ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1718/2019

HOTĂRÂRE

10.10.2019

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1718/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Ședința publică din data de 10 octombrie 2019

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 5 București, secția Civilă la 10 decembrie 2018, sub nr. x/2018, contestatorul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în contradictoriu cu intimata A., a solicitat admiterea cererii de suspendare și, în consecință, suspendarea executării silite până la soluționarea contestației, să se constate că a intervenit prescripția dreptului intimatei de a cere executarea silită a sentinței civile nr. 173 din 14 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr. x/2007, anularea executării silite inițiate de Biroul Executorului Judecătoresc "B." în dosarul nr. x/2018, anularea adresei de înființare a popririi din data de 20 noiembrie 2018, respectiv a tuturor actelor de executare silită emise în dosarul menționat, precum și anularea încheierii din 4 septembrie 2018 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5-București în dosarul nr. x/2018.

În drept, contestatorul a invocat dispozițiile art. 712 și urm. C. proc. civ.

Judecătoria Sectorului 5 București, secția Civilă, prin sentința civilă nr. 3755 din 22 mai 2019 a calificat prezenta contestație la executare, pe de o parte, drept o contestație la titlu (în ceea ce privește motivul de contestație nr. V, privind incidența dispozițiilor Legii nr. 330/2009, din punctul de vedere al lămuririi întinderii și a aplicării titlului executoriu hotărâre judecătorească), iar, pe de altă parte, drept o contestație la executarea propriu-zisă (în ceea ce privește restul motivelor de contestație).

A admis excepția invocată din oficiu a necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 5 București și a declinat competența de soluționare a cauzei civile având ca obiect contestație la executare, privind pe contestatorul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în favoarea Tribunalului Olt, secția civilă, toate acestea în acord cu dispozițiile art. 714 alin. (3) teza I coroborat cu art. 99 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru a hotărî astfel, din analiza ansamblului înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, prin prisma excepției necompetenței materiale a instanței, Judecătoria Sectorului 5 București a reținut că prezenta cerere are ca obiect contestație la executare, pe de o parte, contestație la titlu - în raport cu motivul de contestație nr. V, privind incidența dispozițiilor Legii nr. 330/2009, prin care, în esență, se solicită lămurirea întinderii și a aplicării titlului executoriu hotărâre judecătorească pronunțată de Tribunalul Olt, secția civilă (contestatorul susținând că plata drepturilor salariale stabilite prin titlul executoriu trebuia și a fost efectuată doar până la intrarea în vigoare a dispozițiilor Legii nr. 330/2009, iar și nu după acest moment, aspect a cărui analiză implică o lămurire a întinderii și a aplicării titlului executoriu însuși).

Pe de altă parte, instanța a apreciat că prezenta cerere are ca obiect contestație la executarea propriu-zisă, în ceea ce privește restul motivelor de contestație, toate acestea aferent executării silite care face obiectul dosarului de executare deschis la inițiativa intimatei A., la data de 3 august 2018, sediul debitorului (contestatorul din prezenta cauză) Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind situat în sector 5, București.

În ceea ce privește contestația la executare propriu-zisă, instanța a reținut că la momentul începerii executării silite, marcate prin înregistrarea cererii creditorului la executorul judecătoresc (3 august 2018), debitorul avea sediul în sector 5, București, când erau în vigoare dispozițiile art. 651 alin. (1) teza I și alin. (3) C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 138/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative conexe (publicată în Monitorul Oficial nr. 753 din 16 octombrie 2014), potrivit cărora "instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel", iar "instanța de executare soluționează contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe".

Iar aceasta, întrucât, în conformitate cu dispozițiile art. 622 alin. (2) C. proc. civ. (2010), "în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare (s.n.), potrivit dispozițiilor prezentei cărți, dacă prin lege specială nu se prevede altfel", dispoziții destinate asigurării previzibilității legii civile, creditorul întemeindu-se atunci când solicită începerea executării silite pe anumite dispoziții din materia executării silite, având în vedere, totodată, și dispozițiile art. 24 C. proc. civ. (2010), potrivit cărora "dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

Pe cale de consecință, fiind aplicabile dispozițiile din C. proc. civ. (2010), cu modificările aduse prin Legea nr. 138/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative conexe (publicată în Monitorul Oficial nr. 753 din 16 octombrie 2014), prin raportare la data sesizării organului de executare de către creditor, determinarea instanței competente a soluționa contestația la executare propriu-zisă, și anume, a instanței de executare, se face prin aplicarea dispozițiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ. - care este judecătoria în circumscripția căreia se află sediul debitorului, adică Judecătoria Sectorului 5 București.

