ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2915/2018

Ședința publică din data de 14 iunie 2018

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 1 martie 2017, sub nr. x/2017, contestatoarea A. a solicitat anularea tuturor actelor de executare silită din dosarul de executare nr. 53/2017 aflat pe rolul B.E.J. B., iar în subsidiar reducerea cheltuielilor de executare stabilite, cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 712, 713, 719, 84 C. proc. civ. și Decretul nr. 167/1954.

Prin sentința civilă nr. 4476/2017 din 7 iunie 2017, Judecătoria Sectorul 1 București, secția a II-a civilă a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, invocată din oficiu și a dispus declinarea competenței de soluționare a contestației la executare formulată de contestatoarea A. în contradictoriu cu intimata C. S.A.R.L. în favoarea Judecătoriei Târgoviște.

Pentru a hotărî astfel, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., reținând că la data sesizării organului de executare - 6 ianuarie 2017, domiciliul debitoarei se afla în județul Dâmbovița, astfel că instanța de executare era Judecătoria Târgoviște, iar încheierea de încuviințare a executării silite a fost pronunțată tot de Judecătoria Târgoviște.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgoviște la data de 26 februarie 2018, formându-se dosarul nr. x/2017.

Prin sentința civilă nr. 1302 din 20 aprilie 2018, Judecătoria Târgoviște a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Târgoviște, invocată din oficiu, dispunând declinarea competenței de soluționare a contestației la executare formulată de contestatoarea A. în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București și, constatând ivit conflictul negativ de competență a dispus suspendarea cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului de competență.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Târgoviște a reținut incidența prevederilor art. 714 alin. (1) C. proc. civ., iar din perspectiva dispozițiilor art. 651 alin. (1) din același cod, precum și a actelor anexate contestației la executare, a constatat că domiciliul debitorului, în sensul de locuință efectivă a acestuia, se afla în sectorul 1-București.

Constatându-se intervenit conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria sectorului 1-București și Judecătoria Târgoviște s-a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 22 mai 2018, pentru soluționarea conflictului de competență.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competență în sensul art. 133 pct. 2 C. proc. civ. ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, pentru următoarele considerente:

Delimitarea atribuțiilor instanțelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenței, materială și teritorială.

În principiu, normele de competență teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepția situațiilor în care au fost instituite norme de competență teritorială exclusivă, de ordine publică.

Din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea cererii de chemare în judecată, Înalta Curte, apreciază că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 714 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "contestația la executare se introduce la instanța de executare", precum și prevederile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., forma în vigoare la data formulării cererii de executare silită, conform cărora, instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află domiciliul debitorului la data sesizării organului de executare.

Astfel, din analiza actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată că la data sesizării organului de sesizare, respectiv 6 ianuarie 2017, domiciliul debitorului, în sensul de locuință efectivă a acestuia, se afla în sectorul 1-București, așa cum se constată din copia cărții de identitate a contestatorului, aflată la dosarul nr. x/2017 și din care rezultă că acesta avea stabilită reședința în București, încă din data de 17 noiembrie 2016 până la data de 15 iulie 2017, conform mențiunilor efectuate.

În acest context, se rețin și dispozițiile art. 91 din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., potrivit cărora, "dovada domiciliului și a reședinței se face cu mențiunile cuprinse în cartea de identitate. În lipsa acestor mențiuni ori atunci când acestea nu corespund realității, stabilirea sau schimbarea domiciliului ori a reședinței nu va putea fi opusă altor persoane".

Din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 651 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., cu dispozițiile art. 87, art. 89 și art. 91 din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., reiese că noțiunea de "domiciliu" cuprinsă în dispozițiile art. 651 se referă la adresa cu care debitorul figurează în evidențele organelor administrative și care este menționată în cartea de identitate. În condițiile în care contestatoarea avea menționată în cartea de identitate și în evidențele organelor administrative reședința, această adresă de reședință poate fi asimilată domiciliului. De asemenea, noțiunea de "domiciliu" trebuie interpretată într-un sens mai larg, interesând nu atât locuința principală, ci adresa unde partea locuiește efectiv.

Astfel, în condițiile în care, sediul debitoarei se află în București, instanța competentă să judece prezenta cerere este Judecătoria Sectorului 1 București.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cererii formulate de contestatoarea A. în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 iunie 2018.