nr. 371595 din 13 iunie 2007, aceasta i-a comunicat că suma urmează a fi achitată de către MEF numai după modificarea și completarea HG nr. 484/2005.

Judecătorul fondului a reținut că demersurile făcute de autorități în vederea reglementării modului de acoperire a acestor datorii și lipsa unor soluții normative imediate nu pot fi opuse reclamantei care este îndreptățită, conform art. 9 alin. (2) și (3) din Legea nr. 563/2004 raportat la art. 1 din HG nr. 484/2005, la plata creanței invocate. Împotriva sentinței a formulat apel D.G.F.P. Mureș în numele și pe seama Statului Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice solicitând, în principal, lipsa competenței materiale a instanței sesizate cu soluționarea cauzei, lipsa calității procesuale pasive a MFP iar în subsidiar, respingerea cererii. Prin decizia nr. 15/A din 21 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș s-a respins apelul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș împotriva sentinței nr. 2211 din 4 iunie 2010 a Tribunalului Comercial Mureș.

Pentru a se pronunța astfel instanța de apel a reținut în principal că excepția lipsei calității procesuale este neîntemeiată față de dispozițiile art. 1 din H.G. nr. 484/2005, art. 2 alin. (1) pct. 81 din H.G. nr. 34/2009. De asemenea instanța de apel a reținut că și excepția necompetenței materiale este neîntemeiată având în vedere dispozițiile art. 40 alin. (1) din Legea nr. 137/2002. Pe fondul cauzei s-a avut în vedere în esență aplicarea dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 563/2004, art. 1 din O.U.G. nr. 111/2003, art. 2 alin. lit. g) din H.G. nr. 34/2009. Împotriva deciziei nr. 15/A din 21 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș solicitând să se constate lipsa competenței materiale a instanței sesizate, lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, iar pe fond a arătat că potrivit adresei nr. 455633 din 24 martie 2010 emisă de către Ministerul Finanțelor Publice se reține că la data de 3 decembrie 2009 acesta a avizat proiectul de hotărâre a Guvernului pentru complexitatea H.G. nr. 484/2005 privind reglementarea efectelor conversiei în acțiuni a datoriilor unor societăți comerciale către SC D.G.N.D.N. SA Tg.Mureș (actuala E.O.N. G.D. SA). Recurenta precizează că prin proiectul de act normativ menționat se reglementa și acoperirea integrală a valorii nominale a acțiunilor rezultate din conversia în acțiuni a datoriilor SC B.C.P.

SA Târnăveni către SC E.O.N. G.D. SA. Întrucât Ministerul Justiției nu a avizat proiectul de act normativ recurenta opinează că acțiunea formulată împotriva Ministerului i Finanțelor Publice se impunea a fi catalogată nu numai ca neîntemeiată ci și ca prematură. Intimata SC E.O.N. G.D. SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Deși în ședința publică din 27 octombrie 2011 reprezentantul recurentului pârât învederează că nu mai susține excepția necompetenței materiale și excepția lipsei calității procesuale pasive nu a depus cerere scrisă în acest sens astfel încât Înalta Curte să verifice dacă este formulată de persoana îndreptățită să renunțe conform dispozițiilor legale la analizarea criticilor privind necompetența materială și lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice.

Analizând actele și lucrările dosarului în funcție de criticile recurentei Înalta Curte reține că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. modificarea hotărârii se poate cere când aceasta este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Literatura juridică a statuat că este lipsită de temei legal atunci când din modul în care aceasta a fost redactată nu se poate determina dacă legea a fost corect sau nu aplicată ceea ce înseamnă că lipsa de temei legal nu trebuie confundată cu încălcarea legii. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea legii înseamnă că instanța a aplicat dispozițiile legale incidente cauzei, însă fie le-a încălcat, fie le-a aplicat greșit.

Din această perspectivă precum și din criticile recurentei aduse deciziei atacate Înalta Curte apreciază că în mod corect instanța de apel a reținut că în cauză competența materială revine tribunalului comercial în temeiul art. 40 alin. (1) din Legea nr. 137/2002 atât timp cât obiectul litigiului nu îl constituie soluționarea unui conflict născut din emiterea sau încheierea după caz a unui act administrativ în sensul Legii nr. 554/2004 ci obligarea pârâtei recurente la plata unei sume de bani în baza Legii nr. 563/2004. Față de faptul că reclamanta a precizat că raporturile juridice având ca obiect plata sumei de 11.138.214,5 lei sunt reglementate de prevederile art. 9 din Legea nr. 563/2004 și dispozițiile art. 1 din H.G.

nr. 484/2005 Înalta Curte reține că recurenta pârâtă are calitate procesuală pasivă. Astfel, potrivit art. 9 alin. (1) din Legea nr. 563/2004, în termen de 5 zile lucrătoare de la data finalizării financiare D.N. va transfera către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului toate acțiunile rezultate în urma conversiilor în acțiuni ale creanțelor în sumă totală de 552 miliarde lei, efectuate în temeiul unor acte normative anterioare încheierii contractului de privatizare a D.N., astfel cum sunt prevăzute în acest contract. (2) În termen de maximum 100 de zile de la data finalizării financiare, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului va plăti în contul D.N.

sumele rezultate din valorificarea acțiunilor prevăzute la alin. (1) (3). În termen de 150 de zile de la data finalizării, diferențele dintre valoarea nominală a acțiunilor rezultate în urma conversiei și valoarea rezultată din valorificare vor fi acoperite din veniturile încasate de instituțiile publice implicate în procesul de privatizare din vânzarea acțiunilor deținute de stat la societățile comerciale și din dividende. În același context art. 1 din H.G. nr. 484/2005 prevede că, în termen de 150 de zile de la data la care E.O.N.R.H.G.A.G. a dobândit în mod efectiv dreptul de proprietate asupra unui număr de acțiuni reprezentând 51% din capitalul social al SC D.G.N.D.N. SA Târgu Mureș, se aprobă ca din sumele disponibile încasate în contul curent al Trezoreriei Statului în conformitate cu prevederile <LLNK 12003 111180 302 1 57> art. 1 din O.U.G.

nr. 111/2003 aprobată cu modificări prin <LLNK 12005 48 10 201 0 17> Legea nr. 48/2005, Ministerul Finanțelor Publice să acopere diferența dintre valoarea nominală a acțiunilor realizate în urma conversiei, în sumă totală de 552 miliarde lei, prevăzute la <LLNK 12004 563 10 202 9 39> art. 9 alin. (1) din Legea nr. 563/2004 și sumele încasate efectiv în contul SC D.G.N.D.N. SA Târgu Mureș din valorificarea acțiunilor, în termenul și în condițiile prevăzute la <LLNK 12004 563 10 202 9 39> art. 9 alin. (2) din Legea nr. 563/2004. Cu alte cuvinte, din dispozițiile legale menționate reiese că sunt raporturi contractuale guvernate de acte normative în vigoare și care atestă că recurentul-pârât are calitate procesuală pasivă, iar pe fondul litigiului are și obligația de a achita suma de 11.138.214,5 lei reprezentând valoarea nominală a celor 4.455.285 acțiuni predate de A.V.A.S.

și rezultate din conversia în acțiuni a debitelor SC B.C.P. Târnăveni SA către SC D.N. SA (actuala E.O.N. G.D. SA. Având în vedere considerentele arătate Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat, instanța de apel făcând o corectă aplicare a dispozițiilor legale în funcție de împrejurările de fapt. PENTRU

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală A Finanțelor Publice Mureș, împotriva deciziei Curții de Apel Târgu Mureș nr. 15 din 21 martie 2011. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 octombrie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-10-19
0,92
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3353/2010
Asupra recursului de față : Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Comercial Mureș, reclamanta SC E.G.D. SA TÂRGU MUREȘ a chemat în judecată pârâtul M.E.F.P. BUCUREȘTI, sol
ÎCCJ 2011-06-16
0,92
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2372/2011
Ședința publică de la 16 iunie 2011 Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 4.490 din 13 noiembrie 2007 a Tribunalului Comercial Cluj, pronunțată în dosar
ÎCCJ 2012-03-20
0,92
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1532/2012
Ședința publică de la 20 martie 2012 Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 405 din 14 martie 2011 pronunțată în dosarul nr. 2705/1371/2010 al Tribunalului Comerc
ÎCCJ 2003-10-20
0,92
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1197/2005
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea civilă depusă la Tribunalul București la data de 19 martie 2002 reclamantul O.V. a chemat în judecată pe pârâta A.P.A.P.S. solicitând a fi
ÎCCJ 2008-06-04
0,92
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1941/2008
Mureș. Această din urmă instanță, prin Sentința civilă nr. 1758/2006 a admis excepția de necompetență materială invocată și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Comercial Mureș. Potrivit Încheierii de ședință d
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă