ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1398/2018

Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2015, reclamanta A. SRL a chemat în judecată pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (A.F.I.R.), din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună: anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/27.02.2015; suspendarea executării acestui act administrativ unilateral până la momentul pronunțării hotărârii în ceea ce privește fondul cauzei; anularea Deciziei nr. 13777/14.04.2015, de soluționare a contestației formulate de către reclamantă împotriva procesului-verbal sus precizat; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Soluția instanței de fond Prin Sentința nr. 3178 din 26 noiembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Agenția Pentru Finanțarea Investițiilor Rurale - Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, ca neîntemeiată.

Recursul Împotriva acestei sentințe reclamanta SC A. SRL a formulat recursuri, criticând soluția instanței de fond ca netemeinică și nelegală. În recursul declarat împotriva considerentelor primei instanțe în ceea ce privește cererea în anularea actelor administrative, recurenta a dezvoltat următoarele critici privind nelegalitatea hotărârii: - în mod greșit prima instanță a respins fără să analizeze pe fond, critica privind efectuarea fără drept a controlului, pentru depășirea termenelor de monitorizare și după ce contractul încetase prin îndeplinirea obiectului său, motivat de împrejurarea că această critică nu a fost cuprinsă în contestația administrativă; - s-a arătat că instanța nu a fost învestită numai cu un control al deciziei prin care s-a soluționat contestația administrativă, ci trebuia să exercite controlul și asupra procesului-verbal care a făcut obiectul contestației, prin extindere, dar și pentru că acesta a fost un capăt de cerere distinct în cererea de chemare în judecată; - în mod greșit, pentru aceleași considerente, instanța de fond a considerat că nu pot fi reținute criticile privind încălcarea unor principii de drept, respectiv, predictibilitatea, stabilitatea raporturilor juridice, executarea cu bună-credință a obligațiilor, forța obligatorie a contractului, imposibilitatea invocării propriei culpe, neexercitarea abuzivă a unui drept; - instanța de fond nu a analizat critica privind expunerea cu lipsă de claritate a mai multor așa-zise neregularități, în procesul-verbal și în decizie; - prima instanță nu a răspuns și nu a luat în considerare critica formulată în ceea ce privește neregularitatea procedurală, în recuperarea de către AFIR, în totalitate, a sumei nerambursabile, în valoare de 375.609,02 RON, cu încălcarea principiului proporționalității, conform acelorași argumente și anume, că o astfel de critică nu a fost formulată în contestația administrativă, și prin urmare nu mai poate fi invocată direct în instanța de judecată; - s-a arăta că instanța nu s-a pronunțat cu claritate asupra capătului de cerere subsidiar în privința constatării, incidental, a nulității absolute invocate a art. 11 și a art. 16 din Anexa 1, la contractul de finanțare, conform art. 1247 din C. civ.; - de asemenea, a fost criticată hotărârea atacată, apreciindu-se că identificarea fiecărui element subiectiv și obiectiv, trebuia făcută pentru fiecare dintre așa-zisele nereguli în parte, și nu la modul general. S-a considerat că pentru niciuna dintre abaterile constatate, intimata nu a demonstrat existența din intenției de a obține un avantaj necuvenit; - referitor la îndeplinirea obiectului, s-a precizat că societatea a prestat servicii și altor persoane juridice, decât cea menționată, dar și persoanelor fizice, conform solicitărilor, dat fiind specificul mediului rural și a lipsei puterii economice a persoanelor fizice care dețin suprafețe mici de teren, care au beneficiat de servicii în mod indirect; - a mai arătat recurenta că faptele și actele juridice considerate abateri (nereguli) și condiții artificiale nu se pot încadra la această categorie, întrucât ele au respectat legea română și Directivele Europene în totalitate, societatea fiind o întreprindere autonomă, care nu deține participații de capital în alte societăți comerciale, și evident nici la SC B. SRL Buzoești. În acest sens s-a precizat că nici Legea societăților comerciale nr. 31/1990, republicată, și nici o altă lege, nu sancționează modul de poziționare a sediului în raport cu alte persoane juridice. - cu privire la legăturile de familie reținute, s-a precizat că doamna C. deține părți