ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1375/2018

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată adresată Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 10 decembrie 2014, sub nr. x/2014, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat să se constate calitatea de lucrător al Securității în ceea ce o privește pe pârâta A.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 816 din 23 martie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâta A., ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a formulat recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea sentinței atacate și, rejudecând, admiterea cererii și reținerea existenței calității de lucrător al securității în ceea ce o privește pe pârâta A. Recurentul-reclamant susține că hotărârea instanței de fond este nelegală, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 393/2008, dar și a prevederilor art. 17 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice. Potrivit notei de constatare nr. x precum și a înscrisurilor atașate cererii introductive, pârâta, având gradul de locotenent în cadrul Inspectoratului Județean de Securitate Ialomița, Serviciul I, a participat activ la acțiunea de urmărire a persoanei care a solicitat CNSAS verificarea calității de lucrător al Securității cu privire la ofițerii sau subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului de securitate în care această persoană a fost urmărită. Activitatea intimatei-pârâte a constat în dirijarea și instruirea informatorilor din legătura sa pe lângă soția persoanei urmărite. Astfel, la data de 17.03.1989, intimata, primind nota sursei "B.", a instruit informatoarea "să aibă în atenție ce discută cu soțul său, despre relațiile acestuia din străinătate, dacă discută despre preocupările și intențiile acestuia, discuțiile politice pe care le poartă cea în cauză, despre deplasările pe care le face, în ce scop". Intimata a hotărât trimiterea unei copii a notei pe care a primit-o către un alt ofițer implicat în caz. Din sarcinile date informatoarei rezultă fără dubiu că intimata cunoștea motivul politic al urmăririi și făcea parte din colectivul de ofițeri care s-a ocupat de caz. Ca urmare a instructajului primit de la intimată, sursa "B." a revenit la data de 30.05.1989 cu noi informații, consemnate chiar de către intimată în raportul informativ purtând aceeași dată. Și de această dată, intimata a instruit informatoarea să continue urmărirea familiei respective, iar materialul primit a fost exploatat în dosarul Securității. Prin folosirea informațiilor primite de la informatoare și prin instruirea acesteia pentru motive care nu țineau de siguranța națională a avut loc o îngrădire a dreptului la viață privată al persoanelor urmărite, așa cum este acest drept prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice. Simpla obținere a informațiilor cu caracter personal referitoare la cei urmăriți de Securitate, pentru motive care nu țineau de apărarea intereselor naționale, constituia o violare a dreptului la viață privată. De asemenea, este lipsit de importanță dacă informațiile obținute au dus la îngreunarea sau nu a situației persoanei urmărite. Instanța de fond, cu încălcarea normelor de drept material incidente, a reținut că obținerea de informații despre persoana urmărită și familia acesteia nu ar fi suficiente pentru demonstrarea încălcării dreptului la viață privată, întrucât informațiile obținute de intimată "nu făceau referire la împotrivirea față de sistemul politic preexistent datei de 22.12.1989". Astfel, instanța de fond a luat în calcul un element pe care legiuitorul l-a exclus dintre condițiile necesare pentru constatarea calități de lucrător al securității și a distins acolo unde legiuitorul nu distinge, raportându-se la un element lipsit de relevanță din perspectiva încălcării dreptului la viață privată. În altă ordine de idei, deși prima instanță a arătat că singura activitate care ar putea fi atribuită intimatei ar fi doar adnotarea acesteia la nota informativă din 17.03.1989, în realitate intimata este și autoarea raportului informativ din 30.05.1989, precum și a notei ofițerului aferente acestui raport informativ. Or, acestea nu au fost analizate din perspectiva îndeplinirii condițiilor impuse de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008. Prima instanță nu a analizat, din perspectiva atingerii aduse drepturilor fundamentale, raportul informativ din 30.05.1989, invocând incidența deciziei