ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 98/2019

HOTĂRÂRE

18.01.2019

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 98/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 9 octombrie 2018, Biroul Executorilor Judecătorești A. a solicitat încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de Contractul de închiriere nr. x din 20 iulie 2015 înregistrat la Administrația Financiară a Sectorului 1 București sub nr. x din 23 decembrie 2016 cu Actul adițional nr. x din 20 iulie 2015, până la concurența sumei de 29.445,18 RON, împotriva debitoarei B. SRL.

Prin Sentința civilă nr. 10125 din 18 octombrie 2018, Judecătoria Sectorului 2 București a admis excepția necompetentei sale teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Târgoviște.

În motivarea soluției, instanța a reținut că potrivit art. 651 alin. (1) C. proc. civ. instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

S-a reținut că în speță, debitoarea B. SRL are sediul în Târgoviște, județul Dâmbovița, iar în conformitate cu H.G. nr. 337/1993, municipiul Târgoviște se află în raza de competență teritorială a Judecătoriei Târgoviște, județul Dâmbovița.

Judecătoria Târgoviște, prin Sentința civilă nr. 3750 din data de 15 noiembrie 2018, a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat, la rândul său, competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a-l soluționa.

În motivarea soluției de declinare, s-a reținut că instanța de executare, este potrivit art. 651 alin. (1) C. proc. civ. judecătoria în a cărei circumscripție se află la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

S-a reținut că potrivit informațiilor emise de Oficiul Național al Registrului Comerțului, debitoarea B. SRL a avut sediul social la Târgoviște până la data de 18 ianuarie 2017, când sediul acesteia a fost schimbat în București.

Ca atare, s-a reținut că sediul debitoarei la data formulării cererii de executare silită, 27 septembrie 2018 era în localitatea București.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 622 alin. (2) C. proc. civ., în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare, dacă legea nu prevede altfel.

Conform art. 651 alin. (1) C. proc. civ. instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor când legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul, sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.

Prevederile art. 651 alin. (3) C. proc. civ. au atribuit instanței de executare competența de soluționare a cererilor de încuviințare a executării silite, a contestațiilor la executare, precum și a oricăror alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

În cauză, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 9 octombrie 2018, Biroul Executorilor Judecătorești A. a solicitat încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de Contractul de închiriere nr. x din 20 iulie 2015 înregistrat la Administrația Financiară a Sectorului 1 București sub nr. x din 23 decembrie 2016 cu Actul adițional nr. x din 20 iulie 2015, până la concurența sumei de 29.445,18 RON, împotriva debitoarei B. SRL.

Din perspectiva textelor de lege sus-menționate, competența de soluționare a cererii privind încuviințarea executării silite aparține judecătoriei în a cărei circumscripție se afla, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului urmărit.

Din analiza actelor din dosar, se constată că, atât în cuprinsul cererii de încuviințare a executării silite, cât și în cererea de executare silită formulată de creditoarea C. SRL, se arată că domiciliul debitoarei B. SRL este în mun. București, sos. x, etaj 8 ap. 44,.

Totodată, din fișa furnizare informații emisă de Oficiul Național al Registrului Comerțului nr. x, rezultă că debitoarea B. SRL a avut sediul social în localitatea Târgoviște până la 18 ianuarie 2017, dată la care sediul debitoarei a fost schimbat în București.

Prin urmare, față de împrejurarea că la data sesizării organului de executare, respectiv 27 septembrie 2018, debitoarea împotriva căreia se solicită încuviințarea executării silite avea domiciliul în mun. București, competența soluționării cererii de încuviințare a executării silite, în raport de art. 651 alin. (1) C. proc. civ., aparține Judecătoriei Sectorului 2 București.

În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) raportat la art. 651 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite în favoarea Judecătoriei Sânnicolau Mare.