sociale de numai 50% din capitalul social al acelei firme nefiind asociat majoritar, și neputând influența prin vot activitatea firmei respective. - referitor la reținerea primei instanțe cu privire la încadrarea a două persoane, mecanizatori agricoli, care anterior au lucrat la SC B. SRL, s-a arătat că acest fapt nu este o neregularitate, deoarece obligația de înființare a 4 locuri de muncă a fost realizată. În contract și în Ghidul solicitantului pe măsura 312, nu a fost specificat nicăieri că pe aceste posturi trebuiau să lucreze persoane care să nu fi fost niciodată angajate, sau să nu provină de la alte societăți comerciale din zonă. - totodată s-a arătat că nici împrejurarea că administratorul SC B. SRL, rudă cu societarul (asociatul) unic al reclamantei, a făcut parte din comisia tehnică a societății reclamante, pentru achiziționarea de utilaje agricole și nici încheierea unui contract de comodat, nu poate fi considerată o neregulă. Pentru toate aceste motive s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, sau admiterea acțiunii. În drept, recursul s-a întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ. Prin recursul declarat în ceea ce privește soluția primei instanțe asupra cererii de suspendare, s-a solicitat să se constate nelegalitatea soluției Curții de Apel București cauzată de încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material [motivul prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.], casarea acesteia și prin rejudecarea cauzei în fond, să se dispună suspendarea Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/27.02.2015 până la momentul pronunțării unei decizii definitive în privința anulării acestuia, pentru următoarele: La termenul din data de 29 martie 2019 recurenta-reclamantă, prin apărător, a precizat că nu mai insistă în cererea de suspendare întemeiată pe dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004. S-a arătat în cuprinsul motivelor de recurs că AFIR nu a dovedit motivele care în perioada 04.07.2011 - 27.02.2015, să o fi împiedicat să își desfășoare activitatea impusă de O.U.G. nr. 66/2011, de control preventiv (prin monitorizare trimestrială) și de identificare a riscurilor, în vederea informării subscrisei cu privire la riscul producerii de nereguli, iar Curtea de Apel București a omis să se pronunțe asupra acestui argument al subscrisei. De asemenea, a susținut apărătorul că AFIR nu și-a îndeplinit nici obligațiile contractuale cu privire la soluționarea diferendelor, iar Curtea de Apel București a interpretat greșit Contractul de finanțare și dispozițiile legale căruia acesta i se supun, în ceea ce privește obligația încercării soluționării diferendului între Autoritatea Contractantă și Beneficiar, survenit din încheierea ori executarea acestui Contract, pe cale amiabilă. [art. 18 pct. 18(2) prima teză din Anexa I la Contractul de finanțare]. S-a susținut că AFIR a admis că nu s-a produs nicio modificare substanțială a Proiectului, însă a efectuat, totuși, cu depășirea limitelor impuse de O.U.G. nr. 66/2011 și de Contractul de finanțare, controlul și nu a motivat în mod legal măsura retragerii sprijinului, încălcând, astfel, Regulamentului (CE) nr. 1698/2005. Totodată, a arătat că pârâta AFIR a interpretat eronat dispozițiile legale referitoare la "avantajul nejustificat" și la "întreprinderile legate", iar Curtea de Apel București a perpetuat această greșeală. În acest sens, s-a arătat că până la momentul efectuării controlului, subscrisa încheiase 22 de contracte de prestări servicii, doar puțin peste jumătate dintre acestea având drept beneficiară Societatea B. SRL. Toate contractele încheiate de societate (inclusiv cele încheiate cu B. SRL) sunt cu titlu oneros, iar condițiile impuse cocontractanților sunt aceleași. S-a mai arătat că AFIR a încălcat art. 80 din Regulamentul (CE) nr. 1122/2009 potrivit căruia obligația de rambursare prevăzută la alin. (1) nu se aplică în cazul în care plata a fost efectuată ca urmare a unei erori a autorității competente sau a unei alte autorități și atunci când, în mod normal, eroarea nu ar fi putut fi depistată de agricultor, aspect nesancționat de curtea de apel. De asemenea, s-a arătat că, deși a constatat îndeplinirea obligațiilor asumate, AFIR a emis Procesul-verbal cu nerespectarea principiului proporționalității, aspect, de asemenea, nesancționat de prima instanță. În final, a criticat recurenta încălcarea principiului neretroactivității legii, în raport de cele constatate prin Decizia nr. 66/26.02.2015 a Curții Constituționale.

