ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1554/2019

HOTĂRÂRE

26.09.2019

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1554/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Deliberând, reține următoarele:

I. Prin contestația la executare înregistrată la Judecătoria Galați sub nr. x/2018 debitorul A. a solicitat, în contradictoriu cu creditoarea B., anularea executării silite pornite împotriva sa în dosarul nr. x/2017 al B.E.J.A. C.

II. Prin Sentința civilă nr. 6981 din 13 decembrie 2018, pronunțate în dosarul nr. x, Judecătoria Galați a admis excepția necompetenței sale teritoriale, declinându-și competența de soluționare a contestației în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.

În motivarea sentinței s-au arătat, în principal, următoarele:

Prin Încheierea din data de 12 ianuarie 2018 pronunțată de Judecătoria sector 3 București în dosar nr. x/2017 a fost încuviințată executarea silită.

Instanța constată că potrivit art. 651 C. proc. civ. "(1) instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor; (2) Schimbarea domiciliului sau sediului debitorului ori, după caz, al creditorului după începerea executării silite nu atrage schimbarea competenței instanței de executare; (3) Instanța de executare soluționează contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe".

Instanța reține că instanța de executare rezolvă incidente apărute în cursul executării silite, astfel că momentul determinant în stabilirea competenței instanței de executare îl reprezintă data sesizării instanței cu cererea de încuviințare a executării silite și că trebuie păstrat principiul esențial al unicității instanței de executare, aceeași instanță fiind competentă să încuviințeze executarea silită și să soluționeze orice alt incident în legătură cu aceasta.

Instanța reține că Judecătoria sector 3 București are competența legal dobândită la data sesizării sale cu cererea de încuviințare a executării silite și rămâne aplicabilă pentru întreaga durată a executării silite, indiferent de data sesizării instanței de executare cu incidente ulterioare de competența sa, precum contestația la executare sau cererea de întoarcere a executării silite.

III. La rândul său, Judecătoria Sectorului 3 București, a admis excepția necompetenței sale materiale declinându-și competența de soluționare a contestației la executare în favoarea Judecătoriei Galați.

A constatat totodată ivirea unui conflict negativ de competență între cele două judecătorii.

În motivarea sentinței s-au arătat, în principal, următoarele:

Potrivit art. 131 alin. (1) C. proc. civ., în forma în vigoare la data formulării acțiunii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească competența instanței, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

În speță, primul termen de judecată cu părțile legal citate a fost în 8 august 2019, însă s-a stabilit de către prima instanță sesizată că aceasta este necompetentă teritorial la al patrulea termen cu procedura completă, adică în 1 noiembrie 2018. Deși excepția necompetenței teritoriale a fost invocată la al doilea termen (care nu a fost dat pentru stabilirea competenței, conform art. 131 alin. (2) C. proc. civ., deci tot cu depășirea termenului prevăzut de lege) - 6 septembrie 2018, s-a pus în discuție excepția la al patrulea termen, iar la al treilea termen nu s-a făcut nici o referire la necompetență.

Față de faptul că excepția necompetenței teritoriale a fost invocată cu tardivitate din oficiu, se reține că prima instanță sesizată a devenit competentă prin prorogare de competență, astfel încât instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 3 București și va dispune în baza art. 132 alin. (3) noul C. proc. civ. declinarea cauzei în favoarea instanței competente, Judecătoria Galați.

IV. Cu privire la conflictul negativ de competență născut potrivit celor de mai sus, Înalta Curte are în vedere următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ. în conținutul lor vigoare la data pornirii prezentului proces, necompetența materială a instanței și cea teritorială de ordine publică trebuie invocate de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Corelativ, alin. (1) și (2) ale art. 131 C. proc. civ. prevedeau că la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate, încheierea având caracter interlocutoriu. În mod excepțional, în cazul în care pentru stabilirea competenței sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuția părților și va acorda un singur termen în acest scop.

Rațiunea acestor dispoziții legale este aceea de a asigura clarificarea și tranșarea încă de la debutul judecății a chestiunilor privitoare la stabilirea competenței instanței, astfel încât ele să fie invocate, puse în discuție și soluționate, ca regulă, încă de la primul termen de judecată.

Cu caracter de excepție, legea îi îngăduie judecătorului să amâne judecata o singură dată pentru a obține lămuriri sau, după caz, probe suplimentare utile determinării competenței, însă o asemenea posibilitate trebuie să rămână una de care se uzează cu prudență, anume doar atunci când, în mod necesar, acordarea unui termen apare ca indispensabilă clarificării ori dovedirii unor împrejurări direct legate de stabilirea competenței.

