ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1143/2019

HOTĂRÂRE

23.05.2019

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1143/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Ședința publică din data de 23 mai 2019

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la data de 27 august 2018 sub nr. x/2018, contestatorul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în contradictoriu cu intimata A. a formulat contestație împotriva popririi înființate la 8 iunie 2018 de Biroul Executorului Judecătoresc "B." în dosarul nr. x/2018, solicitând desființarea popririi și anularea executării silite. Totodată, a solicitat și suspendarea executării silite până la soluționarea prezentei contestații la executare.

În drept, contestatorul a invocat dispozițiile art. 712 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 13871 din 31 octombrie 2018 pronunțată în dosarul nr. x/2018, Judecătoria Sectorului 4 București a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

Cererea a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 28 noiembrie 2018.

La termenul de judecată din 13 februarie 2019, instanța a rămas în pronunțare, în principal, pe aspectul privind calificarea prezentei contestații la executare drept o contestație la titlu (în ceea ce privește motivul de contestație nr. VI, privind incidența dispozițiilor Legii nr. 330/2009, din punctul de vedere al lămuririi întinderii și a aplicării titlului executoriu hotărâre judecătorească), iar, în rest, drept o contestație la executarea propriu-zisă (în ceea ce privește restul motivelor de contestație), iar, în subsidiar, pe excepția invocată din oficiu a necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 5 București.

Instanța, în acord cu dispozițiile art. 131 alin. (1) C. proc. civ. a procedat la verificarea, din oficiu, a competenței sale și, în acest context, a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 5 București, în raport cu dispozițiile art. 714 alin. (3) C. proc. civ. raportat la art. 99 alin. (2) C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 909 din 13 februarie 2019, Judecătoria Sectorului 5 București a calificat contestația la executare drept o contestație la titlu din punctul de vedere al lămuririi, întinderii și aplicării titlului executoriu și o contestație la executare propriu-zisă, a admis excepția necompetenței materiale a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei, având ca obiect contestație la executare, în favoarea Tribunalului Gorj.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Sectorului 5 București a reținut că prezenta cerere are ca obiect contestație la executare, pe de o parte, contestație la titlu - în raport de motivul de contestație nr. VI, privind incidența dispozițiilor Legii nr. 330/2009, prin care, în esență, se solicită lămurirea întinderii și a aplicării titlului executoriu - hotărâre judecătorească pronunțată de Tribunalul Gorj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale și, pe de altă parte, contestație la executarea propriu-zisă, în ceea ce privește restul motivelor contestației, toate acestea aferent executării silite care face obiectul dosarului de executare deschis la inițiativa intimatei A., la data de 4 aprilie 2018, sediul debitorului (contestatorul din prezenta cauză) Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind situat în București.

În ceea ce privește contestația la executare propriu-zisă, instanța a reținut că la momentul începerii executării silite, marcate prin înregistrarea cererii creditorului la executorul judecătoresc la 4 aprilie 2018, debitorul avea sediul în București, sector 5 când erau în vigoare dispozițiile art. 651 alin. (1) teza I și alin. (3) C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 138/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative conexe (publicată în Monitorul Oficial nr. 753 din 16 octombrie 2014), potrivit cărora "instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel", iar "instanța de executare soluționează contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe".

În acest context, instanța a apreciat că devin incidente în cauză dispozițiile art. 622 alin. (2) C. proc. civ. precum și ale art. 24 C. proc. civ. întrucât, prin raportare la data sesizării organului de executare de către creditor, determinarea instanței competente pentru a soluționa contestația la executare propriu-zisă, și anume, a instanței de executare, se face prin aplicarea dispozițiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., respectiv judecătoria în circumscripția căreia se află sediul debitorului, adică Judecătoria Sectorului 5 București.

Cu privire la contestația la titlu, instanța a reținut că determinarea instanței competente a o soluționa se face prin raportare la dispozițiile art. 714 alin. (3) teza I C. proc. civ., potrivit cărora "contestația privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se introduce la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută", adică Tribunalul Gorj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

În privința instanței competente în a soluția acțiunea civilă cu care a fost învestită, formată din două cereri principale (contestație la executarea propriu-zisă și contestație la titlu), cereri între care există o strânsă legătură, aceasta a reținut că sunt incidente în cauză dispozițiile art. 99 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora "în cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt".