Apărările intimatului Intimata-pârâtă Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a depus întâmpinare prin care a solicitat menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică.

Procedura în fața instanței de recurs Raportul întocmit în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 17 ianuarie 2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ. Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 28 februarie 2018 s-au admis în principiu recursurile formulate de reclamanta A. SRL împotriva Sentinței nr. 3178 din 26 noiembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Considerentele și soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând sentința atacată, în raport cu criticile formulate circumscrise motivelor prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., cât și din oficiu, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. În fapt, între Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, în calitate de autoritate contractantă și SC A. SRL, în calitate de beneficiar, s-a încheiat contractul de finanțare nr. x/29.04.2010. Obiectul contractului l-a constituit acordarea finanțării nerambursabile de către autoritatea contractantă pentru punerea în aplicare a cererii de finanțare, pentru proiectul "Achiziție de utilaje pentru dezvoltarea microîntreprinderii SC A. SRL, în comuna Buzoești, județul Argeș". Valoarea totală eligibilă a proiectului care a făcut obiectul finanțării nerambursabile a fost stabilită la maxim 548.966 RON, echivalentul a maxim 127.399 euro. Autoritatea contractantă s-a angajat să acorde o finanțare nerambursabilă de maxim 384.276 RON, echivalentul a maxim 89.179 euro. Durata de realizare a investiției și implementare a proiectului a fost stabilită la 12 luni. La data de 30.05.2011, între părți s-a încheiat Actul adițional nr. x/30.05.2011 la contractul nr. x/29.04.2010 prin care s-a convenit ca durata de realizare a investiției și implementare a proiectului să fie de 14 luni. De asemenea, au stabilit ca durata de valabilitate a contractului de finanțare să fie de 5 ani de la data semnării acestuia de către ambele părți iar durata de monitorizare a contractului să fie de 2 ani de la data ultimei plăți efectuate de către autoritatea contractantă. Prin procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare înregistrat sub nr. x/27.02.2015, emis de Centrul Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 3 Sud Muntenia și aprobat de Directorul General al Agenției de Plăți pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, s-a stabilit în sarcina reclamantei o creanță bugetară rezultată din nereguli constând în nerespectarea condițiilor contractului de finanțare, în sumă de 375.609,02 RON. Echipa de control a constatat, având în vedere legăturile existente între societatea reclamantă și SC B. SRL, că au fost create condiții artificiale necesare obținerii finanțării nerambursabile, în scopul creării unui avantaj nejustificat, care contravine obiectivelor schemei de ajutor. Împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, SC A. SRL a formulat contestație, respinsă prin Decizia nr. 13777/14.04.2015, emisă de A.F.I.R. Prealabil expunerii motivelor pe care se va sprijini soluția Înaltei Curți, se va reține că, motivul de recurs văzând încălcarea principiului neretroactivității legii civile nu poate fi împărtășit de instanța de control judiciar. Prin Decizia Curții Constituționale nr. 66/26.02.2015 a fost admisă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011, conform cărora "activitățile de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare care sunt în desfășurare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se finalizează și se valorifică cu aplicarea prevederilor O.G. nr. 79/2003". Prin Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din 26.05.2016 pronunțată în cauzele C-260/14 și C-261/14, s-a statuat că "principiile securității juridice și protecției încrederii legitime