Astfel fiind, judecătorul cauzei este ținut să asigure respectarea riguroasă a acestor dispoziții legale, veghind la realizarea scopului urmărit de legiuitor, în concretizarea dispozițiilor cu valoare de principiu cuprinse în art. 22 alin. (1) C. proc. civ. ("Judecătorul soluționează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile"), coroborate cu cele ale art. 7 alin. (1) C. proc. civ. ("Procesul civil se desfășoară în conformitate cu dispozițiile legale").

Rezultă, așadar, că atunci când excepția de necompetență materială sau teritorială exclusivă este invocată din oficiu de judecătorul cauzei, invocarea excepției trebuie făcută în termenul prevăzut de art. 130 alin. (2) C. proc. civ., iar eventuala amânare a judecății pentru a se obține lămuriri sau probe suplimentare trebuie dispusă încă de la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate și numai o singură dată.

Prin urmare, atunci când aceste dispoziții legale imperative nu sunt respectate de judecătorul cauzei, el invocând peste termenul legal excepția de necompetență materială sau teritorială exclusivă și verificându-și competența cu întârziere, încălcând dispozițiile art. 131 C. proc. civ., consecința este aceea că instanța învestită cu judecarea procesului devine competentă a-l judeca.

În acest caz, eventuala neregularitate constând în necompetența materială sau teritorială exclusivă a instanței se acoperă, instanța inițial sesizată fiind obligată să continue judecata precum în situația în care sesizarea ei s-ar fi făcut cu respectarea normelor legale de competență.

Fiind vorba despre o competență câștigată prin voința legii, în cazul în care instanța ar proceda totuși la declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea unei alte instanțe, aceasta din urmă este îndreptățită să invoce propria ei necompetență constatând că, ope legis, instanța inițial sesizată trebuia să păstreze judecata procesului, fiindu-i dobândită nu doar prerogativa de a soluționa cauza, ci însăși obligația de a proceda la judecată.

În prezentul proces, primul termen de judecată (părțile fiind legal citate) a fost stabilit de Judecătoria Galați pentru data de 8 august 2018, la acest termen nefiind însă invocată excepția de necompetență teritorială a acestei instanțe.

Doar la termenul de judecată următor, acela din 06.09.2018, Judecătoria Galați a invocat excepția necompetenței sale teritoriale, dispunând totodată că privitor la această excepție procesuală "prorogă discuția pentru termenul următor de judecată", acela din 04.10.2018.

Din conținutul încheierii de ședință nu rezultă dacă această amânare a discutării excepției își are temei în prevederile art. 131 alin. (2) C. proc. civ., fiind necesare lămuri ori probe suplimentare, sau are alte cauze, străine de aceste prevederi legale și pe care legiuitorul nu le-a avut în vedere.

În pofida celor dispuse, Judecătoria Galați nu a pus excepția în discuția părților la termenul de judecată din data de 04.10.2018, din încheierea de ședință rezultând că aspectul privitor la necompetența instanței nu a fost în niciun fel abordat în această ședință de judecată.

În fine, doar la cel de-al patrulea termen de judecată (și ultimul) acordat în cauză, acela din 01.11.2018, Judecătoria Galați a pus excepția necompetenței sale teritoriale în discuția părților, amânând apoi pronunțarea hotărârii pentru data de 13.12.2018, când a admis excepția.

Toate cele de mai sus conduc cu evidență la concluzia că Judecătoria Galați și-a nesocotit obligațiile care îi reveneau potrivit dispozițiilor art. 130 alin. (2) și art. 131 C. proc. civ., încălcând limitele de timp impuse de aceste dispoziții legale pentru invocarea excepției necompetenței sale teritoriale și pentru soluționarea acesteia, astfel că a devenit competentă a judeca procesul, fără a mai interesa dacă, pe fondul excepției, aceasta era sau nu întemeiată.

Prin urmare, Judecătoria Sectorului 3 București, învestită prin declinarea competenței, era în drept a invoca excepția necompetenței sale teritoriale, afirmând că în sus-evocatele circumstanțe Judecătoria Galați era în drept a soluționa cauza.

În temeiul prevederilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ. se va stabili, așadar, în favoarea Judecătoriei Galați competența de soluționare a cauzei.