Curții Constituționale nr. 672/2012. Aceasta însă se referă la definiția legală a noțiuni de colaborator al Securității, iar nu la cea a noțiunii de lucrător al Securității, care se aplică în speță. Mai mult, decizia Curții Constituționale nu este incidentă în speță și pentru că raportul informativ din 30.05.1989 este scris și semnat de intimată, fapt recunoscut de către aceasta în mod expres, prin întâmpinarea depusă în fața instanței de fond. De asemenea, Decizia Curții Constituționale nu are relevanță nici în ceea ce privește nota de analiză din 20.06.1989 și nici în cea ce privește nota de stadiu din 18.03.1989. Cele două note sunt citate de Nota de constatare a CNSAS din 08.08.2014 și de cererea introductivă strict pentru a demonstra caracterul politic al acțiunii în care a fost implicată intimata, respectiv motivația pur politică a intruziunii în viața personală a celor urmăriți. În ultimul rând, arată recurentul, legiuitorul nu cere existența mai multor acte de încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale de către foștii ofițeri de securitate, fiind suficient și un singur astfel de caz pentru reținerea calității de lucrător al Securității.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinare, intimata-pârâtă A. a solicitat, pe cale de excepție, anularea recursului pentru nemotivare, în conformitate cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., întrucât motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar pe fond, respingerea recursului, ca nefondat. A reiterat că a fost ofițer în cadrul Inspectoratului Județean Ialomița al Securității la Compartimentul 500-Secret de Stat și Protocol, iar nu la Serviciul I, așa cum susține recurentul. Nu a avut cunoștință de dosarul de urmărire informativă la care se referă recurentul și nu a participat "activ" la acțiunea de urmărire informativă, prin intermediul "surselor". Numai raportul informativ din 30.05.1989 îi aparține, sub aspectul scrierii și semnăturii, în vreme ce adnotările de pe nota informativă a sursei "B." nu îi aparțin. Raportul informativ pe care îl recunoaște are caracter general și nu a fost exploatat de către intimata-pârâtă, ci de către Serviciul I. Simpla propunere a unor sarcini nu echivalează cu desfășurarea de activități/acțiuni care să fi îngrădit drepturile și libertățile persoanei urmărite, ci constituie aspecte generale care țin de starea de spirit a vremurilor trecute. Nici nominalizarea sa în cuprinsul Notei de analiză din 20.06.1989 și a Notei de stadiu din 18.03.1989 nu poate duce la concluzia că și-ar fi adus vreo contribuție la activitățile/acțiunile care, în concepția recurentului, au determinat încălcarea unor drepturi fundamentale ale persoanei urmărite. Sarcinile pe care le-a trasat nu au fost finalizate, dovadă că nu există nicio altă notă sau raport informativ întocmit de către intimată. În plus, recurentul nu face dovada că activitatea intimatei s-a finalizat cu vreo măsură împotriva persoanei urmărite sau că acesteia i s-ar fi îngrădit vreun drept.

Procedura de soluționare a recursului. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat recurentului-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în baza încheierii de ședință din data de 22 februarie 2017, iar intimatei-pârâte A. în baza încheierii de ședință din data de 14 iunie 2017. Prin încheierea din data de 17 ianuarie 2018, completul de filtru a respins excepția nulității recursului, a constatat că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., fixând termen pentru judecarea lui pe fond. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Recurentul-reclamant susține motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticând hotărârea pronunțată în fond pentru greșita aplicare a prevederilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 și a art. 17 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice. Instanța de fond a reținut că singurul înscris din dosarul informativ pe care se bazează acțiunea introductivă și care poate fi atribuit intimatei-pârâte este adnotarea la Nota informativă a sursei "B." din 17.03.1989 . Raportat la cuprinsul apărărilor formulate în fond de către intimata-pârâtă, confirmate în cadrul dezbaterilor din recurs, rezultă că instanța de fond a reținut greșit înscrisul atribuit intimatei-pârâte. În realitate, înscrisul olograf a cărui scriere și semnătură le recunoaște intimata-pârâtă este Raportul informativ din 30.05.1989, în întregul său . Nota ofițerului de