ÎCCJ, Secția penală

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra

plângerii de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin rezoluția din 15 octombrie

2012 emisă de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, în Dosarul nr.

691/P/2012, a fost dispusă:

- neînceperea

urmăririi penale față de colonel magistrat D.V. - procuror militar în cadrul D.N.A.

- Secția de combatere a infracțiunilor de corupție săvârșite de militari;

- A.R. și C.R.,

ambii ofițeri de poliție în cadrul D.N.A. - Serviciul Teritorial Anticorupție

Ploiești, Biroul Anticorupție pentru județul Dâmbovița și A.N., funcționari în

cadrul D.N.A. - Biroul Anticorupție pentru județul Dâmbovița și S.I.P.I.

Dâmbovița, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen., denunțare calomnioasă,

prev. de art. 259 C. pen., purtare abuzivă, prev. de art. 250 C. pen.,

împiedicarea participării în proces, prev. de art. 261 C. pen. și tortură,

prev. de art. 267 C. pen., întrucât faptele nu există în materialitatea lor.

În

considerentele rezoluției s-a arătat că petentul D.D.G. a solicitat cercetarea

penală a persoanelor indicate anterior, susținând că aceștia au comis o serie

de abuzuri și ilegalități, au ticluit probe și au denaturat adevărul în cauza

penală nr. 32/P/2008 instrumentată de D.N.A. - Secția de combatere a infracțiunilor

de corupție săvârșite de militari, solicitând cercetarea penală a acestora

pentru comiterea infracțiunilor de denunțare calomnioasă și purtare abuzivă,

prev. de art. 259 și art. 250 C. pen..

Ulterior, la

data de 17 august 2012 s-a înregistrat sub același număr și un denunț penal

formulat de aceeași persoană împotriva magistratului procuror D.V., pentru

comiterea infracțiunilor de purtare abuzivă, împiedicarea participării în

proces și tortură, prevăzute de art. 250, art. 261

1

și art. 267 C.

pen.,susținând că acesta, cu rea credință, a furnizat „informații false și

mincinoase" Secției de Poliție nr. 1 a sectorului 1 București (Dosarul nr.

1962222/2011) ce au condus la cercetarea mamei sale, D.E. pentru infracțiunea

de mărturie mincinoasă și că „sesizarea făcută de către procurorul col. magistrat

D.V. nu este altceva decât o amenințare cu un rău injust, prin învinuirea

nedreaptă în scopul intimidării și împiedicării prezenței acesteia în fața instanței

pentru a depune mărturie în cauză".

De asemenea, petentul

a mai susținut în cuprinsul denunțului formulat că,magistratul procuror a proliferat

„amenințări la adresa mamei sale,cum că va avea el grijă să-i facă dosar penal"

și că „aceste acțiuni de hărțuire morală, de amenințări cu un rău injust vin pe

fondul unor afecțiuni grave ale stării de sănătate" a mamei sale, astfel încât

„acțiunile criminale de tortură psihică la care este supusă de către procurorul

col. magistrat D.V., contrar prevederilor de art. 22 alin. (2) din Constituția României,

art. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 4 din Carta Drepturilor

Fundamentale a Uniunii Europene, pot atenta însăși la viața acesteia".

Din examinarea

plângerii penale și a actelor anexate, a rezultat, în esență, următoarea situație

de fapt:Prin procesul-verbal de sesizare din oficiu din data de 23 aprilie 2008,

întocmit de către inspectorii de poliție A.R. și C.R., ambii din cadrul D.N.A. -

Serviciul Teritorial Anticorupție Ploiești, Biroul Anticorupție pentru Județul Dambovița,

în temeiul art. 221 alin. (1) din C. proc. pen., s-au sesizat cu privire la „implicarea

în comiterea unor fapte de corupție atât a colonelului D.C. - inspector șef al I.S.U.

