ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1597/2019
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1597/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Prin contestația în anulare înregistrată la data de 21.06.2019 sub nr. x/2019 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, contestatoarea A. a solicitat, în temeiul art. 503 și 504 alin. (2) C. proc. civ., anularea Deciziei nr. 948/16.05.2019 a acestei instanțe.
În motivare, contestatoarea a arătat că instanța de recurs a respins calea de atac fără să fi cercetat fondul, din motive neimputabile acesteia, fiind astfel întrunite condițiile de admisibilitate a contestației în anulare, conform art. 504 alin. (2) C. proc. civ.
Nici instanțele anterioare nu au analizat fondul cauzei, acțiunea fiind respinsă cu motivarea că notificarea ar fi fost formulată peste termenul de legal.
Instanța de recurs, indicând dispozițiile art. 634 C. proc. civ., și art. 35 din Legea nr. 165/2013, a considerat că dezlegarea recursului presupune verificări de fapt incompatibile cu această cale de atac, respingându-l, fără a cerceta fondul și fără a comunica raportul de admisibilitate, pentru a se formula punct de vedere, deși în cadrul deciziei atacate s-a reținut comunicarea actului procedural către părți.
Instanța de recurs trebuia să aibă în vedere faptul că obiectul căilor de atac viza o chestiune procedurală ce a condus la nejudecarea fondului, împrejurare față de care nu este limitată la dispozițiile art. 35 din Legea nr. 165/2013, și nici de art. 483 alin. (2) teza ultimă C. proc. civ., deoarece obiectul recursului viza și era limitat la chestiunea procedurală în cauză și la îngrădirea dreptului la apărare al contestatoarei.
Pe de altă parte, potrivit noilor modificări legislative, recursul a devenit cale extraordinară de atac, art. 483 alin. (1) C. proc. civ., reglementând dreptul la recurs și împotriva hotărârilor date în apel.
Analizând cauza, Înalta Curte, constată următoarele:
Împotriva hotărârilor judecătorești se pot exercita doar căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga.
Potrivit art. 503 alin. (1) C. proc. civ., "Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata". De asemenea, alin. (2) al art. 503 din același cod, face referire la hotărârile instanței de recurs și motivele pentru care acestea pot fi atacate cu contestație în anulare.
În raport cu aceste prevederi, contestația în anulare exercitată în alte condiții decât cele expres reglementate nu poate fi primită.
Această concluzie este susținută și de principiul legalității căilor de atac, principiu reglementat prin dispozițiile art. 457 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din cuprinsul ei.
Este necesar însă, ca aspect de admisibilitate, ca pe lângă motivele expres și limitativ prevăzute de lege, hotărârea împotriva căreia se îndreaptă contestația în anulare să fie susceptibilă de exercițiul acestei căi de atac.
Or, în speță, se constată că prin Decizia nr. 948/16.05.2019 supusă contestației în anulare a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 1338/01.11.2018 a Curții de Apel București, secția a IV a civilă.
Această decizie a fost pronunțată în procedura filtru reglementată de art. 493 C. proc. civ., fiind incidente dispozițiile alin. (5) ale acestui articol, conform cărora "În cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de formă, că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunțată, fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac."
Rezultă că demersul contestatoarei s-a îndreptat împotriva unei decizii pronunțată în procedura filtru, nesusceptibilă de vreo cale de atac.
Prin urmare, întrucât hotărârea menționată nu are deschisă nicio cale de atac, contestația în anulare va fi respinsă, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea A., cu domiciliul în București, prin mandatar B., cu domiciliul în București, împotriva Deciziei nr. 948 din 16 mai 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în contradictoriu cu intimatul Municipiul București, prin primar general, cu sediul în București, B-dul x, nr. 47.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică azi, 2 octombrie 2019.