În schimb, instanța a reținut că în ceea ce privește contestația la titlu, determinarea instanței competente a o soluția se face prin raportare la dispozițiile art. 714 alin. (3) teza I C. proc. civ., potrivit cărora "contestația privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se introduce la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută", adică Tribunalul Olt, secția civilă.

În privința instanței competente a soluționa prezenta acțiune civilă, formată din două cereri principale (contestație la executarea propriu-zisă și contestație la titlu), cereri între care există o strânsă legătură, instanța a apreciat că sunt incidente în cauză dispozițiile art. 99 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora "în cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt".

Din acest punct de vedere, instanța competentă a soluția prezenta contestație la executare a fost considerată Tribunalul Olt, secția civilă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Olt, secția I civilă la data de 24 iunie 2019, sub același număr de dosar.

La termenul din 23 iulie 2019 instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Olt în soluționarea cauzei, raportat la dispozițiile art. 714 C. proc. civ., în considerarea cărora, a hotărât următoarele:

Prin decizia nr. 334/2019 din 23 iulie 2019, Tribunalul Olt, secția Civilă a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Olt și a declinat competența de soluționare a cauzei civile având ca obiect contestație la executare, privind pe contestatorul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

Constatându-se intervenit conflictul negativ de competență între Tribunalul Olt și Judecătoria Sectorului 5 București s-a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 31 iulie 2019, pentru soluționarea conflictului de competență.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competență în sensul art. 133 pct. 2 C. proc. civ. ivit între instanțele care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București, pentru următoarele considerente:

Delimitarea atribuțiilor instanțelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenței, materială și teritorială.

Din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea cererii formulate de contestatorul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Înalta Curte constată că instanța a fost sesizată cu contestație la executare împotriva executării silite începute de BEJ B. în dosarul nr. x/2018, la cererea creditorilor A. ș.a., pentru recuperarea unor sume de bani datorate în baza sentinței civile nr. 173 din 14 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr. x/2010, devenită irevocabilă prin decizia Curții de Apel Craiova nr. 6651 din 23 noiembrie 2009, precum și împotriva tuturor actelor de executare emise în dosarul nr. x/2018, solicitând instanței să constate că a intervenit prescripția dreptului de a cere executarea silită a sentinței menționate, anularea executării silite începute de BEJ B. în dosarul nr. x/2018; anularea adreselor de înființare a popririi din 20 noiembrie 2018, emise în același dosar; anularea tuturor actelor de executare emise în dosarul nr. x/2018; anularea încheierii din 4 septembrie 2018, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr. x/2018.

În raport cu obiectul contestației, Înalta Curte apreciază că prezenta cauză este o veritabilă contestație la executare, având în vedere dispozițiile art. 651 alin. (1) teza I și alin. (3) C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 138/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative conexe (publicată în Monitorul Oficial nr. 753 din 16 octombrie 2014), potrivit cărora, "instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel", iar "instanța de executare soluționează contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe".

În acest context, se reține că motivele de fapt ale contestatorului vizează cauze de stingere a obligației înscrise în hotărârea ce constituie titlu executoriu constatându-se astfel, că nu s-a solicitat lămurirea întinderii și a aplicării titlului executoriu, hotărâre judecătorească pronunțată de Tribunalul Olt, pentru a fi considerată prezenta cerere o contestație la titlu și a fi atrasă competența instanței care a pronunțat hotărârea care se execută.

Totodată se are în vedere faptul că intimații au solicitat pe cale principală și au obținut lămurirea dispozitivului sentinței civile nr. 173 din 14 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr. x/2007, prin decizia nr. 383 din 14 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, în dosarul nr. x/2007, decizie prin care s-a lămurit înțelesul întinderii și aplicării dispozitivului sentinței menționate, în sensul că majorările salariale prevăzute de O.G. nr. 10/2007 sunt și rămân incluse în indemnizația brută lunară de încadrare până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau stingere a condițiilor de acordare a indemnizației de încadrare.

Potrivit dispozițiilor art. 714 alin. (1) C. proc. civ. "instanța competentă - 1) contestația se introduce la instanța de executare,.." iar conform art. 651 alin. (1) din același cod, - instanța de executare:

"instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se afla, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel".

Prin urmare, în raport cu prevederile menționate, Înalta Curte reține că obiectul cauzei de față este o adevărată contestație la executare împotriva formelor de executare silită efectuate de BEJ B., sens în care apreciază că instanța competentă pentru soluționare este Judecătoria sectorului 5 București, care va analiza legalitatea efectuării formelor de executare silită inclusiv sub aspectul motivului legat de corectitudinea efectuării plății drepturilor stabilite în favoarea creditorilor prin sentința nr. 173 din 14 februarie 2018, doar până la data intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009 (motivul V al contestației).

Așa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.