Securitate care a trasat sarcini sursei în urma notei informative din 17.03.1989 este atribuită de autoritatea reclamantă tot intimatei-pârâte, însă nu este recunoscută de către aceasta. Intimata-pârâtă a susținut că nici scrierea și nici semnătura de pe acest înscris nu îi aparțin. Cum scrierea și semnătura menționate sunt diferite de cele din Raportul informativ din 30.05.1989, recunoscut de intimată, rezultă că afirmațiile intimatei-pârâte sunt credibile, în sensul că nu este autoarea actului din dosarul informativ aflat în copie conformă cu originalul la dosarul de fond. Din această perspectivă, instanța de fond s-a referit corect la decizia Curții Constituționale nr. 672/2012, prin care a fost admisă în parte excepția de neconstituționalitate a art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, fiind înlăturate sintagmele "indiferent sub orice formă" și "relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității". Deși decizia s-a referit la definiția noțiunii de "colaborator al Securității", raționamentul Curții Constituționale este în egală măsură aplicabil și în cazul noțiunii de "lucrător la Securității", câtă vreme excepția de neconstituționalitate a privit calitatea probelor pe care se întemeiază acțiunile CNSAS, reținându-se că sintagmele înlăturate din definiția legală creează posibilitatea ca instanța judecătorească să soluționeze acțiunea în constatare a CNSAS în absența obiectivă a unor probe legale, verosimile, pertinente și concludente asupra desfășurării activităților pretinse prin acțiune. Decizia Curții Constituționale s-a referit la necesitatea existenței unor probe lipsite de ambiguitate, astfel încât concluziile arbitrare să fie excluse, iar echilibrul dinte justiția imparțială și protecția drepturilor individului să fie atins. În spiritul celor reținute de Curtea Constituțională, în mod legal instanța de fond a considerat lipsite de relevanță nota de stadiu din 18.03.1989 și nota de analiză din 20.06.1989 întocmite de alți ofițeri ai Serviciului I din cadrul Inspectoratului Județean de Securitate Ialomița. Acestea se referă la atribuirea unor răspunderi intimatei-pârâte în legătură cu urmărirea informativă a persoanei care a solicitat CNSAS să efectueze verificările, însă nu pot fi coroborate cu activități de tipul celor prevăzute de art. 2 lit. a) Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 24/2008, dovedite a fi fost efectiv întreprinse de către intimată. În raport de probatorul administrat, singurul înscris care atestă implicarea efectivă a intimatei-pârâte în dosarul informativ de urmărire la care se referă acțiunea introductivă îl reprezintă raportul informativ scris și semnat de intimata-pârâtă la data de 30.05.1989, în care sunt relatate susțineri sumare ale sursei "B.", referitoare la soția persoanei urmărite, respectiv imposibilitatea transmiterii unor informații dintre cele care interesau Securitatea, urmate de rubrica "Sarcini", potrivit căreia sursa este instruită să semnaleze în continuare aspecte privind comportamentul, afirmațiile, relațiile soției persoanei urmărite, cu mențiunea că raportul informativ urma a fi exploatat de Serviciul I, din care intimata-pârâtă nu făcea parte. Raportându-se și la considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 672/2012, Înalta Curte apreciază, în concordanță cu poziția instanței de fond, că evaluarea situației de fapt a cauzei conduce la soluția de respingere a cererii de constatare a calității de lucrător al Securității în ceea e o privește pe intimata-pârâtă întrucât singurul înscris care atestă implicarea acesteia în dosarul informativ, anterior menționat, nu reprezintă o probă certă în sensul încadrării activității intimatei-pârâte în tipul activităților specifice lucrătorilor Securității, în sensul prevederilor art. 2 lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 24/2008, respectiv activități prin care să se fi suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului. Din această perspectivă, proba menționată nu este lipsită de ambiguitate și nu poate fi reținută, în lipsa altor probe certe cu care să fie coroborată, fără a rupe echilibrul între interesul public de a se înfăptui justiția și protecția drepturilor civile ale persoanei chemate în judecată. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru aceste motive, în temeiul art. 496 C. proc. civ., constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pc. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, ca nefondat.