ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1724/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la 19.02.2016, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul A. - prin Primar a chemat în judecata pe pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, solicitând anularea Deciziei nr. 26/19.01.2016 emisă de pârât privind soluționarea contestației formulată de UAT Municipiul A. prin primar împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/09.11.2015, înregistrat la Primăria Municipiului A. sub nr. x/20.11.2015 aferentă proiectului intitulat: "Amenajare parcare subterană în zona Teatrului Național", cod SMIS 40755, prin care au fost declarate neeligibile cheltuielile aferente Dispoziției de șantier nr. 6, solicitate în cadrul cererii de rambursare nr. x prin care solicita anularea Deciziei nr. 26/19.01.2016, constatarea că suma de 784024.03 RON cu TVA reprezentând cheltuieli aferente situației de lucrări întocmită ca urmare a Dispoziției de șantier nr. 6 îndeplinește criteriile de eligibilitate și pe cale de consecință obligarea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice să ramburseze către Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul A. prin Primar prin Programul Operațional Regional sumele declarate neeligibile prin procesul-verbal contestat.

Prin Sentința civilă nr. 1782 din 27 mai 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a dispus următoarele:

- A admis în parte cererea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul A. - prin Primar, în contradictoriu cu pârâta Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice,

- A anulat Decizia nr. 26/19.01.2016 și Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/09.11.2015 emis de pârât.

- A obligat pârâtul să ramburseze reclamantei sumele declarate neeligibile prin procesul-verbal anulat.

- A respins cererea de suspendare ca neîntemeiată

Împotriva Sentinței civile nr. 1782 din 27 mai 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Recurentul-pârât critică sentința primei instanțe, în principal solicitând să se constate aplicabilitatea în speță a prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., având în vedere motivarea succintă a sentinței atacate, fără arătarea motivelor și a probelor pe care s-a întemeiat soluția pronunțată.

Obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ. are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

În opinia recurentului, aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

Totodată, susține recurentul că sentința recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a arătat în esență, că în cauză este evidentă neeligibilitatea cheltuielilor generate de Dispoziția de șantier nr. 6/04.07.2014 în sumă de 784.024,03 RON cu TVA, aceste fiind decontate cu încălcarea prevederilor art. 23 lit. f) din Legea nr. 10/1995.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 12.08.2016, intimat-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul A. prin Primar a invocat generic nulitatea recursului, raportat data depunerii acestuia, în subsidiar solicitând respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este fondat, reținând următoarele considerente:

Recursul este formulat în termen, având în vedere data comunicării hotărârii, respectiv 21.06.2016 și data declarării recursului prin fax, respectiv 27.06.2016, recursul fiind declarat cu respectarea termenului de 15 zile prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte îl apreciază ca fiind fondat, prin raportare la dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 21 alin. (3) din Constituția României.

Art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. prevede că: "(1) Hotărârea va cuprinde: (...) b) (...) motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților."

Aceasta dispoziție are caracter imperativ, aspect care rezultă din folosirea, de către legiuitor, a expresiei "va cuprinde", stabilind o obligație în sarcina instanțelor de judecată, a cărei nerespectare atrage nulitatea hotărârii în condițiile art. 176 pct. 6 din C. proc. civ.

Confirmând și întărind acest caracter imperativ, precum și sancțiunea nulității, legiuitorul a înțeles să reglementeze un motiv de nelegalitate distinct al hotărârii judecătorești, prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., și anume: "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii."

Importanța motivării hotărârii judecătorești a fost subliniată și în jurisprudența europeană, fiind considerată un aspect al garanțiilor procesuale conferite de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, prin Hotărârea din data de 28 aprilie 2005, pronunțată în cauza Albina c. România, s-a reținut de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului: "30. Curtea reamintește că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenție, include printre altele dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, seria x, nr. 37, p. 16, parag. 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina "instanței" obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența [Hotărârea Perez împotriva Franței (GC), Cererea nr. 47.287/99, parag. 80, CEDH 2004-I, și Hotărârea Van der Hurk împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994, seria x, nr. 288, p. 19, parag. 59].