Astfel, având în vedere dispozițiile art. 132 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ. și dispozițiile art. 714 alin. (3) teza I coroborat cu art. 99 alin. (2) C. proc. civ., instanța a calificat contestația la executare, pe de o parte, drept o contestație la titlu (în ceea ce privește motivul de contestație nr. VI, privind incidența dispozițiilor Legii nr. 330/2009, din punctul de vedere al lămuririi întinderii și a aplicării titlului executoriu hotărâre judecătorească), iar pe de altă parte, drept o contestație la executarea propriu-zisă (în ceea ce privește restul motivelor de contestație) și a admis excepția invocată din oficiu a necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 5 București și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

Pe rolul Tribunalului Gorj, cauza a fost înregistrată sub nr. x/2019 iar la data de 15 aprilie 2019, prin sentința nr. 277 din 15 aprilie 2019 instanța a disjuns capătul de cerere privind contestația la executare propriu-zisă și a înaintat cauza la compartimentul Registratură al instanței în vederea formării unui nou dosar ce a primit nr. x/2019

Prin încheierea din 6 mai 2019 pronunțată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Gorj, secția Conflicte de Muncă și Asigurări a declinat competența de soluționare a contestației la executare formulată de contestatorul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în contradictoriu cu intimata A., în favoarea Judecătoriei Sector 5 București.

Pentru a decide astfel, Tribunalul Gorj a reținut că sunt incidente dispozițiile art. 651 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ. în vigoare la data formulării cereri de executare silită, respectiv 4 aprilie 2018, sens în care a declinat competența de soluționare a cererii privind contestația la executare spre competentă soluționare Judecătoriei Sector 5 București.

Constatându-se intervenit conflictul negativ de competență între Tribunalul Gorj și Judecătoria Sector 5 București s-a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 8 mai 2019, în vederea pronunțării unui regulator de competență.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competență în sensul art. 133 pct. 2 C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București, pentru următoarele considerente:

Delimitarea atribuțiilor instanțelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenței, materială și teritorială.

Din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea contestației la executare, Înalta Curte, constată că prin cererea declinată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București s-a formulat o contestație la executare propriu-zisă și o contestație la titlu privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu.

Astfel, prin contestația la executare dedusă judecății, contestatorul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat, ca în contradictoriu cu intimații A. și BEJ B., să se dispună desființarea popririi și anularea executării silite pornite în dosarul de executare nr. 643/2018, precum și în baza art. 719 alin. (1) C. proc. civ., suspendarea executării silite până la soluționarea contestației.

Cu privire la competența de soluționare a contestației la executare ce formează obiectul prezentei judecăți, Înalta Curte constată că Tribunalul Gorj a apreciat, în mod corect, că aceasta aparține Judecătoriei Sectorului 5 București, potrivit dispozițiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., în vigoare la data formulării cereri de executare silită - 4 aprilie 2018, instanța de executare fiind judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea nu dispune altfel.

Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de sesizare, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului judecătoresc învestit de creditor.

Aliniatul 2 al aceluiași text de lege arată că schimbarea sediului sau domiciliului debitorului sau, după caz al creditorului, după începerea executării silite nu atrage schimbarea competenței instanței de executare.

De asemenea, art. 651 alin. (3) C. proc. civ., prevede că instanța de executare soluționează contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

Totodată, se reține incidența în cauză a dispozițiilor art. 714 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora contestația la executare se introduce la instanța de executare.

Cum în cauză contestatorul debitor are sediul în Sectorul 5 al Municipiului București, iar Judecătoria Sectorului 5 București a încuviințat executarea silită prin încheierea din data de 12 aprilie 2018 pronunțată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte apreciază că, în cauză competența de soluționare aparține Judecătoriei Sector 5 București.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei formulată de contestatorul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în contradictoriu cu intimata A., în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.