trebuie interpretate în sensul că nu se opun aplicării de către un stat membru a unor corecții financiare reglementate printr-un act normativ intern intrat în vigoare după ce a avut loc o pretinsă încălcare a unor dispoziții în materia atribuirii unor contracte de achiziții publice, cu condiția să fie vorba despre aplicarea unor reglementări noi la efectele viitoare ale unor situații apărute sub imperiul reglementării anterioare, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere, care trebuie să țină seama de ansamblul împrejurărilor relevante din litigiile principale". Din cuprinsul deciziei Curții Constituționale reiese faptul că este permis a se aplica procedura reglementată de noul act normativ, O.U.G. nr. 66/2011, dar stabilirea creanțelor bugetare este imperios necesar să se facă în temeiul actului normativ în vigoare la data săvârșirii neregulii. Reține instanța de recurs, conform hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene, că suntem în prezența efectelor viitoare ale unor situații apărute sub imperiul reglementării interne anterioare, deoarece momentul descoperirii neregulilor s-a produs ulterior modificării legislației, astfel că va fi înlăturată critica recurentei privire la încălcarea principiului neretroactivității legii civile. Referitor la motivele de recurs privind trimiterea cauzei spre rejudecare către instanța de fond, se observă că art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. prevede ca motiv de casare: când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat "(1) Hotărârea va cuprinde: (...) b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților;". Motivarea hotărârii judecătorești, care trebuie realizată într-o manieră clară și coerentă, este indispensabilă pentru exercitarea controlului judiciar de către instanța ierarhic superioară și constituie o garanție împotriva arbitrariului pentru părțile în proces, întrucât le furnizează dovada că solicitările și mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de judecător. Instanței nu i se poate cere să dea un răspuns detaliat fiecărui argument al părților, dar întinderea obligației de motivare poate să varieze în funcție de natura deciziei și trebuie analizată în lumina circumstanțelor fiecărei cauze (Ruiz Torija c. Spaniei). Or, în cauza dedusă judecății, se constată că în considerentele instanței de fond sunt prezentate argumentele cu care au fost respinse toate criticile reclamantei, critici care, de altfel au fost reluate în motivele de recurs, care în fapt nu reprezintă decât o prezentare a argumentelor cuprinse în acțiunea introductivă de instanță. Reține instanța de recurs că în hotărârea curții de apel sunt indicate raționamentele care au fundamentat convingerea judecătorului și pe baza cărora se poate exercita un control judiciar efectiv. În ceea ce privește afirmația judecătorului fondului în sensul că prin contestația administrativă, reclamanta nu a formulat critici privind încălcarea principiului predictibilității și stabilității raporturilor juridice, a principiul neexercitării abuzive a unui drept, a obligației prevăzute de art. 18 din anexa I la contractul de finanțare de a încerca soluționarea diferendului dintre autoritatea contractantă și beneficiar pe cale amiabilă, a dispozițiilor art. 13 și art. 3 pct. 3(1) din anexa I la contract, reține Înalta Curte, în raport de art. 47 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 coroborate cu art. 50 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, că motivele invocate pentru prima oară în fața instanței de fond depășesc limitele investirii care sunt determinate de motivele invocate în contestația administrativă, deciziile 1/1994, și nr. 1224/2011 pronunțate de Curtea Constituțională, invocate în motivele de recurs, nesusținând teoria dezvoltată de către recurenta-reclamantă. Cu toate acestea, se observă că în continuarea expunerii motivelor, prima instanță a prezentat argumentele pentru care pârâta a