ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2885/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 19.11.2014, reclamanta Întreprindere Individuală A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/18.03.2014 emis de APDRP, cu privire la rezilierea contractului de finanțare nr. x/02.08.2011 și cu privire la obligarea reclamantei la restituirea creanței bugetare de 165.742,02 RON, și anularea Notificării nr. 9743/24.03.2014 (notificare de debit) privind constituirea debitului menționat prin procesul-verbal, și suspendarea executării actelor contestate.

Prin sentința nr. 2021 din 8 iulie 2015, Curtea de Apel București a respins, ca inadmisibilă, acțiunea reclamantei și a constatat că reclamanta a renunțat la judecarea cererii de suspendare.

Împotriva acestei hotărâri, în condițiile art. 483 C. proc. civ., a formulat recurs reclamanta, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate, respingerea excepției inadmisibilității și, pe fond, admiterea excepției nulității absolute a controlului efectuat și a Procesului-verbal nr. x/18.03.2014 încheiat în urma acestui control.

A arătat recurenta-reclamantă că, prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/18.03.2014, i-a fost stabilit un debit de 165.742,02 RON, acesta fiind actul administrativ pe care îl contestă, având în vedere art. 21 alin. (19) din O.U.G. nr. 66/2011 care dispune că procesul-verbal este act administrativ în sensul Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Prin Decizia nr. x/14.05.2014 emisă de pârâtă, a fost respinsă contestația formulată și s-a menținut debitul stabilit prin procesul-verbal contestat.

Prin urmare, trebuie analizată legalitatea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, și nu a Deciziei nr. x/14.05.2014, deoarece procesul-verbal este un act administrativ unilateral cu caracter individual, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 și art. 21 alin. (19) din O.U.G. nr. 66/2011.

Pentru a putea exercita controlul legalității actelor administrativ în conformitate cu art. 18 din Legea nr. 554/2004, instanța de judecată trebuie să cunoască rațiunile pentru care autoritatea publică a ales soluția adoptată prin actul atacat. Procesul-verbal contestat nu a analizat apărările sale și nu a răspuns punctual acestora, cu indicarea dispozițiilor legale aplicabile și a documentelor care au stat la baza constatării.

Astfel, înainte de orice discuție cu privire la capetele de cerere din acțiune, instanța de fond ar fi trebuit să analizeze excepția nulității absolute a controlului efectuat și a procesului-verbal încheiat în urma acestui control.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea hotărârii recurate, ca temeinică și legală. A arătat, în esență, că reclamanta a înțeles să atace doar procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, fără a formula vreun petit prin care să solicite și anularea deciziei de soluționare a contestației, eludând prevederile exprese și imperative ale art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011.

II. Soluția instanței de recurs

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 22 martie 2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 23 noiembrie 2017, Completul de filtru a constatat, în funcție de conținutul Raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, constată că recursul este nefondat, neputându-se reține incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

2.1. O.U.G. nr. 66/2011 reglementează, în procedura de constatare a neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene, o modalitate specifică de întocmire a actelor de control și de atacare a acestora, anterior sesizării instanței de judecată.

Potrivit dispozițiilor art. 46-51 din actul normativ menționat, împotriva titlului de creanță se poate formula contestație administrativă în termen de maximum 30 de zile de la comunicare, urmând ca decizia pronunțată în soluționarea contestației să fie atacată de către contestator la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004.

2.2. Deci, contrar alegațiilor recurentei-reclamante, conform art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 și art. 8 din Legea nr. 554/2004, poate forma obiectul acțiunii în contencios administrativ numai decizia pronunțată în soluționarea contestației formulate împotriva titlului de creanță, iar nu, în mod direct, acest administrativ fiscal.

Procedura administrativă prealabilă învestirii instanței de contencios administrativ instituie un mijloc de remediere a eventualei nelegalități a titlului de creanță atacat, prin reexaminarea lui de către autoritatea publică emitentă, care în cazul admiterii contestației, decide anularea acestuia, fapt ce permite contestatorului să-și ocrotească dreptul sau interesul legitim pe cale administrativă, evitând sesizarea instanței de judecată.

2.3. Se observă că dispozițiile art. 50 alin. (8) din O.U.G. nr. 66/2011 reglementează dreptul contestatorului de a solicita, în cursul procedurii administrative de contestare, suspendarea executării titlului de creanță în condițiile Legii nr. 554/2004. Deci, per a contrario, în prezența dispozițiilor art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, nu este recunoscut contestatorului, în considerarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 554/2004, dreptul de a introduce acțiune în anularea notei de constatare în absența deciziei de soluționare a contestației administrative.

Or, recurenta-reclamantă Întreprinderea Individuală A. a precizat, în fața instanței de fond, reiterând și prin motivele de recurs, că obiectul acțiunii sale îl privește anularea procesului-verbal, și nu a deciziei de soluționare a contestației administrative formulate împotriva acestuia.

2.4. La pronunțarea prezentei decizii, Înalta Curte are în vedere jurisprudența sa anterioară în litigii similare, reprezentată, cu titlu de exemplu, de deciziile nr. 685/2015, nr. 3236/2015, nr. 843/2016, nr. 827/2017, nr. 2388/2017, nr. 369/2018.

2.5. Soluția instanței de recurs

Față de aceste argumente, Înalta Curte apreciază că dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită instanța de fond reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente și, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Întreprindere Individuală A. împotriva sentinței nr. 2021 din 8 iulie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 septembrie 2018.