Dambovița, cât și a fiului acestuia, plutonier D.D.G. - cadru activ al aceleiași

instituții". Procesul-verbal de sesizare s-a înregistrat din 23 aprilie 2008

la unitatea menționată și ulterior s-a constituit Dosarul nr. 32/P/2008 al D.N.A.

- Secția de combatere a infracțiunilor de corupție săvârșite de militari.

Prin rechizitoriul

nr. 32/P/2008 din 24 martie 2009 întocmit de magistratul procuror militar D.V. s-a

dispus, între altele, trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului

colonel (în rezervă) D.C. pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de: art. 254

alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și ref. la art. 7 din Legea

nr. 78/2000, art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 246

C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 25 rap. la art. 29 alin.

(1) C. pen. combinat cu art. 260 C. pen., art. 289 și art. 291 C. pen., art. 215

alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 215

1

alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea

art. 33 lit. a) C. pen..

Prin același rechizitoriu

s-a dispus disjungerea și continuarea cercetărilor, într-o cauză separată, față

de mai multe persoane, printre care se numără și persoana vătămată D.D.G. și D.N.C.

(tatăl persoanei vătămate).

În actul de sesizare

a instanței de judecată s-a reținut, în esență, că în perioada anilor 2002-2009

inculpatul colonel (în rezervă din 12 februarie 2009) D.N.C., în timpul exercitării

funcției de inspector șef al I.S.U. Dâmbovița a încălcat cu bună știință normele

legale referitoare la achiziționarea și confecționarea articolelor de echipament

(uniforme, bocanci, etc.) necesare personalului din subordine (803 părți vătămate

din care 506 s-au constituit părți civile), cauzând un prejudiciu în cuantum de

352.430 RON.De asemenea, s-a mai reținut că acesta a obligat cadrele din subordine

să colecteze bani din salariu pentru aducerea unor autospeciale donate de pompierii

din Marea Britanie, fiind creat un prejudiciu I.S.U. Dâmbovița în cuantum de 42.552,61

RON, iar Fondului de Ajutor Social de 9.543 euro, 7.605 lire sterline și 7.588,35

RON și a primit suma de 7.580 RON și un costum militar de reprezentare cu titlu

de mită, instigând totodată, cinci persoane să nu declare adevărul cu ocazia audierii

acestora la procuror.

Prin sentința

penală nr. 55 din 13 octombrie 2010, Tribunalul Militar Teritorial București a dispus

achitarea inculpatului D.N.C. față de toate infracțiunile pentru care a fost trimis

în judecată.

Prin decizia

nr. 6 din 24 aprilie 2012 (Dosar nr. 3/81/2011), Curtea Militară de Apel București

a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție - D.N.A. și inculpatul D.N.C. împotriva sentinței nr. 55/2010 a Tribunalului

Militar Teritorial București pe care a desființat-o, dispunând condamnarea inculpatului

la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare.

Prin rechizitoriul

nr. 26/P/2009 din 14 decembrie 2009 întocmit de magistratul procuror militar D.V.

din cadrul D.N.A. - Secția de combatere a infracțiunilor de corupție săvârșite de

militari, s-a dispus, între altele, trimiterea în judecată a inculpatului (colonel

în rezervă) D.N.C. pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la mărturie mincinoasă,

prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 260 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a)

C. pen. (10 fapte), reținându-se, în fapt, că acesta în virtutea funcției de inspector

șef al I.S.U. Dâmbovița, la data de 22 iulie 2008, în baza aceleași rezoluții infracționale,

a determinat 10 cadre militare din subordinea sa, să dea rapoarte cu conținut neadevărat,

în timp ce erau audiați într-o cauză administrativă de un reprezentant al eșalonului

superior, în scopul ca, prin acele rapoarte cu conținut mincinos să scape de răspundere

penală pentru faptele ce fuseseră săvârșite de acesta și pentru care a fost ulterior

trimis în judecată (Dosar nr. 32/P/2008 al D.N.A.).

Prin rechizitoriul

nr. 78/P/2009 din 15 noiembrie 2011 întocmit de magistratul procuror militar D.V.

din cadrul D.N.A. - Secția de combatere a infracțiunilor de corupție săvârșite de

militari s-a dispus, printre altele, trimiterea în judecată a inculpatului (colonel

în rezervă) D.N.C. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 13

2

din

Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen. (92 de acte materiale), art. 263 alin. (2) C. pen., art. 289 C. pen. și

art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 și

art. 41 alin. (2) C. pen. (14 acte materiale pentru fiecare din cele două infracțiuni);

art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen. (14 acte materiale)

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen..

Prin același rechizitoriu

s-a dispus, totodată, scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului D.N.C. pentru

săvârșirea infracțiunii prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 rap.

la art. 246 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (30 acte materiale) și

aplicarea unui sancțiuni cu caracter administrativ în cuantum de 200 RON.

Referitor la motivele

invocate în plângerea formulată împotriva soluției, s-au reținut următoarele:în

plângerea depusă, petentul apreciază că „nu s-au verificat faptele precizate ca

ilegalități în plângere...lipsind o anchetă oficială efectivă", susținere apreciat

ca nefondată în condițiile în care procurorul de caz a solicitat toate rechizitoriile

cu privire la care petentul a invocat nelegalități și a analizat în rezoluția emisă

toate măsurile luate de procuror sau ofițerul de poliție (disjungerea, sesizarea

din oficiu) și toate implicațiile juridice ale calității de „soț" și „tortură

psihică".

De altfel,atât

plângerea penală cât și plângerea împotriva soluției conțin, în cea mai mare parte,

apărări pe fond în dosarele penale aflate pe rolul instanțelor de judecată, apărări

care au fost sau urmează să fie analizate de instanțele de judecată.

Faptul că,în urma

anchetei,s-a constatat că infracțiunile menționate în plângere nu există în materialitatea

lor, nu înseamnă că nu a avut loc o anchetă completă imparțială și aprofundată,

în urma căreia s-a constatat că persoanele cercetate și-au îndeplinit în mod corect

atribuțiile de serviciu, au respectat garanțiile procesuale ale celor cercetați

și trimiși în judecată, aspect ce rezultă și din hotărârea de condamnare.

De altfel, folosirea

căilor de atac reprezintă garanția respectării drepturilor procesuale ale părților

și nu plângerea penală împotriva celor care sunt desemnați să cerceteze faptele

penale comise de către făptuitori,în condițiile în care în plângere nu este invocată

decât propria convingere a petentului privind săvârșirea unor infracțiuni,fără indicarea

unor minime indicii în acest sens, din conținutul plângerilor reieșind, mai degrabă,dorința

acestuia de a obține schimbarea hotărârii de condamnare a tatălui său.

Așadar, nemulțumirea

petentului față de soluția adoptată și etichetarea acesteia drept abuzivă, fără

prezentarea nici unui element de natură să susțină această calificare, nu reprezintă

un temei pentru angajarea răspunderii penale a magistratului respectiv, fără a se

exclude,a priori, tragerea la răspundere penală a unui magistrat pentru exercitarea

abuzivă a atribuțiilor de serviciu, însă, mimai în acele situații în care se constată

elemente indubitabile privind existența unui ilicit penal, situație care, însă,

nu se regăsește în prezenta cauză.Nefondate s-au apreciat a fi și susținerile petentului

privind „abuzurile și tortura psihică" la care a fost supusă mama sa în timpul

anchetei, întrucât, invocarea aplicării legii și aducerea la cunoștință a consecințelor

legale ce derivă din încălcarea ei (infracțiunea de mărturie mincinoasă) nu este

„un act criminal de tortură psihică".

Prin rezoluția

din 05 decembrie 2012, emisă de Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție sub nr. 4075/11-2/2012, s-a respins, ca neîntemeiată,

plângerea formulată de petent împotriva rezoluției nr. 691/P/2012.

În considerentele

rezoluției s-a reținut în esență că din actele premergătoare efectuate în cauză

nu rezultă nici un indiciu din care să reiasă că, pe parcursul desfășurării activității

de jurisdicție de către persoanele cercetate au intervenit elemente care să contureze

existența faptelor sesizate și având în vedere acțiunile concrete ale magistratului

și ofițerilor de poliție care nu au făcut decât să cerceteze o cauză penală.în limitele

prevăzute de lege și fără exercitarea abuzivă a funcției, s-a apreciat corect că

infracțiunile susmenționate nu au fost săvârșite în materialitatea lor, motiv pentru

care s-a apreciat ca fiind legală și temeinică soluția dispusă prin rezoluția

nr. 691/P/2012 din 15 octombrie 2012.

Împotriva rezoluțiilor

din 15 octombrie 2012 și din 05 decembrie 2012, a formulat plângere petentul D.D.G..

În plângerea formulată

de petent și înregistrată la instanță la data de 08 ianuarie 2013, acesta a solicitat

în esență, admiterea plângerii, desființarea rezoluțiilor de neîncepere a urmăririi

penale, și trimiterea plângerii la procuror în vederea începerii urmăririi penale

față de intimați.

Analizând actele

împotriva cărora se plânge petentul D.D.G., Înalta Curte, în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., va respinge plângerea,ca nefondată, pentru următoarele

considerente:

Potrivit art.

278

1

C. proc. pen., după respingerea plângerii formulate în temeiul

art. 275-278 C. proc. pen., împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale,

persoana vătămată poate face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării

de către procuror a modului de rezolvare la judecătorul de la instanța căreia i-ar

reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.

Instanța de judecată

realizează un control asupra modului în care s-au desfășurat actele, respectiv al

soluției date. Date fiind limitele în care operează controlul instanței, nu vor

putea fi cenzurate pe această cale plângerile noi formulate cu privire la alte persoane

sau fapte decât cele față de care s-au întocmit aceste acte.

Dintre soluțiile

prevăzute de lege, art. 278

1

C. proc. pen., Înalta Curte reține că sunt

soluții de admitere cele prevăzute de art. 278

1

alin. (8) lit. b) și

c) C. proc. pen..

Pentru aceste

soluții nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege.

În ceea ce privește

situația de la art. 278 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație

și Justiție a apreciat că aceasta nu este posibilă în cazul rezoluțiilor de neîncepere

a urmăririi penale, cum este cazul în dosar (recurs în interesul legii, decizia

XLVIII din 4 iunie 2007, M. Of. nr. 775/15.11.2007).

Referitor la soluția

prevăzută de art. 278

1

alin. (8) lit. b) C. proc. pen., aceasta nu poate

fi dispusă deoarece rezoluția apare ca fiind fondată.

Conform dispozițiilor

legale, în baza art. 278

1

C. proc. pen., pot fi atacate cu plângere soluțiile

Ministerului Public, respectiv rezoluția de neîncepere a urmăririi penale, ordonanța

sau, după caz, rezoluția de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare

a urmăririi penale.

Actele atacate

de petent sunt rezoluția de neîncepere a urmăririi penale, respectiv rezoluția de

respingere a plângerii împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale.

La soluționarea

plângerii se va verifica actul procesual atacat pe baza lucrărilor și a materialului

din dosarul cauzei precum și a înscrisurilor administrate în cursul prezentei cauze,

la propunerea petentului.

Faptele pentru

care s-au făcut cercetări sunt prevăzute și pedepsite de art. 246 C. pen., abuz

în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen., denunțare

calomnioasă, prev. de art. 259 C. pen., purtare abuzivă, prev. de art. 250 C.

pen., împiedicarea participării în proces, prev. de art. 261

1

C.

pen. și tortură, prev. de art. 267

1

C. pen., intimați fiind, colonel

magistrat D.V. - procuror militar în cadrul D.N.A. - Secția de combatere a infracțiunilor

de corupție săvârșite de militari; A.R. și C.R., ambii ofițeri de poliție în cadrul

D.N.A. - Serviciul Teritorial Anticorupție Ploiești, Biroul Anticorupție pentru

județul Dâmbovița și A.N., funcționari în cadrul D.N.A. - Biroul Anticorupție pentru

județul Dâmbovița și S.I.P.I. Dâmbovița.

Potrivit art.

246 C. pen."Fapta funcționarului public, care, în exercițiul atribuțiilor sale

de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos

și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane se pedepsește

cu închisoare de la 6 luni la 3 ani".

Potrivit art.

250 C. pen. "întrebuințarea de expresii jignitoare față de o persoană, de către

un funcționar public în exercițiul atribuțiilor de serviciu, se pedepsește cu închisoare

de la o lună la un an sau cu amendă.Amenințarea săvârșită de către un funcționar

public, în condițiile alin. (1), se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani

sau cu amendă. Lovirea sau alte acte de violență săvârșite de către un funcționar

public, în condițiile alin. (1), se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani

sau cu amendă. Vătămarea corporală săvârșită de către un funcționar public, în condițiile

alin. (1), se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 6 ani. Vătămarea corporală

gravă săvârșită de către un funcționar public, în condițiile alin. (1), se pedepsește

cu închisoare de la 3 la 12 ani".

Potrivit art.

259 C. pen.învinuirea mincinoasă făcută prin denunț sau plângere, cu privire la

săvârșirea unei infracțiunide către o anume persoană, se pedepsește cu închisoare

de la 6 luni la 3 ani. Producerea ori ticluirea de probe mincinoase, în sprijinul

unei învinuiri nedrepte, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani. Dacă cel

care a săvârșit fapta declară mai înainte de punerea în mișcare a acțiunii penale

față de persoana în contra căreia s-a făcut denunțul sau plângerea, ori împotriva

căreia s-au produs probele, că denunțul, plângerea sau probele sunt mincinoase,

pedeapsa se reduce potrivit art. 76"

Potrivit art.

261

1

„împiedicarea participării în proces într-o cauză penală, civilă,

disciplinară sau în orice altă cauză, a unui martor, expert, interpret sau apărător,

săvârșită prin violență, amenințare sau prin orice alt mijloc de constrângere îndreptat

împotriva sa ori a soțului sau a unei rude apropiate, se pedepsește cu închisoare

de la 6 luni la 7 ani.

Tentativa se pedepsește".

Potrivit art.

267

1

C. pen. "Fapta prin care se provoacă unei persoane, cu intenție,

o durere sau suferințe puternice, fizice ori psihice, îndeosebi cu scopul de a obține

de la această persoană sau de la o persoană terță informații sau mărturisiri, de

a o pedepsi pentru un act pe care aceasta sau o terță persoană l-a comis ori este

bănuită că l-a comis, de a o intimida sau de a face presiuni asupra ei ori de a

intimida sau a face presiuni asupra unei terțe persoane, sau pentru oricare alt

motiv bazat pe o formă de discriminare oricare ar fi ea, atunci când o asemenea

durere sau astfel de suferințe sunt aplicate de către un agent al autorității publice

sau de orice altă persoană care acționează cu titlu oficial sau la instigarea ori

cu consimțământul expres sau tacit al unor asemenea persoane, se pedepsește cu închisoare

de la 2 la 7 ani. Dacă fapta prevăzută la alin. (1) a avut vreuna din urmările arătate

în art. 181 sau 182, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani. Tortura care a

avut ca urmare moartea victimei se pedepsește cu detențiune pe viață sau cu închisoare

de la 15 la 25 ani.

Tentativa se pedepsește.

Nici o împrejurare

excepțională, oricare ar fi ea, fie că este vorba de stare de război sau de amenințări

cu războiul, de instabilitate politicăinternă sau de orice altă stare de excepție,

nu poate fi invocată pentru a justifica tortura; de asemenea, nu poate fi invocat

nici ordinul superiorului sau al unei autorități publice. Faptele prevăzute în

alin. (1) nu constituie infracțiunea de tortură dacă durerea sau suferințele rezultă

exclusiv din sancțiuni legale și sunt inerente acestor sancțiuni sau ocazionate

de ele".

Procedura penală

impune judecătorului să soluționeze plângerea, prin verificarea, pe baza lucrărilor

și a materialului din dosarul cauzei, precum și a oricăror înscrisuri noi prezentate

de petent. În cursul judecății plângerii, petentul nu a solicitat sau invocat alte

mijloace de probă care să conțină date utile sub aspectul faptelor sesizate.

Conform art. 278

1

alin. (8) C. proc. pen., în cazul admiterii plângerii, instanța trimite cauza procurorului,

în vederea începerii urmăririi penale. Potrivit art. 228 C. proc. pen., începerea

urmăririi penale intervine atunci când, din cuprinsul actelor premergătoare efectuate,

nu rezultă vreunul dintre cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii

penale, prevăzute în art. 10 C. proc. pen., cu excepția celui de la lit. b) a aceluiași

articol. Art. 10 C. proc. pen. stabilește o ordine legală de preferință, astfel

organele de urmărire penală în mod corect au analizat mai întâi probatoriile ce

au condus la concluzia inexistenței faptei sesizate.

Intimații din

prezenta cauză au calitatea de procuror militar în cadrul D.N.A. - Secția de combatere

a infracțiunilor de corupție săvârșite de militari D.V.; iar A.R. și C.R., sunt

ofițeri de poliție în cadrul D.N.A. - Serviciul Teritorial Anticorupție Ploiești,

Biroul Anticorupție pentru județul Dâmbovița, iar pe parcursul desfășurării activității

de jurisdicție de către persoanele cercetate nu au intervenit elemente care să contureze

existența faptelor sesizate având în vedere acțiunile concrete ale magistratului

și ofițerilor de poliție care nu au făcut decât să cerceteze o cauză penală, în

limitele prevăzute de lege și fără exercitarea abuzivă a funcției.

Petentul nu a

putut susține pertinent ce anume act, acești initmați în exercițiul atribuțiilor

de serviciu, cu știință, nu au îndeplinit ori l-au îndeplinit în mod defectuos și

care este vătămarea cauzată intereselor sale legale, nemulțumirea petentului față

de soluția adoptată, fără a prezenta însă dovezi,nu reprezintă un temei pentru angajarea

răspunderii penale a intimaților respectivi. Deasemenea, nefondate sunt și susținerile

petentului privind „abuzurile și tortura psihică" la care a fost supusă mama

sa în timpul anchetei, întrucât, invocarea aplicării legii și aducerea la cunoștință

a consecințelor legale ce derivă din încălcarea ei (infracțiunea de mărturie mincinoasă)

nu reprezintă „un act criminal de tortură psihică".

Este însă adevărat

că petentul nu a fost audiat în cursul cercetării plângerii sale formulate împotriva

intimaților pentru a face eventualele precizări, însă nici în fața instanței nu

s-a prezentat pentru a face precizări utile și nici nu a depus concluzii scrise

la dosarul cauzei.

Ca urmare, în

baza 278 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată,

plângerea formulată de petent și va menține rezoluțiile emise de Ministerul Public

- Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire

penală și criminalistică.

Văzând și dispozițiile

art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂREȘTE

Respinge ca nefondată plângerea formulată

de petiționarul D.D.G. împotriva rezoluției nr. 691/P/2012 din 15 octombrie 2012

a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire

penală și criminalistică.

Obligă petiționarul la plata

sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 24 aprilie 2013.