Aceste considerente au fost reluate și în cauza Dumitru c. România, prin Hotărârea din data de 01 iunie 2010:

"30. Curtea reamintește în primul rând principiile stabilite prin jurisprudența sa în ceea ce privește participarea efectivă a părților la procedură și obligația instanțelor de a "audia" argumentele acestora și de a realiza o examinare efectivă a motivelor, asigurând astfel caracterul echitabil al procedurii (a se vedea, printre multe altele, Albina împotriva României, nr. 57808/00, pct. 30 și 32, 28 aprilie 2005 și Boldea, citată anterior, pct. 28-30)."

În strânsă legătură cu obligația de motivare a hotărârii, Înalta Curte reține și obligația judecătorului de a se pronunța asupra a tot ceea ce s-a cerut, în limitele investirii, potrivit art. 22 alin. (6) C. proc. civ.

Raportând aceste considerații de ordin teoretic la hotărârea pronunțată în cauză, Înalta Curte constată că, din conținutul acesteia, nu rezultă că prima instanța s-ar fi pronunțat asupra tuturor aspectelor deduse judecății.

În raport de pretențiile expuse prin cererea de chemare în judecată și de apărările pârâtului, Înalta Curte constată că, deși instanța de fond a pronunțat o soluție asupra obiectului cererii de chemare în judecată, motivele expuse în cuprinsul sentinței recurate nu dovedesc o examinare efectivă a argumentelor și motivelor expuse de ambele părți, nefiind întrunite cerințele asigurării unui proces echitabil.

Ca prim aspect de nelegalitate, Înalta Curte reține că motivarea hotărârii de fond are un caracter atât de succint, încât nu permite exercitarea controlului judiciar, instanța de recurs fiind în imposibilitatea de a analiza temeinicia sau netemeinicia soluției pronunțate, obligând la o casare cu trimitere spre rejudecare, deși, strict formal, Curtea de Apel București s-a pronunțat asupra fondului cauzei.

Astfel, considerentele instanței de fond se rezumă, în general, la preluarea în mod necritic a susținerilor reclamantei, fără a cuprinde o analiză proprie, completă, a argumentelor invocate întâmpinare. Situația de fapt pretinsă de reclamantă a fost însușită integral de instanța de fond fără ca aceasta să indice argumentele sau probele pe care s-a întemeiat.

Art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, face trimitere la nevoia expunerii în considerentele hotărârii a motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, ceea ce conduce la concluzia că motivarea trebuie sa cuprindă argumentele proprii judecătorului, simpla reluare a argumentelor uneia dintre părți nefiind suficientă. O astfel de motivare nu face dovada analizării efective a argumentelor părților și nu respectă rigorile art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prevederile art. 21 alin. (3) din Constituția României garantează dreptul la un proces echitabil, garanție ce nu poate fi respectată de o hotărâre judecătorească care se limitează la a prelua în considerente argumentele părților, fără a fi trecute prin filtrul judecătorului.

Este evident că soluția judecătorului, în orice cauză, indiferent de obiectul său, va fi pronunțată în favoarea uneia din părțile cauzei, prin raportare la motivele de fapt și de drept expuse de aceasta, motive care au convins instanța de judecată de justețea pretențiilor părții, dar instanța de judecată nu se poate eschiva de la obligația de motivare a hotărârii, preluând argumentele părții căreia i-a dat câștig de cauză.

În raport de soluția de casare cu trimitere la rejudecare, Înalta Curte apreciază ca fiind inutilă analizarea celorlalte motive de recurs invocate de recurentul-pârât, fondate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acestea urmând a fi avute în vedere de instanța de fond în rejudecare.

Prin urmare, se apreciază că, în cauza de față, considerentele hotărârii de fond nu respectă exigențele unei motivări corespunzătoare, care să ofere certitudinea analizării efective și complete a cauzei și a argumentelor părților, astfel încât se impune casarea integrală a hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleași instanțe.

În consecință, constatându-se incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recursul urmează a fi admis, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 497 C. proc. civ., dispunându-se casarea Sentinței civile nr. 1782 din 27 mai 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice împotriva Sentinței civile nr. 1782 din 27 mai 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 martie 2019.

GGC - GV