făcut aplicabilitatea art. 11 și 16 din contract, precum și argumentele pentru care pârâta avea posibilitatea efectuării de controale ex-post sub aspectul creării unor condiții artificiale în vederea accesării finanțării nerambursabile. În ceea ce privește motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată, pentru motivele expuse în continuare, netemeinicia recursului. Referitor la critica privind încălcarea termenului de monitorizare și efectuarea controlului după ce contractul încetase prin îndeplinirea obiectului său, se reține că eligibilitatea cheltuielilor este supusă verificărilor pe tot parcursul duratei de valabilitate a contractului, verificare pe care beneficiarul a acceptat-o necondiționat odată cu semnarea contractului. Or, termenul de valabilitate de 5 ani a contractului a început să curgă de la data de 29.04.2010, procesul-verbal fiind încheiat la data de 25.02.2015. Prin semnarea contractului de finanțare, beneficiarul și-a asumat în totalitate prevederile contractuale, printre care art. 11 alin. (3) din Anexa I la contract, care stipulează că în cazul constatării unei nereguli cu privire la încheierea ori executarea contractului, autoritatea contractantă poate înceta valabilitatea contractului, de plin drept, printr-o notificare scrisă adresată beneficiarului, fără punere în întârziere, fără nicio altă formalitate și fără intervenția instanței judecătorești. În aceste cazuri, beneficiarul va restitui integral sumele primite ca finanțare nerambursabilă. Cererea de constatare pe cale incidentală a nulității dispozițiilor art. 11 și 16 din contract, excedează cadrului procesual, iar o asemenea cererea ar fi și lipsită de relevanță în condițiile aplicabilității în speță a dispozițiilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul C.E. nr. 65/2011 care prevăd că "fără a aduce atingere dispozițiilor speciale, nu se efectuează nicio plată către beneficiari în cazul cărora s-a stabilit că au creat în mod artificial condițiile necesare pentru a obține aceste plăți în scopul obținerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor" și art. 5 alin. (1) - Recuperarea sumelor plătite necuvenit - potrivit căruia "în cazul efectuării unei plăți necuvenite, beneficiarul rambursează suma respectivă împreună cu dobânda aferentă acesteia (...)". Prin urmare, potrivit normelor comunitare, obligația de recuperare a fondurilor uniunii europene intervine automat la constatarea neregulilor sau a fraudelor fără a fi necesar demonstrarea vreunui prejudiciu și fără a opera o restituire proporțională cu eventuala culpă, sau cu gradul de implementare al proiectului. În egală măsură nu poate fi primită nici susținerea privind încălcarea dispozițiilor art. 18 din contract privind soluționarea diferendului pe cale amiabilă, fiind evident că aceste prevederi se aplică altor situații decât cele care atrag încetarea valabilității contractului potrivit art. 11 alin. (3) din Anexa I. În analiza criticilor de nelegalitate ce privesc netemeinicia actului administrativ, instanța de control judiciar va avea în vedere, pe de o parte obiectivele finanțării, iar pe de altă parte, considerentele hotărârii preliminare pronunțată în data de 12.09.2013 de Curtea Europeană de Justiție în cauza C-434/12-Slancheva sila EOOD privind crearea de condiții artificiale în vederea obținerii de fonduri europene. Contractul încheiat între părți se încadrează în Măsura 312 "Sprijin pentru crearea și dezvoltarea de micro-întreprinderi" și a avut ca obiectiv, conform celor precizate de beneficiar în cererea de finanțare, crearea și diversificarea serviciilor de mecanizare pentru populația rurală din zona comunei Buzoești, jud. Argeș, prin dotarea cu următoarele utilaje și echipamente agricole: plug reversibil - 1 buc.; tractor - 1 buc.; combinator - 1 buc.; grapă cu discuri - 1 buc.; mașină de ierbicidat - 1 buc.; semănătoare prășitoare - 1 buc. Prin implementarea acestui proiect, reclamanta a dorit crearea a 4 locuri de muncă în spațiul rural, crearea și diversificarea serviciilor pentru populația rurală prestate de către micro-întreprinderi, crearea de micro-întreprinderi în spațiul rural și încurajarea inițiativelor de afaceri promovate de tineri. Obiectivul general al proiectului vizează dezvoltarea durabilă a economiei rurale prin încurajarea activităților non-agricole, în scopul creșterii numărului de locuri de muncă și a veniturilor adiționale. Obiectivele specifice ale proiectului vizează: crearea și menținerea locurilor de muncă în spațiul rural; creșterea valorii adăugate în activități non-agricole; crearea și diversificarea serviciilor pentru populația rurală prestate de către micro-întreprinderi. Obiectivele operaționale ale proiectului constau în: crearea de micro-întreprinderi precum și dezvoltarea celor existente în sectorul non-agricol în spațiul rural; încurajarea inițiativelor de afaceri promovate, în special de către tineri și femei. Echipa de control a reținut că D., administratorul SC B. SRL este tatăl lui E., iar C. asociatul SC B. SRL este mama lui E. În urma verificărilor efectuate, s-a menționat faptul că SC A. SRL, deține sediul social și locul de parcare al utilajelor în comuna Buzoești, județul Argeș conform contractului de comodat încheiat între SC B. SRL, reprezentata de D. și SC A. SRL privind împrumutul de folosința asupra imobilului situat în comuna Buzoești, tarla x, parcela x, județul Argeș. D., administratorul SC B. SRL și tatăl lui E. a făcut parte din comisia tehnică pentru evaluarea și selectarea ofertelor din cadrul SC A. SRL. Conform contractelor de prestări servicii și facturilor fiscale de prestări servicii pentru perioada 2011 - 2014, se constată faptul că SC A. SRL a prestat servicii în proporție de aproximativ 85% din totalul prestațiilor către SC B. SRL până la data controlului. Totodată ITM Dâmbovița, prin adresa nr. x/09.12.2014 a comunicat că F. - mecanizator agricol la SC A. SRL din data de 15.03.2011, a figurat la SC B. SRL din data de 01.10.2005 până în data de 15.03.2011; G. - mecanizator agricol la SC A. SRL din data de 15.03.2011, a figurat la SC B. SRL din data de 01.09.2001 până în data de 15.03.2011. Din cele prezentate rezultă că există similitudini și legături între cele două societăți, asociați și administratori aparținând aceleiași familii, contracte de comodat, prestări servicii (13 din cele 22 de contracte încheiate), salariați transferați de la o societate la alta care probează suspiciunea creării unor condiții artificiale necesare obținerii finanțării nerambursabile. Or, în raport de aceste aspecte care probează lipsa de autonomie a proiectului, se desprinde concluzia că finalitatea urmărită de schema de ajutor din cadrul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală nu a fost atinsă, beneficiarul urmărind doar obținerea unui avantaj care contravine obiectivelor schemei menționate, respectiv obținerea unor fonduri nerambursabile, pe care nu le-ar fi obținut în lipsa creării condițiilor artificiale. Referitor la recursul declarat asupra cererii de suspendare, Înalta Curte reține că prin răspunsul la întâmpinare și concluziile orale ale apărătorilor recurentei reclamante s-a precizat că nu se mai insistă în cererea de suspendare în raport de soluționarea definitivă a acțiunii în anulare. În ceea ce privește Decizia nr. 2065/31 mai 2017 analizată de către apărători comparativ cu prezenta cauză, Înalta Curte constată că există o bogată jurisprudență la nivelul instanței supreme, însă, astfel cum a stabilit și Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-434/12-Slancheva sila EOOD, în interpretarea art. 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011 instanța ia în considerare toate elementele subiective și obiective ale fiecărei spețe.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs. În concluzie, constatând nefondate criticile recurentei, în temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate.